Ne dați sau ne servim singuri?

Eşti într-un moment al vieţii in care ai convingerea că eşti stăpân pe tine, pe ceea ce trăieşti, pe ceea ce crezi si simţi. Ştii sigur că te cunoşti şi te lauzi cu acest lucru. Cât de bine te simţi când te poti lăuda cu faptul că ştii cine eşti? Cum se uită amărâţii care incă nu ştiu nici măcar dacă le place iarna sau vara? Tu ştii asta de când mâncai pasat. Şi le râzi in faţa. Cât de bine dă asta imaginii tale? Foarte bine.

Apoi se întâmplă un lucru: realizezi că nu e deloc aşa cum crezi cu ardoare. Stupoare, nu ştii nimic despre tine, nu ştii ce vrei, nu ştii ce vrei să simţi, nu ştii pe cine sau ce vrei să cunoşti, nu ştii ce sa mănănci, nu te cunoşti. Dar afli că la vârsta la care credeai că toate sunt aşezate în marea ta ordine, aceleaşi toate se răstălmăcesc.

Susul e jos, albul e negru, amarul e dulce, dragostea e indiferenţa, indiferenţa e fluture, frica îţi dă aripi, binele e rău, totul e nimic. Și panică! Dacă reuşeşti să treci repede și neobservat de momentul de panică, îţi dai seama că era totuşi trist să spui aşa de tânăr că te cunoşti, că nu mai poţi avea surprize, că totul e bine calculat.

Și aşa începe dansul. La început mai timid. Doar nu ai mai dansat de mult. Apoi închizi ochii şi îţi imaginezi că nu te vede nimeni. Şi schimbi tot. Absorbi tot. Absorbi energii, vieţi, iubiri, ritmuri, dansuri, ploi, raze de soare, arome, culori.  Absorbi cât poţi de mult. Vrei tot. Căt e tot? Nu ştii. Dar îl vrei. Vrei să ştii mai mult, vrei să îţi găseşti limita, viaţa, pasiunea, chemarea, inima. Vrei să fii alt om, vrei să te trezesti din ignoranță, vrei să schimbi, vrei să vrei, vrei altă viaţă. Te întrebi cum ai trăit în aşa stare de amorţire. Chiar ai uitat de tine? Te întrebi de ce nu te-ai trezit mai devreme? Te întrebi de ce? Te întrebi.

Cauţi apoi răspunsuri. E minunată căutarea, ai atâtea materiale, experienţe, trăiri, ale tale sau ale altora, atâţia oameni în jur care îţi pot fi alături, te pot însoţi, îţi pot arăta un alt drum, îţi pot fi sprijin,  te pot face să cauţi, te pot face să doreşti, să găseşti. Găseşti și treci mai departe. Nu te opreşti. Nu trebuie să te opreşti, te-ai mai oprit în viaţa şi ea te-a tot îndemnat să mergi mai departe. Acum chiar că nu o mai poţi ignora. S-ar supăra. Nu te întreba prea multe, nu pierde vremea. De data asta chiar ai şansa să trăieşti cu adevărat. Ai şansa să îţi mai modelezi o dată destinul, fără a avea restricţii, îngrădiri, frici, demoni sau coşmaruri. Nu ni se dau multe şanse pentru asta, avem un număr limitat şi nici nu avem unde cere un bonus dacă rămânem fără.

Când spui că viaţa nu mai are surprize, apare cea mai mare dintre toate: TU. Te bucuri sau nu? Poţi să îţi foloseşti şansa sau te arunci în frica necunoașterii şi laşi apele netulburate? Nu ştii ce va fi. Dar ştii că poţi schimba tot ceea ce aveai. Îţi poţi juca mâna cu mare artă. Poţi câştiga potul cel mare: VIAŢA. Nu uita să îi mulţumeşti pentru asta. Cui? Oricui.

Diana.

Dincolo

dincolo

O cameră gri, cu pereți negri spre bază și cu o fereastră având draperia obosită de apus, adăpostește egoist sfârșitul unui vis. Pe un pat încovoiat de gânduri sărace, ascuns undeva afară din calea ferestrei, Filip privește înalt către tavan, căutând încăpățânat cerul de dincolo. Ușa metalică groasă, în ton cu singura piesă de mobilier-un raft ruginit, cu două sertare-îi blochează orice tentativă de a găsi timpul uitat afară. Filip simte cum mirosul fad de mucegai îl năpădește ușor dar pare împăcat cu ideea de frig, ucigând fiecare lacrimă cre încearcă să-i spele obrazul apăsat de trecut. E singur, așa cum diabolic și-a dorit în adâncul său toată viață. Luminile din drumu-i au fost stinse rând pe rând de sorți iar acum este aproape de a se opri și el. Boala care și-a găsit sursa de putere în gâtul său îi oferă șansa unui final crud, plin de monștri iar Filip îl așteaptă mut.

Când a pășit pentru prima oară la mormântul iubitei sale, Filip s-a închipuit într-o viață paralelă, în care trebuia să plătească toate polițele datoare norocului de până atunci și din care spera să iasă cât mai curând. Nu a fost așa. Au trecut mai bine de doi ani până a realizat că jumătate din el a murit. În tot acest timp nopți fără culoare și pline de fantasme de necuprins i-au modelat fiecare clipă a existenței. Deja, în universul lui din ce în ce mai greu de pătruns, iarna părea că devine zâna stăpână, înghețându-i forțat orice colțișor inundat de imaginea trecutului. Fiecare zi devenise o speranță a finalului de drum. Fără să-și dea seama, doamna rece a nopții era din ce în ce mai aproape.

Durerea fizică a secat din Filip orice urmă de om iar îngerul său îl chinuie încă, refuzând să-i pună mâna peste pleoape. În mintea lui totul e gri, întocmai ca zidurile camerei, apus după apus, minut după minut și geamăt după geamăt. Filip caută neobosit înaltul, ultima speranță rămasă  ancorată în privirea lui seacă. A lăsat totul departe, ștergând fiecare urmă a pașilor desenați pe calea albă din spatele ochilor săi. Cu fiecare răsărit, zidurile se apropie din ce în ce mai mult de de el, sufocând în tăcere vreun cuvânt uitat pe margine de gând. Deasupra, tavanul se încăpățânează să rămână la locul lui. Mai urmează încă o noapte…

Ultima floare își găsi drumul către creștetul acoperit de pământ al lui Filip. Un nor rătăcit de vânturi lăsă un strop de durere peste peisajul încărcat de cruci, căutând mai apoi un alt tablou secătuit de viață. Filip, fericit în adâncuri, și-a regăsit primăvara părăsită în amintiri. Apusul, ușor, se întinde peste orizont, semănând liniște în cer. Filip, triumfător, a învins.

Salut!

   Salut, eu sunt o persoană obișnuită! Imi poți spune cum vrei, numele meu este irelevant.
   De fapt, eu sunt tu, luat la o scară mai mică sau mai mare, după preferințe.    Tu ai fost sau vei fi eu, la un moment dat, depinde doar de tine ce ai făcut ori ce vei face atunci.
   Eu reprezint inteligența frustă, reacția impulsivă, cinismul, nevoia de cunoaștere, dorința de a explora, momentul de relaxare.
   Spune-mi lucrul primordial pentru tine iar eu te voi indruma.
   Ți-ai dorit vreodată să escaladezi “Muntele demonului frigului“? Dar să poți vizita locul unde aveau loc cursele de cai Palio? Știi cumva care radiații sunt cel mai greu de ecranat? Cu ce se ocupă Gruparea 47? Ai vrea să deguști un Barolo?
   Este timpul sa-ți urmezi propriile vise. Cultura ta trebuie sa fie vastă, mai ales acum când viitorul este in mâinile tale.
   Puterea ta, intelectuală, este nelimitată, nu te rezuma doar la 8, 10, 12 ore de “muncă silnică “ într-o terță corporație. Până când mai poți răbda, înjurând printre dinți cu țigara în colțul gurii, să îndopi conturile patronului ?
   Ești unic, ceilalți îți spun că vor egalitate, dar de fapt nu vor să crești.
   Nu incerc să fiu persuasiv, sunt realist, optimist, sper că vei reuși să faci ceea ce îți este scris pe frunte de când te-ai născut: Trăiește-ți viața pentru tine, nu pentru alții.
   Ce mai aștepți?