Viitorul îţi sună bine?

• Idei fertile, Promo •

19 August 2012. Da, suntem in viitor. Azi a fost tăiat şi ultimul copac din cartier. Îngreuna construcţia sediului principal al unei terţe bănci. Verdele îl vedem doar la televizor acum sau, din când în când, într-o foiţă, pregătit să ne mai îndulcească 10 minute din viaţă precum gemul de trandafiri al bunicii.

Datoria statului către FMI tocmai s-a triplat, singurii de suferit fiind noi. Apa caldă n-am mai văzut-o la faţă de la Paşte. Taxele cresc treptat, aproximativ 40% din români au gazele sistate. Inflaţia a ajuns la 123%, cererea în toate domeniile se aproprie ameţitor de cifra nulă.

Adaptabilitatea în acest moment reprezintă Omega-ul României. Un amic, geniu in IT, absolvent a două facultăţi, s-a reprofilat. Şi-a tras propria reţea de prostituţie. Îi merge bine, îmi face discounturi constant, poate şi datorită faptului că îl ajut să scape de taxe către stat.

Copiii din jurul blocului nu mai sunt interesaţi de sport ori de jocuri de când a fost legalizată marijuana. Părinţii nu mai au timp să le ofere o educaţie din moment ce muncesc în ture pentru o porţie de cartofi fierţi.

Am ajuns pe locul 179 în lume din punctul de vedere a condiţiei de trai. Şi suntem încă în cadere…

Costică, prietenul meu , un ţigan cinstit, a obosit să fie arestat si chestionat zilnic de poliţişti doar datorită faptului că provine dintr-o etnie. Ieri s-a sinucis.

Toată lumea este deprimată, viitorul nu sună bine nici dacă se aude din nişte corzi de chitară.

Unde am greşit, de ce am ajuns aşa? Politicienii spun că nu este vina noastră ci a tuturor ţărilor care ne-au văzut economia înfloritoare şi care, speriindu-se  de puterea şi de unitatea românilor, au început să ne pună beţe în roate.

Aici se încheie scrisoarea mea pentru tine, ai grijă ce alegeri faci copilul meu căci doar tu mai poţi schimba ceva. Vremea noastră a trecut, n-am fost atenţi la acţiunile noastre, am lăsat pe alţii să decidă pentru noi şi uite unde am ajuns.

Trebuie să ştii că viitorul e o necunoscută totală dar că îl poţi modela într-o anumită direcţie, sper că va fi cea bună.

Nu rămâne nepăsător. Ia atitudine din timp şi convinge-i şi pe alţii că meritaţi ceva mai bun.

Viitorul creşte bine

• Frustrări din cartier, Promo •

    Aseară am fost martorul unui fenomen ciudat. Eram între Piaţa Unirii şi Casa Poporului şi m-am întâlnit cu viitorul. Sub diferite forme şi culori, acesta trecea valuri, valuri peste mine, făcându-mă să mă întreb ce nuanţă va avea orizontul. Regăseam în mijlocul său, adunate haotic, generaţii de medici, oameni de ştiinţă, profesori de literatură, chimişti…Cred că am văzut şi doi astronauţi, cel puţin aşa a remarcat un prieten care mă însoţea. Nu mai contau cerceii diamant, şuviţele blonde, culoarea pielii, muzica din telefoane, cojile de seminţe ce zburau din gură, paietele, mămicile de 14 ani, înjurăturile şi dezacordurile, nu mai conta nimic. Important este că viitorul există şi este sau va fi calificat. Suntem asiguraţi.
    Vântul bătea puternic, aducându-mi la urechi ritmuri lăutăreşti. Floriile au fost sărbătorite cu viitorul alături. În Piaţa Constituţiei, muzica celor discriminaţi adunase generaţiile amintite mai sus. Tăcuţi, ne-am îndreptat spre cârciumă. Viitorul ne-a mai dat o palmă iar nouă, oricum, nu ne pasă.

Viitorul miroase bine

• Idei fertile •

    Ce idioţi or sta să analizeze firea umană după nişte numere ? De exemplu, tot primesc texte de genul celor care-mi spun ce fel de persoană sunt după numărul zilei de naştere. Sau ce fel de floare zace în mine, după suma cifrelor ce alcătuiesc anul când am păşit pe lume. „Dacă numele tău are X litere, atunci faci parte din categoria cutare…”. De unde scula mea ştiu ei asta? „Dacă luna în care te-ai născut este Y, eşti cutare tip de om” şi tot felul de căcaturi de genul acesta. Bre, n-aveţi treabă ? E nevoie de soldaţi în Afganistan, poate acolo nu vă plictisiţi !
   Şi dacă dau peste unul din ăsta, o să-i propun un târg. O să-i las numărul meu de telefon dacă poate să mă analizeze după căcatul pe care l-am storcit din mine în dimineaţa cu pricina. Să mă sune în fiecare zi, să-i povestesc despre culoarea şi consistenţa fecalelor, poate o descoperi când pot să joc la loto şi să câştig. Iar dacă nu poate scormoni viitorul în căcat, atunci o să încep să dau meduze din fundul gâtului. Mă gândesc că o fi omul ecologist şi preferă verdele.
 

Războiul stelelor verzi (IV)

• Idei fertile •

Lumea începe să-şi revină. Formele ciudate de relief dispar una după alta, acum după ce toţi au văzut ce se ascundea acolo. Şantierul din Europa de Vest îşi reia activitatea, generând un val de bucurie printre afaceriştii ruşi. Preşedintele Cioabă al Doilea construieşte turnuleţ după turnuleţ, mai ales că s-au reluat şi colectările deşeurilor din spaţiu. Evident, tot din spaţiul altora. Echipa de cercetători se relaxează, nord americanii fumează şi, iată, totul rimează. Asociaţia Turiştilor Japonezi îşi reia activităţile în America de Sud, refăcând de zor jungla amazoniană. Liniştea se aşterne peste planetă iar sentimentul de siguranţă revine în sufletele tuturor. Şi acest lucru este firesc, mai ales că ceea ce părea un dezastru se dovedeşte a fi, de fapt, un mare noroc.

Între timp, analiştii amatori sunt din ce în ce mai aproape de Beijing, ducând cu ei bucuria aflării răspunsului la întrebarea ce a frământat întreaga suflare omenească. Maşina înghite kilometru după kilometru, muzica urlă din boxe, iarba este mai gustoasă ca niciodată, sexul se face numai în grup. În grup organizat. Se râde şi se fac planuri de viitor. Nu le va mai fi frică, îşi vor putea creşte copiii liniştiţi…Şi drumul se apropie de final.

Gata, Beijing este în faţa lor. Emoţiile sunt imense, bucuria este pe măsură.. Cercetătorii, după ce au ajuns şi ei la o concluzie, îi aşteaptă nerăbdători pe analişti. Diseară, toată lumea va petrece de fericire pentru finalul neaşteptat de norocos. Iată-i pe toţi, acum, adunaţi în sala principală, uitându-se unii în ochii celorlalţi, ştergându-şi broboanele de sudoare şi ascultându-şi bătăile puternice ieşite din piept. Câteva momente, nu se aude nimic altceva. Nimeni nu îndrăzneşte să pună vreo întrebare sau să grăbească momentul. Toţi, dar absolut toţi, sunt conştienţi de invazie, de reuşita experimentului, de ceea ce a ieşit, de fapt. Şi toţi aşteaptă confirmarea. Dar ce s-a întâmplat ?..După primele momente de tăcere, întrebările încep să-şi facă apariţia una după alta, năvalnic. Cum a fost posibil ? Va fi totul bine acum ?..Şi multe alte întrebări…Tensiunea creşte, americanii fumează, japonezii plantează…Cercetătorii jubilează, analiştii lăcrimează, publicul se isterizează…Ce-o fi cu rimele astea ?

În 2008, o misiune spaţială americană a început o serie de experimente în spaţiul cosmic. La un moment dat, unul din paianjenii antrenaţi în experiment a dispărut. Astronauţii nu s-au alarmat, spunând că dihania va fi găsită şi că totul va decurge conform planului. Căutarea a durat câteva zile dar fără succes. Apoi, unul câte unul, au dispărut toate arahnidele. După încă o zi, naveta a dispărut şi ea. Experimentul eşuase…Acum, după 72 de ani, adevărul a ieşi la iveală. Totul a fost perfect. Experimentul a reuşit. Şi toate dovezile sunt pe masa din sala principală din cartierul general de operaţiuni al echipei de cercetători, în Beijing. Analiştii amatori şi oamenii de ştiinţă se uită la ele. Iar în lumea largă zburdă copiii experimentului. Vioi şi salvatori, aduc cu ei bucurie şi linişte. Sunt plămădiri perfecte ale unui vis. Un vis izvorât din dorinţă de iubire şi frustrare. Sunt modelaţi după un ideal frumos şi intim. Nu pot fi descrişi. Important este, însă, mesajul lor. Un mesaj de viitor. Un mesaj important.

(VA URMA. MÂINE, ULTIMA PARTE !!! SENZAŢIONAL: VEŢI VEDEA REZULTATUL EXPERIMENTULUI, O SCHIŢĂ TRIMISĂ DIN VIITOR !)

 

Cine nu are bătrâni, îi găseşte în campania electorală

• Politica e un pornostar •

Întâmplător şi involuntar, mi-a nimerit privirea zilele acestea peste clipurile electorale ale diverşilor candidaţi la alegerile parlamentare din această toamnă. Evident, toate de prost gust, cu meclele ălora foarte afectate de situaţia economică, de popor, de viitor, de băşinile trase în aer. Mi-e scârbă doar gândindu-mă la acest subiect, nici la bere nu merită de dicutat (nu că la bere s-ar discuta treburi lipsite de importanţă sau sens…) însă am remarcat o chestiune: toţi uninominalii ăştia, în călătoriile lor iniţiatice printre triştii dintre blocuri şi mormanele de gunoaie, apar doar alături de fosile. Toţi sunt doar în mijlocul unui grup de carne expirată, ascultând ofurile legate de pensie mică, medicamente lipsă, debranşare de la căldură, în fine, problemele vârstei a treia. Nimic altceva. Nu tu o faţă mai tânără, un tocilar ochelarist, o blondă cu ţâţe mari, un Dorel plin de vaselină şi cu pâlcul de puradei după el, un corporatist sau măcar un roacher deşănţat…Nţţ. Doar muiane pline de riduri şi apăsate de apropierea doamnei cu coasa. Doar problemele astora contează. Strategiile de viitor includ, în primul rând, bunăstarea expiraţilor. Păi, într-un fel, este normal. Doar ăştia se mai duc la vot. Sunt singurii care mai cred într-o luminiţă falsă de la capătul buletinului de vot, chiar dacă, pentru mulţi, luminiţa aceea ascunde şi o scară (în sus sau în jos, depinde de numărul de riduri) spre capătul de linie. Iar ipocriţii care cerşesc ştampila în căsuţa lor de pe foaie s-au prins de mult de lucrul ăsta. De fapt, asta au vrut. Tinerii orium îşi bagă pula, de multe ori la propriu, şi nu îi mai interesează despre cine ce anume spune, candidează, promite, plănuieşte. Până la urmă au dreptate, fiecare în felul lui. Sictirul politic a triumfat. Revoluţia a murit.

Promit că mai votez doar după ce împlinesc 60 de ani. Sau poate că nu.

 

S-a răsturnat carul pe foaia de vot

• Politica e un pornostar •

Am făcut o scurtă trecere în revistă a listelor propuse de majoritatea partidelor politice pentru alegerile parlamentare din acest an. În general apar aceeaşi actori depăşiţi ai scenei politice însă, la capitolul noutăţi, imaginaţia începe să o ia razna. Diverse personaje, care din punctul meu de vedere nu au nicio legătura cu drumurile destul de încurcate ale destinului unui popor darămite cu gestionarea acestora, îşi fac apariţia hazliu. Încerc să-mi închipui cum se pot transforma în viitor plictisitoarele şedinţe din plenul actual, ţinând cont de potenţiala formaţie de start a următorului mandat parlamentar. Domnul Cristian Ţopescu va deveni, probabil, purtătorul de cuvânt al aleşilor, transmiţând în direct la viitoarea televiziune a Parlamentului, gândită încă de acum de actualul preşedinte al Camerei Deputaţilor. Programul va începe cu o scurtă introducere matinală a agendei zilnice, susţinută de Floriiiin Călinescu, aşa cum ştia dumnealui pe vremuri. Va fi asistat de fostul său coleg de bancuri Pro, Tudorel Filiman. Ordinea de zi va căpăta, astfel, o tentă umoristică iar aleşii vor purcede cu spor la votat legi. Fiecare pachet legislativ va putea fi prezentat într-o manieră artistică, pe versuri de Mihai Pocorschi şi Victor Socaciu. Cititori sau interpreţi vor fi pe rând, în funcţie de stilul textului, următorii: Dida Drăgan, pentru programe de tineret, Mihai Constantinescu, care va susţine protecţia animalelor, Furdui Iancu, militând pentru programe de dezvoltare a zonei rurale şi Luminiţa Anghel, pentru strategii de promovare a României peste hotare. Prima parte a zilei va fi încheiată de Dumitru Prunariu care va prezenta în detaliu programul spaţial al şefului său de partid, menit să scoată ţara din mediocritate şi să o ducă, probabil, cu satelitul. Prietenii ştiu unde. După masa de prânz, atenţia aleşilor va fi menţinută extrem de trează, chiar la limita superioară a rezistenţei cerebrale, de către Oana Zăvoranu. Dumneaei va încheia tot într-o manieră artistică lista proiectelor de pe ordinea de zi. Aşa cum spuneam, interpretarea sa va convinge până şi pe cel mai înverşunat „contra” să voteze „pentru”. Pentru ce-o vrea dânsa şi soarele ei. Concluziile zilei vor fi aduse în lumina scenei de către cei doi maeştri, Ion Dichiseanu şi Mircea Diaconu, astfel încât toată lumea să înţeleagă în amănunt discuţiile purtate în ziua ce tocmai s-a încheiat. Evident, într-un decor pus la punct de Oana Mizil. Iar în final, înainte ca domnul Cătălin Zmărăndescu să înceapă evacuarea în linişte şi pace a sălii, se vor trece în revistă planurile pentru a doua zi, minuţios gândite de Anghel Iordănescu şi Laurenţiu Reghecampf. Apoi, pentru o bună tonifiere şi relaxare a creierelor după o zi de muncă, Doina Melinte şi Helmuth Duckadam vor prezenta în pas alergător reuşitele practice ale strategiilor votate până acum. Gata, dom’ Zmărăndescu, stingeţi dumneavoastră lumina ?…Nu, de la întrerupător, dom’le, nu cu rozeta…

…Mulţumim domnului Ţopescu, am preluat legătura… Lăsând gluma proastă la o parte, menţionez că toţi cei enumeraţi mai sus se află pe listele propuse pentru parlamentarele din noiembrie 2008 de anumite partide politice. Alături de dumnealor mai sunt şi alţii, bineînţeles, politicieni cu ştate mai vechi, tineri sau bătrâni, pe dinafară sau băgaţi în problemă. Personal, mă alătur celor care sunt îngrijoraţi în continuare vis-a-vis de viitorul acestei ţări. Celor care, cu fiecare zi afundată în riduri, se gândesc din ce în ce mai serios dacă are rost să-şi lase urmaşi. Vom privi neputincioşi un sistem care se va hrăni, oră de oră, cu frunţile noastre posomorâte. Sau, depinde de caz, din ce în ce mai odihnite. Domnule Caragiale, eu cu cine votez ? Şi, mai ales, de ce votez ?

 

Hai să emigrăm fără să ne supărăm!

• Frustrări din cartier •

Am găsit prin presă un raport care reflectă, într-un fel, potenţialul de dezvoltare al României, precum şi nivelul educaţional, social şi cultural al generaţiilor imediat următoare. Pe scurt, se spune că aproximativ o cincime din elevii români şi înscrişi în învăţământul obligatoriu au abandonat studiile. Probabil, nu se pot împărţi între şcoală, muncă şi familie. Le-au ales, se pare, pe ultimele două, dovadă că celula societăţii ocupă un loc important în preocupările acestora dar şi faptul că nu pot îşi pot concepe existenţa fără a munci. Apoi, se mai spune că aproape jumătate din absolvenţii de liceu nu au diplomă de bacalaureat. Evident, au făcut-o din respect pentru natură. S-au gândit că pentru a produce acele diplome dispar nişte copaci, în consecinţă au preferat să protejeze mediul înconjurător. Am mai aflat că circa un sfert din preşcolari nu merg la grădiniţă. Normal. Fiind îndrumaţi de părinţii lor, care au abandonat şcoala pentru a munci, învaţă, de fapt, adevăratele valori ale societăţii. Muncă, muncă şi iar muncă. Încă o cincime din elevii de clasa a patra nu pot înţelege un text scris, spune aceeaşi statistică. Iată o dovadă că micuţii protestează împotriva distrugerii limbii materne şi nu vor să recunoască textele de tip messenger. Bravo lor !
Citind acest studiu, mi-am dat seama că poporul are viitorul asigurat. Pot, deci, fugi liniştit din ţară.

Una la primărie, alta la bălărie…

• Frustrări din cartier •

Am remarcat în ultima perioadă, pe diferite suporturi media, isprăvile unor primari „vrednici” care, sanchi, se străduie în a schimba pozitiv imaginea localităţilor pe care le păstoresc. Sunt deja celebre fântânile multicolore, telegondolele, cu avize de plată peste norma suportată, moral, de contribuabil. Mai nou, cel puţin în capitală, unii edili au început a pune, cică, mare preţ pe spaţiile verzi decorative. Îmi vin în cap palmierii aşezaţi cu aroganţă şi snobism prin diferite intersecţii iar, mai nou, figurinele din plante, apărute ca nuca în perete prin unele sectoare. Pe lângă faptul că, iarăşi, facturile pentru aceste spoieli pot fi peste măsură, intervine şi totala lipsă de bun-simţ şi bun-gust. Dar nu aceasta este problema. Sunt un adept al conservării naturii precum şi al perpetuării exponenţiale a tot ceea ce înseamnă zonă verde, deci, într-un fel, mă bucură preocupările de acest gen. Mă doare, în schimb, faptul că se pot face cu banii cheltuiţi pe aceste porcării populiste şi linguşitoare unele lucruri cu adevărat serioase, din punct de vedere al conservării şi plantării de arbori. Sunt o groază de copaci lăsaţi să moară, există, de asemenea, foarte multe spaţii potenţial naturale neîngrijite. Dar, din păcate, ele nu ies cu nimic în evidenţă, ca şi amplasament. Intersecţiile sunt altceva. Acolo, băieţii cu tricolorul peste costum pot să-şi exprime la nesfârşit părerea lor despre fraierii care îi votează. Hrana spirituală a acestor mase de electori este dată de machiajul strident şi nepotrivit dar deosebit de scump al zonelor unde îşi freacă traseele zilnice. Ieşiţi din cartierele lor cenuşii, anoste, murdare şi betonate, aceşti bipezi cu mintea obosită şi odihnită în acelaşi timp, posesori de manevrabilitate a ştampilei în cabina de vot, sunt amăgiţi cu trei copaci exotici şi patru straturi de flori, încadrate strategic în peisajul oricum stricat al urbei. Relaxaţi de imaginea înfăţişată, indivizii uită de gropi, gunoi, transport jegos, aer murdar, câini vagabonzi, lipsa locurilor de joacă, a parcurilor, în fine, şterg puţin căte puţin lipsa unei vieţi normale. Iar când au tendinţa de revenire, au grijă aleşii să arunce o altă sesiune de transă urbană. Este revoltător faptul ca ne mirăm şi considerăm înfăptuiri măreţe nişte chestiuni care sunt normale şi sunt, oricum, plătite tot de noi. Mă refer aici la lauda exagerată atribuită unor primari care au mai cosmetizat câte ceva, peste medie, folosindu-se, oricum, tot de banul public. Am început să cred că, fără să inventăm vreo tehnologie, am descoperit în România călătoria în timp. Involuăm odată cu trecerea vremii. Deja îmi închipui urmaşii de neam, peste secole, hrănindu-se în copaci. Problema este că vor trebui să se adapteze pentru că, involuntar, copacii vor fi dispărut până atunci.

Viitorul ţării sună punk-rock

• Idei fertile •

Acum câţiva ani, eram criticaţi pentru că aveam blue-jeanşii rupţi în genunchi. Acum, ucenicii celor care nu înţelegeau fenomenul umblă în acelaşi fel. Iarăşi, în acele timpuri, aceeiaşi humanoizi ne scuipau pentru cerceii purtaţi în urechi. Astăzi, accesoriile cu pricina au ajuns chiar şi în locuri greu accesibile pentru soare. Pletele, crestele erau arătate cu degetul şi înţepate de priviri răutăcioase. În prezent, nu se poate fără. Diferenţa a rămas în cultural. Orizontul nu-mi dezvăluie această linie. Mi-aş dori, păstrând acelaşi sentiment al perpetuării unor fapte din trecut, să văd la susţinătorii utopici ai viitorului aceeaşi privire a zâmbăreţilor bohemi din trecutul drag mie. Poate, urmărind aceeaşi logică naivă, o să mi-i închipui ascultând Della Reese, la o felie de unt cu pâine, la final de seară. Poate, în aceeaşi închipuire disperată, viitorul o să arate bine. Simplu de bine.

Sindromul VHS posttraumatic

• Idei fertile •

Raman cateodata fascinat si in aceasi masura surprins de anul din calendar. Este 2008. Astazi, ieri si tot anul asta. A fost si 2007, a fost si 2006…. aceleasi sentimente m-au incercat. Am strania senzatia ca sunt in viitor. De fapt, sunt momente cand tot ce inseamna an din mileniul trei imi da senzatia ca traiesc un scenariu science fiction. O fractiune de secunda, pana sa trec informatia prin filtrul ratiunii, sunt prezent in viitor.

Am impresia ca robotul de bucatarie se uita urat la mine sau ca o simpla strangere de mana se poate lasa cu urmari grave in ceea ce ma priveste pentru ca cel cu care ma salut are o mana bionica de ultima generatie cu o forta covarsitoare, captusita cu un material clonat din propria-i piele. Ma astept ca la metrou sa dau peste tuneluri stramte care duc catre tabara unor ultimi supravietuitori ai proaspat incheiatului razboi nuclear sau ma astept ca Baraganul sa mai pastreze doar verdele lacustelor, hectare intregi inecandu-se intr-o mare arida. Diminetile fara soare ma duc cu gandul dincolo de troposfera unde stratul de ozon este substituit de un strat protector artificial al carui efect este noaptea permanenta. Cursele pana la gara cu dacia 1300 a lu’ tata imi lasa impresia ca se vor incheia atarizand pe starportul unei colonii interstelare de pe Marte.

Cauza: prea multe filme SF pe video in perioada pubertatii coroborat cu identificarea viitorului apropiat, raportat la acel timp, cu prezentul in desfasurare.

Diagnostic: sindrom VHS posttraumatic.

PS: Ca tot suntem in tema am si eu o intrebare care imi coace in minte de la aparitia primelor cosuri: cum poate prietenul si in acelasi timp camaradul de lupta al liderului rezistentei umane din Terminator 1 sa se intoarca in trecut, s-o fecundeze pe mama amicului lui, respectiv exact liderul, si femeia, neavand ce face, sa-l nasca chiar pe acelasi respectiv lider? Voiaj in timp, voiaj in timp… da’ tot nu se leaga.

Mai jos am schitat o schema a problemei. Orice solutie e binevenita.

Dati-mi o arma si o sa salvez lumea!