România, buricul scămoşat al lumii

Săptămâna trecută am citit în Libertatea o ştire care m-a pus cu curu’ pe gânduri. Deşi cu oarece întârziere, am ţinut să abordez acest subiect pentru că, aşa cum vă veţi da şi voi seama, încă este şi va mai rămâne o vreme de actualitate. Despre ce era vorba…

În aceste vremuri tulburi şi decadente în care oamenii îşi numără secundele rămase până la clipa judecăţii programată să înghită Pământul în 21-12-2012 aşa cum susţin marii prezicători, Libertatea ne expune o alternativă care ne linişteşte definitiv: în timp ce pentru toată lumea va fi rău, pentru România va fi, în mod miraculos, bine!

Cine şi-a închipuit că România chiar ar putea dispărea aşa uşor de pe faţa pământului s-a aflat într-o mare eroare. Sâmbătă seara, 21 decembrie 2012, mai multe serii catastrofale de cutremure, tornade, erupţii vulcanice, ploi de meteoriţi, jeturi de spermă intergalactică şi flegme de zei cu nervii în pioneze se vor succede cu o forţă năprasnică şi vor întoarce planeta cu fundul în sus, lăsând în picioare într-un mod inexplicabil doar minunata noastră ţărişoră.

Vom ajunge astfel să avem peste noapte (sau, mai în temă spus, peste ziua care se va transforma în noapte) cea mai bună infrastructură din lume, cea mai bună economie, cele mai de preţ valori, cele mai bune servicii, cele mai plătite job-uri, cea mai vastă cultură, ce să mai… vom fi cea mai dezvoltată civilizaţie de pe planeta Pământ. Şi nu pentru că am făcut un salt de sute de ani înainte, ci pentru că după această nenorocire ce paşte rasa umană, pe Terra nu vor mai exista decât naţia română şi câteva specii de microorganisme pluricelulare cu care ne vom putea compara în toate privinţele.

Aşadar, români de pretutindeni, pregătiţi-vă de ce mai bine! Ni se pregăteşte o nouă şansă. Ar fi păcat să n-o ratăm şi p-asta.

Săptămâna sub media. 1 – 7 februarie

psm

  • Săptămâna debutează sub semnul fofilării. După ce cu puţin timp în urmă Libertatea ne informa că ziua de 18 ianuarie a fost cea mai mizerabilă zi a anului, lunea trecută aflăm cum că potrivit unui alt studiu, ziua în curs a fost ziua în care cei mai mulţi oameni lipsesc de la muncă. Aşteptăm cu înfrigurare ziua în care cei mai mulţi oameni cred în Dumnezeu, ziua în care cei mai mulţi soţi îşi înşeală nevestele şi, de ce nu, ziua în care cele mai multe femei îşi inaugurează ciclul lunar.
  • Tot luni, aceeaşi Libertatea ne oferă un ghid practic de utilizare al lui Roxxxy, roboţica care face sex,  prezentându-ne o serie de poze în care păpuşa, dotată printre altele şi cu inteligenţă artificială, îşi petrece clipe de neuitat în compania unui fotomodel de culoare, bine tatuat. Avem motive să credem că la finalul şedinţei futo, răpusă de oboseală, protagonista a refuzat să facă orice declaraţie.
  • Din ciclul ce se întâmplă dacă spălăm duminica, România Liberă de marţi sau miercuri, nici nu se mai ştie, răscolea tot superstiţiosul de rând cu un titlu extrem de suspect: Ce se întâmplă când semnezi noaptea contractul pentru casă. Articolul nu trata cazuri cu fantome ce intimidau cumpărătorii în timp ce aceştia semnau la lumina lumânării contracte pentru case bântuite, ci doar o temă referitoare la terţe conflicte iscate între dezvoltatorii imobiliari şi clienţi duşi cu zăhărelul. Păstrând suspansul, după câteva zile titlul a dispărut. Nu şi fără urmă. Link-ului încă mai păstrează aerul misterios al acestuia.
  • Libertatea de miercuri ne prezintă un filmuleţ cu o blondă, hostessă la o expoziţie de maşini, care, aşa cum se spunea şi în articol, era dotată cu un impresionant control al sânilor. Concluzia ar fi fost mult mai edificatoare dacă blonda s-ar fi pus la dispoziţia doritorilor şi pentru o sesiune de drive test, în culise sau chiar în maşină.
  • În aceeaşi zi, Cancanul ne prezintă un caz absolut uluitor. O fată fără vagin a rămas gravidă, după ce a fost înjunghiată de iubit. Suntem foarte curioşi să aflăm noutăţi şi despre octogenara violată de un taur ce a născut o viţică deja gestantă cu patru viţei sau despre liceanca rămasă însărcinată după ce, la examenul oral de la anatomie, a prezentat un subiect referitor la aparatul reproducător.
  • Din Click!-ul de joi aflăm de cazul al unei femei din Africa de Sud care se hrăneşte cu pământ de zece ani. Autorităţile s-au sesizat abia după ce au constatat că lipsesc circa două hetare din suprafaţa efectivă a unui parc naţional.
  • În shimb, din Libertatea de duminică aflăm că în urmă cu două luni nepoata lui Carlos Santana a mâncat şorma în Regie. Ştirea vine după ce în urmă cu aproape optsprezece ani, amantul concubinei unui dansator de-al lui Michael Jackson a servit un pahar de suc de la TEC şi a cumpărat o pungă de pufuleţi de la un SRL proaspăt înfiinţat în proximitatea Stadionului Naţional, respectiv în curtea Electoaparataj.

Presa medie – Săptămâna 19 – 25 octombrie

ziare

  • Libertatea de luni începe în forţă săptămâna arătându-ne chiloţii Monicăi Columbeanu. Reporterii de teren ai Libertăţii au pândit momentul când soţia Prichindel Columbeanului a coborât din maşină, pentru a oferi cititorilor o mostră de roz pubian. Ce ţi-e şi cu paparazzi aştia… Mâine, poimâine vor prezenta un pictorial întreg doar cu un pârţ al duduii.
  • Ştire de aprozar cu ţâţe de export în Libertatea de marţi: Sâni mari şi sănătoşi, în direct la Big Brother Germania. O serie de imagini ne relevă o concurentă cu sânii cât lubeniţele îmbrăcându-se după o baie fierbinte şi relaxantă. După sânii ăştia mari şi sănătoşi, ne aşteptăm ca săptămânile următoare să aducă pe tarabă şi nişte pulpe proaspete de puicuţă, fese neaţoase de femeie matură şi, cine ştie, nişte fudulii stătute de star porno.
  • Tot în Libertatea de marţi luăm cunoştinţă cu clasamentul conductorilor de tren ai Metrorex la sinucigaşi. Aflăm astfel că nefericitul câştigător are un record absolut de 30 de sinucigaşi realizat în decursul a doar 20 de ani. Pentru a întregi macabrul clasament, îi sfătuim pe reporterii Libertăţii să intervieveze şi administratorii blocurilor turn şi mecanicii CFR.
  • Click-ul de marţi ne curmă nemiloasa aşteptare, aducându-ne la cunoştinţă că cei mai mari sâni din Italia, sunt în sfârşit la vedere. Posesoarea, concurentă şi ea la ultima ediţie a Big Brother-ului macaronar, a acceptat să pozeze într-un calendar pentru anul 2010. Iată cum s-a elucidat unul din marile mistere ale umanităţii.
  • Cancan-ul de marţi de prezintă un personaj care pretinde că a fost snopit în bătaie de fiul doctorului Ciomu şi de gaşca sa. Îl sfătuim pe cel abuzat fizic să îşi păstreze calmul şi să nu-şi bage, nici măcar la nivel declarativ, organul. La cât de tăios e neamu’ lu’ Ciomu, ar putea rămâne fără el.
  • Libertatea de miercuri ne prezintă o ştire care ar face invidioasă orice primată deprimată. Pentru a economisi bani, un britanic s-a hrănit cu banane o săptămână. Deşi a cheltuit doar şase euro, britanicul nu s-a arătat încântat de rezultatul experimentului. Acuma, dacă tot a încercat schema nutriţională cu banane, poate ar fi indicat să urmeze şi schema nutriţională cu vişine şi banane. Cum care schemă? Vişine cureţi banana. NaNaNa Na Na Na!!!
  • În Cancanul de miercuri aflăm că pentru a rămâne însărcinată Simona Senzual a renunţat la orice tratament de fertilitate şi a apelat la metoda clasică a sex-ului de trei ori pe zi. Să îi spună totuşi cineva să nu mai folosească prezervativul…
  • Click-ul de joi ne informează că penisul de balenă a fost folosit în fabricarea unei maşini. Fabricanţii luxuriantului automobil au belit-o pentru a-i folosi pielea pe post de tapiţerie. Nu mai e mult şi vom avea şi primul penis gigant folosit în fabricarea unui avion. Avion cu erecţie, desigur.
  • Libertatea de vineri ne dezvăluie concluziile unui studiu realizat de nişte cercetători americani, cum că femeile bisericoase fac mai mult sex. Unde şi cu cine, numai Dumnezeu ştie.
  • Tot Libertatea, dar cea de sâmbătă, scoate din buzunarul de la pantalon o tăbliţă cu patru bucăţi de cauciuc ce reprezintă cele patru grade de fermitate a erecţiei. Aflăm astfel, de la experta în pipăit mădularele vedetelor, Sexy Brăileanca, că Bănel Nicoliţă e un armăsar şi că are un penis foarte tare. Era şi firesc să se ajungă la o asemenea concluzie. Toată lumea ştie cât de mult aleargă şi cât de tare pune osul la bătaie fotbalistul steilist.

Feriţi-vă de măgăruş ! Pardon, feriţi-vă de cal !

Dom’le, cine spune că poliţia nu-şi face treaba, se înşeală. Vigilenţa acestor apărători ai legii este, de multe ori, invers proporţională cu valoarea absolută a IQ-ului dumnealor. Printre actele de stoicism ale purtătorilor de capete de tinichea se numără, mai recent, recoltarea de probe pentru stabilirea alcoolemiei unui cal. Cal care, se spune în ziarul de turmă, ar fi accidentat un bătrân în timp ce conducea căruţa. Eu acum stau şi mă întreb care ar putea fi urmările acestui fapt. Probabil calului îi va fi suspendat permisul de conducere al oricărui fel de atelaj, i se va deschide dosar penal şi ar putea fi obligat să plătească despăgubiri familiei victimei. Ca să nu mai zic de faptul că îl paşte închisoarea. Bineînţeles, dacă ar fi vreun cal de mahăr totul s-ar putea muşamaliza iar animalul ar scăpa doar cu o amendă simbolică, urmând să terorizeze în continuare uliţele patriei. Mă bazez, totuşi, pe integritatea poliţiştilor care, sunt convins, nu ar accepta niciun fel de şpagă (saci de ovăz sau baloţi de fân, probabil) şi ar face tot posibilul să ajute inclusiv procurorii în rezolvarea temeinică a acestui caz. Până una alta, pentru pietonii de tip victime, pericolul se schimbă: caii-putere pot deveni, iată, doar simpli cai.