Un week-end de gratar

Gata. S-a terminat sezonul de schiat din Austria. Incepe marea vanzoleala de pe malurile grecesti sau bulgaresti. Dar pana atunci, sa o ardem un pic prin tara. Si o ardem doar sambata si duminica, ca in rest se munceste, nu gluma. Televiziunile se intrec in week-end in gasirea de locatii cat mai bune si mai pline de gratangii. Reporterii transmit de langa grilajul fumegand si incarcat cu traditionalii mici, traditionalele pulpe de pui, toate inconjurate de traditionalele si nelipsitele pet-uri de bere. Pajistile se incarca de mese si scaune de plastic, pavilioane, masini cu manele, copii zbierand, gunoaie de week-end. Se rade, se glumeste, fetele tuturor sunt incarcate de o fericire plina de carbune, relaxarea intelectuala domina peisajul. Ce muzee, ce teatru, ce “ocrotiti natura”, gratarul este parte din noi. Este drogul national. Asteptam cu infrigurare primavara numai sa putem consuma un pic de carbune. Chintesenta identitatii de roman se cladeste cu fum si mici.

…Vazusem un reportaj in care era prezentata “Sarbatoarea narciselor”, de langa satul Vad. Aceeasi mare de oameni langa movilitele de fum, aceleasi masini peste flori, aceleasi minti odihnite. Suntem intr-o rezervatie naturala, “Poiana narciselor”, unica in Europa,  iar capii de familie aveau bratele pline de narcise ! Mi-as fi dorit sa le cada mainile si sa se transforme in ingrasamant de flori. Mi-as fi dorit un potop biblic.

     In rest, totul normal. Terase pline, parada gay, 30 de grade la umbra, praf, campanie electorala. A-propos, iesim la un gratar sambata ?

Lasă un răspuns