Campania electorala pentru alegerile locale este in plina desfasurare. Si e inceputa de ceva zile bune, daca nu ma insel.
Emisiuni cu multe cronometre pe TV, afise electorale pe toti stalpii, pe toate panourile si pe majoritatea blocurilor strategic situate, corturi de toate culorile politice impanzesc orasul, pliante cu “solutii la minut” inmanate de oameni pe-al caror rictus se plictiseste insusi sictirul. Promisiuni, promisiuni, promisiuni…
A inceput un alt spectacol gratuit care o sa ne coste alti patru ani. Circul e din nou in oras…
Cand iau contact direct cu politicul ma scapa interesul in pantaloni. Mi-e repugna. E prima sesiune de alegeri, de cand mi-a mijit dreptul la vot, care ma lasa indiferent. Simtul meu civic se ingramadeste undeva intr-un sertar al mintii in acelasi registru cu durerile de cap si greturile matinale.
Cu totii au o verticalitate morala de li se falfaie, perfect paralel cu problemele de la sol, stindardul. Toti pledeaza in victime. Avem parte doar de oameni politici integri victime ale jocurilor de culise.
Mi-e greata, iarasi. Ma napadeste paloarea. Anul asta cred ca n-o sa am nici o culoare politica in obraji.