Astăzi a fost înmormântat Marian Cozma. Pentru majoritatea, a murit sportivul Marian Cozma. Sunt convins că mulţi dintre cei care au stat conectaţi la trista derulare a poveştii sale din ultimele zile nu cunoşteau personajul. Cu toate acestea, acum se dau loviţi şi afectaţi de tragicul eveniment. Subiect de bere şi de spart seminţe, însă doar temporar. Cioburi născute aiurea. Asta pentru lăbeţii de jos…
   Pentru purtătorii de costume Armani, prezenţa lângă sicriul decedatului este o altă ocazie de a da de lucru reporterilor, guriştilor din emisiunile de sport şi de a-şi mări capitalul de imagine. O imagine plină de căcat pe care nu-l pot şterge niciodată, orice ar face. Feţe acoperite de o tristeţe-tencuială, gata să cadă la primul şters cu batista. Se dau comentarii, păreri, caracterizări pentru defunct. Discursuri standard. Îi doare în pulă, oricum. În locul lui taică-su i-aş da pe toţi afară. Este de ajuns durerea provocată de plecarea băiatului. Ce caută şi ăia acolo?
   Suporterii sunt sinceri pentru că ei trăiesc fenomenul. Colegii şi sportivii din branşă simt şi ei o lacrimă. Comentariile lor nu apar pentru că nu sunt interesante. Nici nu-i interesează asta, ei chiar sunt alături. Dar mizeriile, mizeriile ce caută acolo ? „O să denumim o peluză cu numele său” se umflă în pene un constructor analfabet, proprietar de acţiuni la club de fotbal. „Am vorbit cu taică-su şi mi-a spus că băiatul era stelist de mic copil”. Ce pula mea contează asta, cioban jegos? Asta ai înţeles tu din toată treaba? Asta ai vrut, de fapt, să apari şi acolo, murdărind cu mecla ta peisajul? Nu mai bine mori tu? Metaforic, normal…
   A murit un om bun la suflet, un copil pentru unii, un sprijin pentru alţii. Aşa spune lumea. Lumea ipocrită şi fals-empatică. Cât de cretini pot fi unii? Uite atât: Florentin Petre a spus că nu l-a cunoscut personal pe decedat, nu l-a întâlnit niciodată dar poate afirma că a fost un om deosebit, cu suflet mare, săritor, bun la toate. De unde basca mea ştii, piticule? N-ai zis că nu l-ai cunoscut? Vezi cum îţi place să suferi forţat?…Asta e, de fapt. Ne place să fim trişti, aşa, degeaba. Ne forţăm să căcăm o lacrimă dar ne iese mereu o băşină.
   De mâine va fi şters totul. O să reînceapă circul, oricare ar fi el. Problema de fond, în schimb, va rămâne şi se va accentua. Cine sunt ucigaşii? Ţiganii? De ce ţigani şi nu romi? Şi de ce rromi? Eu chiar nu înţeleg diferenţa…De ce coloraţii se simt jigniţi dacă le zice lumea ţigani? Păi nu asta sunt de sute de ani? Ce importanţă are definiţia naţiei? Faptele, cred eu, sunt cele importante. Iar situaţia devine îngrijorătoare…Degeaba ne ascundem după false pudori şi teorii cu o lume mai bună şi egală..Mulţi urăsc ţiganii. Se poate observa cu uşurinţă. Rasism? De ce? Subiectul poate fi foarte simplu, nu înţeleg de ce societatea îl complică atât de mult. Şi discuţia poate continua…
   Urmărind imaginile unui părinte distrus, m-am întrebat pentru a nu ştiu a câta oară: ce este mai bună, pedeapsa cu moartea sau tortura?