Pompiliu si controlorii

ratb1

Este ora 11 şi Pompiliu se uită afară pe geam. Este pregătit pentru o zi glorioasă. “O zi glorioasă…” a auzit asta intr-un film. Îi place cum sună. Astăzi va merge în parc şi îşi va petrece timpul cu prietenii săi. Se spală, se îmbracă şi iese din garsonieră, îndreptându-se spre lift. Descoperă că liftul este blocat undeva la etajele mai jos. “Nu-i nimic”, îşi spune, “probabil doamnele mai în vârstă de la 2 s-au oprit în uşa liftului la o bârfă mică. Ce frumos”, se gândeşte Pompiliu al nostru, “lumea comunică, oamenii se înţeleg şi se respectă”. Coboară cele 6 etaje şi se îndreaptă spre staţia de autobuz. Afară este cald. Foarte cald. Mai este puţin şi cu siguranţă va veni canicula. Ca în fiecare an. Nimic nou. Sorinel dă cu fotonu´ direct în creştetul capului lu´ Pompiliu. “Nu-i nimic. Uite cum se joacă negrişorii cu apa de la Betty florăreasa de la colţ… Ce frumos. Totuşi parcă devine enervant autobuzul ăsta. Ce dracu´ face. Au trecut 10 minute şi tot n-a apărut”.

După alte 5 minute, Pompiliu se suie un pic cam năuc în autobuz.

Un iz de nervozitate îi dă târcoale dar încet – încet dispare. Pompiliu se uită calm pe geam, clătinându-se încet în ritmul autobuzului prins în trafic. “Ce fain e afară astăzi!”. Oameni care se îndreaptă grăbiţi cine ştie unde, animale toropite de căldură care zac în balcoane sau pe sub maşini şi boscheţi, copii care chiulesc de la şcoală şi se învârt hai-hui pe străzi.

Simte cum cineva îl bate insistent pe umăr. Întoarce privirea şi … realizează că nu are nici un bilet. Controloarea, căci ea insista, cere biletul de călătorie fără a se opri din clemfăitul gumei de mestecat. “Căcat!”, îşi spune Pompiliu în sinea sa. I se înmoaie picioarele şi simte cum devine din ce în ce mai cald în autobuz. “Cum naiba a reuşit să intre basmutia asta de 100 de kile în autobuz, ca doar e plin?”. O voce stridentă repetă cererea, trezindu-l din interogări:

  • “Biletul sau abonamentul de călătorie vă rog!”

După o lungă ezitare Pompiliu răspunde sec:

  • “N-am!”
  • “Păi cum nu ai tinere?”, apare o nouă întrebare asortată cu un clemfăit.
  • “Păi simplu, nu am. Cam la fel cum sunt sigur că nu aveţi nici dumneavoastră. “

“Ce glumă de căcat am făcut”, se gândeşte Pompiliu. Clemfăitul se opreşte şi fălcile grasei încremenesc astfel încât putea vedea guma şi un dinte din aur coclit. Se pare că are dreptate. Este o glumă proastă. Clemfăitul reîncepe uşor.

  • “E 60 de lei amenda. Ce facem?” întreabă grasa transpirată din faţa sa.
  • “Păi dacă dumneavoastră nu ştiţi eu de unde să ştiu? Bănuiesc că îmi daţi amendă”, spune Pompiliu spânzurat de o bară şi bălăngănit de mersul autobuzului supraîncălzit.
  • “Păi nu-i chiar aşa de simplu”, răspunde grasa care frământă în mâini un chitanţier.

Pentru un lung moment se lasă liniştea între cei doi. Pompiliu se uită impasibil la grasa care transpiră din ce în ce mai mult. “Să-mi bag pula dacă îi dau vre-un ban fără chitanţă!” îşi spune în sinea sa. Grasa se opreşte din clemfăit şi începe să învârtă guma prin gura întredeschisă. Se gândeşte cum să atace problema. Alte două doamne controloare apar. Pompiliu se simte încercuit. Una din cele două nou venite, propune să coboare la prima staţie. O soluţie salvatoare pentru grasa care tocmai mai pierduse un litru de apă.

  • “Îmi pare rău, eu nu pot coborî la prima”, spune Pompiliu cu tricoul din ce în ce mai ud.
  • “Păi cum să nu coborâţi?”, întreabă grasa transpirată.
  • “Tinere tu refuzi să plăteşti amenda?”, întreabă o coafură mov cu faţă de controloare din stânga grasei.
  • “Nu, nu refuz. Vreau doar să o plătesc în autobuz”.

Evident aceasta este o opţiune nemaiîntâlnită în întreaga carieră a doamnelor grase şi transpirate, din moment ce se uită buimace una la alta.

  • “Mai bine am coborî”, spune coafura mov. “Afară este mai răcoare”.
  • “Pe mine nu mă deranjează căldura de aici”, răspunde Pompiliu. “Şi să fiu al dracu´ dacă mai aştept un sfert de oră alt autobuz”.

După o astfel de ieşire, cele două asistente renunţă şi se îndepărtează în mulţimea din autobuz, dar nu fără să acuze limbajul tinerelului. Bătălia este câştigată. Grasa transpirată scoate un pix gros cât degetul ei mic şi înmoaie mina pe limbă. Limba uşor albăstrită revine la clemfăit. Pompiliu simte că i se face sete. Cârnăciorii grasei încep să traseze încet contravenţia ilegalistului Pompiliu. Eroul nostru înmânează buletinul grasei pentru a colecta datele. Realizează că mai are o staţie şi trebuie să coboare. “E, mai este timp la cum e traficul acum…” Grasa îşi şterge faţa cu o batistă. Continuă traseul batistei în decolteu ştergând interiorul dintre ţâţe. “Căcat, acum trebuie să pun şi mâna pe chitanţa aia transpirată”, se gândeşte Pompiliu.

  • “Din Bucureşti?”, întreabă grasa, uitându-se la buletin.
  • “Nu doamnă, din Craiova. Dar îmi place mie să mă dau cu autobuzul prin Bucureşti cu un buletin fals la mine…”, glumeşte Pompiliu în timp ce simte cum îi alunecă mâna de pe bară.
  • “Uite, tinere, eu te rog să fi respectuos”, răspunde grasa înţepată, oprindu-se din scris amenda.
  • “Nu vreţi mai bine să terminaţi de scris amenda? O să trebuiască să cobor la prima”.

Grasa simte că la prins de ouă. El ştie că ea nu-i va mai da drumul. “Ce dracu´ m-am scăpat aşa? Acu´ s-o vezi ce o lălăie…”. Grasa se destinde. Clemfăitul revine în forţă, apele curg pe ea, iar cârnăciorii se mişcă din ce în ce mai încet. Pompiliu aude ca un ecou toate datele sale din buletin spuse pentru confirmare de către grasă încet. Foarte încet.

  • “Doamnă, vă rog să nu mai spuneţi datele mele din buletin de faţă cu atâta lume”, spune Pompiliu transpirat şi însetat.
  • “Eu v-am spus să coborâm la prima dar nu aţi vrut. Dumneavoastră aţi vrut aşa…” Pe faţa grasei se poate vedea un rânjet satisfăcut şi umed de transpiraţie .

Pompiliu renunţă. Trebuia să se aştepte la o astfel de răzbunare. Staţia trece. Mai trece una.

Pompiliu coboară enervat şi cu o dorinţă criminală cum de mult timp nu a mai simţit. Îi este foarte sete. Soarele îl bate în cap. Este foarte cald. Împătureşte amenda udă de transpiraţie însă renunţă şi o aruncă dezgustat în coşul care se află nesperat lângă el. Imaginea ţâţelor grase transpirate îi revine în creier. “Mă cac în amenzile voastre de căcat!”. Se îndreaptă către staţie pentru a se întoarce către parcul unde trebuie să se întâlnească cu prietenii.

Iată un autobuz. Se suie, ia un loc la geam şi se uită enervat şi transpirat pe geam. Se bălăngăne agitat pe scaun în ritmul gropilor de sub autobuz. Îi este foarte sete. Doi minoritari sparg seminţe pe care le scuipă pe jos. Dintr-un telefon se aud ritmuri orientale săltăreţe.

Cineva îl bate pe umăr. Se întoarce enervat:

  • Biletul la control vă rog, spune grasa transpirată rânjind flancată de cele două organe.

Lasă un răspuns