Undeva, prin centrul vechi al capitalei, în zona intersecţiei dintre străzile Şelari şi Lipscani, am descoperit un local ieftin raportat la preţurile zonei. Deschis de vreo două luni, barul încă se chinuie să adune ceva clienţi, dovadă şi tombola la care am nimerit zilele trecute, precum şi puţina lume adunată pe acolo. Tombolă la care chiar am câştigat o bere.
Numele său este Team Pub, având adresa din buletin Strada Lipscani 36. Este aşezat chiar pe colţul intersecţiei, într-un contrast evident faţă de căzăturile din jurul său, având şi o terasă cu vreo zece sau doisprezece măsuţe, îngrădită de un gărduleţ de lemn. Pentru că am fost o singură dată acolo şi nu am testat îndeajuns meniul şi nervii ospătarilor, voi trage doar câteva linii succinte: Bergenbierul la draft costă 4 lei iar o limonadă la jumătate de litru le uşurează pe doamne, de pe cardul partenerilor, de 10 lei. Domnii şi domnişoarele care servesc clientele au făcut o primă impresie destul de bună, deci nimic de comentat la acest capitol.
Interiorul este amenajat într-un amestec de nou cu vechi (şi câteva picături de „nuca în perete”) şi este distribuit pe zona de la parter, cu bar, televizor, mese înalte. La mezanin, se găseşte o porţiune mai mare, cu vreo zece sau doişpe’ mese şi cu, aţi ghicit, televizor. Accesul spre budă este un pic mai anevoios (mai ales dacă vii de pe terasă şi ţi-ai dat brusc seama că treci prin trăiri interne intense). Am de făcut nişte comentarii vis-a-vis de muzică (destul de tare dată), formată dintr-un amestec cu de toate (uneori repetate obsesiv) şi care îţi cam ia din cheful de a bea o bere liniştit.
Team Pub oferă şi mâncare clienţilor săi dar nu-mi pot da cu părerea, neservind nimic de la această categorie a meniului. Data viitoare, sper, o să revin cu un update. Pe scurt, localul este aşezat într-o zonă ferită de nebunia de pe Franceză sau Smârdan, are preţuri mai ieftine decât multe dintre cârciumile de cartier şi este recomandat pentru o bere scurtă, la un portofel subţire. Cel puţin aşa mi-a şoptit poza lui Che Guevara aflată la intrare.
TEAM PUB CHIAR E FOARTE TARE. PERSONALUL FACE ATMOSFERA. au reusit sa ne tina la dans pana inspre dimineata(ora 5) asa ca hai sa nu mai cautam nod in papura si sa ne bucuram de un pub ce troneaza pe cea mai veche strada din bucuresti. FELICITARI TEAM PUB. Vom reveni mereu cu cea mai mare placere.
personalu este foarteeeeeeeeee fitzos. Toti sunt fitzosi. Din acest motiv a ajuns un local de fitze. daca voua va place ca ospatarita sa-si dea ochii peste cap ca nu te-ai hotarat ce vrei sa comanzi sau sa tipe la tine daca ii dai 2 monezi de 50 bani in loc de 1 leu k na si aia is bani si sa se uite la tine cu o privire nashpa ok e un loc foarte placut..
Mada, se vede ca esti de la concurenta. Mergi domnisoara si spata`te pe ochii si lasa team pub in pace. Chiar intri peste tot si te iei de ei 🙂 chiar esti PENIBILA