Compania

Motto: Copiii şefilor noştri vor fi şefii copiilor noştri

Prima întrebare care iţi vine în cap este legată de titlu. Compania? De ce Compania?

Ce este o companie? O companie este o firma mai mare. Adică ceva imens. Dacă este să extrapolam, ceva la dimensiunile unei ţări.

Şi ce face o companie? Păi cam ce face o firmă. Produce bani.

Dar din ce produce bani? Păi din exploatarea resurselor.

Pai şi care ar fi resursele? Păi vreo 20 de milioane de fraieri.

Şi cum funcţionează o companie? Păi simplu: o companie are management şi executanţi. Managementul spune ce trebuie făcut şi executanţii fac.

Bine, dar modelul este clasic. Adică s-a întâmplat aşa şi pe vremea comunismului şi pe vremea capitaliştilor, se întâmplă şi în America.

Ce ne face diferiţi?

Păi diferiţi ne face o data lipsa de direcţie. Un management trebuie să ştie unde se îndreaptă lucrurile. Ori nu se pune problema. Direcţia este învârtitul împrejurul cozii.

Asemănarea este că aceeaşi oameni din timpul comunismului ne conduc şi acum. Cu alte cuvinte, în capitalism, dacă ceva funcţionează prost, schimbi, ori nu aşa se pune problema la noi.

Şi ar mai fi o mică diferenţă. După 2000 de ani de civilizaţie omenirea a descoperit cuvântul LIBERTATE. Cuvânt pe care românii l-au gustat şase luni, între ianuarie 1990 şi iunie 1990. Atunci a început să funcţioneze Compania şi sfârşitul unui vis frumos numit STAT DE DREPT.

Care este diferenţa între o companie şi un STAT DE DREPT?

Un mic salt ar fi istoria Europei de vest şi a Americii de Nord.

Un alt exemplu ar fi sentimentul de libertate. Le doresc românilor din toată inima să aibă acest sentiment, dar nu se pune problema. Să simţi că poţi să faci ce vrei, că eşti respectat, că eşti protejat.

Să revenim la normalitate. Într-o companie, primul lucru făcut atunci când te angajezi este să ţi se citească obligaţiile. Sunt foarte curios. Citiţi Constituţia României şi verificaţi când apare prima data cuvântul obligaţie.

Este o diferenţa enormă între visurile de acuma douăzeci de ani şi realitatea existentă.

România funcţionează ca o companie. Trebuie să producă profit.

Sunt nişte şmecheri care deţin 90% din resurse şi restul 10% din resurse. Acesta ar fi un sistem economic apropriat de clasic (clasic este 80/20).

Diferenţa o fac drepturile.

Dreptul la libera exprimare a fost impus ca o măsură de forţă majoră în relaţiile internaţionale dintre România şi Europa de Vest şi USA. Altfel nu am fi avut acest drept. A fost o condiţie obligatorie pe care Compania acceptat-o pentru existenta ei.

Dar să mai vorbim despre drepturi. Vă simţiţi în siguranţă pe străzi? Vă simţiţi trataţi cu respect?

Că am vorbit de respect. Este cel mai luat în batjocură cuvânt în România şi cel mai considerat în societăţile occidentale.

Un om care are respect este pe jumate liber. Ori Compania nu face aceasta greşeală. Ea are nevoie de executanţi, nu de oameni liberi.

Dacă vinzi la un chioşc, dacă lucrezi la început ca şi absolvent al unei facultăţi, dacă conduci un proiect. OK. Sunt trei tipuri de oameni din trei straturi sociale diferite. Întrebarea mea este: ai sentimentul că eşti respectat pentru ceea ce faci? Ai sentimentul de colaborare? Mă refer la ceva de genul care se întâmplă zilnic, nu când faci o chestie extraordinară.

Oricât ar suna de abstract, acestea sunt bazele unei societăţi occidentale funcţionale. Indiferent câţi bani ai sau nu ai, eşti respectat, eşti încurajat, eşti protejat. Aceste lucruri se întâmplă într-un STAT DE DREPT şi nu într-o companie.

Din punctul meu de vedere, la nivel de organizare socială, România a făcut un salt spre Evul Mediu. Aveţi dreptate, avem maşini, calculatoare şi conţopişti în guvern. Dar vă întreb… Dar despre relaţiile umane?

În Evul Mediu erau relaţii de vasalitate. Adică domnul mi-a făcut ceva, eu îi sunt obligat. Clasele sociale erau împărţite în două. Nobili şi ţărănimea.

Să luăm relaţiile sociale din România. Păi avem două clase sociale. Şmecheri şi fraieri, iar relaţiile între oameni sunt … o mână spală pe alta? Adică nobleţea obligă? Care e diferenţa?

La comunism am renunţat de bună voie. Capitalism nu prea am vrut.

Şi ce a mai rămas? Feudalism.

În final, toţi ştim din istoria care ne-a fost băgată pe gât la şcoală că sunt nişte oameni (în cărţile de istorie se numesc eroi) care au luptat pentru un singur lucru LIBERTATE (Compania încearcă să îi înece în patriotism).

Gândiţi-vă la un singur lucru. Vreţi să fiţi oameni liberi sau angajaţi la o firmă?

Horea

Lasă un răspuns