Nu mă judeca. Eu nu pot fi om de zăpadă tot timpul. Vara eu mă topesc. La căldură devin un pârâu care se prelinge dintre firidele unei stânci apăsate de înălțime și mă prăvălesc apoteotic peste fiecare bolovan apărut în albia destinului, până ajung sânge scurs în mare.
Nu mă privi. În spatele meu se ascunde un chip diabolic, rânjit, obosit de promisiuni idioate. Fiecare zâmbet pe care îl desenez este șters repede de valurile aruncate egoist de stăpânul unei vieți pentru care nu vreau să lupt.
Fugi de mine. Sunt umbra care bântuie visele unui drum fără final. Sunt imaginea unui vers recitat pe melodiile inimii, plin de candoare boemă, întemnițat pentru veșnicie în reveria zilelor ploioase. Sunt un gând care vine și pleacă…
Păsuiește-mă. Ignoră timpul care trece peste râpă și culege fiecare rază de soare care apare dintre nori. Eu încerc din răsputeri să readuc la viață floarea pe care mi-ai dăruit-o cu puritate. Lacrimile mele se vor transforma în sevă iar visele vor alunga fiecare pată de mucegai care macină brațele noastre.
Ajută-mă…Trage-mi cu putere dorul din mine, stoarce picăturile de lumină din ochi, omoară clipele de tristețe…Vorbește-mi, roagă-mă, ține-mă treaz, comprimă timpul, adună stelele, lipește cioburi, așteaptă-mă. Dă-mi un semn…