Fiind, probabil, într-o perioadă plină de acalmie, televiziunile fac ce fac şi tot trebuie să scoată audienţă din piatră seacă. Dacă sezonul de crime şi violat babe ştirbe este cam sărac în evenimente, atunci, cumva, populaţia tot trebuie ţinută cu tensiunea la minim 18 cu 10.
De exemplu, suntem în mijlocul iernii. Pe toate canalele de ştiri se aude cam acelaşi lucru: „România este sub teroarea frigului”, „Românii crapă de frig”, „Apocalipsa iernii s-a abătut peste România”, „Gerul ameninţă din nou” etc. P#la mea, e frig.. Normal că e frig, e iarnă! În România, când e iarnă, e frig, e zăpadă, e ger, îngheaţă apa, sunt ţurţuri. Aşa e normal. Ce este atât de special să anunţi la televizor, în toiul iernii, că e ger?
Tare ar fi fost un Cătălin Radu Tănase care să fi spart tiparele, transmiţând plin de sudoare ştiri de genul: „În mijlocul lui ianuarie, Miercurea Ciuc a fost invadat de berze, păsările fiind bucuroase că mercurul din termometre s-a dezgheţat. Contactat telefonic, şeful bărzoi a spus că în următoarele zile vor trage aici un stol de cocori, unul de egrete şi câteva dropii plecate în vacanţă din Slobozia. Oricum, şederea va fi una temporară, deoarece păsările nu pot suporta temperaturile ridicate din această perioadă a anului, anormale de altfel (sunt aproape 0 grade!!) şi vor pleca spre Ucraina, acolo unde îi aşteaptă un grup de nagâţi veniţi de pe malurile Nilului încă din noiembrie.”.
Doamnelor, domnilor, Radu, afară este iarnă. Şi, incredibil, temperatura este sub 0 grade Celsius.
Stiam eu ca esti cel mai ascutit creion din cutie!