După naştere şi moarte, singurele două evenimente certe în viaţă, cel mai semnificativ moment al conştiinţei colective este indiscutabil nunta. Momentul mult aşteptat de miresica îmbrăcată în rochia de prinţesă – ce afirmă suspinând că a aşteptat această clipă toată viaţa, mult evitat de mirele care într-un final a cedat presiunilor, la ţanc venit pentru părinţii gata să organizeze evenimentul aşa cum ei n-au fost lăsaţi s-o facă, se profilează ca o adevărată corvoadă pentru însurăţei. Heirupul mirilor, de vineri de la brad şi până duminică la potroace, statul după invitaţi, că e doar petrecerea invitaţilor, nu a tinerilor proaspăt căsătoriţi , stresul că nu ies socotelile şi multe altele, fac ca nunta să devină din evenimentul dedicat exclusiv celor doi miri, un real chin pentru aceştia.
Situat într-o zonă de confluenţă ca cea a Balcanilor, poporul român a dobândit de-a lungul istoriei un bagaj etnografic extrem de diversificat. Iar când e vorba de nuntă, avem la tradiţii şi la obiceiuri, căcălău, Măria ta. Dar cum era şi firesc, noile vremuri şi-au lăsat adânc amprenta asupra acestor obiceiuri. Unii înţeleg acest lucru, alţii nu. Iar când oamenii ţin cu tot dinadinsul să-şi conserve tradiţiile transmise din moşi-strămoşi, de prin colbul satelor şi al caselor din chirpici, în asfaltul oraşelor şi al blocurilor de beton, se iscă penibilul. Păi una era când alaiul îşi urma traseul, la pas, pe uliţele prăfuite ale satului, în chiote de veselie şi alta e când alaiul îşi parcurge traseul, la bordul unor maşini, în sunetul asurzitor al claxoanelor. Păi una era când se încingea hora miresei în bătătură şi alta e când te apuci să dansezi în parcarea din faţa blocului sau în jurul mesei din sufragerie, dans în varianta zip, stresat să nu dai peste vreun bibelou şi să stârneşi o criză de isterie soacrei mici.
Un alt element caracteristic majorităţii nunţilor de la bloc este că nimeni nu se ştie exact care este pasul următor. Şi cât de în temă te-ai afla cu tradiţiile locului, este aproape imposibil ca cineva să nu comenteze şi să nu se mire cu glas tare că la el/ea nu se ţine aşa. În aceste situaţii, cel care are întâietate este, în general, acordeonistul. El este cel care le dictează protagoniştilor, pas cu pas, ce e de făcut, în timp ce aceştia, cuprinşi de emoţia momentului – sanchi, execută maşinal indicaţiile.
Un alt episod de referinţă este cel desfăşurat în biserică, episod în care însurăţeii îşi pun pirostriile. Moment de maximă importanţă pentru babele din audienţă. O oră de stat în faţa altarului cu ochii geană pe nevastă să nu care-cumva să te calce pe picior că te-ai nenorocit – o să te aibă sub papuc toată căsnicia – în timp ce un preot sau un sobor de preoţi (de la caz la caz) te plictiseşte recitând versete biblice. La sfârşitul slujbei, are loc validarea acesteia. Dacă ai optat pentru o variantă de slujbă Professional, cu tot pachetul, costul este pe măsură. Dacă vrei să scapi mai repede şi alegi varianta Express, costurile sunt la fel. Întortocheate mai sunt căile Domnului…
Pe parcursul celor trei zile ale evenimentului, bârfele sunt ca la ele acasă. Auzi lumea şuşotind: I-a rupt turna? Eu n-am văzut. Auzi tu, cum să nu-i rupă tura!? sau Uite, fă, că şi-a găsit şi asta bărbat. Ce noroc a avut a dracu’ sau Ia uit-o şi pe soacra mare. Zici că e împăiată.
Ajunşi la salon, tinerii mai au o singură grijă. Să le vină invitaţii. Fără ei, s-a dus şi avansul la apartament. Tot la salon, cam între peşte şi sarmale, e imposibil ca vreo rubedenie să nu o ia pe ulei şi să nu înceapă să lanseze sistematic, cât o ţin plămânii, urări de bine pentru miri, socri sau naşi, ridicând paharul plin cu vin deasupra unui coc de cucoană special amenajat pentru seara cea mare. Apoi, vrei nu vrei, trebuie să se fure şi mireasa. Cine a mai văzut nuntă fără furatul miresei?! Răscumpărarea ei aduce după sine, pe lângă navetele de bere sau sticlele de whisky cuvenite răpitorilor, şi umilirea lui ginerică care este pus să facă tot felul de lucruri, chipurile trăsnite, de la cântat, dansat, declaraţii de dragoste, toate acestea desfăşurându-se spre deliciul nuntaşilor.
Cel mai emoţionant moment al nunţii rămâne fără doar şi poate dezgătitul miresei. Redat de glasul gâjâit al unui lăutar obosit, de o guristă cu glas duios sau de CD-ul cu însăşi Maria Ciobanu, cântecul de jale Ia-ţi mireasă ziua bună umple babele de lacrimi. Mireasa se aşează pe un scaun, cu gândul că mai e puţin şi a scăpat, şi îşi lasă naşa să îi prindă baticul pe cap, aducând-o astfel în rândul femeilor gata să ia cratiţa în primire. Iar versurile cântecului au un singur scop. S-o facă să sufere. O smulg de la sânul protector al familiei, îi calcă în picioare grădina cu flori, o asmut împotriva mă-sii, lui taică-său, soră-sii şi o pasează fără reţineri soacră-sii. Ce poate fi mai edificator că poporul nostru ştie să sufere?
Apoi atmosfera se destinde cu recuperarea jartelei. Ginerică îşi vâră în văzul tuturor capul sub rochia miresei extrăgând în dinţi, cu mâinile la spate, jarteaua. Moment numai bun să-şi ia noapte bună de la ce nu va vedea cu siguranţă în noaptea nunţii, pentru că, nu-i aşa, mireasa, sleită de puteri după atâtea sârbe şi hore, va cădea răpusă de oboseală. Nu are cum să lipsească nici momentul aruncatului buchetului. Acest obicei tradiţional românesc de sorginte americană lasă întotdeauna două, trei tinere domnişoare cu buza umflată şi loc de miştouri pentru răutăcioşii piliţi, puşi pe şotii.
Când totul se sfârşeşte, tinerii căsătoriţi îşi fac socotelile şi îşi acordă o binemeritată lună de miere de o săptămână la Sinaia sau pe însoritele meleaguri ale Greciei, asta depinde, desigur, în funcţie de anotimp. Apoi, toarnă vreo doi, trei copii, el îşi face o amantă iar ea îşi creşte în linişte odoarele. Şi uite aşa vor trăi româneşte până la adânci bătrâneţi.
Sub egida câte gări în asfalt atâtea găuri în buget, mie mi se cam rupe de voi, cetăţenilor, primarul oraşului Breaza îşi cultivă nesimţirea făcând-o poştă electronică. Aşa se face că, după ce a primit un email de la un locuitor care îi reproşa starea proastă a drumurilor, acesta i-a sugerat nemulţumitului într-o scrisoare electronică oficială, că dacă nu-i plac drumurile din oraş, să se mute pe Riviera Franceză. 