Bizar

Sunt foarte obosit. Parcă îmi atârnă de pleoape întreaga greutate a zilei. Punctele de reper se aleargă ca bezmeticele în câmpul meu vizual. Mi s-au înceţoşat paralaxele, cum ar spune bătrânul roacher. Azi noapte iară m-am culcat la trei. Când m-am trezit de dimineaţă, plecaseră toate.

2 x JO

Nu, titlul nu are nici o legătură cu Jocurilor Olimpice. Nu bate nici la impresionanta desfăşurare de forţe din cadrul festivităţii de deschidere, cu care chinezii au reuşit să-i uimească şi să le stârnească invidia până şi maestrului Sergiu Nicolaescu şi personajelor istorice (de)jucate de el, şi nici la vreo performaţă atinsă de vreun participant la olimpiada în sine. Ce se întâmplă, de fapt…

După ce am avut pe cap întreg weekend-ul toată spuma evenimentelor de pe mapamond, am ajuns să-mi termin săptămâna clătindu-mi ochii cu niste pixeli grupaţi într-o formă foarte bună. Nu cunosc dacă fotograful i-a ţinut excesiv în cantonament, dar cert e că mie unul mi-au obosit pupilele tot alergând după ei.

De ce o tot lungesc atât? Păi o fac pentru Jojo, căci despre ea este vorba, care cică s-a lăsat trasă în poze nudă, în ipostaze cu totul şi cu totul diferite, anume în spaţii publice. Dovada ne face cu mâna chiar aici.

Am stat şi m-am gândit care ar fi fost cea mai inspirată şi cea mai la îndemână abordare pe care ar fi putut să o aibă un individ normal ce ar fi dat nas în nas cu Jojo cea dezbrăcată, la gura de ieşire a parcării din Băneasa Shopping City sau la urcarea în autobuzul aproape gol, în care blonda lua la fund toate scaunele, şi mi-am zis eu că un “nu te supăra, dacă am şi eu o cameră ai vrea să facem o poznă” ar fi cel mai potrivit. N-aş vrea să pătrund în sensuri cuvintele fierbinţi pe care le-a auzit atunci când făcea pe ia-o nene pe Autostrada Soarelui. La ce-ai putea să te gândeşti atunci când zăreşti pe marginea şoselei o domnişoară cu farurile aprinse, facând autostopul? La autobuze?

Tahicardie urbană

Soarele scuipă flăcări în intersecţie. E praf peste tot. Traficul se îneacă şi tuşeşte sec. Îi ies numai maşini din gât. Simte că se sufocă. Asfaltul e de-o indolenţă crasă; stă să îl calce toată lumea în picioare. Parcă e moleşit, parcă e lipsit de vlagă. Cred că are deja temperatură. Dar termometrul din intersecţie nu indică bine. E prea mult. Sunt prea multe grade. Ar trebui să fie mort până acum. Să cheme cineva un doctor, vă rog.

O sirenă montată pe o capsulă de ampicilină, ce goneşte în josul unei artere, străpunge adânc zgomotul de motoare şi claxoane ce se întinde nepăsător şi lasciv între blocuri. Nu ştiu de ce dracu’ nu i-o fi curgând sânge, că doar e zgomot, nu?! Cred că e o infecţie mai spre centru. Trebuie tratată. Asfaltul e nevoie să mai aştepte. Iară nu se uită nimeni la el. Poate doar câteva priviri pierdute. De când îl stiu, numai pe drumuri stă. Cum o fi rezistând?

Pulsul oraşului se accelerează. Traficul devine infernal. Unde s-or grăbi toţi? E cald rău. Şi nu văd nici un cort unde să se distribuie gratuit ploaie. Măcar câteva picături. Fără o hidratare corespunzătoare nu răzbaţi, e limpede.

Pulsul oraşului e din ce în ce mai neregulat. La radio zic că unele artere principale sunt deja blocate. Iară nu pot înţelege anatomia oraşului. Cum să ai artere principale blocate şi încă să respiri?! Câte inimi are un oraş? Şi de ce, mă rog, aleile nu se numesc vene? Ce oraş e ăsta?

Să se întindă puţin, o să-şi revină…

La maternitate

Intr-o maternitate nasc o moldoveanca, o ardeleanca si-o negresa. Se incurca bratarile la copii si atunci doctorul zice:
– Sa-l chemam pe ardelean ca-i mai calculat si daca isi recunoaste copilul am scapat. Vine ardeleanul si alege copilul negru, la care doctorul zice:
– Ce faci, bai, esti nebun? Nu vezi ca-i negru? La care ardeleanul raspunde:
– Da, dar unul dintre aia doi e moldovean, si eu nu risc.