Un american vrea sa cumpere o ferma in Ardeal

Face turul fermei si, la sfirsit, vede stupii de albine.
– Nu mai cumpar ferma ca mi-e frica de albine.
– Hai dom’le ca albinele sunt bune: fac miere, ceara si dau propolis.
– Nu, ca mi-e frica de albine.
– Uite dom’le facem un pariu: te leg dezbracat de copacul asta si daca te musca vreo albina pana maine dimineata, iti dau ferma pe gratis.
Dimineata il gaseste pe american palid, obosit, vlaguit.
– Ce-ai patit? Te-a muscat vreo albina ?
– Nu…
– Atunci ce ai?
– Nene, vitelul de acolo n-are mama !?!

Mircea, fă-te că boxezi!

Plătesc abonamentul pe şase luni la cablu pentru cel care îmi spune care este meciul serii, disputat zi de zi la televizor. Staţi în gardă să vă dau câteva indicii la ureche: se joacă în ringul media şi se câştigă doar la puncte de audienţă. Să moară gongu’ dacă n-o ghiciţi din prima.

Doamnelor şi domnilor! În colţul din stââângaaa, gândacul de aParlament cu mai multe perechi de Antene, Daaan Voiculeeescuuu. În colţul din dreaptaaaa, vântul care a delapidat cu ştiinţă o mare de necunoscători fără să facă prea multe valuri şi apoi s-a ancorat în Realitate, Sorin Ovidiuuu Vântuuuu. Şi, în rolul lui Dan Diaconescu, cel care zdrobeşte şi apoi citeşte audienţele, marele lătrău Mirceaaaaaaaaaaaa Badeaaaaaa!

În ultimele săptămâni, bătrânul Mircea nu cred că a ţinut emisiune fără să aloce măcar un minut, două, numărării în special a punctelor de audienţă care dau Antenele deasupra celor de la Realitatea. La primele astfel de intervenţii am crezut că e vorba doar de ceva trecător, că iarăşi a avut un conflict cu vreun vecin de işi indulceşte cafeaua cu ştirile de pe Realitatea. Şi de… Când e vorba de concureţă, mai dau pe afară şi orgolii. Dar nu, omul perseverează plin de o satisfacţie isterică şi stoarce punct cu punct de audienţă din fruntea clasamentului, aidoma lui Dănuţ Diaconescu în serile lui de dizgraţie.

Mircică, stai liniştit, Voiculescu l-a executat deja pe Vântu în di(n)rect. Sunteţi în grafic. Da’ acuma serios: şpagatul am văzut că poţi să-l faci; ce zici, te ţin articulaţiile să-l faci şi pe Big Boss?

Odă (în metru tragic)

Se aud suspine la înmormântarea unei zile. La capul ei, plânge orizontul cu şuviţe roşii. Oraşul îşi ascunde betonul încruntat după voalul rece al serii iar umbre minuscule mângâie triste speranţa. Uşor, la vremea fiecăruia, se deschide poarta albă. O mare de culori şi muzică şopteşte adevăr ascuns de povară…

…După zâmbet şi plânset sub stele apare o nouă zi. De fapt, se pregăteşte o nouă înmormântare.