Podul dintre blocuri al lui Oprescu

• Politica e un pornostar •

Edilul Sorin Oprescu a ieşit joia trecută la taclale pe internet, punând de-o discuţie virtuală cu cititorii site-ului HotNews.ro. Printre temele atinse a fost şi cea a construcţiei în Bucureşti a unei autostrăzi suspendate. În acest fel am aflat că domnul primar Oprescu speră ca demararea proiectului să înceapă undeva la sfârşitul anului 2009, estimând durata totală a proiectului la trei ani.

Nu se ştie cât de în serios s-a luat dom’ doctor susţinând cele de mai sus, nu se ştie prin bucătăriile câtor bucureşteni va trece autostrada asta suspendată, pe câţi stâlpi sau pe câte atele se va baza ea sau cine va câştiga deja licitaţia pentru asfaltarea acesteia, dar previziunile majorităţii cetăţenilor cu privire la finalitatea proiectului nu sunt deloc optimiste. Cred şi eu că lumea nu crede. Promisiunile electorale sunt cele mai parşive. Până şi persuasivitatea primarului se clatină cu cât înaintează mai mult în mandat.

În Bucureşti, legile gravitaţiei se votează după interes. N-au reuşit ei, parlamentarii, o operaţie de suspendare în patru ani; de ce ar reuşi doctorul Oprescu să suspende o autostradă în trei?

 

Războiul stelelor verzi (V)

• Idei fertile •

    Gata ! Misterul a fost descoperit ! Cumva, din mijlocul evenimentelor ce au măcinat creierii şi nervii celor care au belit ochii printre rândurile episoadelor anterioare ale adevăratului Război al stelelor verzi, mi-a parvenit fotografia unuia din mult aşteptatele personaje dubioase, făuritoare de forme de relief ciudate şi generator de schimbări termice.

   Acum, fiind la final, voi abera doar pe aici. Adică, ne-am lansat !

                                                   SFÂRŞIT

 

 

 

 

 

 

Hip-Hopa Mitică

• Martor şi tartor •

Bucureşti, frig, blocuri gri, staţie autobuz, aglomeraţie. Cam astea ar fi ingredientele de bază ale unei dimineţi aproape imperfecte în capitală. Ca mai tot omu’ şi în mai toate dimineţile, azi am servit şi eu iarăşi din acelaşi meniu. Ce să mai… Una călare peste alta, cu excepţia unor câteva cocârjate, toate bune şi frumoase.

Imediat ce autobuzul a oprit în staţie să mai devoreze nişte călători, m-am lăsat purtat de val şi în secunda doi m-am şi văzut înghiţit de el. Brusc, mi-a atras atenţia un individ cu nişte căşti fosforescente în urechi, care pendula de mama focului în colţul lui din mijlocul autobuzului, ca să zic aşa. Şi trei staţii cât am mers alătrui de el, omul a continuat să dea din cap constant de ar fi luat-o la fugă de ciudă orice metromom. După ce a început să smulgă din lăuntru-i şi o gamă variată de onomatopee, am constatat că toate acestea indicii sonore bateau spre un mare hit La Familia feat. demult fumata MariJuana. Atomic, frate! Coordonatele spaţiale corespundeau. Eram pă zonă. Sălăjaaaaaaaaaaaaan, Pantelimoooooooooon! După blocurile gri / Stă Vasile-Alecsandri. Omul părea însă uitat de timp în colţul lui din mijlocul autobuzului.

Apel către matale, Băsele

• Politica e un pornostar •

În urmă cu patru ani, marinarul Băsescu îşi arbora steagul portocaliu la Cotroceni. Vântul schimbării, ce bătea dinspre electorat şi care îi surescita şuviţa rebelă de ceva vreme, l-a călăuzit către destinaţia finală, aidoma unui personaj mitic care, aruncat de destin în gurile învolburate ale mărilor lumii, a tras la ţărm să se ancoreze în politică, pentru a ajunge în ultima parte a călătoriei sale iniţiatice, să-şi măsoare puterile în lupta împotriva caracatiţei PSD, în mlaştinile pline de monştri politici de pe malul Dâmboviţei. Şi cum îi şade bine unui erou, aventurierul Băselu a şi învins. Ce a urmat apoi, presa şi alegătorul din toate rândurile au avut grijă să puncteze.

Zile acestea însă, la patru ani după încheierea ultimului ciclu parlamentar, eroul nostru – căruia întotdeauna i-a plăcut să danseze cu pieptul dezgolit în bătaia puştii – e pe cale să ungă cu vaselină acelaşi sistem ticăloşit de care vorbea cu atâta înflăcărare acum patru ani, sistem pentru stârpirea căruia românii l-au investit prin voturile lor în funcţia de preşedinte. Nu se ştie câţi aşi mai are Băselu în mânecă, dar dacă va valida un guvern PD-L – PSD, trambulina care l-a propulsat în postura de câstigător al alegerilor prezidenţiale, trambulină care a fost armată de dorinţa majorităţii electoratului de a fi martoră la dezasamblarea sistemului ticăloşit, are şanse să se anchilozeze plină de rugină până anul viitor. Dar până una alta, ce alt saltimbanc politic ar fi în stare sa-l detroneze pe Băsescu? Păi cam nici unul deocamdată. Şi el ştie prea bine asta.

În acelaşi sens, cel al nevalidării unui guvern roşu-portocaliu, un grup de intelectuali i-au adresat lui Băsescu o scrisoare deschisă în care cer în mod expres preşedintelui să nu gireze o alianţă cu PSD-ul.

Ca un bun ascultător ce este, bănuiesc că, după ce a primit scrisoarea, deschisă pentru a doua oară de către sepepişti, şi a lăsat-o să aterizeze lin în unul din sertarele biroului din lemn de mahon, alături de scrisorile de amor ale Elenei şi de bileţelele cu mici favoruri ale unui fost bun prieten Călin, Băsescu a pus mâna pe telefon, a format numărul lui Boc şi, când piticul a răspus maşinal, a rostit răspicat: sună-l pe Mitrea şi zi-i să scoată şampania şi să-l pună pe Geoană la rece.

Update: Scrisoarea s-a dovedit a fi un fals. Mesajul ei, însă, rămâne. Şi totuşi, unde sunt intelectualii noştri?

Războiul stelelor verzi (IV)

• Idei fertile •

Lumea începe să-şi revină. Formele ciudate de relief dispar una după alta, acum după ce toţi au văzut ce se ascundea acolo. Şantierul din Europa de Vest îşi reia activitatea, generând un val de bucurie printre afaceriştii ruşi. Preşedintele Cioabă al Doilea construieşte turnuleţ după turnuleţ, mai ales că s-au reluat şi colectările deşeurilor din spaţiu. Evident, tot din spaţiul altora. Echipa de cercetători se relaxează, nord americanii fumează şi, iată, totul rimează. Asociaţia Turiştilor Japonezi îşi reia activităţile în America de Sud, refăcând de zor jungla amazoniană. Liniştea se aşterne peste planetă iar sentimentul de siguranţă revine în sufletele tuturor. Şi acest lucru este firesc, mai ales că ceea ce părea un dezastru se dovedeşte a fi, de fapt, un mare noroc.

Între timp, analiştii amatori sunt din ce în ce mai aproape de Beijing, ducând cu ei bucuria aflării răspunsului la întrebarea ce a frământat întreaga suflare omenească. Maşina înghite kilometru după kilometru, muzica urlă din boxe, iarba este mai gustoasă ca niciodată, sexul se face numai în grup. În grup organizat. Se râde şi se fac planuri de viitor. Nu le va mai fi frică, îşi vor putea creşte copiii liniştiţi…Şi drumul se apropie de final.

Gata, Beijing este în faţa lor. Emoţiile sunt imense, bucuria este pe măsură.. Cercetătorii, după ce au ajuns şi ei la o concluzie, îi aşteaptă nerăbdători pe analişti. Diseară, toată lumea va petrece de fericire pentru finalul neaşteptat de norocos. Iată-i pe toţi, acum, adunaţi în sala principală, uitându-se unii în ochii celorlalţi, ştergându-şi broboanele de sudoare şi ascultându-şi bătăile puternice ieşite din piept. Câteva momente, nu se aude nimic altceva. Nimeni nu îndrăzneşte să pună vreo întrebare sau să grăbească momentul. Toţi, dar absolut toţi, sunt conştienţi de invazie, de reuşita experimentului, de ceea ce a ieşit, de fapt. Şi toţi aşteaptă confirmarea. Dar ce s-a întâmplat ?..După primele momente de tăcere, întrebările încep să-şi facă apariţia una după alta, năvalnic. Cum a fost posibil ? Va fi totul bine acum ?..Şi multe alte întrebări…Tensiunea creşte, americanii fumează, japonezii plantează…Cercetătorii jubilează, analiştii lăcrimează, publicul se isterizează…Ce-o fi cu rimele astea ?

În 2008, o misiune spaţială americană a început o serie de experimente în spaţiul cosmic. La un moment dat, unul din paianjenii antrenaţi în experiment a dispărut. Astronauţii nu s-au alarmat, spunând că dihania va fi găsită şi că totul va decurge conform planului. Căutarea a durat câteva zile dar fără succes. Apoi, unul câte unul, au dispărut toate arahnidele. După încă o zi, naveta a dispărut şi ea. Experimentul eşuase…Acum, după 72 de ani, adevărul a ieşi la iveală. Totul a fost perfect. Experimentul a reuşit. Şi toate dovezile sunt pe masa din sala principală din cartierul general de operaţiuni al echipei de cercetători, în Beijing. Analiştii amatori şi oamenii de ştiinţă se uită la ele. Iar în lumea largă zburdă copiii experimentului. Vioi şi salvatori, aduc cu ei bucurie şi linişte. Sunt plămădiri perfecte ale unui vis. Un vis izvorât din dorinţă de iubire şi frustrare. Sunt modelaţi după un ideal frumos şi intim. Nu pot fi descrişi. Important este, însă, mesajul lor. Un mesaj de viitor. Un mesaj important.

(VA URMA. MÂINE, ULTIMA PARTE !!! SENZAŢIONAL: VEŢI VEDEA REZULTATUL EXPERIMENTULUI, O SCHIŢĂ TRIMISĂ DIN VIITOR !)

 

Generaţia pro-motor

• Frustrări din cartier •

Un oraş foarte aglomerat, cu un trafic rutier intens şi sufocat înseamnă poluare cu mult peste limitele normale. Dacă mai adăugăm acestei liste şi prezenţa doar a câtorva petece de copaci şi iarbă acoperită de praf, obţinem reţeta de succes a unei viitoare generaţii de copii oligofreni. Dar la aşa copii, aşa părinţi. În special părinţii posesori de maşini de teren, SUV-uri sau cum le-or mai boteza. Prin natura lor, aceste tractoare urbane consumă foarte mult combustibil, urcând preţul la petrol şi eliminând o cantitate mare de noxe. Acum vine partea frustrantă: într-o urbe unde media de viteză pe şosele este de maxim 40 km/h (zic şi eu, ca martor cretin al acestui fenomen) care este scopul folosirii unui mijloc de transport de asemenea anvergură ? Bineînţeles, în afară de cel al afişării unei prestanţe de neam prost şi al înmulţirii cozilor de la benzinărie…De ce le place lor, maimuţelor coclite, să ardă gazul în plămânii proştilor care nu stau ascunşi după un parbriz atât de mare ?

În fiecare dimineaţă inhalez un kilogram de plumb, ce-şi face intrarea printre zecile de biluţe modelate de praful din atmosfera europeană a oraşului. Şi am o problema cu asta. O problemă care îmi deformează creierul şi aşa ponosit, făcându-mă să le ofer putorilor un cadou deosebit de simpatic: un furtun pe care să-l conecteze cu un capăt la ţeava de eşapament iar celălalt capăt să şi-l înfigă în nas. Sau în cur, dacă le este mai uşor. Să crească mari, aşa ca maşinile lor. Hai, nu vă simţiţi toţi acum…

 

Creditul "Un deget"

• Video •


* Oferta valabila numai in Romania si in limita degetelor disponibile

** Pentru reclamatii va rugam apelati cu incredere serviciul clienti la 072.un.deget

Banca nostra lucreaza pentru a va pune la dispozitie si creditul care nu este al tau ci al urmasilor urmasilor tai.