Ce trebuie făcut în încercarea de a opri Barcelona să te umilească ? Ne-a arătat ieri Chelsea: dai un gol miraculos la plesneală apoi omori fotbalul: te aperi cu atacanţii în propriul careu, faci pressing şi în pauză, intrări dure direct pe tibie sau pe coaste, tragi de timp de parcă eşti la o casă de toleranţă pe care ai inchiriat-o 2 zile legate. Bonus : simulezi şi dacă te adie vântul.
Şi totuşi pierzi. De ce? Dumnezeu te vede când nu îi plăteşti drepturi de autor lui Cârtţu pentru folosirea autobazei.
Astăzi am sarcină de redacţie să observ partea plină a paharului din viaţa socială românească. Efort intelectual care poate fi susţinut cu greu în România. Din păcate nu pot spune că îmi mai pasă prea mult de ce se întâmplă în jurul meu. De aceea nu pot spune că văd jumătatea goală şi, prin comparaţie, nici pe cea plină a paharului. Dacă nu mă pot raporta la social, poate voi reuşi măcar să mă raportez la sine.
Cred că toţi trecem prin astfel de perioade de nepăsare totală. În Vamă stăteam în curul gol la soare într-o beţie perpetuă. Lenea introspectivă era omniprezentă, chiar şi în pasul târşâit către dozatoarele de bere. Nepăsare se cheamă şi statul la stop cu privirea aiurea, auzind undeva departe nişte claxoane şi vociferări fără sens. Tot nepăsare totală înseamnă fumul verde şi sprintul vieţii pe lângă tine. Nepăsarea rulez sau e true. Mă rog … nu cunosc trendurile. Înţelegeţi voi …
Durerea asta de bască, dacă nu este autoimpusă, este ambrozie dumnezeiască. Zău aşa. Te faci mic acolo în tine şi viaţa nu mai intră în coliziune cu tine. Stai pitit şi vezi tot ce se petrece în jur. Dar totul este undeva departe. Este un film. Dacă este unul prost sau bun nu are nici o importanţă. Oricum totul se stinge imediat din lipsă de interes. Totul, înafară de nepăsare, este fără sens. Singurul scop nedeclarat şi nesesizat este nepăsarea.
Nu obosiţi să vă prefaceţi că vă pasă? Mă jur că mă prefac, 70-80% din acţiunile mele fiind prefăcute. Nu îmi pasă de copiii orfani, de războaiele din Africa, Asia sau de violenţa în familie. Nu îmi pasă de foametea / sărăcia globală. Mă lasă rece corectitudinea politică, evreii, gay-ii, ţiganii, holocaustul, 9/11, toate celelalte prostii cu implicaţii politice şi sociale. După cum spuneam, nepăsarea este puternic interiorizată. Exteriorul este neglijabil.
Socialul este un stimul constant, care devine enervant în persistenţa sa. Nu mă regăsesc în el. Unde dracu sunt eu? Doar nu sunt acolo, ci mai degrabă aici. De aceea astăzi am stat la o şuetă cu mine însumi. Prostii, bagatele, tot felul de nimicuri am discutat. A fost bine. De-aia şi zic, nepăsarea este jumătatea plină a paharului.
E aşa ceva în aer, care te face să ţi se fâlfâie. Când mă prefac că nu îmi pasă fie adopt o faţă tâmpă fie una academică – depinde de conlocutor. Mă uit acum în oglindă şi constat că am o faţă autentic nepăsătoare. Adică cum, m-aş întreba. Păi privirea aia de se uită prin tine, dar care nu te citeşte, ci doar aşa – zboară de colo – colo. Parcă transpare şi senzaţia asta de ecou interior. Adică senzaţia aia când cineva îţi spune “Ai terminat raportul ăla?” şi tu nici nu poţi să înţelegi ce spune darămite să răspunzi. Tot ce îţi răsună în cap e “Ai terminat raportul ăla? … Ai terminat rapor.. ? … Ai termin .. ? … Ai… ?”. Dar cuvintele nu se leagă, nu pot fi asociate nici unui concept logic. Tot ce poţi răspunde la finalul ecoului e ceva de genul “Îîîîî?”. Şi asta anemic şi fără suflu.
Sau altă descriere a nepăsării. Imaginaţi-vă cum v-aţi simţi după vizionarea consecutivă a tuturor congreselor lui Ceauşescu. Privirea tâmpă şi băluţa din colţul gurii definesc nepăsarea. Dar revin, exteriorul sau aparenţa sunt neimportante. Stai în tine, acolo, pe scăunelul de la coada de lapte şi freci mentosanul. Nu te interesează aparenţele, părerile altora. Ţi-e cald şi bine – cam ca la origini.
Mircea Geoană a declarat că este profund nedrept pentru România ca împrumutul de cinci miliarde de la CE să fie condiţionat de o reală reformă în justiţie şi de luptă împotriva corupţiei.
Şi noi credem la fel. Împrumutul ar mai trebui condiţionat şi de construcţia infrastucturii, îmbunătăţirea educaţiei, reducerea poluării, creşterea suprafeţelor verzi, ş.a.m.d.
Ministrul Dan Nica a propus sindicaliştilor din învăţământ să preia grila de salarizare din Germania, pentru că este foarte eficientă şi reprezintă un model funcţional.
Reprezentanţii salariaţilor MAI au fost de acord şi au acceptat-o ca pe o idee bună şi decentă. Probabil au înţeles că va fi preluat şi nivelul salarial din Germania.
Primul lor tunet, convertit în alternative metal/melodic hardcore, s-a auzit în ianuarie 2005, în Cluj Napoca. Godmode îşi începea astfel destinul muzical. A urmat şi primul album, în noiembrie acelaşi an, trupa având déjà câteva concerte marcate în calendar. Ambiţie sau mult timp liber ? Pentru cei care i-au urmărit în deschidere la Deftones sau la cele două concerte din Franţa nu a contat. Calea lor era pavată bine şi a şerpuit pe la alte câteva evenimente de profil din Timişoara, Buzău, Târgu Mureş, Bistriţa, Cluj Napoca sau Bucureşti. Anul 2008 a însemnat pentru ei muncă din plin pentru cel de al doilea album care va ieşi la lumină în primăvara acestui an. Vom aştepta şi vom vedea dacă s-au rugat îndeajuns.
Pentru că şi noi suntem consumatori ai genului, ne-am luat o serie de întrebări din traista revistei şi le-am aruncat către ei. Am uitat să precizăm care ei. Păi, luaţi aşa : Paul-voce, Dan-chitară/voce, Vladimir-bas/voce, Bogdan-tobe/voce, Ionuţ-chitară/voce (cu ştate de plată şi la CRIZE). Cu plecăciunile noastre de rigoare, Paul a fost scurt şi la obiect:
Revista Cioburi : Când a tunat de v-aţi adunat ?
Paul : 2005.
R.C. : Cine v-a supărat ?
P. : Toată lumea.
R.C. : Ce acorduri v-au desenat evoluţia ?
P. : Metallica, Korn, Deftones, Limp Bizkit, Wu-Tang, Aphex Twin.
R.C.: Părinţii voştri ştiu ce faceţi?
P. : Aproape tot.
R.C. : Câte beri beţi înainte de un concert ?
P. : Una, două.
R.C. :Care-i cea mai tare fantezie ?
P. : Să mă întorc în timp zece ani.
R.C. : Ce legătură are divinitatea ?
P. : Legături de familie.
R.C. : Veţi aştepta pensia cu intrumentele în mână ?
P. : Nu.
R.C. : Ce vă doriţi în fiecare dimineaţă ?
P. : Să schimb alarma, că e enervantă. Uit.
R.C. : Cui vreţi să trimiteţi un blestem ?
P . : Nu înţeleg întrebarea.
R.C. : Ce le doriţi celor care îşi bagă cu plăcere în timpane melodiile voastre ?
P. : Să se înmulţească.
Le dorim şi noi vânt la pupa iar vouă vă mai arătăm o mostră Godmode. Nu înainte de a-i mulţumi lui Mircha pentru libera circulaţie a informaţiei.
Cică ÎPS Teodosie este cercetat penal pentru luare de mită si complicitate la fals intelectual.
Sunt curios câte mătănii va fi nevoit să execute ÎPS în persoană, asta în cazul în care va fi găsit vinovat, dacă o faţă bisericească alocă în medie câte zece serii a câte zece în fiecare dimineaţă, timp de zece zile, pentru un păcat de genul nu mi-am ascultat părinţii sau mi-am ciupit colega de fund?
Caz incredibil petrecut acum câteva minute: autocarul echipei Steaua Bucureşti a fost atacat cu pietre (bucăţi din pavaj mai bine zis) în localitatea Afumaţi. Ofiţerul de presă al echipei a fost rănit la umăr, în timp ce jucătorul Pawel Golanski a fost dus de urgenţă la spital având capul spart.
Ca de obicei huliganii nu au fost prinşi, poliţia facând ce ştie mai bine : să cureţe locul incidentului.
Astăzi am sarcină de redacţie să observ partea plină a paharului din viaţa socială românească. Efort intelectual care poate fi susţinut cu greu în România. Din păcate nu pot spune că îmi mai pasă prea mult de ce se întâmplă în jurul meu. De aceea nu pot spune că văd jumătatea goală şi, prin comparaţie, nici pe cea plină a paharului. Dacă nu mă pot raporta la social, poate voi reuşi măcar să mă raportez la sine.