În urma unor cercetări mai amănunţite, s-a constatat că Grupul Special de Protecţie şi Intervenţie (GSPI) Acvila şi-a făcut treaba cum a ştiut mai bine.
A prădat din zbor Ministerul de Interne de câte milioane bune de euro.
Eleno, fă și tu ceva!
Elena Gheorghe va reprezenta România în finala Eurovision de la Moscova, în această seară, cu melodia „The balkan girls”.
Dacă nu va reuși să câștige ceva, o rugăm să încerce să aducă Tezaurul, măcar.
Слот sau pe românește, Slot
Mai tot timpul mi s-a părut interesant de cercetat tărâmul muzical rusesc, mai ales sfera rock, gen muzical intens exploatat de marele prieten de la răsărit. Lăsând la o parte trupele care sunt considerate părinții genului în mama Rusie, precum și ceea ce a urmat după, găsim un portativ de mâncat și în noul val apărut pe lângă timpanele ascultătorilor dedicați.
Una din trupele la care m-am oprit un pic este TheSlot (folosind alfabetul latin). Trupa a luat ființă în 2002, la Moscova, având în componență cinci membri. Sunt doi vocali, un nene și o tanti, aceasta din urmă răcnind cât o țin puterile, reușind astfel să omogenizeze sound-ul fiecărei melodii. Și-au denumit stilul ca fiind muzica noii libertăți, fiind încă în căutarea unui sound unic. Între timp, se compară ca zgomot cu cei de la Linkin Park, Korn, Guano Apes, Limp Bizkit, Orgy, Lacuna Coil. Fiind întrebați ce influențe au, răspunsul a venit sec: „viața”.
Primul album-„SLOT1” a fost lansat în 2003, creionând din start linia melodică pe care o păstrează și în prezent. Primul videoclip, realizat pentru piesa „Odni” a rezistat pe MTV, și pe alte televiziuni mari de profil, mai mult de șase luni iar albumul în sine a fost vândut și în afara țării. Toamna lui 2005 le aduce prima nominalizare la RAMP, pentru cea mai buna voce a anului. Concertele vin unul după altul, participarea la soundtrack-uri de filme, compilații. KORN este primul nume consacrat alături de care trupa rusească a concertat.
În a doua parte a anului 2006, apare al doilea album al trupei, „2 Warz”. Succesul este mai mare, comparativ cu cel anterior, fapt ce le oferă o popularitate și mai mare la televiziunile de profil și la concertele ivite din ce în ce mai des. Inevitabil, premiile RAMP le aduc patru nominalizări la categoriile din concurs și premiul la cel mai bun hit al anului. Soundul acestui de-al doilea album rămâne neschimbat, un pic mai elaborat poate.
Toamna lui 2007 este ocazia lansării lui „TRINITY”, a treia realizare a trupei. Pe scena muzicală rusească trupa este deja consacrată, drumul internațional începând să fie din ce în ce mai clar, în special în Europa. Concertele alături de KORN, SAMAEL sau Clawfinger rămân în spate, formația aducând zecii de mii de fani în turnee singulare.
Nu-mi rămâne decât să inserez patru clipuri ale trupei, lăsându-vă să trageți singuri concluziile. Hai, no-rock!
Ţara între-bare
De ce au, de exemplu francezii, reţeaua de drumuri aşa de bine pusă la punct? Ca să înainteze nemţii mai repede sau pentru că s-au învăţat mine de când negustorii rămâneau cu căruţele împotmolite în hârtoape de li se împuţea brânza? Sau poate că e nevoie să se asfalteze în fiecare an, în prag de Turului Franţei? De ce ei au un motiv, iar noi nu? Oare pentru că, deşi suntem prevăzuţi bine-mersi cu picioare, noi încă mergem de-a buşilea?
Şi de unde, mă rog, precizia asta tipic nemţească. E furată cumva de la ceasul elveţian? Ori pur şi simplu neamţul s-a speriat atunci când l-a văzut pe italian muncind? Şi cum reuşesc nemţii să ajungă cu capul aşa limpede la muncă după ce tulbură berile toată noaptea? Şi aşa, în general, de ce la ei lucrurile funcţionează iar la noi nu? Unde greşim noi? De fapt, nu… Unde NU greşim noi?
De ce englezii tot re-inventează muzica de zeci de ani buni? Pentru că se plictisesc stând în casă de la atâta ploaie căzută din cer sau pentru că au stadioane unde îşi pot ţine concertele? Oare dacă ar fi prins şi la ei maneaua, cât de uşor le-ar fi fost apoi să promoveze acest nou gen muzical şi peste ocean? De ce ei scot muzicieni pe bandă iar noi încă mai visăm la şlagărele de altădată? Unde a greşit Mirabela şi unde a punctat decisiv Loredana în cariera muzicală post-decembristă?
Ce? De ce? Unde? De unde? Cât? Cum? Cum, necum, nu mai obosim să ne tot întrebăm: ăia cum pot, iar noi nu? Ideea este că reversul acestor întrebări, în esenţa lor constructive, se evidenţiază imediat ce se constată enorma diferenţa. Atunci, românul se resemnează instant. Pizda mă-sii! Cum să-i ajungi p-aştia din urmă. Ş’apoi, la ce atâta trudă… Ce bine ar fi dacă am avea o baghetă magică care să le rezolve pe toate.
Şi-acu’ stau să mă întreb: n-ar fi mai benefic ca până la următoarea incantaţie să purcedem şi să luăm lucrurile uşor, aşa cum credem noi că e mai bine!? Că vorba aia: la noi nu-i ca la ei, şi nici invers.
Funny pigs
Las-o, bă, că merge-aşa!
De câte ori nu vi s-a întâmplat să daţi peste afirmaţia “Las-o, bă, că merge-aşa!”?
Ei bine, căutam prin Obor o cutie de plastic aplicabilă pe un perete astfel încât să pot acoperi nişte fire care, oricum, nu ar fi avut ce să caute acolo. Ajungând în Obor întreb ceva lume şi ajung la un nene, pesemne patronul SRL-ului respectiv, pe care îl întreb dacă are un astfel de panou (precum cele electrice) care să îmi poată masca cât mai rezonabil măţăraia de pe zid. Dânsul îmi arată câteva modele cu fereastră care, binenţeles, m-au nemulţumit din moment ce aveam în continuare vedere către măţăraie. Îi explic încă o dată omului ce aş dori. Replica dânsului a fost pe atât de neaşteptată pe cât era dintr-o altă lume pe care o credeam uitată: “Eeeee, o vreţi şi frumoasă şi devreme acasă!”. Am plecat.
Din păcate, aceasta este mentalitatea românească. De ce am face ceva util şi frumos, când putem foarte bine să ne rezumăm doar la util şi la frecat menta? Asta îmi aduce aminte de diferenţele dintre oraşele vest –europene şi cele româneşti. Într-adevăr, în oraşele noastre găsim cam tot ce ne este util în viaţa de zi cu zi. Însă rar găsim pe cineva care să fie măcar satisfăcut de estetica oraşului. Suntem adepţii lui “lasă că merge şi aşa”, ai lui “om vedea noi mai încolo”. Din păcate nu realizăm că nu facem decât să ne punem nouă înşine piedică. Efectul alegerii noastre, deşi întârziat, va apărea cu siguranţă. Preferăm să facem lucrurile pe jumătate sperând că va apărea cineva din urmă şi le va repara.
Însă nu acesta mi se pare cel mai rău lucru ci faptul că ne aşteptăm ca şi ceilalţi să se manifeste ca noi. Nu tolerăm un alt tip de comportament care, la urma urmei, poate creea noi valori de care se pot bucura toţi cei din jur. Cei care oferă ceva comunităţii sunt consideraţi fie proşti, fie că au un interes ascuns. Din păcate, acest lucru nu este departe de adevăr. Însă, cu siguranţă există şi persoane dezinteresate.
Ceea ce nu am făcut până acum şi vă propun să facem de acum încolo este să ne manifestăm dezaprobarea faţă de aceste rahaturi care ne bombardează zilnic. De ce să suportăm zicalele de doi lei şi înţelepciunile de mahala care transmit doar non-valori? De ce să suportăm mitocănia şi prostul – gust care ne sunt impuse cu tupeu. Haideţi să arătăm şi noi cum se vede viaţa prin ochii unuia care vede şi altceva şi care vrea lucrurile altfel. Vă spun, ei sunt cei obtuzi, limitaţi şi pentru care viaţa ascunde atâtea enigme. Am impresia uneori că bunul simţ de care dăm dovadă şi pe care nu-l impunem ca regulă începe să fie considerat prostie. Ei bine, poate ar fi bine să arătăm că existăm şi că ei ne deranjează. Oricare ar fi discuţia dintre noi şi ei, sunt sigur că putem argumenta mult mai coerent decât ei.
Secretele anulării concertului Depeche Mode
29 aprilie 2009:
-Alo!
-Da,da!
-Domnul Marean?…De la Depeche Mode vă sunăm. Suntem cu organizarea.
-Da, da. Cine?
-Depeche Mode, ştiţi, cu concertul din parcul Izvor. Rămăsese să vă mai sunăm noi, să ştim când ne apucăm de treabă.
-Ce treabă? Cine eşti dumneata?
-Păi, să montăm scaunele, scena…Ştiţi, cum e la concerte…
-Ce concerte, dom’le? E campanie, avem concerte. Vine unu mai, nu înţeleg ce vreţi. Aveţi autorizaţie, cine v-a dat?
-Păi, de aia am sunat, să vedem de autorizaţie. Că aşa ne-aţi spus…
-Când v-am spus, ce v-am spus? Lăsaţi-mă, dom’le, în pace! De la ce partid sunteţi? Credeţi că nu mă prind? E Boc cu Băsescu, ştiu eu!
-Domnule, nu, noi organizăm concertul Depeche Mode, nu e niciun partid…
-Vrăjeală! Nu ştiu cine sunteţi şi nu vă dau nicio autorizaţie, na! Vă bag şi în consiliu!
-Păi, s-au vândut biletele, trebuie să cântăm.
-Bilete? Ha! Fraierilor, io fac evenimente cu intrare liberă! Ha, ha! Mă, voi sunteţi de la PNŢCD? Ha, ha, ha!
-Nu suntem de la niciun partid, n-auziţi? Noi trebuie să cântăm în turneu. Mergem la greci, la bulgari, la turci…
-Bă! Aveţi bani de turism? De-aia le mai luaţi bani şi alegătorilor? Mafioţi, nu vă pasă de ţară! Să vedeţi ce vă spargem la alegeri, vă dau în gât pe toţi!…Marinelo, vino încoa’, cheamă presa!
Clanc!
2 mai 2009:
-Alo, da!
-Bună ziua! Domnul Marean?
-Da, da. Cine-i acolo?
-Ne scuzaţi că deranjăm dar trebuie să montăm scena şi tribunele…
-Iar voi, mă? Vă dau în gât, hoţilor, mafioţilor!
-Staţi un pic, noi suntem cu organizarea la Depeche Mode…
-Cine?
-Ştiţi, concertul Depeche Mode, pentru tineri, au plătit biletele…
-Şi ce, mă, aveţi bani acum? Păi voi ştitţi cât vă costă o autorizaţie la sector cinci, cel mai frumos sector din capitală? Hă? Şiţi?
-Păi, nu…Dar costă? Adică…
-Bă, n-aveţi voi bani de autorizaţii, proştilor!
-Vă rog frumos, nu vorbiţi aşa. Este un eveniment pentru tineri, este o trupă mare…
-Nu mă interesează. Ăştia votează?
-Păi, nu ştim noi asta. Probabil, nu este o chestiune…
-Bă, nu votează, nu contează! Ha,ha! Hai, gata, banu’ sau nu cântă nimeni.
-Păi, nu putem, vreţi să anulăm concertul, nu se poate…
-Anulaţi-l!
Clanc!
11 mai 2009:
-Alo, da!
-Bună ziua, domnul Marean!
-Da, da, bună ziua! Cine-i acolo?
-Îmi cer scuze, cu Depeche Mode, concertul, autorizaţia…
-Pfuaaai, bă nu v-am spus să mă lasaţi în pace? Pardon, aveţi ceva pentru mine?
-Da, avem o rugăminte: ne spuneţi dacă ne daţi autorizaţie?
-Aşa, aşa…Atât?
-Păi, da, este de ajuns autorizaţia. De restul ne-am ocupat. Mai trebuie doar să construim scena şi tribunele, că mai e doar o săptămână…
-Dom’le, nu fă pe prostu’ cu mine. Ce mă interesează pe mine autorizaţie?
-Pe noi, nu pe dumneavoastră…
-Bă! Ai căzut ca scroafa din copac? Ai banu’?
-Ce ban, dom’le, că m-ai căpiat?! Noi organizăm concertul Depeche Mode de la Bucureşti şi ne trebuie autorizaţie să montăm scena şi tibunele în Parcul Izvor! Eşti prost, ce nu înţelegi?
-Marineloooo! Marinelooo! Ăştia m-a făcut prost! Pe cine faci prost, măi incultule? Măi, îmi sare andrenalina în sus, fir-ai al dracu’ de nesmiţit! Ieşiţi afară! Afară, nu vă dau nimic!
-Alo, eu sunt la telefon, pe cine dai afară?
-Gata! Gata! Faci mişto? Mă f#t în voi, bă! Nu pupaţi nicio autorizaţie! Marinelooo! Să-i f#t în gură de ciobani…
Una peste alta, s-a anulat concertul Depeche Mode de pe data de 16 mai 2009, Bucureşti. Dar chiar gastroenterită? Bre, nea Dave, las-o mai moale cu îngurgitatul…
Soluţii de criză în televiziune
Armata-i peste noi!
Un exerciţiu militar de mare amploare, la care iau parte 1800 de militari britanici, are loc în aceste zile. Exerciţiul simulează invadarea Cehiei de către Marea Britanie.
Eu încă aştept invadarea României de către Germania. Nu, mulţumesc, nu vreau o simulare.