Laba lui Apollo

• Mondenării, Promo •

3698_npadvmainfeaOrice mămică îşi doreşte ca plodul său să iasă cel mai deştept şi cel mai frumos. Banii, dacă nu îi poate procura ea, şi-i face el singur, că doar e băiat deştept. Atunci când îl ştie pe taică-său, situaţia e clară. Că ăla micul va fi isteţ ca el şi frumos ca ea sau că va fi urât ca el şi tont ca ea, lumea se aşteaptă. Dar ce se întâmplă atunci când femeia este nevoită să apeleze la banca de spermă pentru a deveni mămică? De unde ştie ea ca ăla micul nu moşteneşte vreun hidos cu coşuri, vreun crăcănat sau, mai grav, vreun repetent?
Evz.ro de astăzi ne dă răspunsul la această întrebare: Banca de spermă caută donatori frumoşi, cu Bacalaureat.

Cum se întâmplă lucrurile de fapt…

Te hotărăşti tu ca mascul frumos şi deştept ce eşti să îţi depui icrele, sperând că ştiinţa te va face tăticul unei progenituri eşuate de atâtea ori în cu totul şi cu totul alte locuri decât cele cuvenite. Îţi iei inima în dinţi şi chiloţi curaţi pe tine, faci o copie xerox după diploma de bac şi te înfiinţezi la clinica cu pricina. Ajuns acolo, dai bună ziua şi te îndrepţi spre domnişoara care ţi-a cules privirea imediat ce ai intrat, spunând că ai venit în calitate de donator. Ea rămâne puţin nedumerită în timp ce te măsoară cu privirea şi îţi spune să iei un loc, urmând ca altcineva să te preia imediat. Te aşezi într-un colţ pe o băncuţă şi începi să-i scanezi pe ceilalţi bărbaţi cufundaţi într-o aşteptare nervoasă. Numai tipi la 1, 90, constituţie atletică, îmbrăcaţi la costum, răsfoind câte un tratat de filozofie sau de fizică cuantică. Din cincisprezece în cincisprezece minute, îşi face apariţia câte un individ cu cămaşa scoasă din pantaloni şi lac de sudoare. Îşi ia buletinul de la recepţie şi apoi părăseşte sala de aşteptare rostind un bună-ziua stors de vlagă. Imediat, un alt individ din cei ce aşteptau se ridica şi dispare în penumbra unui culoar.

După mai bine de o oră de aşteptare, îţi auzi numele strigat. Te ridici val-vârtej şi te îndrepţi către domnişoara cu zâmbet fals. Aceasta te îndrumă într-o altă direcţie faţă de cea care te-ai fi aşteptat. Urmezi indicaţiile şi intri într-o cameră luminată excesiv. Acolo, spre surprinderea ta, cinci indivizi aşezaţi la o masă te poftesc înăuntru şi te pun să faci câţiva paşi prin camera aproape goală. Îţi spun că sunt comisia de stabilire a gradului de frumuseţe şi că e nevoie să îţi acorde un calificativ. După vreo două minute în care păşeşti domol prin cameră, îţi spun să te opreşti. Se şuşotesc între ei apoi îţi spun că poţi pleca nu înainte de a le lăsa copia după diploma de bacalaureat pentru ca specialiştii lor să o evalueze.

Te aşezi din nou pe băncuţă în aşteptarea verdictului. După mai bine de o jumătate de oră de deliberări, eşti anunţat că nu îndeplineşti condiţiile participării la acest program dar că poţi lăsa o mostră de spermă pentru colecţia de pochemoni ce va fi lansată în toamnă. Surprins, intri labănuieli.

Parcare cuplată

• Idei fertile, Promo •

parcareUn american neafectat de criză a plătit 300.000 de dolari pentru un loc de parcare. Situat într-o zonă exclusivistă a Bostonului unde cică locurile de parcare sunt foarte greu de obţinut, cei câţiva metri pătraţi ar fi fost scoşi la licitaţie având preţul de pornire de doar 250.000 de dolari. Ce n-ar face călăreţul modern american să-şi odihnească caii putere ai bolidului său devorator de petrol în cele mai bune condiţii…

Deci, se poate şi la ei. Faza asta detronează orice aroganţă în materie de snobisme auto, de la asfaltul tratat cu fiţe din Dorobanţi până la cimentul îmbâcsit de şmechereală din spatele blocurilor din Balta Albă.

Păi dacă şi americanii sunt aşa ahtiaţi după locurile de parcare, să vină nene la băiatu’ că lor le dau eu parcare cuplată la super-ofertă. Ca la capitală la România. E foarte ieftină şi e foarte practică. E detaşabilă şi nu ocupă mult. Tot ceea ce trebuie să faci e să găseşti nişte metri pătraţi, care descriu o suprafaţă continuă, liberi. Că sunt pe trotuar, în intersecţie, pe spaţiul verde sau pe locul vecinului, nu contează. Odată ce dispui de metri în cauză, se montează rapid locul de parcare peste suprafaţa lor şi apoi îţi poţi parca liniştit maşina. Iar când pleci e nevoie de mai puţin de un minut să-l strângi şi să-l pui la locul lui, în portbagaj. În felul ăsta nu te mai cerţi cu nimeni pentru locul TĂU de parcare şi poţi avea milioane de variante de parcaj numai ale tale la un preţ rezonabil. Cumpăra acum şi nu vei regreta! Acum şi varianta pe diagonală.

Pesimismul finalului de campionat

• Educaţie fizică, Promo •

   final-campionat

   Gata, s-a terminat circul. Măcar pentru o perioadă, scena fotbalistică din România va fi acoperită de cortina jerpelită a vacanţei intersezonale. În Europa, Ronaldo pleacă la Real Madrid pentru 93 milioane de euro. Campioana României, Unirea Urziceni, l-a concediat pe Mara pentru că avea salariul prea mare (în jur de trei sute de mii pe an). Dan Petrescu a făcut din rahat, bici, umblă vorba prin târg iar Chelsea rămâne în preferinţele sale, de data asta ca adversară. Dinamo, ca de obicei, a fost umilită de patroni şi de jucători. Steaua merge în Europa, alături de patronul europarlamentar. Porumboiu, pe lângă puiul dat la export, îşi trimite şi echipa peste hotare, în Europa League. Braşovul încheie sezonul cu un 1-0 având aceeaşi semnătură din meciul România-Lituania. Penescu şi câţiva arbitri sunt la pârnaie, Sandu este în continuare Naşu’ iar Mitică deţine în continuare o ligă.

   Anul acesta avem iar şapte echipe în cupele europene, deci încă şapte şanse de a ne face de căcat. Timişoara şi-a recuperat de la TAS cele şase puncte pe care le dăduse în campionat unor echipe. Acum se vede mai clar căror echipe. Steluţa retrogradează, văzându-se astfel efectul crizei în buzunarele ciobănaşului roş-albastru. Farul s-a stins şi el, acum în plin sezon turistic. Gazul de la Mediaş a fost tăiat şi el, ajungând în subteran. Acolo unde, de fapt, lucrurile sunt la fel. La suprafaţă se schimbă doar decorurile.

   În sezonul viitor, poate vom vedea Unirea ieşită din grupele Champions League. Sau poate că Dinamo va câştiga campionatul, deşi va fi prea târziu pentru intrare direct în grupele Ligii. Şi poate că nu vor mai fi aranjamente, arbitri cu motiv de arestare, corupţie. Jucătorii, poate, vor juca fotbal şi nu miuţa iar conducătorii vor fi serioşi. În sezonul următor poate pleacă Mitică şi cei ca el acolo unde le este locul. Şi, în fine, poate vom avea handbal mai mult decât fotbal pe canalele media. Din păcate, nu.

Cursa de trei staţii blat

• Martor şi tartor, Promo •

Săptămâna trecută, pentru a nu ştiu câta oară – că mi-e şi ruşine să mai spun, am fost încolţit de tantiile controloare de pe R.A.T.B. în timp ce, chipurile, făceam blatul. Uit! Uit doamnă, uit! Uit mereu să-mi compostez portofelul electronic. Dacă uit, aşa-mi trebuie!

Circul cu autobuzul doar trei afurisite de staţii şi nu există săptămână scursă din calendar să nu dau nas în nas cu aceste Powerpuff girls ale RATB-ului, chit că sunt sau nu în clandestinitate, măcar o dată. A nu se înţelege că am ceva împotriva activităţii desfăşurate de ele sau că încurajez în vreun fel blatul. Nu nene! Dacă m-au prins, să mă ardă. Data viitoare când mă voi urca în autobuz, nu o să-mi mai umble mintea creanga prin pădurea de mâţişoare ce şi-au scos capul la aer din decolteuri. Data viitoare primul lucru la care mă voi gândi, va fi să-mi compostez biletul/cartela, şi o voi şi face.

Dar vedeţi voi, tocmai aici este buba. Oricât de intransigenţi se afişează ei, controlorii reatebişti, imediat ce şi-au identificat „victima”, oricât de bine se ţin, unii dintre ei, pe parcursul negocierilor micii atenţii ce pune capăt disensiunilor, nu descurajează în niciun fel această practică dacă nu aplică legea până la capăt. Nu corectează nimic din proastele obiceiuri dacă cei prinşi nu-şi plătesc, cu lei grei, amenda şi implicit şi greşeala făcută. Ei îşi îndeplinesc norma făcând presing până prind un naiv iar blatiştii învaţă să facă pe proştii până ce controlorii se înduplecă şi îi lasă în pace. Şi ne înscriem iar şi iar în acelaşi cerc vicios.

Dintre toate cazurile în care am fost prins călătorind clandestin pe RATB, în cazul de faţă m-am aflat poate cel mai aproape de legalitate. Preluat de o doamnă controlor la numai câteva secunde după ce m-am urcat în autobuz, aş fi putut pretins vehement că nu am avut vreme să efectuez o validare. Dar asta contează mai puţin. Odată ce aparatul de taxat n-a făcut UTIiii sau clanţţţ, nu călătoream în regulă. Refuzând să mă legitimez, pe motivul că nu am niciun act la mine, sau să-mi plătesc pe loc suprataxa de 50RON, am convenit amiabil şi de comun acord să mergem frumuşel la poliţie pentru legitimare unde, aşa cum am fost informat de către aceleaşi stimabile doamne, urma să plătesc o amendă între 500 şi 1000RON.

Conştiinţa civică, acest paratrăsnet al micilor matrapazlâcuri zilnice, alături de o curiozitate masochistă ce-mi apăsa buzunarul, mă năpădiseră. Era timpul să-mi asum greşeala. Era timpul să ajung şi la poliţie.

Un tânăr îndrăzneţ, uşor insolent, a încercat să ne sară în apărare, mie şi domnişoarei aflate în aceeaşi situaţie ingrată ca şi mine, acuzând sumele enorme pretinse de controloare. Lasă, frate că nu semnez eu aşa, orice. Mă documentez înainte... O altă tanti susţinea complice că parcă m-a văzut când mi-am compostat un biletul. Nu doamnă, n-am compostat nimic. Chiar am uitat. Lucrurile păreau clare. Cu uşa din dreptu-mi blocată, lăsasem în urmă staţia unde ar fi trebuit să îmi termin călătoria cu autobuzul, iar peste două staţii urma să coborâm cu toţii având destinaţia Secţia de Poliţie. Am ales să-mi ţin gura şi să-mi fac planul de bătaie de pe secţie.

Dar, na belea! Tot planul s-a năruit când, văzând că nu se poate scoate nimic de la noi – nu tu acte, nu tu bani pentru amendă, pardon… suprataxă – am fost, inexplicabil şi brusc, „iertaţi”. Păi ce facem doamnă, nu aţi spus că mergem la poliţie? Răspunsul n-a întârziat să apară: data viitoare să fiţi mai atent. Duduile au coborât, iar eu am rămas uitându-mă lung la ele… Nereuşind să-mi desprind zâmbetul amar de pe buze, un palid sentiment de satisfacere îmi dădea târcoale: ‘ete c-a ţinut şi de data aceasta.

UPLIFTER de la 311. Comentariul lui Mircha.

• Promo, Vedeta săptămânii •

   311_uplifter_cover

   Colaboratorul nostru pe parte muzicală ne-a băgat pe ţeavă un scurt comentariu la adresa celor de la 311. Noi, sufletişti cum suntem, vi-l oferim şi vouă. Voila:

    

<<   Continuăm seria punerii sub lumina reflectoarelor a trupelor care ne marchează într-un mod plăcut auzul. Voi încerca să fiu cât mai subiectiv posibil, înfrângându-mi astfel temerea de mic de a îmi exprima gândurile şi ideile în scris. Lăsându-mi la o parte, aşadar, frustrările voi începe cu o formaţie pe care o ştiu de mic copil, Fire Club cutreieram, 311 pe numele său (sau pe cifrele sale). Deşi niciodată nu am fost fan al punk-raggae-pop-ska-ului, acest gen de rock de vară, de plajă, după cum inspirat îl denumea un bun amic, m-a atras prin seninătatea şi simplitatea mesajului muzical, întotdeana binedispunându-mă. Puţine lucruri pot fi mai frumoase ca o plimbare prin oraşul însorit, la pas cu şlapii în picioare, pantalonii 3/4, un tricou/cămaşă vesel/ă, cu ochelarii de soare şi cu căştile de la player acoperind civilizaţia brutală înconjurătoare, transpunându-te direct pe o plajă din L.A..

   De câteva zile am pus mâna (sau mouse-ul) pe ultimul album 311, numit UPLIFTER, album apărut pe 2 iunie, fiind al nouălea album de studio şi venit după o pauză de trei ani a celor cinci magnifici din  Omaha, L.A.. A-propos, în ordinea numerelor de pe şorturi, aceştia sunt:

 

    * Nick Hexum – Vocal, Rhythm Guitar, Programming (1989 – prezent)

    * Doug „SA” Martinez – Vocal, Turntables, DJ (1992 – prezent)

    * Tim Mahoney – Lead Guitar (1991 – prezent)

    * Aaron „P-Nut” Wills – Chitară bass (1989 – prezent)

    * Chad Sexton – Drums, Programming, Percussion (1989 – prezent)

 

   Albumul a fost produs de Bob Rock, multpreacunoscutul producător care a stat la baza succeselor multor formaţii şi artişti de renume universal, cum ar fi Metallica (Black Album, Load, ReLoad, Garange Inc, St.Anger), Motley Crue (Dr Feelgood), Bon Jovi (Slippery When Wet, Keep the Faith), Skid Row  (Subhuman Race), The Cult (Beyond Good and Evil), Lostprophets ( Liberation Transmission) şi (cam) multe altele.

   După cum şi titlul sugerează, UPLIFTER-ul este un înălţător amestec de colecţie rock cu raggae, hip-hop, dance-hall, funk, în  stilul deja brand-uit 311. Raggae-ul este accentuat pe „Mix It Up„,  tonurile aşa-zise de marimba aduc „My heart sings” pe aceeaşi linie cu romanticul universal „Amber„, în „Golden Sunlight” Tim “rupe” tonalităţile orientale. Chitara se simte cel mai bine pe „India Ink„, probabil următorul lor single. Primul single ieşit la lumină, posibil considerat cea mai bună piesă de pe album, este „Hey You„, unde se vede cel mai bine „injecţia” administrată de Bob Rock:

 

 

 

   Bineînţeles, se văd şi unele lacune: multe cântece au fost scrise pentru o audienţă mai juvenilă şi trimiţând neîncetat un mesaj pozitiv, versurile nu sunt întotdeauna cele mai deştepte sau cele mai şlefuite şi nu mereu “miros” a poezie. Dar până la urmă, cât de importante sunt versurile în acest gen muzical, mai ales dacă  eşti contemporan cu PokerFace sau cu Akon?

   Ediţia de lux a albumului include şi un DVD documentar, „The Road to 311 Day„, regizat de Wayne Price. Documentarul, incluzând interviuri, scene inedite din backstage cât şi nişte filmări luate din live-uri, urmăreşte trupa cât şi fanii în săptămâna premergătoare concertului 311 din New Orleans, din 2008.

   Finalul acestui succint comentariu muzical cuprinde mai jos piesele ce se pot găsi pe acest album:

   1.  Daisy Cutter

   2. Get Down

   3. Golden Sunlight

   4. Hey You

   5. I Like The Way

   6. India Ink

   7. It’s Alright

   8. Jackpot

   9. Mix It Up

  10. My Heart Sings

  11. Never Ending Summer

  12. Something Out Of Nothing

  13. Too Much Too Fast

  14. Two Drops In The Ocean

 

   Nu credeam vreodată că o să pot zice că îmi place 311 sau că o să recomand cuiva să asculte măcar unul dintre albumele lor. Dar iată, o fac acum, când vremea e propice muzicii!…Exact cum mi-a fost “prezis” de curând de către o amică: „Păi, Mircio, evoluţie se numeşte”! Ceea ce vă doresc şi vouă! 🙂  >>

   Aşa, Mircha!

Cu aplomb direct la plombă

• Spuse pe fugă •

În ultima partidă din acest sezon a dinamoviştilor, disputată la Piteşti în compania echipei F.C. Argeş, un grup de suporteri ai alb-roşiilor au pătruns pe teren imediat după golul de 1-1 al lui Zicu.

Deşi aflaţi în superioritate numerică, câinii roşii tot nu au reuşit să câştige partida.