Ultima evadare din câmpul muncii m-a surprins în postura de a interacţiona, vrând-nevrând, cu o sumedenie de noi personaje. Până una alta, un lucru deloc împovărător. E bine să mai cunoşti şi alţi oameni. Dintre toţi aceşti interlocutori necunoscuţi cu care am stabilit un minim contact verbal, doar unul singur a reuşit însă să-mi stârnească un interes mai accentuat. Şi când spun interes mă refer la acea curiozitate ştiinţifică care râcâie un antropolog în încercarea de a descoperi la subiectul său primat comportamente nemaivăzute până atunci.

Personajul a cărei tipologie urmează a fi disecată în continuare, era un domn cărunt, cu părul rar şi lins, purtat pe spate cu concursul gelului în exces, gesticulând mult şi inutil din mâini în încercarea de a explica interlocutorului său tot felul lucruri banale, în concepţia sa de o covârşitoare importanţă, uşor peltic, repetând excesiv după fiecare explicaţie dată întrebarea mă-nţelegeţi?, tic verbal care, în condiţiile afirmaţiilor mele maşinale, îi conferea treptat o anume siguranţă în discuţie. Cu un mers legănat, descriind cu sandalele sale de mall unghiuri de nouăzeci de grade, cu o burtă scursă peste pantalonii scurţi înfloraţi, denotând un soi de opulenţă decadentă, subiectul nostru a împrăştiat pe tot parcursul promenadei, care nu a durat mai mult de jumătate de oră, pe lângă multitudinea de învăţăminte de viaţă şi un damf dulceag de băutură, licoare care deşi i-a impregnat efectul unui patefon stricat, a reuşit negreşit să-i releve şi partea necenzurată a caracterului său. După spusele sale, până mai acum un an ar fi ocupat o funcţie importantă în administraţia guvernamentală dar, odată cu ultima remaniere, i s-a făcut o propunere pe care nu a putut-o refuza şi anume primirea a 24 de salarii compensatorii şi implicit ieşirea la pensie. Acum, are propria-i afacere şi propriile-i concepţii despre viaţă.

Ceea ce m-a fascinat din prima clipă la acest personaj a fost modul în care reuşea să rezume rezolvarea tuturor situaţiilor după grile bine definite, mizând pe ideea că orice şi oricine are un preţ. Nu contează funcţia deţinută, naţionalitatea sau condiţia socială asumată. Dacă ştii cum să dai banul, nimeni nu te refuză. Oricine poate fi cumpărat. Şi un euro dacă îl dai până la urmă; n-are importanţă; gestul contează. Simplul fapt că l-ai „omenit”, îl face să cedeze. La fel şi cu negocierea în situaţii mai complicate. Pai dacă treci pe roşu şi te prinde Poliţia, tu cu cine vorbeşti? Cu ăla tânărul sau cu ăla bătrânul? Normal că negociezi cu poliţistul mai în vârstă. El ştie cum e mersul lucrurilor. Ăla tânăr e încă necopt. Iese cu tot felul de idei din şcoală. Un set de concluzii trase de un expert al genului după ani de experienţă în domeniu. O adevărată lecţie de cum poţi ridica şmecheria la nivel de artă.

Nefiind încă prins în acelaşi miraj al alcoolului şi contrariat în totalitate de expunerile sale cu caracter didactic, am ales numai variante scurte şi prompte de răspuns. O polemică cu un astfel de personaj, într-o aşa stare avansată de şmecherie şi de ebrietate nu s-ar fi diferenţiat de o dispută verbală avută cu un aparat de radio. Şi nu ştiu de ce, dar am impresia că după sfârşitul discuţiei noastre a rămas cu un gust amar în gură. Şi nu atât de la vin cât de la concluzia că şi-a irosit timpul cu un inadaptat. Zilele ce au urmat, ne-am ignorat reciproc la modul cel mai respectuos; el, o antologie de şmecherie şi eu, un simplu fraier.