Ce poate fi mai frumos decât să-ţi petreci sâmbăta seara lâncezind în pat cu ochii beliţi la televizor  în timp ce un grup de petrecăreţi nocturni sfidează frigul şi nervii locatarilor cu răcnetele duhnind a băutură şi a mici, acompaniaţi fiind de o aceeaşi manea play-ată obsesiv la maximum? Răspunsul ar putea veni simplu şi natural şi ar cuprinde o paletă largă de posibilităţi. Ai putea, de exemplu, să alegi să mergi într-o excursie de-o noapte în jurul lunii, să flirtezi cu Angelina Jolie sub privirile pline de gelozie ale lui Brad Pitt sau, mai economic, ai putea să petreci o seară de neuitat dormind ca un porc.

Dar cum sâmbăta trecută am suferit de o acută lipsă de inspiraţie, m-am încăpăţânat să dau curs primei variante de  petrecere a timpului liber, alegând aşadar film la TV cu garnitură de manea de casetofon de maşină. Un film vechiuţ – nici prea-prea, nici foarte-foarte – cu un Will Smith în unul din rolurile lui bune şi un acelaşi Gene Hackman pe care îl ştim încă dinainte să-i pună beţe în aripi lui Superman. Numele său Enemy of the State sau cum ar spune românul Inamicul Statului. Postul emitent Prima TV. Îi ştiţi… Ăia cu We love to entertain you.

Nu o singură dată mi-am propus să nu-mi mai pierd timpul cu tot soiul de secvenţe de film ce fragmentează calupurile de publicitate. Tolerant din fire atunci când lenea mă pune la grea încercare, am cedat şi în cazul ăsta.

Pe durata celor trei ore de difuzare a filmului, film care durează efectiv vreo două ore şi-un pic, cred că Huidu a apărut pe mai multe ori decât orice personaj secundar al producţiei americane. Cum se mai înteţea puţin acţiunea, hop şi Huidu cu bebeluşele în promo-ul care preceda calupul de publicitate. Cum  erai pe cale să mai descoperi ceva ce intuiseşi de la bun început în baza clişeelor hollywoodiene, acelaşi Huidu & CO avea grijă să intervină şi să îţi reamintească faptul că rolul echipei Prima TV este să te entertain-uiască.

Iar pauzele de publicitate, scurte nene! Aveai timp berechet să te duci la bucătărie să-ţi încălzeşti un ardei umplut, să aştepţi să se şi răcească, să îl devorezi în linişte,  să fumezi o ţigară, să dai eventual şi o tură pe la budă, pentru ca atunci când te întorceai la TV să mai ai lejer câteva minute la dispoziţie pentru a mai da o raită cu telecomanda printre canale. Şi când în sfârşit filmul era reluat din punctul în care fusese întrerupt, parcă şi lui Will Smith îi mai crescuse puţin barba de la atâta aşteptare.

Da, ştiu. Exagerez. Nu-i crescuse chiar barba doar că parcă îşi mai pierdea puţin din tonus. În fond, cine m-a pus să mă uit la un film pe o televiziune comercială? În situaţii ca aceasta cred că cei de la ProTV mor de invidie. Numai pe la ei pauzele de publicitate îl făceau parcă până şi pe Frodo să uite care ochiu’ lu’ Sauron îi mai e misiunea.

Ce mă intrigă pe mine nu sunt reclamele vârâte în toiul filmului în momentele pline de suspans. Că doar din publicitatea la ore de vârf le sare şi lor banu’ gros. Ci faptul că atunci când apuci şi tu să pătrunzi oarecum acţiunea filmului, îţi apare unul şi-ţi spune: Îţi place? Foarte bine că îţi place. Asta era şi ideea, pe principiul Vasile, trezeşte-te să-ţi iei somniferu’.

În fine, hai că deja m-am enervat. Cred c-o să iau o pauză să mă uit la Prima TV. Am înţeles că ăia se lăudau că ştiu să te distreze.