Republica Moldova desfiinţează gardul de sârmă ghimpată de la graniţa cu România.
În locul acestuia, autorităţile române şi-au dat deja acordul să fie instalat un scut anti-rachetă.
Republica Moldova desfiinţează gardul de sârmă ghimpată de la graniţa cu România.
În locul acestuia, autorităţile române şi-au dat deja acordul să fie instalat un scut anti-rachetă.

Frig. Frig de-ţi îngheaţă apa la genunchi, de-ţi fug perciunii sub căciulă, de ţi se cristalizează şi gândurile sub ţeastă. Iar generalul Iarnă abia dacă şi-a mai oprit puţin asaltul. După ce şi-a luat masa de aer rece tocmai din îndepărtata Siberie, numai bine că a aţipit puţin, prilej pentru gradele Celsius să-şi mai scoată sfioase capul, câte puţin la amiază, deasupra limitei de îngheţ asemenea unor animale de tundră ieşite din hibernare. Dar tocmai ce s-a trezit şi e gata să-şi reia asaltul. Noi salve de vânt şi ninsori se aşteptă în următoarele zile pentru jumătatea sudică a ţării.
Frig, gheaţă şi mormane de zăpadă murdară. Mai nou intră în schemă şi vântul puternic. Şi din nou frig. Agentul termic rămâne în alertă. Frig de fac pneumonie purecii pe maidanez, de-ţi îngheaţă zacusca dintre măsele, de-ţi ajung tremurând mail-urile în Inbox.
Hai o săptămână, două, o lună, o lună jumate, dar până când băi nene!? Îmi vine să iau la şpiţuri mercurul termometrelor. Urcă, bă! Încă o lună aşa şi deja încălzirea globală o să devină o legendă.
Şi iarăşi frig…
Şase seara. Sâmbătă. Sediul societăţii Scorbura SA. Şeful studiază ştatele. Sictirită, secretara sprijină scaunul. Sunt singuri, sastisiţi şi se simpatizează.
Secretara şopteşte suav.
– Şefuuu’, socotiţi?
Simandicos, şeful suceşte sprânceana.
– Să spunem…
– Şi sumele suie sau stagnează?
– Suie, sistematic. Salariaţi sifilitici…
– Sunteţi suuuper-supărăcios, şefu’. Ş-aşa sexy…
– S-o spui şi soacră-mii.
– Sigur, sigur…
– Sictir!
Şeful se supără. Secretara surâde şiret şerpuindu-şi sandala. Subit, stinge sursa, scoate sacoul şi slăbeşte sutienul. Şeful stă surprins şi savurează-n semiîntuneric scena. Şase secunde şi siluetele se suprapun. Secretara stă sub şef, şeful sub secretară. Se succed. Sunete sufocate survolează spaţiul singuratic scufundat-n semiîntuneric. Şi… S-a sfârşit.
Şeful se scoală, se-mbracă şi şopteşte satisfăcut.
– S-o ştergem, şi se strecurară silenţios spre scări.
Bănuiesc că mai toată lumea este la curent cu regretabilul incident petrecut duminica trecută la televiziunea publică, în cadrul emisiunii lui Dănuţ S.R.L. Un incident stupid care cu puţin mai multă „îndemânare” din partea cascadorului ar fi putut duce la o execuţie în direct.
Personal nu-i cunosc pe cei doi protagonişti ai demonstraţiei ninja, dar dacă eram în locul lui Bittman aş fi fost mult mai precaut. Aş fi cumpărat tot ananasul de la standul de legume fructe din Carrefour şi i-aş fi pus pe băieţi să-şi etaleze mai întâi abilităţile de luptători cu sabia pe erbaceele în cauză aşezate în locul milieului de pe masa cu geam din sufragerie, aplicând principiul: ai dat un singur rateu, gata frate, s-a terminat cu distracţia, chemăm alţii, că la mine în emisiune nu merge cu autosave, şi-apoi, dacă totul ar fi decurs ca la carte, i-aş fi poftit să-şi facă numărul şi în direct.
Dar se pare că n-a fost aşa. Sau dacă cei doi ninja au reuşit să treacă înainte un test similar, probabil că în timpul emisiunii aveau mâinile puţin îngheţate ori le tremurau mâinile pentru că făcuseră înainte exces de cafea. Ori, cine ştie, s-o fi mers pe ideea că dacă nu se întâmplă nimic, rămâi cu inedita experienţă şi atât. Dacă te decapitează, vei intra în istoria televiziunii ca prima vedetă decapitată în direct. De fapt, dacă aveai ghinionul să fii al doilea sau al treilea la rând, nici măcar atâta lucru nu ţi s-ar fi cuvenit, căci băieţii au dat înainte, lăsând pe toată lumea mască, şi după incident. Al patrulea ar fi fost sărit oricum din schemă pentru că era chiar Bittman şi ar fi rămas emisiunea fără moderator, mai ales că maestrul bucătar Antonio a mai păstrat câteva fructe de ananas şi pentru ediţiile următoare.
Vă daţi seama că momentul de maximă încărcătură n-a fost nicidecum cel premergător primei lovituri şi nici măcar scurta repriză de lovituri în care unul din maeştri şi-a greşit puţin ţinta. Suspansul a atins cote paroxistice imediat după, când s-a constatat că primul la rând a fost atins din greşeală şi nimeni nu-şi punea problema ca demonstraţia să se oprească. Nici nu vreau să mă gândesc ce era în sufletul celorlalţi doi colegi de trupă… De Bittman nici nu mai vorbesc. El a spus stop doar atunci când i-a venit rândul.
Băi nene, şi când îl vedeai p-ăla pletos ce mişcări agile şi ce răcnete de războinic scotea, iar pe celălalt, cel care părea mai experimentat, aşa, cu paltonul ăla de hailandăr şi cu ochelarii ăia fumurii la ochi ca să nu-l incomodeze lumina reflectoarelor, cum era el stăpân pe situaţie şi câtă siguranţă deborda…
Până una alta, bine că s-a terminat cu bine şi nimeni n-a fost rănit mai grav. Şi cu toate că CNA-ul se pare că s-a sesizat deja în acest caz, eu personal sunt foarte nerăbdător să-i văd pe aceiaşi maeştri emeriţi executând şi prima circumcizie efectuată cu sabia ninja, desigur, tot în direct.

La cei aproape 50 de ani ai săi şi cele aproape 40 de filme în care şi-a căsăpit adversarii cu scheme din întoarcere şi palme cu piciorul, Jean Claude Van Damme s-a decis să urce în ring şi să lupte într-un meci de kickboxing autentic, fără trucaje şi fără menajamente.
De data aceasta însă, adversarul nu va fi necruţătorul cu tibia de titan, Tong Po. Cel care îl va înfrunta pe binecunoscutul actorul este Somluck Kamsing, un luptător thailandez de thai box care este cu 13 ani mai tânăr şi care deţine în palmares o medalie de aur obţinută la Olimpiada de la Atlanta din 1996 ca boxer amator, având peste 300 de meciuri la activ. Cu toate acestea, nu se ştie în ce măsură adversarul lui Van Damme poate face, aşa de încălzire, şpagatul pe scaune sau care este limita maximă de indivizi puşi pe scandal cu care se poate lupta în acelaşi timp, fără a fi învins.
Confruntarea va avea loc pe 4 septembrie la Las Vegas şi îi va găsi pe cei doi adversari luptându-se fără pumni căptuşiţi în cioburi pisate, motive de răzbunare, gelozii sau alte intrigi de genul acesta, menite să scoată în evidenţă latura sensibilă a bestiei dezlănţuite din ring. Lupta se va desfăşura pe durata a cinci reprize a câte două minute fiecare, reprize în care actorul de origine belgiană va avea timp suficient să primească, pe lângă deja obişnuitele aplauze, şi suite bune de lovituri după care îşi va mula faţa.
Aşadar, cum totul e pregătit, nu ne mai rămâne decât să îi urăm luptătorului de platou multă baftă şi în final să-i dăm o povaţă care face cât şase luni de antrenamente asidue sub stricta supraveghere a maestrului Xian: Jeane, vezi că nu e ca în filme.
Că bucătăria chinezească este una din cele mai diversificate dar şi cele mai bizare bucătării ale planetei nu mai este un secret. Nu ştiu în ce măsură s-ar mai mira cineva dacă într-un restaurant chinezesc, în loc de pătrunjel, chelnerul i-ar presăra peste supă mustăţi de pisică tigrată sau prepuţuri de fetuşi de hamsteri eşuaţi prin labirint, la fel cum nu ştiu dacă cineva ar mai rămâne perplex în cazul în care ar afla că micuţii asiatici ar fi capabili să jupoaie purecele de tundră pentru a condimenta cu învelişul său salata de mormoloci sau să colecteze transpiraţia unui vierme inelat şi să o servească numai la ocazii speciale, socotind-o drept o delicatesă de lux.
Nu în acelaşi registru se încadrează şi ultima noutate din domeniul culinar venită de pe îndepărtatele meleaguri ale Chinei. Aflăm astfel că odată cu intrarea în vigoare a primei legi de protecţie a animalelor, câinii şi pisicile ar putea fi excluse de pe meniurile restaurantelor, punându-se capăt în acest fel unei tradiţii milenare.
Trebuie să recunoaştem că o astfel de măsură loveşte poporul chinez exact în măruntaiele lui. Păi un chinez care nu mănâncă câini şi pisici este ca un scoţian treaz, un brazilian care îşi dă cu stângul în dreptul, un neamţ care lucrează la Renault sau un bulgar fără provizii de castraveţi muraţi pentru iarnă.
În cazul în care o astfel de lege va fi promulgată, restaurantelor chinezeşti de profil nu le mai rămâne de făcut decât un singur lucru şi anume să încheie cât mai rapid parteneriate cu cabinetele vetelinare. De ce? Pentru că nu cred că o lege ar putea interzice şi servirea fuduliilor de motani sau de dulăi proaspăt castraţi la o garnitură de viermuşi sau la o salată de gândăcei agitaţi.
Traian Băsescu susţine iniţiativa autorităţilor ieşene de a propune ziua de 24 ianuarie ca fiind sărbătoare naţională.
Sărbătoare naţională, dar numai pentru moldoveni şi munteni, desigur.
S-au aflat cele şaisprezece melodii care vor merge în finala pentru Eurovision 2010. Din păcate pentru Florin Salam nici una din cele două piese ale sale cu care s-a înscris în concurs nu a acumulat punctajul necesar accederii în ultimul act.
Probabil că, pe lângă evaluarea care ţine strict de latura artistică, în decizia juriului a mai cântărit şi o altă componentă, anume că în finală nu se acceptă mezeluri.