Săptămâna sub medie 18 – 24 ianuarie

ziare

  • Din Libertatea de luni am aflat că ziua în curs a fost cea mai mizerabilă zi a anului 2010. Probabil că altfel a trecut ziua pentru cei care au servit de dimineaţă nişte guri straşnice de Axion.
  • Cancanul de marţi ne aduce la cunoştinţă că prezentatoare Ştirilor sportive de la Pro TV, Corina Caragea, a fost în vacanţa de iarnă acasă la Mozart. Din păcate pentru ea, se pare că marele compozitor era plecat în turneu.
  • Miercuri, Click!-ul vine cu o informaţie îmbătătoare. A apărut noua păpuşă gonflabilă care dă votcă prin sâni. Cei doritori se pot mulţumi să o cumpere acum pentru numai 990 de lei sau pot aştepta următorul model în care păpuşa va da şi fanta de portocale, numai bună de dres votca, prin vagin.
  • Tot miercuri, Cancanul prezintă un nou episod din foiletonul media Bote şi blonda lui Bote, publicând o serie de imagini marca Ciao! în care creatorul de modă îi ia măsurile domniţei la marginea unei păduri. Ce nu înţeleg eu este de ce amorezaţii se erotizau de mama focului, în plină iarnă, afară din maşină. Cel mai probabil s-au retras afară tocmai pentru a se feri de camerele paparazzilor.
  • Libertatea de joi ne dă detalii despre modul în care resimte Alexandra, probabil o reporteriţă de-a casei, experimentul prin care acesta se angajează să consume timp de o lună doar produse româneşti, în ideea încurajării producţiei autohtone. Aflăm astfel că pasta de dinţi românească are un gust rău şi nu împrospătează deloc respiraţia. Ce nu ştim este dacă subiecta a optat pentru o pastă de dinţi cu extract de carie sau pentru una pe bază pe ceapă şi usturoi.
  • Rămânem tot în sfera experimentelor cu Cancanul de vineri care ne prezintă un nou reportaj în care reporterii săi au vrut să afle cum reacţionează oamenii de rând atunci când cineva le cere să-i ajute să spargă o maşină, sub pretextul că şi-a uitat cheile înăuntru. Din fericire pentru presupuşii hoţi, din nefericire pentru exclusivitate, nici de data aceasta nimeni n-a dat nas în nas cu pumnul unui cetăţean mai dintr-o bucată. Dar nu-i nimic, încă mai aşteptăm. Poate data viitoare…
  • Acelaşi Cancan, dar de sâmbătă, ne înştiinţează cum că asistenta lui Capatos, Bianca Drăguşin, era cât pe ce să se aleagă cu câteva puncte de penalizare după ce a fost trasă pe dreapta pe motiv că nu purta centura de siguranţă. Motivul invocat de aceasta a fost că o incomodează la silicoane. Probabil că agentul de circulaţie a păsuit-o după ce s-a gândit că deşi nu purta centura de siguranţă, blonda era în afara oricărui pericol de vreme ce autovehiculul era dotat cu un rând suplimentar de airbag-uri.
  • Din Libertatea de duminică aflăm că un mistreţ din Insula Mare a Brăilei a trecut înot Dunărea, ajungând până în faţa uşii Prefecturii din Brăila pe care a izbit-o cu capul de mai multe ori, evident, fără a sta la coadă. Autorităţile s-au pus imediat pe urmele animalului neluând în calcul posibilitatea că mistreţul bătuse atâta drum doar pentru a depune o amărâtă de cerere.

Vorbe din topor

Sorin Oprescu a declarat că intervenţia lui Marian Sârbu la adresa lui Ion Iliescu este ceva de genul “şade moşu-n cur la foc şi ce vede spune tot”.

Nu ne rămâne decât să luăm ca atare modu-i caracteristic de a surprinde diversele situaţii şi să venim în întâmpinarea domniei sale cu o constatare ambalată în aceeaşi poleală: domn primar fată pe gură numai fraze de-anvergură.

Honorius Notorius

Unul dintre cele mai frustrante situaţii pentru o tânără speranţă este atunci când acţiunile sale nici măcar nu apucă – sau apucă foarte puţin – să o propulseze cât de cât pe primele pagini ale ziarelor şi un subiect trăsnet se năzăreşte de nicăieri captând instant prim-planul.

Nici n-a pierdut bine alegerile şi Honorius Prigoană a şi dispărut după firmamentul media.  Focul de paie aprins în urma candidaturii micului Prigoană a dispărut cât ai zice Abracadabra înghiţit fiind de mult mai arzătoarele limbi ale flăcării violet.

Trebuie să spun că pe tot parcursul acestei campanii electorale la pachet, deşi l-am urmărit cu maxim dezinteres, ca de altfel marea majoritate a cetăţenilor dornici să uite cât mai repede disputele uzate cu iz electoral, eram aproape ferm convins că micuţul candidează de fapt pentru un post de şef de cămin, în unul din căminele de lux ale capitalei. Costumul strâns până-n gât, freza uşor gelată şi puful îndepărtat de pe faţă în urma rarelor întâlniri cu lama de ras profilau alături de discursul său fad, memorat pe subpuncte, mai degrabă un tânăr ambiţios dornic să ţină sub control frâele administrative ale unui cămin cu mare căutare printre studenţi  decât un tânăr politician, ce-i drept de tată gata, ce doreşte să acceadă în înalta sferă a politicii dâmboviţene.

O vorbă din popor spune că un şut în fund e un pas înainte. Bine, cu condiţia să nu crezi că poţi ajunge la destinaţie numai din şpiţuri în cur. Considerând că Prigoană Jr. a avut de învăţat din această experienţă şi având speranţa că va veni o zi când Rosalul va curăţa de obstacole şi traseul său politic, nu ne rămâne decât să-i urăm vlăstarului Honorius mult succes şi o carieră cât mai prodigioasă în politica românescă. Alături de tăticu’, desigur.

Campanie de neajutorare

Statul român donează sinistraţilor din Haiti suma de 50 de mii de euro, ocupând un rezonabil loc trei în topul celor mai slabi donatori.

Cel mai probabil suma a fost redirecţionată după ce a fost primită rest în urma acordării unui modest comision.

Merlin din Carpaţi

După ce Mircea Geoană şi-a cam dat foc la valiză, ce-i drept cu marele concurs al soţiei sale, profitând din plin de energia degajată de flacăra violet a psihoenergeticianului repudiat din cercurile PSD, pe lângă ilaritatea şi ridicolul întreţinute în jurul acestui subiect şi pe lângă explicaţiile lui Oreste sau, mai bine zis, explicaţiile pe lângă ale lui Oreste, mai rămân ceva întrebări. Una din ele ar fi ce căuta acest Aliodor Manolea, meşter desăvârşit al manipulării energiilor politice, în proximitatea domnului Traian Băsescu?

Surse din interiorul PD-L clarifică în mod evaziv chestiunea – dacă-mi permiteţi formularea, ancorând-o cum era şi firesc în raţional cu o declaraţie conform căreia rolul controversatului personaj era să evalueze, în calitate de psiholog, „gradul de agitaţie, de nervozitate al mulţimilor” şi că, „uneori prelua sesizările de la diverse persoane”, fără a furniza însă mai multe informaţii. Nici cei din PSD nu au fost prea darnici cu răspunsurile la întrebările ce vizau rolul parapsihologului din perioada când acesta a fost alături de Mircea Geoană, respectiv în campania electorală pentru europarlamentarele din 2007. Acum ce s-o aştepta şi presa? Ca politicienii să se pună pe declaraţii hazardate şi să se expună una-două energiilor negative ale ocultului personaj?

Şi ca să închei tot într-o notă interogativă, vin şi întreb iarăşi: cum a fost oare posibil ca Viorel Hrebenciuc să pună eşecul învăţăcelului său din joia marii confruntări electorale sub lumina flăcării violet, când era de la sine înţeles că lui Băsescu i-ar fi fost de ajuns până şi un Tic Tac cu numai două calorii pentru a răsfrânge asupra lui Mircea Geoană cantitatea suficientă de energie negativă pentru a-i deconcentra concentrarea?

Generaţia video

Am să profit de contextul mini-confruntării politice contând pentru locul de deputat pe Bucureşti pentru a face un salt în timp şi a-mi expune o teorie referitoare la  unul din principale motive datorită căruia, cred eu, Traian Băsescu a ajuns să ne fie de două ori preşedinte jucător.

Voi lăsa la o parte de la bun început orice element care ţine de jocuri de culise, demagogie, interese, strategii sau orice altceva ce ar putea avea legătură cu modul în care un politician sau un om influent ar putea influenţa direct sau indirect o dispută electorală. Teoria de care aminteam mai sus are strică legătură cu modul în care alegătorul percepe tot acest conglomerat politic de zi cu zi, şi nu în ultimul rând cu modelele  infantile.

Se spune că poporul român, ţinut timp de 50 de ani în lanţurile comunismului, simte şi acum, după douăzeci de ani de incipientă democraţie, nevoia unui tătuc, unei mâini de fier. După un Ceauşescu mai bun, regăsit în persoana domnului Iliescu, şi după Vlad Ţepeşul zilelor noastre, înghesuit în personalitatea domnului Vadim Tudor, şi-a făcut loc în scena politică autohtonă un nou hibrid anacronic în persoana stârpitorului de sistem ticăloşit, Traian Băsescu.

Însă atunci când vorbim despre simpatiile unora vizavi de un astfel de model de conducător, ne referim strict la acei indivizi care s-au dezvoltat social într-un context ca cel al comunismului. În cu totul altă oală se află segmentul de votanţi cu  vârsta cuprinsă între 18 – 35 de ani, care nu a apucat sau a apucat foarte puţin să interacţioneze cu valorile partidului unic. La o bună bucată din acest segment de vârstă a funcţionat cu totul şi cu totul alt principiu, aşa-numitul principiu de singur împotriva tuturor, care face şi subiectul teoriei despre care vă pomeneam la începutul articolului.

Aşadar, care ar fi elementul fundamental ce stă la baza principiului de singur împotriva tuturor care a funcţionat în destul de mare măsură în subsidiarul tânărului alegător? Nimic mai simplu: filmele pe video urmărite în bezna minţii imediat după revoluţie. Acele filme în care cel bun nu are nevoie decât de o armă sau de cunoştinţe temeinice de arte marţiale, de un motiv precis şi,  foarte important, moral al răzbunării şi nu în ultimă instanţă de un aliat din rândul oamenilor simpli apărut în mod neaşteptat, ale cărui intervenţii se dovedesc nu de puţine ori providenţiale,  pentru a nimici clici sau reţele mafiote de care nimeni nici măcar nu reuşise să se atingă până atunci. Avem aici un Van Dame, un Arnold Schwarzenegger, un Bruce Willis, un Sylvester Stallone, un Steven Segal, un Bruce Lee şi lista poate continua mult şi bine, actori care au dat naştere unor personaje ce au obsedat copilăria, pubertatea sau adolescenţa multora dintre tinerii alegători şi au demonstrat că se poate. Da, se poate să câştigi şi singur împotriva tuturor!

PS: Şi atunci, de ce-ar avea cei ce s-ar încadra unui asemenea profil ceva de obiectat guvernului Boc III, când super-eroii de pe video au făcut faţă cu brio provocărilor până în Rambo III, Rocky VI sau Die Hard IV?

Săptămâna sub medie 11 – 17 ianuarie

brusturimedia

  • Cancanul de luni deschide săptămâna cu un entuziasm mult mai mare faţă de cel cu care deschide şliţurile pantalonilor, informându-ne cum că conform unui studiu, deşi bărbaţii se gândesc la sex de 13 ori pe zi, ei nu reuşesc să facă amor decât de două ori pe săptămână. Aici, este posibil să fi fost o încurcătură. În mod normal orice bărbat se gândeşte la sex 13 zile într-o oră.
  • Click!-ul de marţi titrează: El este ţapul care face cu mâna. Alături, o poză cu ţapul Darren care, proptit de un gard, ridică falnic din copită. Trebuie menţionat că la acest capitol, Click!-ul chiar este restant. Încă nu ne-a prezentat oaia care stă capră, boul care din cauza excesului de iarbă se comportă ca un măgar în compania vacii şi berbecul care a acceptat de dragul nepoţilor stăpânului, ca de Crăciun coarnele să-i fie împodobite cu beteală.
  • Rămânem tot în lumea celor care nu cuvântă sau în sfera celor care cuvântă, dar cuvântă tot felul de ştiruţe prefabricate şi luăm prin învăluire ştirea de miercuri din Libertatea care spune că hipopotamul cu cetăţenie muntenegreană Nikita, a evadat dintr-o grădină Zoologică şi s-a plimbat mai multe ore nestingherit pe străzile din apropiere. Cel mai probabil evadatul a fost prins la birtul din apropiere unde servea o salată şi un suc de fructe alături de o girafă şi o pasăre de stepă.
  • Libertatea de joi ne face cunoscute disensiunile dintre cele două despuiate care prezintă rubrica Vremea în ograda proprie, respectiv Simona-Senzual şi Andreea Tonciu. Cea de-a doua, bruneta, ar fi făcut-o pe blonda cu state vechi la Libertatea o femeie uşoară. Ăsta e şi adevărul gol-goluţ. Dacă nu ar fi fost uşoară nu s-ar fi ridicat aşa repede la aşteptările cititorilor.
  • Vineri, un reporter Cancan sub acoperire sau ce-o fi fost el a supus bucureştenii unui test cu care nu te întâlneşti în fiecare zi. Şi-a agăţat o pereche de cătuşe la mâini pretinzând că este un evadat şi s-a pus pe cerut ajutor trecătorilor. Trecătorii, cum era şi firesc, nu s-au încumetat să-l ajute dar nici nu au anunţat poliţia. Poate că întâmplarea ar fi fost şi mai veridică dacă la câteva minute după ce presupusul deţinut cerea ajutorul cetăţenilor, să îşi fi făcut apariţia şi un bătrânel sprinten cu o perucă albă, purtând o robă de judecător, întrebând dacă au văzut cumva un evadat mai vorbăreţ.
  • Nou! Şi totuşi expirat! De sâmbătă aceasta Libertatea începe prezentarea unei serii de 69 de poziţii sexuale care nu pot fi ratate. Sau pot fi ratate dar recuperate în baie. Timp de o săptămână cititorii vor găsi zi de zi câte zece poziţii sexuase şi, ce este mai important, câte calorii se ard pe fiecare dintre ele. Pentru femeile fără partener, singura întrebare care se pune este dacă din punct de vedere caloric folosirea unui castravete diferă cumva de folosirea unui salam bănăţean.
  • Conform Cancanului de duminică, Mădălin Ionescu, gazda emisiunii Acces Direct, ar fi declarat într-un interviu că nu ştia că Lucian Mândruţă va lua cuvântul în emisiunea sa pentru a-şi cere scuze în direct pentru infidelitate, imediat ce paparazii Ciao l-au surprins plimbând o duduie cu maşina. Suntem convinşi că nu va şti nici de intervenţia stupid de sincerului prezentator de ştiri atunci când va intra în direct de Paşte şi îşi va cere scuze profului de română pentru că l-a copiat tot liceul.

După ce a răcit relaţiile cu Parlamentul, Puterea începe să strămute

Adrian Năstase a declarat pe blogul său că deţine informaţii conform cărora actuala putere intenţionează să mute Parlamentul din Casa Poporului în sediul Bibliotecii Naţionale, mastodontul din Izvor urmând mai apoi să devină cel mai mare mall din Europa. Informaţia este confirmată şi de deputatul PD-L Silviu Prigoană, tatăl binecunoscutului candidat la funcţia de deputat pentru Colegiul 1 din Bucureşti, Honorius Prigoană. Astfel, deputatul a declarat public că tocmai ce a finalizat un proiect de lege referitor la chestiunea în cauză.

Dom’le, ce-i corect e corect. De ce să se lăfăie aleşii noştri în ditamai măgăoaia în condiţiile în care îşi pot susţine la fel de bine „ampla” lor activitate şi în altă locaţie mult mai modestă din punct de vedere al spaţiului? Ia, să se mute! Să se mute dar nu în incinta Bibliotecii Naţionale. La ora actuală, nu ştiu dacă demnitarii din Parlamentul României s-ar desfăşura mai bine altundeva decât în incinta Circului Globus, între spectacole şi mai ales în cadrul lor.

Şi ca să împăcăm pe toată lumea, mall-ul de care se pomenea să fie amenajat în clădirea Bibliotecii Naţionale. Atunci să vezi figuri în breasla mall-arilor. Parcă-i şi aud: unde ai fost frate, la Mall? Nu frate, astăzi am ars-o toată ziua pe holurile Bibliotecii Naţionale!

Mai rămâne de văzut ce se va întâmpla cu Casa Poporului. Ori aici, s-ar întrevedea mai multe soluţii. Ori s-ar demola şi s-ar face un teren de golf, ori s-ar face templu de pelerinaj pentru nostalgicii ceauşişti, ori s-ar închide şi ar aştepta conformată să intre cumva, cândva, în posesia domnului Adrian Năstase.

Săptămâna sub medie 4 – 10 ianuarie

media

  • Anul începe cum se poate mai prost pentru femei. Libertatea de luni ne pune la punctul G înştiinţându-ne cum nu se poate mai franc că acesta nu există. Au aflat ei, cine alţii dacă nu grupul de cercetători englezi. Aşadar, pe 2010 bărbaţii vor trebui să stimuleze alte puncte erogene ale femeilor cum ar fi, de exemplu, portofelul.
  • Libertatea de marţi ne prezintă un episod din războiul pe o bucată de pământ a două surori la a treia tinereţe, titrând cât o ţin falangele că una din surori o acuză pe cealaltă că a dezvirginat-o cu degetul. Până la finalizarea conflictului ne aşteptăm ca cei de la Libertatea să prezinte şi dreptul la replică în care acuzata să declare că de fapt şi ea a fost sodomizată de către sora ei cu un făcăleţ.
  • În Cancan-ul de miercuri aflăm cum Jackie Chan se scobea în nas chiar în timp ce fratele său încerca să-i explice ceva. Ştirea nu spune nimic despre modul în care actorul şi-a plasat biluţa pe obiectivul paparazziului, pe care l-a surprins ulterior fotografiindu-l, cu o lovitură cu piciorul prin întoarcere.
  • Tot din Cancan, dar din cel de joi, aflăm că bărbaţii îşi cumpără singuri lenjerie intimă doar atunci când caută o parteneră. După ce şi-au găsit-o, aceştia ori îi trasează noii partenere sarcina cumpărării chiloţilor ori, mult mai simplu, îi schimbă pe dos.
  • Vineri aflăm din Libertatea povestea unei doamne care deşi a avut relaţii sexuale a rămas virgină din cauza himenului foarte dur. În plus de sfaturile date de experta Libertăţii doamnei cu pricina, îl sfătuim pe soţul acesteia ca peste prezervativ să folosească şi o cască de protecţie.
  • Cancanul de sâmbătă ne povesteşte cum a fost Jasmine, dansatoarea din buric, muşcată de deget de căţeluşa Ancăi Badiu, Bijou, pentru că nu a estimat corect starea de spirit a patrupedei. Aşa se întâmplă când eşti obişnuită să pui mâna oriunde, fără să ceri voie. Una peste alta e clar că micuţa căţeluşă nu este aşa jucăuşa ca şi victima sa.
  • Libertatea de duminică ne prezintă un filmuleţ cu o morsă care îşi face sex oral într-un acvariu. La prima vedere, textul care însoţeşte imaginile respective pare a fi scris cu o singură mână.