Presa medie – Săptămâna 19 – 25 octombrie

octombrie 26, 2009 • Brusturi media, Promo • Bilă

Libertatea de luni începe în forţă săptămâna arătându-ne chiloţii Monicăi Columbeanu. Reporterii de teren ai Libertăţii au pândit momentul când soţia Prichindel Columbeanului a coborât din maşină, pentru a oferi cititorilor o mostră de roz pubian. Ce ţi-e şi cu paparazzi aştia… Mâine, poimâine vor prezenta un pictorial întreg doar cu un pârţ al duduii.
Ştire de aprozar cu ţâţe de export în Libertatea de marţi: Sâni mari şi sănătoşi, în direct la Big Brother Germania. O serie de imagini ne relevă o concurentă cu sânii cât lubeniţele îmbrăcându-se după o baie fierbinte şi relaxantă. După sânii ăştia mari şi sănătoşi, ne aşteptăm ca săptămânile următoare să aducă pe tarabă şi nişte pulpe proaspete de puicuţă, fese neaţoase de femeie matură şi, cine ştie, nişte fudulii stătute de star porno.
Tot în Libertatea de marţi luăm cunoştinţă cu clasamentul conductorilor de tren ai Metrorex la sinucigaşi. Aflăm astfel că nefericitul câştigător are un record absolut de 30 de sinucigaşi realizat în decursul a doar 20 de ani. Pentru a întregi macabrul clasament, îi sfătuim pe reporterii Libertăţii să intervieveze şi administratorii blocurilor turn şi mecanicii CFR.
Click-ul de marţi ne curmă nemiloasa aşteptare, aducându-ne la cunoştinţă că cei mai mari sâni din Italia, sunt în sfârşit la vedere. Posesoarea, concurentă şi ea la ultima ediţie a Big Brother-ului macaronar, a acceptat să pozeze într-un calendar pentru anul 2010. Iată cum s-a elucidat unul din marile mistere ale umanităţii.
Cancan-ul de marţi de prezintă un personaj care pretinde că a fost snopit în bătaie de fiul doctorului Ciomu şi de gaşca sa. Îl sfătuim pe cel abuzat fizic să îşi păstreze calmul şi să nu-şi bage, nici măcar la nivel declarativ, organul. La cât de tăios e neamu’ lu’ Ciomu, ar putea rămâne fără el.
Libertatea de miercuri ne prezintă o ştire care ar face invidioasă orice primată deprimată. Pentru a economisi bani, un britanic s-a hrănit cu banane o săptămână. Deşi a cheltuit doar şase euro, britanicul nu s-a arătat încântat de rezultatul experimentului. Acuma, dacă tot a încercat schema nutriţională cu banane, poate ar fi indicat să urmeze şi schema nutriţională cu vişine şi banane. Cum care schemă? Vişine cureţi banana. NaNaNa Na Na Na!!!
În Cancanul de miercuri aflăm că pentru a rămâne însărcinată Simona Senzual a renunţat la orice tratament de fertilitate şi a apelat la metoda clasică a sex-ului de trei ori pe zi. Să îi spună totuşi cineva să nu mai folosească prezervativul…
Click-ul de joi ne informează că penisul de balenă a fost folosit în fabricarea unei maşini. Fabricanţii luxuriantului automobil au belit-o pentru a-i folosi pielea pe post de tapiţerie. Nu mai e mult şi vom avea şi primul penis gigant folosit în fabricarea unui avion. Avion cu erecţie, desigur.
Libertatea de vineri ne dezvăluie concluziile unui studiu realizat de nişte cercetători americani, cum că femeile bisericoase fac mai mult sex. Unde şi cu cine, numai Dumnezeu ştie.
Tot Libertatea, dar cea de sâmbătă, scoate din buzunarul de la pantalon o tăbliţă cu patru bucăţi de cauciuc ce reprezintă cele patru grade de fermitate a erecţiei. Aflăm astfel, de la experta în pipăit mădularele vedetelor, Sexy Brăileanca, că Bănel Nicoliţă e un armăsar şi că are un penis foarte tare. Era şi firesc să se ajungă la o asemenea concluzie. Toată lumea ştie cât de mult aleargă şi cât de tare pune osul la bătaie fotbalistul steilist.

Drumuri şi ponturi

octombrie 23, 2009 • Spuse pe fugă • Bilă

Radu Berceanu, ministrul Transporturilor, a declarat ieri că ar obţine mai mulţi bani pentru autostrăzi dacă oamenii ar ieşi în stradă.

Ce să zicem… Cântă vreme nu se pomeneşte nimic şi de construirea vreunei autostrăzi, declaraţia rămâne doar o instigare la umflarea de fonduri proprii.

Deşi ruptă din context, declaraţia n-ar fi deloc ruptă de realitate.

Succes deviat

octombrie 21, 2009 • Spuse pe fugă • Bilă

Ieri seară, Unirea Urziceni a câştigat cu un neverosimil 4-1 în deplasarea de la Glasgow Rangers.

Noroc cu Gigi Becali… Dacă n-ar fi fost el, nu l-ar mai fi format pe MM care a format la rândul lui echipa.

Le-Odă lor, profesorilor

octombrie 21, 2009 • Frustrări din cartier, Promo • Bilă

Am primit pe adresa redacţiei o epistolă electronică de la unul din politehniştii încă urmăriţi de fantomele trecutului. Episodul pilot al acestui vis urât ce a poposit în căsuţa noastră de mail pentru a-şi odihni puţin săgeţile înainte de a vă fi dat şi vouă spre lecturare, îşi trage seva din experienţa anilor de studenţie, mai precis din relaţia cu dihania botezată Facultate sau cu însuşi Răul personificat, experienţă care supurează acelaşi gust amar împărtăşit de majoritatea politehniştilor, ce îţi inundă fiinţa de frustrare asemenea sângelui nerăzbunat din tragediile antice.

Doamnelor, domnişoarelor, domnilor, politehniştilor, să curgă lectura. Atenţie, orice asemănare cu personaje reale nu este deloc întâmplătoare.

Scopul acestui articol este să demoleze „superioritatea” învăţământului universitar românesc,

Astăzi vom începe cu Universitatea Politehnica Bucureşti, Facultatea de Automatică.
Iar invitatul nostru va fi „domnul” X.
Ups, deja m-au trecut fiorii când i-am rostit numele.
Pentru că X îşi bazează ştiinţa pe frică.
Toţi studenţii care intră în facultate sunt vinovaţi, iar el este jupânul care taie şi spânzură.
Facultatea este moşia lui şi target-ul final este patul lui Procust.
Indiferent cât ştii când intri în facultate, la sfârşit trebuie să fii îndoctrinat de sistem.
Scopul principal este umilirea omului şi aducerea lui în stare de executant.
„Conducerea” ştie ce trebuie să facă studentul.
Menirea principală a studentului este supunerea.
Dacă eşti supus progresezi. Poate iei şi bursă.
Iniţiativele sunt rele. Iniţiativele pot răsturna un sistem.
Sistem datorită căruia ei rezistă.
Ştiinţa este de prin anii ’60 dar cui dracului îi pasă…
Părinţii îşi trimit copiii la facultate. Vor ca şi copiii lor să reuşească în viaţă.
Le dau bani, cu greu strânşi, iar copiii lor trebuie doar să se ducă la facultate să înveţe.
Dar copiii, când merg la facultate, dau de X.
Specialitatea lui este să distrugă omul.
De o viaţă face asta şi se pricepe bine.
Ideea este simplă. Cu cât te comporţi mai rău cu un om cu atâta îţi va fi mai supus.
Iar feedback nu există. Poate să facă ce vrea el. Este stăpânul absolut.
Trebuie doar să dea în studenţi.
Primul discurs al lui X este că nu ştiţi nimic.(Poate că acesta este chiar scopul pentru care am venit?…)
Următorul pas este supunerea absolută. Care iese din rând este tăiat.
Dacă citiţi acest articol, interesaţi-vă puţin de rata sinuciderilor din P16, Regie. Este un subiect tabu.
Drumul în facultate este greu.
De la secretare nesimţite, încurajate de sistem, la asistenţi câini.
Dacă vezi că unuia îi merge capul, îl promovezi puţin dar îl faci câine. Câinele te protejează.
Cum faci dintr-un om de bună credinţă, câine?
Simplu. Îl laşi să facă treaba de laborator, seminarii; îl iei la un proiect din care vin bani.
Îi promiţi marea cu sarea şi ceva bani dacă lucrează.
Omul bagă mare. Dar când vin banii îi tragi ţeapa, nu îi dai nimic.
Îţi iei tu banii. În schimb, îl laşi să dea în studenţi.
Dacă prima dată nu a funcţionat, a doua oară nu are cum să dea greş.
Studentul român e vinovat.
Din momentul în care a intrat în facultate, nu are nicio şansă în afara de pupatul în cur.
Metoda promovată de sistem.
Oricum, sistemul nu are niciun instrument de măsură a calităţii.
Unitatea de măsură e bafta.
De la cursuri aberante care nu spun nimic, la o atmosferă grea de puşcărie care se scurge prin geamurile prăfuite; doar aroganţa şi dispreţul îţi aduc aminte că nu ai mâncat nimic.
Pregătirea pentru piaţa muncii se face în cămin.
Îţi iei un calculator, vorbeşti cu tovarăşii şi începi să înveţi de unu singur.
Bagi mare dacă vrei să câştigi doi lei după ce ţi-ai luat şi ultima hârtie din facultate.
Când ai scăpat şi eşti liber, te trezeşti că bei prea mult.
Funny, îţi aminteşti că la început nu îţi plăcea să bei.
Dar decât să înnebuneşti…

Schimbaţi ceva!
Horea

PS: pentru curioşi, în cazul de faţă , X = Ion Dumitrache

The Whirlwind, a treia cursă TRANSATLANTIC

octombrie 20, 2009 • Ce se mai aude • Bilă

Sfârşitul lunii octombrie a acestui an (mai precis 23, 26 octombrie în Europa şi 27 octombrie în State) este de bun augur pentru rockul progresiv. După aproape opt ani de aşteptare, Mike Portnoy (Dream Theater) , Pete Trewavas (Marillion), Roine Stolt (The Flower Kings) şi nu în ultimul rând Neal Morse (ex-Spock’s Beard) sau într-un singur cuvânt TRANSATLANTIC, s-au reîntâlnit pentru a-şi pune la bătaie ideile ce au stat la baza celui de-al treilea album al proiectului iniţiat cu aproape zeci ani în urmă.

Entuziasmul artistic al celor patru muzicieni (doi americani, un englez şi un suedez) s-a concretizat în THE WHIRLWIND, album ce se comasează în jurul piesei cu acelaşi nume, care la cele 77 de minute ale sale anunţă o mostră de epic pur ce are toate şansele să detroneze deja consacratele epopee muzicale All Of The Above, My New World, Duel With The Devil sau Stranger In Your Soul, pilonii celor două albume precedente.

Noul album semnat TRANSATLANTIC cuprinde şi un Bonus Disc, anume un CD care are în componenţa sa opt piese, dintre care patru sunt noi nouţe iar patru, cover-uri după melodii mai vechi din vistieria muzicală a unor artişti precum Santana, Genesis, Beatels sau Procol Harum. Pentru cei care vor să afle cum au decurs lucrurile în bucătăria internă a acestui album, producătorii au pus la dispoziţie şi o ediţie Deluxe, care cuprinde pe lângă cele două CD-uri audio şi un Making of DVD ce se întinde pe durata a 105 minute.

Ca simplu exerciţiu înaintea ascultării albumului, dacă-ar fi să ne orientăm doar după piesele pe care cei patru artişti au ales să le preia, ne putem face cât de cât o idee vizavi de doza improvizaţiilor ce îi va reveni fiecăruia dintre cei patru muzicieni, în misiunea lor de a ne delecta simţurile. Forţa creatoare a lui Morse, genialitatea lui Portnoy, atenţia la detaliu a lui Trewaves sau profunzimea acordurilor lui Stolt, nu sunt decât câteva din ingredientele principale ale unui nou album TRANSATLANTIC, care, sperăm noi, va defini noi limite în sfera rockului progresiv şi nu numai.

Sursă: www.transatlanticweb.com

Să trăiţi cum puteţi!

octombrie 18, 2009 • Spuse pe fugă • Bilă

După sloganul electoral „România bunului simţ – Crin Antonescu preşedinte” al candidatului liberalul la prezidenţie, Traian Băsescu îşi relansează site-ul de campanie cu un slogan asemănător, şi anume “Vreau o Romanie a bunului simt!”

Dacă până acum susţineam că politicienii nu erau potriviţi pentru România, iată cum ne dăm seama că nici România nu mai e ţara potrivită pentru ei.

Fruntaşi la săritori

octombrie 18, 2009 • Spuse pe fugă • Bilă

Marian Drăgulescu şi Flavius Koczi s-au situat pe primele locuri ale podiumului în finala de la sărituri din cadrul Campionatului Mondial de Gimnastică de la Londra.

Să mai zică cineva dom’le că românul nu e săritor…

Vaya con Dios, Señora

octombrie 18, 2009 • Martor şi tartor, Promo • Bilă

Toamna mohorâtă ce se încăpăţâna să îşi facă simţită prezenţa nu a venit cu mâna goală şi i-a readus cu ea, marţea trecută, de data aceasta în capitală, pe belgienii de la Vaya Con Dios. Contextul m-a regăsit şezând regulamentar pe unul din scaunele Sălii Palatului, chiar în intervalul desfăşurării concertului, printre cele câteva mii de spectatori prezenţi la eveniment. Lume multă, de toate vârstele, dominată de reprezentantele sexului frumos, atmosfera premergătoare concertului ducându-te cu gândul mai degrabă la o seară de teatru.

Sala, plină ochi, nu a fost nevoie să îndure linişte mai mult de un sfert de oră peste ora de începere anunţată oficial. Pianul, contrabasul, bateria îşi aşteptau cuminţi stăpânii. Curând, luminile s-au stins iar aceştia au intrat pe scenă luându-le în primire. La puţin timp, a apărut şi vedeta serii, Dani Klein, în aplauzele timide ale publicului. O doamnă bine, elegantă, extrem de jovială. Reprezentaţia a început lin, pe ritmuri de jazz şi a menţinut în mare măsură aceeaşi linie până la final, chiar dacă pe durata show-ului de aproape o oră şi jumătatea s-au lăsat auzite şi acorduri de blues sau chiar pop. Până şi orchestraţia hiturilor ce i-au făcut celebrii au fost puse pe ritmuri de jazz şi de blues, fiind presărate cu momente în care fiecare din cei şase instrumentişti îşi demonstrau măiestria în ale instrumentului. Peste toate, vocea inconfundabilă a artistei care a sunat impecabil. La fel ca şi toate celelalte instrumente. Sonorizare a fost la mare înălţime. Acustica sălii, asemenea.

Repertoriul a fost unul variat şi adaptat după cum spuneam şi mai sus la condiţiile unui concert de jazz. Au fost de la piese cunoscute precum What’s a Woman sau Puerto Rico până la preluări ale unor melodii africane, ţigăneşti sau chiar a săniei noastre cu zurgălăi.

Finalul mi-a reamintit ce înseamnă o formaţie care se lasă într-adevăr bisată. Reveniţi pe scenă după minute bune în care publicul se îneca în aplauze, vedetele serii au mai interpretat încă două piese, ultima dintre ele, Nah Neh Nah (melodie pe care chindăriţa din spatele meu a invocat-o de la începutul reprezentaţiei), ridicând întreaga sala în picioare. Am plecat plăcut surprins de prestaţia doamnei dar şi a colegilor săi de scenă.

Intransigenţă creştinească

octombrie 14, 2009 • De-ale lu' Păcală, Promo • Bilă

Câţi dintre voi ştiu cine este Aniela? Dacă vă gândiţi că este o pipiţă nou lansată în şoubiz de tunul unui milionar grijuliu sau vreo gospodină care a câştigat mai ştiu eu ce concurs cu premii, vă înşelaţi. Aniela, este prima telenoveală românească ce l-a sărit de la bun început pe Cabral din schemă. Iar asta, nu pentru că micuţul n-ar avea îndeajuns har actoricesc, ci pentru că noua producţie Media Pro se vrea a fi prima telenovelă de epocă produsă de nişte români pentru nişte alţi români.

Şi cum la inedita producţie se lucrează de zor iar Studiourile Media Pro nu pot reproduce chiar toate decorurile, zilele trecute a fost nevoie ca echipa de producţie să ceară consimţământul Patriarhiei pentru a filma o scenă într-o biserică din Moldova. Până acum, nimic mai banal. Dar, cum îi prinde bine oricărei telenovele, apare imediat şi elementul surpriză. Presa (Revista Star) răsuflă că cel mai fericitul Daniel al României a refuzat categoric această idee pe motivul că protagonista scenelor din biserica cu pricina, respectiv Nicoleta Luciu, o diavoliţă ţâţoasă care şi-a arătat de prea multe ori sânii în public, a ajuns acum să păşească pragul unui lăcaş sfânt pentru a se da drept călugăriţă.

Adică de ce n-ar putea o femeie care şi-a arătat ţâţele în public să intre într-o biserică îmbrăcată cu straie de măicuţă? S-ar şuşoti toţi sfinţii de pe pereţi? S-ar înfuria toţi arhanghelii? Ar face criză de apoplexie baba de la lumânări? S-ar înfoia diaconul? Ar intra în fibrilaţie ţarcovnicul? S-ar oripila parohia? De ce n-ar tolera Biserica aşa ceva şi în fond de ce ar fi nevoie de o asemenea reacţie intransigentă din partea reprezentantului unei Biserici care ar trebui să insiste pe căinţă şi nu pe stigmatizare? Genul ăsta de abordare se cam bate cap în cap cu învăţăturile despre care a tot vorbit băiatu’ lu’ şefu’-ăl mare.

Stai şi te gândeşti de unde atâta ură din partea celei mai zâmbăreţe feţe bisericeşti. Ori preasfinţitului îi priesc posturile de despot medieval ori nu-şi mai poate stăvili fetişurile cu călugăriţe nebunatice. Din două, ambele sau nici una.