Armata e gunoi!

• Editorial, Frustrări din cartier •

Unul dintre puţinele lucruri utile făcute după  ’89 este şi desfiinţarea stagiului militar obligatoriu. Armata, aşa cum era înţeles să fie ea făcută până mai acum câţiva ani, nu era decât o reminiscenţă a unui fost sistem de opresiune, care, sub semnul ordinii şi disciplinei, îndobitocea şi mai tare. Nu ştiu câţi au ales din patriotism o carieră militară. Cert este că mulţi au urmat-o pentru că, nu-i aşa, armata era cea mai sigură atunci când te gândeai la un loc de muncă. În toiul restructurărilor, nu acelaşi lucru îl pot afirma şi astăzi cadre militare.

Armata, a fost şi încă mai este în opinia multora, cea mai benefică maşinărie de făcut bărbaţi pe bandă rulantă. Stagiul militar, aşa cum era satisfăcut el cu mult mai multă vreme în urmă, era într-adevăr etapa în care băiatul cu mustaţa abia mijită era luat de la coda vacii şi de sub aripa proteguitoare a mă-sii, şi era pus să ia taurul de coarne, în situaţii cu care cu care nu se mai întâlnise niciodată. Stagiul militar, fie pace sau război, era considerat hopul necesar pe care trebuia să-l treacă un flăcău pentru a deveni bărbat în toată firea.

Astăzi, când se lucrează de zor la punerea pe roate a unei armate de profesionişti, încă mai întâlnesc indivizi ce susţin că fără armată făcută eşti doar pe jumătate bărbat. În regimul în care se desfăşura până nu demult stagiul militar obligatoriu, nu ai cum să nu exclami indignat că aceasta este o tâmpenie prin excelenţă. Nu cred că este necesar să îţi iroseşti timp bun din viaţă (şase luni, un an), lăsând pe alţii să te fută la popou – la figurat, desigur – pentru a te considera pe deplin bărbat.

Cum bine remarca şi regretatul Florian Pitiş, armata uniformizează. Pe cel tâmp şi fără aspiraţii îl ridică de guler iar pe cel isteţ, care vede dincolo de limite, îl cocoşează. Şi toată această operaţiune este făcută până ce amândoi ating acelaşi nivel. Un nivel al evoluţiei sau unul al degradării; un nivelul al unei armate cu exponenţi în marea lor majoritate inapţi să poarte o armă; o armată în care cea care dictează este frustrarea unor imbecili inadaptaţi.

Nu ştiu despre voi, dar eu nu pot să nu mă amuz de fiecare dată  când cineva cu stagiul militar satisfăcut povesteşte cât de bine a dus-o el ca militar, în detrimentul altora. Nu am întâlnit o singură persoană care să admită că el chiar a pătimit în toată această perioadă. Toţi au fost ăia mai şmecheri, toţi au ştiut să se dea bine pe lângă superiori, toţi au nimerit într-un final la căldurică. Aşadar, am şi eu o întrebare? Unde sunt toţi fraierii ăia din armată dacă nici unul n-a ajuns printre noi? În patul duşmanului ori în patul puştii?

Guvernul Poc II

• Spuse pe fugă •

Guvernul Boc II a picat după ce moţiunea iniţiată de PNL şi UDMR a fost adoptată astăzi în Parlament.

Ajuns cu picioarele pe pământ, domnul Emic Poc a realizat că el a mai picat încă o dată, de data aceasta, de fraier.

Mâinile sus sau aripile jos!

• Promo, Se întâmplă la ei •

Am aflat zilele trecute, cu o oarecare stupoare, că poliţiştii germani au fost nevoiţi să aresteze o cioară, după ce aceasta a agresat sistematic, timp de mai multe zile, o femeie. Cioara nu era nicidecum un afro-american cu zece lanţuri la gât, certat cu legea şi pus pe scandal. Cioara era chiar acea pasăre cu pene negre prezentată mai pe larg în manualul de zoologie.

Din doua, una. Ori tabloidele nu mai ştiu cum să dea curs oricărei ciudăţenii pentru a-şi mări reitingu’, ori poliţiştii nemţi au depăşit până şi bariera dintre specii atunci când este vorba de rigurozitatea cu care aplică legea.

Adică, să ne închipuim cam cum ar decurge arestarea unei ciori. După mai multe reclamaţii primite la adresa înaripatei, un echipaj de poliţie se deplasează la locul cu pricina şi îi explică ciorii, sau cum ar spune latinii, doamnei Corvus Frugilegus, într-o păsărească nemţească de lemn, că s-au făcut mai multe sesizări la adresa sa şi că este rugată să îi însoţească la secţia de poliţie pentru o serie de declaraţii. Cioara să se împotrivească în primă instanţă şi să croncănească în gura mare că este abuzată şi să-i acuze pe oamenii legii de rasism. Oamenii legii să o ameninţe cu armele din dotare cerându-i să-şi lase aripile în jos şi să îi comunice că dacă nu o să colaboreze, atunci îşi va petrece următorii o sută de ani din viaţă într-o celulă, doar ea şi o sperietoare de ciori. Cioara să cedeze, poliţiştii să-i pună cătuşele proiectate special pentru păsări recalcitrante şi apoi să o bage în maşină în timp ce îi sunt citite drepturile. Ajunsă pe secţie, să fie închisă într-o celulă alături de o vrăbiuţă ce a fost prinsă furând firimiturile de pâine pentru porumbei şi un maidanez versat ce a smotocit toate pisicile de pe stradă. Apoi să-şi petreacă toată noaptea înjurând de zori poliţiştii că nu-i sunt respectate drepturile, cerând cu insistenţă un telefon pentru a suna la Protecţia Animalelor.

Acuma, mai în glumă mai înserios, nu vi se pare că meseria de poliţist devine din ce în ce mai dificilă!?…

Trafic de apartament

• Spuse pe fugă •

Un poliţist din Bucureşti a fost reţinut deoarece cultiva cannabis în propriul apartament.

Primul indiciu ce i-a alertat pe colegii săi de la Serviciul Antidog a fost faptul că toţi gândacii de bucătărie din bloc deveneau pe zi ce trece mai distraţi.

Şapcă fără somn

• Aberația de intelect, Promo •

Şoferii de cursă lungă pot dormi liniştiţi. Sau nu, nu e deloc liniştitor genul ăsta de afirmaţie. De fapt, pot dormi liniştiţi, dar nu la volan. Sau pot dormi şi la volan dar cu maşina trasă pe dreapta într-o casă de pe marginea drumului. Nu, nu e bine nici aşa. În fond şi la urma urmei e treaba lor unde dorm atunci când nu conduc. Dar apropo de somnul la volan, că de aici am plecat iniţial… Accesul în lumea viselor va putea fi evitat pe viitor de către şoferii suprasolicitaţi de pante înclinate şi de curbe periculoase, dacă aceştia vor apela la noua inovaţie în materie de tehnici de speriat somnul şi anume, căscaţi-vă bine ochii, şapca anti-somn.

Principul de funcţionare al şepcii este simplu. Atunci când şoferul, odihnit tun, se urcă la volan, şapca se aşează pe cap şi se lasă foarte lejeră. Pe măsură ce orele de condus se acumulează, circumferinţa acesteia se micşorează treptat, amplificând şi gradul de iritaţie de la nivelul cefei, tâmplelor şi frunţii. Astfel, mâncărimea de la nivelul capului sporeşte, iar şoferul este ţinut treaz, cu gândul la următoarea oprire când se va putea scărpina cât îl vor ţine buricele degetelor.

Păstrând aceeaşi linie a inovaţiilor revoluţionare, aşteptăm cu nerăbdare şi alte invenţii precum şorţul prevăzut cu un sistem de alertare împotriva datului în foc, ghetele de fotbal anti-offside şi, de ce nu, genunchere şi cotiere pentru căzutul în penibil.

Şpaga, celula de bază a societăţii

• Editorial, Frustrări din cartier •

A da şpaga este acea acţiune pe care dacă nu o întreprinzi, te regăseşte în postura omului integru, cu buza umflată. Şpaga nu doare. Şpaga nici măcar nu înţeapă. Şpaga împacă pe toată lumea. Şpaga este suma de bani pe care o pretinzi atunci când vrei să fii om cu cineva. Şpaga îţi este pretinsă atunci când ai pretenţia ca cineva să fie om cu tine. Şpaga este o practică mutuală.

Şpaga se numără printre primele lucruri pe care le învaţă un occidental atunci când ajunge în România. Şpaga nu are culoare sau naţionalitate. Şpaga poate prinde rădăcini oriunde. Şpaga se asumă ca prim semn al adaptabilităţii.

Şpaga este cel mai eficace catalizator. Şpaga reduce considerabil timpii de aşteptare. Şpaga ajută la o mai bună desfăşurare a lucrurilor. Şpaga te translatează instant în centrul atenţiei. Şpaga te scoate la liman. Şpaga este cel mai scurt drum către reuşită.

Şpaga aduce după sine acea infracţiune inexistentă. Şpaga e unul dintre cele mai uzitate semne de punctuaţie strecurate printre literele legii. Şpaga este liantul. Şpaga este exact suma de bani de care ai nevoie pentru a putea da şpagă mai departe. Şpaga a dobândit o nepreţuită calitate, şi anume mimetismul. Şpaga poate lua subit forma unui comision, unui onorariu, unei mici atenţii. Şpaga te uşurează atunci când o dai. Şpaga te înnobilează atunci când o iei. Şpaga poate urca până la cel mai înalt nivel socio-politic. Şpaga te ridică. Şpaga te coboară doar dacă eşti fraier.

Şpaga se dă înainte pentru ca bunele intenţii să fie evidente. Şpagă se percepe după, doar între oameni de încredere. Şpaga este acea sumă de bani pe care dacă nu apuci să o dai celui care ţi-a făcut deja favorul, te aduce în situaţia de a te simţi ca ultimul nesimţit ordinar. Şpaga e o formă de recunoştinţă. Şpaga se refuză în primă instanţă, invocând formal deranjul care nu era necesar. Şpaga se acceptă apoi, întocmai pentru a nu-l leza pe cel căruia îi face plăcere să ţi-o ofere. Şpaga nu se refuză. Şpaga ţi se cuvine.

Statul vs statul degeaba al bugetarilor

• Politica e un pornostar, Promo •

Mare grevă, mare… Astăzi, 5 octombrie 2009, România bugetară e paralizată. Odată cu ea, amorţeşte şi cealaltă Românie. Astăzi, marea parte a funcţiilor aparatului de stat sunt trecute pe punctul mort. Suntem martorii unei premiere naţionale. Peste 800.000 de bugetari din administraţia publică, învăţământ şi sănătate au demarat astăzi cea mai mare grevă generală din istoria României postdecembriste.

Zău că-i paradoxal. Într-o ţară în care statul degeaba e perceput la rangul de activitate intensă, iar zicala timpul trece, leafa merge e principalul motor care urneşte omul din pat dimineaţa, stai şi te gândeşti cum de nu s-a montat românul până acuma să atingă asemenea recorduri absolute în materie de greve.

Până mai acum, parcă nici grevele nu erau greve. De astăzi însă, situaţia se schimbă. Ori că sindicatele au devenit mai puternice, ori că România începe să fie scuturată de criză iar sacul de la buget a ajuns la fundul gol, ori şi una şi alta, această mişcare de protest a venit cum nu se putea mai prost pentru Guvernul Promoţional Boc, Doi în Unul. Nu acelaşi lucru putem afirma despre clasa politică aflată în opoziţie, intrată într-o acută efervescenţă, acum, în prag de alegeri.

Nici nu vreau să mă gândesc ce soluţii vor găsi politicienii pentru rezolvarea acestei probleme stringente. Şi când spun politicieni nu mă refer la aceia din actualul guvern. Cabinetul Boc nu trebuie decât să tărăgănească totul până după alegeri. După aia, potopul! Mă refer aici la toţi ceilalţi politicieni angrenaţi în cursa electorală şi la soluţiile populiste pe care le vor înainta cu privire la rezolvarea acestei crize. N-ar fi deloc exclus ca Geoană să afirme cu accentul pe rrr că va lua de la bogaţii PSD şi va da înapoi la săracii bugetari, ca Oprescu să se ofere să opereze pe gratis cât mai multe cazuri pentru a lăsa mai mulţi bani în sistemul sanitar, ca Antonescu să declare că, dacă e nevoie, va lua bani şi de la Patriciu sau ca Becali să declare că situaţia de criză poate fi depăşită numai prin post şi rugăciune. Băsescu iese din calcul. Băsescu o să facă ce e mai simplu. O să dea vina pe Boc.

Ştirile Minesweeper

• Frustrări din cartier, Promo •

Nu ştiu despre voi cum vă gestionaţi ieşirile internautice, dar pe mine unul mă apucă toate spumele atunci când pătrund în universul gazetelor on-line. Şi-am să vă spun şi de ce. Accesezi şi tu ca tot omul măcinat de o curiozitate masochistă un site de ştiri, să afli ce se mai petrece cu ţărişoara asta minunată sau cu la fel de minunaţii oameni ce o alcătuiesc şi nici n-ai ajuns bine în spaţiul ei virtual pentru a fi supus tirului de reclame, vârâte în ochi, dacă se poate şi prin cur, prin tehnici care mai de care mai ingenioase.

S-au dus nene vremurile când reclamele stăteau cuminţi în spaţiul lor din colţul ecranelor şi ieşeau în faţă doar atunci când erau solicitate discret cu o bătaie de mouse pe umăr. Acum, navigarea în cadrul tipurilor ăstora de site-uri de ştiri a devenit un adevărat joc de strategie. Adică s-a ajuns să faci slalom cu mouse-ul printre titluri, atent să nu deranjezi vreo reclamă care să-ţi sară în faţa ochilor şi apoi  se ia după tine pe tot ecranul. Şi dacă nu te apucă de mouse şi nu-ţi mai dă drumul până nu ieşi din pagină, atunci, odată deranjate, îşi desfăşoară corpul bidimensional pe tot ecranul, lăsându-te ca tâmpul căutând butonul de Close, care se află exact acolo unde nici nu te-ai fi gândit că este. Sau dai click pe titlul unui articol, nerăbdător să intri în măruntaiele lui, când eşti redirecţionat pentru ţânşpe secunde pe o altă pagină, fiind pus în situaţia de a te holba iritat la nu ştiu ce reclamă, desigur, cu posibilitatea de a te întoarce mult mai repede spre pagina dorită, doar printr-un singur click. Da’ ce facem aici băi nene? Risipă de clickuri? Sau dai play pe un filmuleţ să vezi cum a violat-o pe nenorocită şi la momentul culminant, imaginile derulânde sunt întrerupte de un spot publicitar cu cremuţe pentru fete cuminţi, pentru ca mai apoi acţiunea de-a dreptul şocantă să continue. Dacă mai ai nenorocul să dai şi peste o reclamă audio care-şi stârneşte sunetele exact atunci când savurezi o melodie în căşti, chiar că ajungi să capeţi o adevărată aversiune faţă de produsul astfel băgat pe gât prin ochi şi urechi.

Se zice că reclama e sufletul comerţului. Ei bine, după ce am enumerat toate, le-aş zice eu, bube de mai sus, pot afirma cu mâinile obosite de atâta scărpinat virtual că reclama online este o adevărată urticarie. De ce? Simplu. Pentru că te irită la maximum şi iese exact pe unde nu te aştepţi.

Preşedintele dejucător

• Spuse pe fugă •

Traian Băsescu şi-a anunţat oficial candidatura la preşedinţie, de data aceasta, fără lacrimi.

Odată această intenţie făcută publică, putem susţine că singurul său contracandidat este chiar preşedintele Traian Băsescu.