Ieri seară, în prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Europa, Steaua Bucureşti a câştigat cu 3-0 meciul disputat pe teren propriu contra scoţienilor de la Motherwell.
Privind retrospectiv, după un asemenea scor, şansele de calificare ale Stelei se reduc considerabil.
Membrii unei organizaţii a producătorilor de brânză din Marea Britanie au pierdut urma bucăţii de brânză pe care au lansat-o în prealabil în spaţiu cu un balon meteorologic.
Cine ştie, poată că bucata de brânză a fost deja degustată pe o farfurie zburătoare.
La un botez din Mehedinţi, Liviu Guţă şi Daniela Györfi au cântat nici mai mult nici mai puţin de 36 de ore.
Ce este într-adevăr extraordinar este că au reuşit să le cânte pe toate într-o singură seară.
Relatare de sub jetul uscat al aparatului de aer condiţionat:
Masele de aer cald au început să ne tranziteze meleagurile în valuri, valuri. Toată săptămâna trecută am visat numai pinguini şi urşi polari. Supraîncălzit, inconştientul se descarcă. Văd bazine olimpice sub reflexiile apei stătute, aruncată pe trotuar de câte o florăreasă apatică. Văd patinoare în mijlocul intersecţiilor ce se conturează tremurânde la fel ca mirajele deşertului. Când păşesc apăsat pe zebra aplicată nemilos pe asfaltul încins, trupul mi-e îngreunat de parcă aş căra pe mine întreg echipamentul unui portar de hochei. Soarele mă loveşte în cap cu o crosă.
În autobuze zăpuşeala se înghesuie printre oameni. Respiraţiile grele concurează adierile timide ale evantaielor. Radioul îngână gânduri glaciale. Mirosurile se împăienjenesc creând un curcubeu olfactiv nemaivăzut de nimeni, nicicând. Dar lumea ştie că-i acolo. Dimineaţa oamenii miros a nesomn. Seara în schimb, duhnesc a muncă de parcă tot efortul zilnic s-ar fi îngrămădit să iasă la iveală prin toţi porii din piele. Parfumuri ieftine şi transpiraţii scumpe. Oameni care iau munca în serios şi job-uri care iau oamenii în derâdere. Pensionari deschişi la culoare. Toate, într-un cuptor ambulant la pupitrul căruia se află un şofer intransigent; între staţii nu se deschid uşile.
Încă de la primele ore ale dimineţii şi până noaptea adânc, căldura se caţără pe betoanele de un ars-cenuşiu precum un monstru de foc ce-şi vâră limbile înfierbântate în cutiile prevăzute cu geamuri, topind florile de gheaţă de pe tapet. Penumbra apartamentelor imită umbrele difuze ale unui imens cuptor. Materia parcă se topeşte. Ici-colo un ventilator sau un aparat de aer condiţionat zgribuleşte volume infime de aer. Încotro mergem dacă am ajuns până să ne şi condiţionăm aerul!? Nu vă supăraţi, unde este ieşirea din stare?
Sub egida câte gări în asfalt atâtea găuri în buget, mie mi se cam rupe de voi, cetăţenilor, primarul oraşului Breaza îşi cultivă nesimţirea făcând-o poştă electronică. Aşa se face că, după ce a primit un email de la un locuitor care îi reproşa starea proastă a drumurilor, acesta i-a sugerat nemulţumitului într-o scrisoare electronică oficială, că dacă nu-i plac drumurile din oraş, să se mute pe Riviera Franceză.
Aşadar, să recapitulăm. Trimite cetăţeanul ajuns cu răbdarea la paroxism o sesizare pe un ton deloc suav, ba chiar ameninţător (în ideea că e dispus meargă mai departe şi să reclame şi mai sus), subliniind unele probleme care ţin de competenţa autorităţilor în cauză şi rămâne perplex atunci când primeşte răspunsul. Domnul primarul, iritat la maximum de atitudinea deloc obedientă a oii rătăcite, îi aplică o corecţie ironică, ambalând-o într-un context cât se poate de oficial, şi-l trimite în pizda mă-sii afară din oraş, pe principiu dacă nu-ţi place, pleacă, ce mai stai!?. Nu tu o placă cu ne pare rău, o să vedem ce putem face, vom lua măsuri. Nici gând. Primarul îi oferă cetăţeanului dovada clară că îl doare în gaura drumului de problemele sale. Orice s-ar zice, un mod inedit de abordare a unei asemnea situaţii.
Ca să vezi până unde poate ajunge culmea tupeului. Unii primari ajung să trăiască cu impresia că învestitura lor le-a picat drept moştenire de la mă-sa sau nu ştiu ce rudă mai îndepărtată şi că odată ajunşi în funcţie nu mai e nevoie să dea nicio explicaţie nimănui vizavi de niciuna din acţiunile, licite sau mai puţin licite, întreprinse din această poziţie. Adică, odată ajuns primar, localitatea la care trebuie să veghezi, cu tot ce ţine de ea, e văzută ca o afacere concesionată pe durata a patru ani, atât cât ţine şi mandatul. Tu tai, tu spânzuri; cine găseşte de cuviinţă să îţi reproşeze ceva e doar un derbedeu cu intenţii rele. Cine ştie mai bine să gestioneze problemele urbei, dacă nu primarul!? Cam ăsta ar fi în general profilul persoanelor care deţin funcţii administrative, dar majoritatea au învăţat, spre liniştea lor, să răspundă mai temperat la provocări. Nu şi primarul prahovean, pe numlele său domnul Ferăstraeru, care mai are puţin şi taie în carne vie.
În asemenea condiţii, brezeniilor cred că le este şi teamă să ceară o audienţă la domn’ primar. Cine ştie, poate nu îi pică bine vreo obiecţie a unui cetăţean şi îl mai şi expatriază pe nenorocit. Şi nu pe Riviera Franceză, ci în Siberia sau în Safari.
Există voci din presă ce susţin că Elena Udrea ar fi alocat din fondurile ministeriale sume nejustificat de mari pentru achiziţionarea de perdele.
Acum un lucru este cert: nicio glumă făcută pe seama doamnei Udrea nu va mai fi fără perdea.
Sâmbătă seara la Râmnicul Vâlcea, Traian Băsescu a asistat alături de soţia sa la o piesă de teatru.
Se pare că este pentru prima oara în ultimii cinci ani când Traian Băsescu nu a jucat şi a preferat să stea în afara scenei.
Radu Mazăre e mai mult decât primar. Bărbat deştept, frumos, cu bani dar şi politician de succes, Radu Mazăre se poate considera pe deplin una din cele mai marcante figuri ale showbiz-ului românesc. Funcţia pe care o deţine nu face decât să-i ofere cât mai multe portiţe către adevăratele sale pasiuni. Îi plac maşinile scumpe, sporturile extreme, îi plac petrecerile şi femeile frumoase, îi plac senzaţiile tari, dar cel mai mult şi mai mult îi place să epateze. Extravaganţa constantă de care dă dovadă, nonşalanţa pe care o afişează în public, îl smulg din tagma anostă şi regulamentară a edilului clasic. Radu Mazăre e mai mult decât primar. Pentru ca Radu Mazăre este pe cale să devină un simbol. Dacă micuţa staţiune Costineşti îşi are Obeliscul, marele municipiu Constanţa îl va avea pe Mazăre.
Ce s-a întâmplat duminica trecută la prezentarea de modă de la Mamaia, când controversatul primar a defilat pe podium îmbrăcat în uniforma unui ofiţer nazist, e o dovadă în plus că Radu Mazăre se pişă pe orice fel de normă. Sunt convins că dacă ar fi avut în colecţia sa de autovehicule de lux şi un tac german, nu ar fi ezitat să oprească circulaţia pe câteva artere ale Constanţei pentru a se deplasa cu el la eveniment şi pentru a-l parca triumfal la intrare. Personal mă încred în spusele lui şi tind să-i dau dreptate atunci când a afirmat că gestul nu a avut nicio conotaţie antisemită aşa cu au trâmbiţat unii. Dar pe de cealaltă parte nu pot înghiţii nici găluşca cu filmele cu ofiţeri nazişti care i se împotriveau Führer-ului. Dacă se pot aduce în discuţie nişte filme care l-au determinat să poarte acea uniformă în public, aceste filme au fost numai în capul lui. Sunt convins că singura raţiune pentru care a recurs la un asemenea gest a fost ca să şocheze, să lase cu gura căscată. E vorba doar de un simplu act de exhibiţionism care ar fi trebuit să-i mai cutremure puţin, aşa cum îi place lui, tumultuosu-i stil de viaţă.
Sunt curios totuşi ce sentimente i-au trezit acele imagini domnului Iliescu (sigur doamna Nina a fost pe fază şi l-a chemat la televizor) vizavi de comportamentul neastâmpăratului pesedist. Parcă mi-l şi închipui rămas perplex, făcându-şi semnul secerei şi ciocanului cu limba în gură.
Marian Vanghelie nu este de acord cu anularea diplomelor în scandalul Spiru Haret, afirmând că nu este corect faţă absolvenţi.
Era şi firesc să considerea asta. Numai dumnealui ştie cât s-a zbătut şi cât a umblat după diploma aia de bac.
Cu siguranţă nu aţi auzit de Buzz Aldrin. Sau dacă auziţi abia acum, probabil că vă gândiţi că el este cel care a pus bazele Messenger-ului. Ori poate că numele său chiar v-a ajuns la urechi sau v-a petrecut raza vizuală, acum de curând, odată cu tevatura făcută în jurul aniversării a 40 de ani de când oamenii, mai bine zis americanii, au ajuns pe Lună.
Acum că am amintit de marea expediţie selenară e lesne de intuit că individul a avut a face cu fenomenul. Aşadar, el este cel de-al doilea astronaut ce l-a însoţit pe Neil Armstrong, omul cu ditamai pasul pentru omenire, în promenada extraterestră.
Şi cum de fiecare dată când este adus în discuţie subiectul omului pe Lună, cel care revine în mintea tuturor este acelaşi menţionat şi mai sus, deja legendarul Neil Armstrong, doar pe la jubilee mai putem afla câte ceva şi despre colegii săi de modul, cum ar fi şi Buzz. Uite aşa am descoperit că, deşi nu a fost primul care a păşit pe Lună, cel de-al doilea astronaut care a luat la pas satelitul Pământului, a fost protagonistul unei alte mari premieri. Şi anume, mâna la şliţ, el a fost primul om care a făcut pipi pe Lună.
Ştirea asta mi-a luat o piatră de pe inimă sau mai tematic spus, o presiune de pe vezică. Deci, a fost posibil, dom’le. Doar eu ştiu cât m-am chinuit în nopţile cu lună plină petrecute în natură la straja navetelor spaţiale de bere, să iau la ţintă astrul ce rezona cromatic cu galbenul eliberat de jetul călduţ, încercând să sfidez legea gravitaţiei.