Serile irlandeze la Clubul Țăranului Român

• Eveniment subteran •

Formația Shannon și dansatorii Irish Way vor susține miercuri, 25 Noiembrie de la 8 seara ultimul spectacol comun în acest an din cadrul Serilor Irlandeze la Clubul Țăranului Român în București, de pe Str. Monetăriei nr. 2. Cu aceasta ocazie scena va fi largită astfel încât și publicul să poată participa activ la însușirea unor pași de bază din dansul irlandez.

Evenimentele sunt organizate prin colaborarea Asociației Culturale Româno-Irlandeze cu Asociația de Dans Irlandez Irish Way.

Intrarea va costa 20 lei iar elevii și studenții beneficiază de un preț special de 15 lei.

Următorul eveniment din această serie va avea loc duminică, 13 Decembrie, orele 20, cand trupa Shannon va prezenta la Clubul Țăranului Român un program special de colinde, cântece și dansuri irlandeze.

ShannonMTR_toamna

Criza umană

• Aberația de intelect, Promo •

Am tot auzit legendele despre criza de patruzeci de ani a bărbaţilor. Că în jurul acestei vârste, masculii alfa, beta, etc. îşi dau seama că femela de lângă ei nu mai respectă standardele cu care au smuls DA-ul dintre dinţii dumnealor şi, ca atare, încep o călătorie iniţiatică, soră cu Kamasutra, pe la alte cuiburi stinghere.  Cu sau fără discreţie.

În opinia mea, această criză nu există. Este o legendă falsă. La patruzeci de ani, poate statistic, se întâmplă cele mai multe divorţuri, despărţiri, paşi strâmbi sau alte evenimente străine de noţiunea de cuplu durabil dar acest lucru nu ar trebui să ducă spre definirea crizei de patruzeci de ani. Şi, oricum, nu este numai a bărbaţilor. Căci dacă ei o aplică, atunci criza este a femeilor. Pentru că doamnele o produc, nu?

Ceea ce există cu adevărat, şi tot criză aş denumi-o, este criza bărbaţilor. Şi atât. Iar ea nu trebuie să aştepte patruzeci de ani să se producă. Aceasta începe să capete formă de la prima limbă strecurată printre măseluţele angelice ale  primei femele atacate vreodată şi ţine inclusiv după andropauză. Natura, când a plămădit specia umană, i-a instalat şi driver-ul de procreare, dotând pe fiecare din cei doi indivizi necesari pentru a făuri un pui cu câte ceva. Dumneaei a primit incubatorul iar dumnealui a primit sarcina de a se asigura că specia supravieţuieşte. Ca atare, domnii nu fac altceva decât să poarte acest „blestem” şi încearcă să-şi facă din plin datoria.

Ce este mai greu este faptul că, iată, evoluţia ştiinţifică pune piedici socotelilor naturale, inventând tot felul de metode care să împiedice procrearea. Iar din acest motiv sarcina masculilor devine şi mai grea, pentru că, statistic vorbind, şansele de reuşită sunt direct proporţionale cu numărul de evenimente „atacate”. De aceea, doamnelor, criza nu este a bărbaţilor. Este a întregii omeniri! 🙂

De sub papucul femeii la coada iepei

• De-ale lu' Păcală, Promo •

Un caz ieşit din dosarele grădinii zoologice, oricare ar fi ea, prezintă fapta unui humanoid din satul Conţeşti care şi-a scăpat cocoşelul pe sub coada unei iepe, după care a trimis-o în lumea cabalinelor drepte, înfigându-i trei ţepuşe în păsăroi. O ştire de prime-time, cu siguranţă, şi nu numai la ora cinci…

Departamentul de cercetări-investigaţii-citit astre al revistei cultural-artistice Libertatea a format cu repeziciune o echipă de teren care să scoată adevărul la lumină, dom’le! Distinşii jurnalişti au aflat că individul mai profitase în trecut de o altă febleţe a sa ierbivoră, respectiv o capră, arâtându-i şi acesteia smotocelul pe la potârniche. Nimic suspect, în cele din urmă. E clar că omul depăşise barierele clasice ale umanităţii şi atinsese un nivel de educaţie sexuală din alte sfere. Ciudat este faptul că omul schimbase fluide şi cu o femelă din specia lui, care i-a devenit soţie la un moment dat şi care l-a pricopsit şi cu un pui de om. Doamnă care a declarat reporterilor că a divorţat din cauza înclinaţiei artistice a domnului către alcool. Că în rest era foarte de treabă şi-şi făcea datoria de bărbat. La fel cum ar fi putut declara şi capra, şi iapa.

Adevăratul adevăr al divorţului cred că este altul. O fi aflat omul cum o cheamă pe nevastă-sa şi i-a dat cu flit: Rubiniţa URSU. Păi, ce, să zică jivinele din curte că e homosexual??

De la homo-sapiens la homo-captivus

• Aberația de intelect, Promo •

Scara evoluţiei are, din când în când, câte o treaptă mai şubredă care provoacă devieri de la cursul normal al parcurgerii sale. Astfel, câte unii din indivizii care se îngrămădesc să urce toate treptele o iau pe alături devenind alt fel de tipare. Iar cei care se ţin bine chiar şi pe treptele defecte îi denumesc după cum le năzare lor. Astfel am descoperit oamenii-penis (oamenii-p#lă, în limbaj neacademic).

Dar ce sunt aceşti oameni-penis şi cine îi strigă pe ei aşa? Păi, de strigat i-o fi strigat unul neinspirat în ale graiului, la un moment dat iar tuturor celor din jur li s-a părut o idee bună. Sunt oameni, anatomic vorbind dar care au o proprietate ce-i diferenţiază de turmă: încurcă. Şi nu oricum, ci cu o mare pricepere. Cred că de aici vine şi expresia te-ai oprit în drum ca o p#lă. P#la nu se opreşte în drum, logic, ea se opreşte în pantaloni sau într-o gaură (de cele mai multe ori umedă). Aşadar, credem cu toţii că am înţeles sensul metaforei. Revenind la oamenii-penis, ei reprezintă elementul surpriză din orice acţiune pe care un alt om o desfăşoară. Surpriză? Da, pentru că nimeni nu se aşteaptă la prezenţa lor. Şi, aşa cum spuneam mai devreme, prezenţa lor este negativă. Strică tot. Încurcă al naibii. Este evil.

Să luăm, de exemplu, un individ care merge către un punct A ca un om normal, drept, cu gândurile derulându-i-se într-o anume ordine sub calota craniană. Acest individ priveşte înainte, nu-i aşa, pentru a remarca obstacolele ce i-ar putea cauza vreun stop inopinant şi l-ar întârzia în drumul său. Şi tot mergând, şi tot derulând gânduri, tot privind înainte, poc! Apare omul-penis. De unde? Păi, vedeţi, nimeni nu ştie…Omul-penis apare brusc în faţă, oprit, aţi ghicit, ca o p#lă, făcând o chestie neinteresantă şi provocându-i individului nostru un accident. La o analiză fină, poţi să nu-i dai dreptate omului-penis când reproşează că „ce faci, dom’le, nu te uiţi pe unde mergi?”. Poţi să-l acuzi pe el că cineva s-a împiedicat de spatele lui? Nu poţi. E ilogic. Dar cei păţiţi cunosc puterea malefică a omului-penis. El a apărut acolo din neant, pentru a provoca impactul şi pentru a se hrăni cu starea emoţională bulversată a victimei. Aşa cum spuneam, este evil…

Iar acesta este doar un caz. Oamenii-penis se află printre noi, hărţuindu-ne, strivind neuronii celor ca noi unul câte unul, semănând furtună. Manipulează victimele, întorcând totul împotriva lor. Dar nu este aşa. O să le vin eu de hac în cele din urmă…

Cântec de seară

• Rătăciri lirice •

Un pod, o mare, un îndemn,

Mă strigă stele și le chem,

Alerg pe sunete de lemn

Să-mi caut apă și refren.

 

Un soare, lăcrimând ușor,

Îmi dă o rază să păstrez

Dar eu iubesc prea mult un nor

Și am cântat cu el un crez.

 

Iar marea urlă val cu val

Urmând angelic timp astral

Iar eu iubesc atom, cristal

Cu stâlpi în apă din aval.

 

Și-mi vând secundele din somn

Pentru văzduhul plin de pur,

În basme cu erou un om,

Al podului lăsat cusur.

 

Și strop cu strop mă spăl fumând

Licoarea mării fără gând

Iar norul strigă tot plângând

Un înger sunete mâncând.

 

…Un pod, o mare, un refren

Au înșelat un pod din zei

Cu zeul devenit blestem,

Și lacrima trezind atei…

 

poezie

A fi sau a nu fi DA. Sau NU.

• Promo, Rătăciri lirice •

Fiecare minut pe care-l străbatem printre picăturile de viață este o alegere. Este o alegere, fie că-i bună, fie că-i rea. O definim noi, faptele noastre sau victimele colaterale. Sunt puncte de vedere diferite, așa cum binele este diferit de rău. De cele mai multe ori punem în balanță decizii care pot avea alte greutăți, în funcție de cântarul folosit. Și, din nou, ne lovim de criterii, subiective sau nu, care vor avea un răspuns într-o mulțime abstractă a secundelor, după o variabilă pe care o strecurăm în mizerabila (sau nu) ecuație a existenței.

Fiecare alegere naște întrebări și sub-întrebări. Răspunsul, indiferent de formele pe care le va îmbrăca, va avea mereu doi părinți divorțați: DA și NU. Întocmai ca într-o familie dezbinată, părinții vor avea sfaturi diverse dar fără a se completa unul pe altul. Discernământul va fi, astfel, redefinit. Alegerile devin înger și demon. Până la urmă, la ce le raportăm? Este mai bine că ai găsit un serviciu foarte bine plătit dar care îți omoară timpul petrecut cu dragostea sau este mai rea o ocupație care te ține la limita dorințelor materiale primare dar care, angelic, te hrănește spiritual? Este mai bine să-ți domini dorințe care te fac puternic și frumos acum sau este mai rău să nu  aștepți un viitor hrănit doar de speranță care-ți va ucide câteva griji cotidiene? Este rău că te-ai legat pe veci de iubirea de moment, deși cunoști durata limitată a acesteia sau este bine că aștepți orizontul monosilabic dar care-ți oferă atingerea tentațiilor? Este bine că două suflete s-au întâlnit și ți-au devenit părinți, deși tu nu creezi nimic sau este rău că sunt genii care ar fi putut să se nască dar nu au făcut-o? Este bine DA sau este rău NU?

Alegerile derivă din dorințe. Hrana acestora îmbracă mereu alte forme, însă tot timpul va fi un aliment care este indispensabil: sufletul. Sufletul, așa cum îl definim în particular, în lumea pe cere ne-o construim cu ajutorul eroilor apăruți în visele noastre. Nu vom fi niciodată ceea ce ne dorim dar vom face alegeri pentru a urma acest drum. Și mereu ne vom lovi de un zid clădit de remușcări: am ales bine sau am les rău? Am ales DA sau l-am iubit pe NU?

Grevă la metrou

• Spuse pe fugă •

Începând de mâine, angajații de la metrou vor intra în grevă pe o perioadă mai lungă, din cauza diverselor motive care țin de marja comercială a familiilor lor.

Frumos din partea dumnealor că recurg la acest gest angelic dar nouă cine ne dă banii pe abonamentele lunare?

Peste nopțile cu Luna Amară a strălucit cântecul

• Interviu, Promo •

Luna Amară este una din trupele românești care tind către statutul de a nu mai avea nevoie de prezentări elaborate. Cine este la curent cu mișcarea rock din România poate confirma aportul pe care formația ardeleană l-a adus în adăugarea unui plus de valoare universului muzical din spațiul mioritic. Personal, i-am auzit prima dată acum opt sau nouă ani, impresia de început fiind una eliberatoare.

Cu ani în urmă am descoperit un imperiu încărcat cu nuanțe de gri și străjuit de margini pierdute în explozii solare. Un imperiu condus de împăratul unor cuvinte pătate cu lacrimi și balauri hrăniți cu ură, aflat la limita dintre real și ireal, profan și diafan. Fiecare anotimp își lăsa aici arhanghelii săi, protejând sau distrugând destine iar împăratul își nimicea puțin câte puțin din oaste, urmând ca un catâr destinul pe care-l visase într-o noapte cu lună plină, sfidând orice frază ieșită din contextul lumii sale. Am găsit, în propria-mi călătorie prin acest imperiu, revoluții ale cunoașterii, războaie cu dragoni și eroi necunoscuți, povești nespuse de dragoste, gunoaie arse și lăsate în vânt, oameni care ascundeau razele de soare, poduri între ură și magie albă, stăpâni și sclavi aflați mai mereu într-un raport inegal. O lume care dăinuie, indiferent de cataclismele care s-au petrecut în afara ei…

Meritul celor de la Luna Amară este că imaginează, în ochii celor care-i ascultă, imperii ca cel pe care eu l-am întâlnit în călătoria mea. Având mereu și mereu alte nuanțe, vor rămâne totdeauna aceleași personaje, indiferent de culorile pe care pictorul-ascultător le folosește. Nu-mi propun să prezint o istorie pur tehnică a formației pentru că nu se potrivește cu însemnele pe care acești artiști mi le-au dăruit, savurându-le muzica. Cele trei albume scoase, concertele lăsate în urmă, proiectele de viitor, colaborările cu alți oameni de cultură dar, mai ales, muzica lor sunt mai presus de orice altă prezentare pe care aș putea eu să o fac.

Chiar dacă, uneori, cuvintele sunt de prisos, sunt întrebări care încă nu-și au răspunsuri. Și vor fi mereu. Revista Cioburi a încercat să găsească o mică parte din ele:

Revista Cioburi: De când se cunosc membrii Luna Amară?

Luna Amară: Nick şi Razvan se cunosc de pe băncile liceului. Nick şi Mihnea se cunosc din 1999. Sorin a venit în trupă în 2000 iar Mihnea-Andrei în Aprilie anul acesta, deşi ceilalţi îl ştiau, din trupa Tep Zepi, de vreo doi ani.

R.C.: De ce Luna si nu Soarele?

Luna Amară: Mai lipsea să întrebi de ce amară şi nu dulce…Numele vine de la titlul filmului lui Roman Polanski, ecranizare a romanului „Luni de fiere”, de Pascal Bruckner.

R.C.: Proiectul a pornit la drum ca un strigăt în noapte?

Luna Amară: Proiectul a pornit ca un strigăt, ca o desfăşurare de emoţii şi sentimente şi ca o dorinţă acută de exprimare.

R.C.: Ce culoare are muza care vă şopteşte versul şi sunetul?

Luna Amară: Sunt două muze: una gri, urâtă, strâmbă, laşă şi perversă. Ea este România din televizor si, de cele mai multe ori, de pe stradă. Cealaltă e multicoloră, frumoasă, cinstită, iubitoare si caldă – e starea de bine pe care ne-o dau prietenii, iubitele, soţiile si ceea ce este pozitiv în România.

R.C.: Vă completaţi sută la sută între voi?

Luna Amară: Nu, ar fi şi plictisitor dacă ar fi aşa.

R.C.: Căror muzicieni le-aţi urmat sfatul pe portativ?

Luna Amară: Nici unuia.

R.C.: Evoluţia muzicală o vedeţi doar prin accentuarea complexităţii stilului sau prin ceea ce trezeşte în urechea ascultătorilor?

Luna Amară: Mai complex nu înseamnă mai evoluat, neapărat. Oricum, nu ne aplecăm cu prea mare atenţie asupra unor presupuse linii ascendente sau descendente în muzica noastră, pentru simplul motiv că nu vedem arta ca pe un urcuş, ci mai mult ca pe o plimbare în viaţă. O plimbare în care trebuie să fii atent la ce e în jur, nu doar la paşii tăi pe trotuar…

R.C.: Se poate transmite emoţie numai prin cântec, fără vers?

Luna Amară: Muzica clasică îți spune ceva?…

R.C.: Câte trepte aţi urcat de la un album la altul, pe scara evoluţiei muzicale?

Luna Amară: Credem că am răspuns, indirect, prin afirmaţia de acum două întrebări.

R.C.: Ce planuri cuprinde următoarea perioadă de un an, să zicem?

Luna Amară : Un nou album şi încă un material aniversar, de 10 ani. Şi, bineînţeles, două turnee care să le promoveze.

R.C.: Veţi mai apela la colaborări muzicale cu cei care vă susţin mesajul?

Luna Amară: Nu ştim, poate. Momentan nu avem în vedere acest lucru.

R.C.: Fiecare concert reprezintă doar un simplu episod muzical sau un alt pas către orizont?

Luna Amară: Depinde de concert şi de public. Unele cântări sunt simple episoade, altele sunt de o profunzime rară. Oricum, când atingi orizontul de aşteptare al publicului, e ceva nemaipomenit de fain.

R.C.: Fanii ar trebui să vă înţeleagă întru totul sau doar să vibreze cu liniile melodice?

Luna Amară: Luna Amară înseamnă muzică şi text, text şi muzică. Nu le poţi disocia, ca ascultător. Dacă o faci, n-ai priceput nimic.

R.C.: Ce trupe româneşti simţiţi că pot evolua real în afara ţării?

Luna Amară: Kumm, Alternativ Quartet, Urma, Byron, The Others, Front, Rain District, Godmode, Persona. Şi, cu voia dumneavoastră, Luna Amară…

R.C.: Din punct de vedere al unei trupe rock, ce este cel mai greu în lumea muzicală din România?

Luna Amară: Să nu devii frustrat.

R.C.: A-propos, ce este România?

Luna Amară: O țară frumoasă, păcat că-i locuită…

R.C.: Nu s-a schimbat chiar nimic în douăzeci de ani?

Luna Amară: S-au schimbat foarte multe în aparenţă. În esenţă, aproape nimic.

R.C.: Ce le-aţi spune părinţilor celor morţi la Revoluţie şi la mineriade?

Luna Amară: Că de douăzeci de ani o clasă politică îşi bate joc de memoria copiilor lor.

R.C.: Ura poate aduce îngeri?

Luna Amară: Doar dacă există îngeri ai răzbunării…

R.C.: Există Dumnezeu sau există doar nevoia de credinţă?

Luna Amară: Există şi una şi alta. Acum, care dintre ele a creat-o pe cealaltă, nu ştim nici noi…

R.C.: Dacă aţi putea reface lumea într-o zi, care ar fi primele trei lucruri pe care le-aţi creea?

Luna Amară: Omul, Muzica şi Haribo (pentru Răzvan).

R.C.: Ce nu ar trebui să facem noi, oamenii?

Luna Amară: Să nu uităm.

Mulțumim lui Mihnea, Nick, Mihnea-Andrei, Răzvan și Sorin pentru că ne-au onorat cu această discuție. Și le mulțumim pentru imperiul pe care-l țin viu în fiecare dintre cei care-i ascultă.

Pe 20 Noiembrie vom fi în club Control din București pentru a ne delecta (din nou) cu sunetele pe care băieții le modelează. Cine apreciază muzica bună ar trebui să fie acolo.