Campanie uzuală de îndobitocire

Doamnelor, domnilor, târfelor din politică, stimat popor, iată că am intrat în acea perioadă a istoriei unui neam când se asfaltează şoselele, se măresc salariile la bugetari, se plătesc pensiile şi se consumă cei mai mulţi scuipaţi pe canalele media. Ca să nu mai menţionăm copacii tăiaţi aiurea pentru confecţionarea de fluturaşi, pliante, programe, invitaţii şi alte bălării mizere ale oricărei campanii electorale…Aşadar, înainte de a vă decide cui daţi votul dumneavoastră, pentru un trai superior celui prezent – normal – vă invităm la o fină analiză a celor 10 (ZECE) candidaţi la funcţia de preşedinte al României (sau a celor zece Românii mai mici), după vorbă, după port.

În ordine alfabetică, dăm cuvântul celor care îşi doresc cu ardoare votul fiecărui român verde:

Antonescu Crin. Popor român, este momentul să dăm un cartonaş roşu preşedintelui jucător, aşa cum spune şi PR-ista mea. Care este tânără, deşteaptă, aşa cum îmi închipui eu poporul. Plus că, nu-i aşa, promovez tinerii, nu ca bolşevicii ăia care se gândesc numai la pensionari. Nu vă supăraţi, alianţa cu ei este de conjunctură, să putem scăpa ţara de mafioţii portocalii. Fiţi deştepţi şi daţi-mi votul. Am relaţii, o să ieftinesc benzina, o să uşurez leasing-urile pentru maşini (şi aici am relaţii). A, şi să nu uit: o să renovez sediul de la universitate, că arată deplorabil. Şi nu e de bun simţ să-l las aşa.

Băsescu Traian: Măi copii, mă mateloţi credincioşi, cine este cel mai bun preşedinte pe care l-a avut România în ultimii douăzeci de ani, cu cele mai mari realizări? Cine este, mă, cel care a dat libertate presei, după ce găo…nemernicii de psd-işti au cenzurat tot? Mă rog, acum sunt pramatiile alea de moguli dar vă promit! Cine e,  mă, spuneţi?…Că vreau să-l aflu şi eu, hă, hă, hă! Daţi-mi votul şi scap eu ţara de ei. Scap ţara de ticăloşi, de ţigani împuţiţi şi de găozari! E o formă de stil, nu vă speriaţi. Şi dacă chiar nu vă placei de pitic, scap ţara şi de el, mă. Aşa cum bucureştenii mi-au dat consiliul, aşa vă cer şi vouă să-mi daţi voturile. Urmaţi autobuzele, dreptatea adică, şi puneţi ştampila pe mine. Hai noroc şi sănătate, aşa să ne-ajute ăl de sus!

Becali Gigi. Băi, George îmi spune mie, nu Gigi. Eu sunt arhanghelul trimis de Dumnezeu să lumineze ţara şi s-o cureţe de buruienile şi hahalerele care au stricat şi au furat tot! Bă, o să vedeţi voi puşcăriile pline când războnicul, adică eu, o să ridice sabia deasupra capului şi o să apăr neamul meu cel românesc! Nici nu e nevoie să mă votaţi că Dumnezeu o să mă ocrotească şi o să mă scoată preşedinte, bă! Hai, luaţi de aici Hai, pac, pac, adunaţi hârtiile astea de 50 şi să trimiteţi pe glob poza cu buletinul şi ştampila!

Cernea Remus. Ştiţi ceva? Eu am 35 de ani şi nu îmi doresc să mă apuce pensia pe aici, prin România. Jos politicienilor, hoţilor, sus tinerii intelectuali. Puneţi mână şi citiţi, învăţaţi ceva, veniţi cu o iniţiativă civică, sădiţi un copac şi daţi-mi un vot. Poate aşa rămân aici şi vă ajut. Hai, no-rock!

Geoană Mircea. Dragii mei, a sosit momentul să dăm ţării ce-i al ţării şi celor de drept să le dăm dreptul. Jos cu nemernicii care au ţinut pensionarii în mizerie şi tinerii fără cultură. E timpul să revină domnul Iliescu, ăăă, să revină PSD-ul în frunte poporului oropsit, să nu uităm că Năstase a fost cel mai bun prim-ministru, să luăm de la bogaţi şi să dăm la săraci, să dăm la toţi locuri de muncă, să îi trecem pe toţi clasa, să fim egali toţi. Mă rog, voi acolo, noi aici…Drag popor, votaţi-mă! E timpul să uităm mineriadele!

Hunor Kelemen. Junius 27 en a Syovetsegi Kepviselok Tanacsa ugy dontott hogy en kepviseljem a magyarsagot a november 22-i allamelnok-valasztason. El fogom mondani, hogy az 1989-ben keydodott atmeneti idoszak ert. Masfajta politikara, egyenes beszdre, vilagos jovokepre van szuksegunk. Votaţime, mă!

Ovidiu Iane. Daţi-mi votul pentru că îl merit. Votaţi ecologist pentru că natura este ultima noastră şansă! Ne vom reîntoarce la  natură, la verde, la aer curat. Promit că inundaţiile nu vor mai fi la fel, voi promova viaţa la cort, în natură, în parcuri, cu surse de energie ecologică, cu mâncare ecologică, cu animale ecologice. Pardon, animalele sunt ecologice, mă rog cele din politica de acum sunt toxice, deci trebuie să scăpăm de ele, deci votaţi-mă. Fiţi ecologici! Să respiraţi bine!

Eduard Manole. Eu sunt convins că forţele oculte care domină de multă vreme România vor fi distruse. Eu deţin secretul dar trebuie să mă ajutaţi. Adică să mă votaţi, noo? Nu vă pot spune mai multe acum pentru că vieţile voastre ar fi în pericol şi apoi oricum va trebui să vă ucid. Nu mai bine mă votaţi, să ne fie tuturor mai uşor?

Oprescu Sorin. Băi, canaliile astea, după ce că mi-au furat maşinile, mi-au furat spitalul, au furat tot, canaliile astea, mai au şi tupeul ordinar să mă oprească să câştig alegerile. Păi, ei nu au văzut că la primărie nu a mers? Ce popor deştept! Şi o să vedeţi voi că nu am glumit cu autostrada aia suspendată dar a fost o strategie bine pusă la punct, trebuie să câştig şi prezidenţialele ca să pot face ceva. Aşa, doar primar, sunt legat de mâini şi de picioare şi păcat, dom’le, de poporul ăsta care suferă, dom’le. Păi e plin de hoţi, dom’le, de aia candidez! Măcar să fim toţi la un loc. Hai, votaţi-mă, fiţi curajoşi! Ne înţelegem noi cumva cu plicul ăla…

Tudor Corneliu Vadim. Domnule, canaliile astea m-au trecut iar ultimul! Ei au impresia că aşa îmi vor închide gura! Este nevoie de mai mult decât morfină, domnilor, să mă opriţi în a vă demasca mizeriile. Popor român, plâng de fiecare dată când candidez…Plâng pentru că Dumnezeu vă orbeşte şi nu alegeţi justiţiarul care poate să dea jos mafia şi să oprească pârjolul naţional. Domnule, o să construiesc puşcării şi îi bag pe toţi acolo! Nu pricepeţi odată că nu sunt nebun şi că eu sunt speranţa neamului? Domnule doctor, mă puteţi da jos acum, vă rog…?

Pe 22 Noiembrie se votează. La revedere, Terra!

Gripa şi mai nouă

Autorităţile sanitare din România au anunţat astăzi că numărul persoanelor infectate cu virusul gripei AH1N1 a depăşit cifra 1000.

Propunem, în acest sens, ca pe teritoriul ţării noastre gripa să se numească AH1000N1000.

Nu mai răstălmăciţi cuvintele, măi…

   Da, suntem de acord. Este foarte greu să duci o viaţă mizeră, cu resurse limitate. Este foarte greu să ai de-a face cu oameni răi, proşti, care nu-ţi înţeleg doleanţele şi necazurile. Şi care nici măcar nu încearcă să te ajute, ci să se folosească de tine. E greu. Devii scârbit când priveşti teatrul ieftin din jurul tău, ştiind că toţi poartă măşti pline de rahat. Când ştii că fiecare zâmbet ascunde gheaţă şi cioburi de negru. Te enervează când ai de spus ceva iar ceilalţi îţi răstălmăcesc fiecare cuvinţel…

   Ioana, noi am înţeles. Aşa e, ai dreptate. Nu e corect ce-au scris ei acolo…”se revoltă în direct” e trucat de ei, în nemernicia lor… „se revarsă în direct” ai vrut să ne spui tu, de fapt…

 

IMG_0016

Restaurantul NORDSEE mă-sii

   În jurul prânzului, ăla mic şi gălăgios de sub coaste, pe stânga, începe să guiţe mai ceva ca un posesor de virus porcin, astfel încât mă obligă să bag ceva pe gură, numai să-l fac să tacă. Ceva comestibil, evident. Drept urmare, cum sună ora mesei, ţuşti către cel mai apropiat restaurant căci, nu-i aşa, pachetul de acasă nu-i pentru cei mândri. Eu prefer să le spun comozi.

   Şi iată cum m-am trezit azi, împins mai mult sau mai puţin de doi colegi (a-propos, Mareane, ai chelit un pic, salutări!) la restaurantul NORDSEE din mall-ul cel nou de la Apaca. Restaurant încorporat în zona trendy-fancy de food court (cum sună, nene!), alături de alte bălării capitaliste pline de colesterol şi colonei americani. În fine, am văzut peşte în vitrină, am mirosit mâncare, stomacul urla enervant, hai să stăm la coadă…Consider că acele momente au fost unele din cele mai proaste din viaţa mea şi nu prin faptul că le-am pierdut acolo ci prin faptul că am avut ocazia să iau decizia de a pleca în altă parte. Dar nu, nu am făcut-o. Şi am să mor încercând să-mi răspund la această întrebare.

   Restaurantul NORDSEE reprezintă, cel puţin din punctul meu de vedere, un alt local cu mâncare făcută în grabă, cu aromă capitalistă şi aspect de fast-food dar care, în mintea altora, este un loc unde îţi poţi satisface nenumărate fantezii cu fişi-fişi. O laie. Sunt aceiaşi peşti pe care îi poţi lua de la piaţă şi mânca liniştit acasă, gătiţi chiar mai bine. Plus câteva garnituri asemenea. Numai că aici, pardon mon cher, te costă de cinci ori mai mult. Şi când stai la coadă (în cazul meu, ca boul) admiri pecştucii cum se lăfăie ei prin platouri, cu nurii acoperiţi de pane şi fluturând codiţele lor sexy şi pline de ulei printre paleta şi furculiţa garcon-ului care serveşte cărniţa lor scumpă şi specială.. Naţie de fiţoşi, rumânii ăştia.

   Ca să n-o mai lungesc, evitaţi să mâncaţi la NORDSEE, fie că e în mall Băneasa (bine, dacă ajungeţi pe acolo, se poate să nu îi serviţi prietenei/soţiei/etc. o mâncare dietetică de peşte cu numai câteva zeci de lei NOI, ce dracu’ mă…Nu fiţi oameni răi…) fie că este în mall Cotroceni. Mâncarea e bună dar, la naiba, poţi hrăni un sat de somalezi cu preţul unei mese de o persoană. Serios, la naiba…

 

P.S.: Bonurile reprezintă, fiecare, masa unei singure persoane. Iar „păstrăv afumat proaspăt” nu înseamnă că în farfurie a fost un păstrăv întreg. Să spunem că a fost servită o mică parte dintr-un junior al unei familii de păstrăvi.

Concert văduvaBOB, nişte cuvinte

   Joi, 16 Octombrie, seara. Timp trecut mult şi în grabă. Mă aleargă aceleaşi gânduri mizere şi confuze, aceiaşi oameni cu feţe de oi şi măşti de inorogi. Plouă peste tot: pe frunte, în şanţuri, printre firele de iarbă acoperite de cauciuc. Concert văduvaBOB în aşteptare.

   Se vede club, fum, alcool, creiere la fel de gri precum materia cenuşie din jurul lor, firide în pereţii îmbibaţi cu amintiri, oameni şi neoameni. Patru umbre modelează instrumente, pregătind defulări şi sunete. Care vin. Vin peste ploi, peste iarbă şi cauciuc, peste cioburi de creier, peste pereţi. Eu văd valuri de văduvaBOB, cu pete de grunge, punk şi caut în cap Pornography cu amprentă The Cure. Se cântă peste fum şi capete sparte cu negru purtat de Peter. Se cântă. Sună altfel. Se poate. În cuvinte, aşternute pe o hârtie, nu se poate picta. Trebuie văzut.

   A fost concert văduvaBOB. A fost bine. Se poate şi mai bine. Din partea tuturor. Gândurile rămân, muzica rămâne. Instrumentele se pot modela mai departe cu negru şi alb. Ploaia va exista mereu, alături de inorogi, noroi şi oameni ascunşi printre crăpăturile din frunte. Aştept alt concert văduvaBOB. În aşteptare. Plouă.

 

Meci de-o calitate imaginară

Într-un cadru nocturn, cu termometrele îngheţate în buzunarele spectatorilor, alături de sticluţele cu Tanita şi Scandic, s-a desfăşurat aseară bătălia dintre fruntea Banatului şi fruntea bălăcărită de războinicul luminii. Un meci anost, cu titlu şi mai anost: Poli Timişoara-Steaua Bucureşti. Un reprezentant imaginar al Revistei Cioburi a participat la huiduieli, în cabinele de transmisie, deşi, paradoxal, nu avea ce transmite:

Repriza I

Min.1: Tocmai ce a început meciul. Bănel a bifat deja patru ture de teren, deşi antrenorul Stoichiţă strigă disperat că nu l-a băgat în echipa de start.

Min. 5: Demonstrând o puternică tactică ofensivă, Sabău se decide să joace cu trei atacanţi. Pe banca de rezerve. În teren este doar unul.

Min. 9:  Se observă primul dialog de sorginte spaniolă, între arbitrul spaniol şi steliştii Toha şi Moreno. Aceştia i-au spus fluieraşului că tocmai aşteaptă un pachet de la mama lor, din Columbia, şi ar fi încântaţi să-i ofere o specialitate de ciuperci, gătită în nişte ghivece, în spatele curţii.

Min.15: Bănel, nerăbdător, intră pe teren. Primul tir de centrări îl reglează scurt în tribuna oficială.

Min. 16: Sabău, cu aceeaşi mentalitate ofensivă a jocului, urlă din toţi rărunchii la jucătorii săi pentru că au trecut de jumătatea terenului. Bucur este ameninţat cu schimbarea dacă nu joacă pase cu Pantilimon, portarul echipei timişorene.

Min. 21: O acţiune de atac periculoasă a lui Surdu este oprită brusc de o rafală de vânt. Surdu are nevoie de îngrijiri medicale.

Min. 30: Dialogul dintre arbitru şi jucătorii sud-americani ai Stelei se înteţeşte.  Pe lângă ciuperci, acesta mai doreşte în pachet şi ceva ţigări. Tot din spatele curţii.

Min 35: Bănel, observând că el şi africanul Nibombe au aceeaşi nuanţă, îi oferă mingea. Stoichiţă, nervos, îi reaminteşte că nu e garda pe teren şi poate să alerge liniştit cu mingea la el.

Min. 40: Comentatorii anunţă că în ziarul ataşat postului tv sportiv care filmează meciul va apărea un amplu interviu cu Gheorghe Hagi. Hm…Interviu AMPLU şi Hagi nu prea se leagă…Pentru complexitatea răspunsurilor marelui jucător ar fi suficient un interviu în miniatură. Amplu ar putea fi doar în limbaj Braille.

Min. 45: Repriza se încheie aşa cum a început: Bănel cu patru ture de teren iar Sabău cu echipa ofensivă. Acum, şi cu Bucur accidentat.

Repriza II:

Min. 1: Steaua pare mai revigorată după pauză. Efectul berilor reci i-a ajutat să se adapteze excelent frigului de afară.

Min.2: Un atac bine organizat al Timişoarei îl pune în reală dificultate pe portarul Pantilimon. Aşa este. Timişorenii au greşit direcţia de atac. Sabău nu înţelege nimic.

Min. 7: Bănel cade secerat de un atac al lui Bourceanu. Bourceanu este scos cu targa de pe teren. Bănel îşi revine după o tură viteză.

Min. 11: Steaua atacă din ce în ce mai periculos, mai ales că Surdu s-a obişnuit cu rafalele de vânt iar Bănel şi-a reglat centrările către peluză. În curând, ne aşteptăm la un atac mai amplu. De genul interviului lui Hagi.

Min. 18: Sabău se decide: mai introduce pe teren un atacant, văzând că tactica ofensivă de până acum a dat roade şi timişoara nu a luat gol. Problema este că trebuie să scoată tot un atacant. Asta e. Nu e vina lui că Marian Iancu i-a pus la dispoziție în lot doar şapte jucători de atac.

Min. 26: Iată cum Steaua reuşeşte să domine meciul. Efortul lui Bănel a reuşit să dezgheţe gazonul, jucătorii având o priză mai bună la iarbă. Sau, la ciuperci, în cazul arbitrului spaniol.

Min. 30: Goooooooooooool, Steaua! Să te f#t, Ilie Dobre. Ce dracu’, mă, ţipi aşa…

Min. 36: Sabău este nevoit să mai introducă un aparător, acum că Timişoara este condusă. Marian Iancu se uită pe monitor la meciul de anul trecut şi nu înţelege de ce toată lumea cere demisia antrenorului. Doar Steaua nu a jucat nimic…

Min. 42: Ocazie imensă Timişoara! Portarul Stelei este magnific! Zapata a reuşit să nu trimită mingea în proprie poartă, pentru mai multă siguranţă. Bănel a fost cât pe ce să nu rateze şansa de a un gol. Stelei, normal.

Min. 45: Cu gândul la pachetul din Columbia, arbitrul spaniol fluieră finalul de meci. Sabău promite că nu mai joacă ofensiv niciodată. Spectatorii huiduie. Argăseală nu înţelege de ce, că doar şef-su nu-i acolo. Trimisul nostru special cere nota de plată. Imaginar, normal.

Tot vinu-i fruntea

Cică maimuțele de la o grădină zoologică din Siberia beau vin roșu pentru a se proteja împotriva gripei.

Probabil primatele și-au dat seama că vodka nu le ajuta în niciun fel și au decis schimbarea tratamentului.

Care este legătura între mall-ul Cotroceni şi hernia de disc?

Astăzi a mai fost deschis, în mijlocul oraşului, un centru comercial din categoria „cel mai”, plin de sclipici, beton, copaci de plastic şi având un consum de energie cât o comună mai înstărită. Trecând prin zonă, am dat o tură prin galeria comercială fancy-trandy-cool şi, iată cum, nebuloasa care plana deasupra câmpurilor cenuşii pe care le port sub calota craniană a fost brusc evaporată.

De ce vor pensionarii bani? Pentru că astăzi s-a deschis magazinul Real de pe bulevardul Timişoara, Bucureşti, România, Europa, etc. Nu pentru medicamente, aşa cum credeţi voi. Cea mai mare turmă formată din primate de vârsta a treia se călca pe bătături şi pe încheieturile sclerozate în hypermarketul nemţesc menţionat mai devreme. Săracii de ei, au aşteptat să treacă degeaba o viaţă întreagă ca să-şi poată cumpăra o pilotă, un detergent de vase, apă minerală şi o oală de email. Aşadar, bine că au venit banii de la F.M.I., să crească pensiile alea odată!

De ce în zilele următoare pe o parte din conturile de hi5 vor apărea poze noi? Pentru că progeniturile băştinaşilor din cartier şi-au scos de sub mileuri aparatele de fotografiat sau din buzunarele pline de chipsuri telefoanele şi au început să-şi tragă diverse cadre printre balustradele din mall, în loc să frece băncile prin şcoală. Sub diverse înfăţişări şi forme, de la balenuţa purtătoare de colanţi şi până la cocoşelul şuviţat şi acoperit de coşuri, singuri sau în perechi, tinerele vieţuitoare nu au pierdut niciun moment pentru a imprima fotografic imaginile în care mutrişoarele lor se aflau la loc de cinste.

Ce făceau azi angajatele model, plătitoare fidele de taxe la stat? Se plimbau prin centrul comercial, ţinându-se de mânuţă fie cu mamele lor, fie cu plătitorii de taxe concubini, cu ten mai închis (sau nu) şi lanţ finuţ de metal preţios. Încărcate cu strat gros de tencuială şi lăsând în spate râuri de parfum, colindau gingaş fiecare magazinaş cu hăinuţe, nu-i aşa, căci ofertele erau îmbietoare şi iarna bate la uşă. Of, şi cu mutrişoarele lor triste, se gândeau că li se termină pauza de masă şi trebuie apoi să se întoarcă la serviciu, să meargă cartea de muncă.

De ce astăzi am făcut brusc a cincea hernie de disc deşi la RMN-ul de acum două săptămâni aveam doar patru? Pentru că privind mulţimea care se bulucea în noul centru comercial, într-o perioadă în care criza este laitmotivul social, văzând pensionarii care se certau ca la uşa cortului pe mâncare, haine, tigăi şi alte mizerii, urmărind liceenii care în loc să-şi vadă de lucruri cu adevărat importante pentru perioada lor de creştere intelectuală şi spirituală, frecau podelele, cabinele de probă, cafenelele sau, pur şi simplu, bulanele, ţâţele şi pulile colegilor, văzând toate acestea, m-a apăsat aşa de tare o lehamite şi o scârbă faţă de societatea românească prezentă încât, iată cum, un alt disc intervertebral a cedat. Gimnastica medicală ar fi o soluţie. Dar să se facă la creier.

O clipă de România

   Zăbovind mai mult decât de obicei în lupta cu somnul matinal, am fost nevoit, într-una din zilele trecute, să apelez la un taxi pentru a acoperi traseul către locul de muncă. Ora nu era tocmai una potrivită pentru a realiza un record de rapiditate, mai ales într-un oraş extrem de aglomerat cum este Bucureştiul. Dar, cu această ocazie, am parcurs încă o filă din pestriţa lume a taximetriştilor, luând cunoştinţă cu filozofia acestora destul de colorată.

   Dialogul este preluat din înregistrarea audio pe care, întâmplător, am găsit-o în aceeaşi zi pe reportofonul din rucsac. Evident, am extras doar câteva părţi ale dialogului, fără a deteriora contextul.

 

„[…]

-E ceva aglomeraţie azi… (zic eu, doar să zic ceva)

-Deci eu mă strecor ca fumul pe sub uşă…Nu spuneţi ce fac eu, nu faceţi niciodată ce fac eu.

-Nu spun nimănui!

-Îmmmm, nu-mi place cum arată situaţia aici, şi cu ăştia lângă mine, uof! (eram pe linia de tramvai, în depăşire de coloană) Mie îmi place să mă strecor ca fumul pe sub uşă, să aprecieze clientul, la final să fiu şi eu mulţumit cu un bonus, pentru viitor…

-Pentru zile negre, nu?

-Acuma, lăsând gluma la o parte, mie traficul îmi afectează nivelul de trai. Eu, din cauza la nenorocitul ăsta de trafic pierd curse. Benzina iar s-a scumpit. Astăzi, ne-au chemat la firmă să ne întrebe dacă suntem de acord să scadă preţul.

-Aha… (se tot aud comenzi prin staţie, nu răspunde nimeni)

-Eu am zis: dom’le, scazi cu un leu preţul, diferenţa de benzină nu mi-o acoperi, planul nu mi-l reduci, asta înseamnă ca eu să nu mai muncesc doişpe ore, să muncesc paişpe ore pe zi, să mă iau cu schimbul la bătaie, care stă mai mult pe maşină, nu?

-Aşa o fi.

-Astăzi mă duc la ora doişpe, că sunt programat la director. Îmi iau cheia, că am o cheie franceză mică şi dacă văd că comentează îi dau cu ea peste mâini!

-Hm…

-Măicuţa mea, păi el îşi bate joc de familia mea? Prin mine îşi bate joc de familia mea! Îmmm, cum miroase înainte? Ia, dacă mă bag pe acolo nu mai am nicio şansă de ocolire…(tocmai trecem de o intersecţie mare) Înţelegeţi? Eu depind de nenorocitul ăsta de trafic.

-Mda.

[…]

-Deci, io trebuie să-i fac lui 45 de milioane pe lună în condiţiile în care el îmi dă mie cinci milioane jumate pe lună.

-Nasol…

-De ce credeţi că nu mai sunt maşini? Păi io dacă vă duc acum la garaj şi vreţi o maşină, în douăzeci de minute aveţi maşină. Bine, nu douăzeci de minute da’ într-o oră tot aveţi maşină…Ah, s-a băgat tramvaiul ăla nenorocit…De ce s-a băgat tramvaiul ăla, îmmm? Mi-a luat elanul…Mamă, sunt două…

(trece omul la planul B, ocolire pe străduţe, etc.)

[…]

-Până acuma m-am strecurat bine…Chit că mi-au umplut vreo doi frigiderul cu carne dar asta e. Încape, poate să congeleze la greu! (râde tâmp. Între timp, prin staţie se aud nenumărate comenzi, nu le ia nimeni) Mi-au interzis să iau şi copiii de la şcoală. Mi-au spus că dacă vreau să iau copiii de la şcoală trebuie să dau caseta jos. Adică, dacă mă vede un coleg, că sunt o groază din ăia limbişti, că le mai dă zece lei, cinşpe lei, că umblu fără aparat…Spuneau că Ceauşescu face exploatarea omului…

-Şi acum ce-o fi?

-Dom’le, vă spun eu. Acum îi mai rău! Deci acum îi mai rău şi te şi umileşte! Ascultaţi la mine, acum e mai rău! Mai rău!

-Mda…

-Am o cheiţă mică şi tot aşa, când am fost la o altă firmă, nu-i dau numele, tot aşa, m-a chemat şeful şi am aruncat-o când el închidea uşa…Şi am aruncat-o în geamul ăla al lui de la uşă, că se lăuda el că-i de cristal! Şi vroia să i-l plătesc! Nu-mi dădea cartea de muncă, că să-i plătesc eu geamul! Măi, ce vorbeşti? S-a spart singur! Tu vrei să mi-l impuţi mie? Când ai trântit uşa nervos, prea tare, s-a spart, nu?

(mi-e lene să schiţez vreun gest)

[…]

-A început campania electorală. (o iau pe altă pistă)

-Vă uitaţi??

-Păi, am văzut acum afişele pe stradă…

-Vă uitaţi? Eu nu mă uit. Nu merită. Sunt nişte porci! Toţi! Unul peste altul! Şi ăla al lui soacră-mea, din coteţ, e mai educat.

-Deci să înţeleg că nu votaţi.

-Eu? Păi, de exemplu când a rămas Iliescu cu Vadim, eu l-am votat pe Vadim. Deci, eu pun ştampila pe unul care ştiu că nu are nicio şansă. Uite, ca acuma, dacă e să rămână doi care nu vreau eu, deci eu pun pe unul care ştiu că n-are nicio şansă. Aţi înţeles? Ca votul să nu-l ia….Adică dacă unul care a câştigat alegerile, are douăşapte la sută…Şi atunci ia şi voturile celelalte, ale celorlaţi, aţi înţeles? E, acum m-am învăţat minte. Mă duc şi ori tai buletinul ăla sau pun vreo patru, cinci ştampile aşa, să vadă că protestează lumea, nu? Sau, să spunem că rămâne acuma unul, de exemplu, în turul doi, unul oarecare…Pun pe amândoi, ca să nu se supere niciunul, înţelegeţi?

-Hm…

-Dom’le, păi n-aţi observat că au lovit în toate punctele cheie? Au lovit în benzină, m-au lovit în buzunar…Mie ce-mi dau în plus? Ce-mi dă? Adică nu să-mi dea, să-mi facă o facilitate de a mă descurca mai bine… Nu, el să-mi ia! Mi-a dat în benzină, mi-a dat în pâine, mi-a dat în mâncarea copiilor, mă subjugă… Atunci, cum să-l votez, domnule? A, vrei dumneata să te votez? Două mii de euro! Dă-mi banii ăştia şi eu îţi pun ştampila! În America aşa e! Cât vrei? Vrei să te votez? N-aţi văzut că-s supăraţi acuma? Acum aşa e! Faci poză cu telefonul la buletin, marcă banu’. Dă lu’ băiatu două mii de euro, că tu faci mult mai mulţi bani acolo, dă lu’ baiatu banii ăştia că se mulţumeşte cu ei şi îţi pun ştampila. Şi nu mi-e ruşine s-o spun. Că am mai luat un senator, un deputat şi le-am zis: dă lu’ tata aici două mii de euro că te votez. Dă lu amărâtul de colea, lu’ sluga! Sluga necredincioasă sau sluga credincioasă! Dă-i două mii de euro că tu faci sute de mii de euro acolo!

-Mda…(mi-e scârbă, nu ştiu de ce)

-Spuneţi-mi mie unul care nu fură…Adică, singurul de care mi-e mai milă aşa, că e mai din topor, e Becali.

-Adică?

-Adică e mai neşlefuit aşa…Adică, nu că e neşlefuit da’ e mai aşa, prea vulgar sau nu ştiu cum să mă exprim.

-Mie mi se pare un cretin. (mi-a sărit somnul)

-Pare singurul om…Fiecare cu părerea lui, ştiţi cum e. E singurul care l-aş vota acuma, cu toate că n-are nicio şansă. Aţi văzut cu sportivii acuma? E singurul care a dat zece mii de euro!

-Asta-i de imagine.

-Dom’le, pentru imagine, da’ plăteşte!

-Păi, şi banii ăia de unde i-o avea?

-Dom’le nu e treaba mea! Nu ştiu de unde a furat el da’ dă şi la milogul ăsta!

-Păi, şi asta-i soluţia, să-i furi şi să mai dai pomeni la sărmani?

-Domnule, toţi fură în România! Arătaţi-mi unul care nu fură şi care e corect! Deci eu vreau să vă spun că sunt un om foarte credincios şi cu un respect deosebit faţă de Dumnezeu! Dar eu vreau să vă spun o chestie: e singurul care, dom’le care cheamă televiziunea, e de imagine, că e deştept şi care împarte în jurul lui zece mii de euro, nu ştiu cât, nu mă interesează, dă bani la biserici şi îşi face popularitate. Pe când ăştialalţi ce fac, dom’le? Ne dă numai la cap! O dată, de două ori, de trei ori, dar de câte ori credeţi că mai rezistăm? Păi nu se mai poate!

-Şi de ce nu iese lumea în stradă?

-Păi, ce să mai ieşi în stradă?

-Să-i alergi, să se sperie de furia maselor…

-Păi ce să se sperie? Că eu mă duc şi ţip la guvern şi el pune jandarmul lângă mine să mă bată! Schemele astea nu merg, dom’le!

-Mă rog…Haideţi că am ajuns.

(plata, discuţii fără sens de final)

 

 

Deci, pe şefi îi rezolvi cu cheiţa franceză dar nu ieşi în stradă de frica jandarmilor, trăieşti din mila clientului şi votul poate costa două mii de euro. Şi, peste toate, suntem săraci. Nu-i aşa că trăim într-o lume fascinantă?