În week-end-ul care s-a încheiat de câteva zile, centrul vechi al Bucureştiului a fost invadat de o mulţime de evenimente culturale, grupate sub ONGFest. Am fost pe acolo, doar sâmbătă din păcate, aruncând un ochi la cele petrecute.

   Fiind o manifestare cu participare şi sprijin masiv din partea multor asociaţii culturale (şi nu numai), fiecare susţinând cauza sa, împărţind pliante sau încercând să ofere/vândă mici „creaţii”, lumea nu a întârziat să se înfiinţeze pe străduţele din centrul vechi al capitalei. Începând de la artizanat, pictură şi până la concerte, cei prezenţi acolo au avut cu ce să-şi încarce timpul din plin şi într-un mod, de ce nu, destul de plăcut.

   Deşi au trecut mai bine de trei zile de atunci, voi comenta, un pic, unul din concertele care mi-a rămas în minte, fie cu părţi bune, fie cu părţi rele şi petrecut, aşa cum spuneam, la ONGFest. Un concert început cu întârziere, din păcate, din cauza problemelor tehnice ceea ce, până la urmă nu este o surpriză pe la noi. Trupa care urma să cânte, în speţă Zgârie Nori, a înghiţit într-un final momentul de început, punându-şi în scenă reprezentaţia live pentru care venise acolo.

   Este primul concert live în care îi văd pe cei de la Zgârie Nori şi, recunosc, am avut ceva dubii vis-a-vis de calitatea pe care aceştia urmau s-o pună în faţa celor aflaţi în faţa scenei. Spun acest lucru deoarece o trupă cu zece oameni şi şapte instrumente necesită oarecare studiu şi exerciţiu pentru a satisface urechea ascultătorului care apreciază live-ul. Finalul mi-a înlăturat orice reţinere în acest sens.

   Concertul a început avându-i la înaintare pe cei doi vocali, Iustin şi Yawn, prezentând mulţimii mesaje scrise pe o serie de cartoane, prezentate unul după altul. Textele, puse într-o ordine aparent fără noimă, sunt de fapt laitmotivul trupei, fapt ce poate fi observat şi din versurile pieselor cântate de aceştia. Uşor, uşor, începând cu prima piesă şi continuând cu următoarele, reprezentaţia de pe scenă a reuşit să capteze atenţia celor prezenţi şi chiar să întoarcă privirile mulţimii care nu înceta să se perinde pe strada Franceză.

   Că tot am vorbit de vocali, am rămas plăcut surprins de modul ingenios prin care cei doi au transmis publicului mesajul lor, ajutaţi clar şi de meseria de actor pe care o au la bază, evident îmbinat foarte bine cu munca instrumentiştilor din spate. Ar fi inechitabil să nominalizez doar pe unul dintre aceştia, însă nu pot să nu-l fac remarcat pe omul de la muzicuţă, Cătălin „Tzetze”,  sau pe chitaristul Cristi ori pe fetele de la vioară şi violoncel. O apariţie plăcută şi bine integrată în peisajul auditiv a fost cea a Cristinei Păun, backing-vocal. Zgârie Nori au aşezat frumos o creaţie ieşită oarecum din tiparele muzicale româneşti, cu un mesaj bine creionat în versuri şi cu joc de scenă având mici infuzii ale unei piese de teatru, cu fundal sonor plăcut-zgomotos pe alocuri, lin şi industrial pe de altă parte. O combinaţie reuşită de hip-hop, rock-alternativ şi sunete de blues care ar fi sunat şi mai bine, sunt convins, dacă ar fi avut şi suportul tehnic necesar.

   Dintre piesele cântate la concert, mi-au plăcut în mod deosebit cum au curs şi cum au fost „prezentate” Eu nu dau cravata mai departe, Vinde-ţi cardul, îngerii şi iubirea. Per total, a fost o experienţă interesantă din punct de vedere al ascultătorului astfel încât nu voi rata următorul concert al celor de la Zgârie Nori. Ceea ce vă recomand şi vouă.