O lume de figuranţi

Aflăm din presă că un supermarket din Franţa a angajat figuranţi, pentru vizita unui ministru.

Presupunem că acest lucru a fost motivat de faptul că ministrul era deja obişnuit cu prezenţa figuranţilor în minister.

Balkanic Zeppelin la Golden Stufstock

Așa cum a fost confirmat nu cu mult timp în urmă, festivalul Stufstock, ediția 2009, intră pe ultima sută de metri. Deși anunțat inițial că se va desfășura pe 4 și 5 Septembrie, iată că organizatorii au pregătit deja prima surpriză: pe data de 3 Septembrie va fi pusă în scenă o seară specială, o colaborare cu Mike Godoroja&Blue Spirit, respectiv proiectul BALKANIC ZEPPELIN, care îi va avea ca invitaţi pe Marius Mihalache şi Corneliu Stroe, alături de Dan Iliescu de la Timpuri Noi, Cezar Popescu, de la Viţa de Vie şi de grupul de muzică veche românească Trei Parale.

Citând din comunicatul de presă, „spectacolul este o propunere specială din partea acestor muzicieni extrem de speciali, care de-a lungul anilor au promovat jazz-ul şi blues-ul de fuziune. Plecând de la celebrul album Page/Plant, No Quarter, şi trecând prin esenţa de blues a anumitor piese din catalogul de aur al grupului Led Zeppelin, Mike Godoroja, colegii de la Blue Spirit, împreună cu Marius Mihalache, Corneliu Stroe, Dan Iliescu, Cezar Popescu şi Trei Parale vor prezenta o variantă extrem de etno electrică a experienţei pe care au avut-o împreună.”.

Pe aceeaşi scenă cu Balkanic Zeppelin, în deschidere, va urca trupa The Others, una dintre formațiile românești care au debutat la Stufstock în 2007 şi care crede într-un melanj de funk cu jazz, reggae şi rock psihedelic, peste care se pliază excepțional vocea feminină a Petrei Acker.

Așadar, seara de 3 Septembrie va fi pentru Golden Stufstock explorarea unei lumi muzicale, fermecată de elementele de blues și fuziune etno ale muzicii Zeppelin, chiar pe plaja din Vamă.

Viitorul goneşte bine

   Un număr ieşit la trecerea în revistă a ouălor lui Năstase, respectiv juniorul său, a bifat 142 km/h pe ecranele radarului unui echipaj de Poliţie aflat pe bulevardul Kiseleff din Bucureşti. Norocul, nu al imbecilului, a fost că nu s-a înregistrat niciun trup făcut cioburi. Regulamentar, poliţiştii au întocmit procesul verbal corespunzător şi i-au luat cu împrumut carnetul de conducere lui Năstase ăl mic.

   Aşa cum unii suspectau, incidentul nu a stârnit mari ecouri prin presă, în comparaţie cu găinăriile altor „beizadele” aflate la modă. Lăsând la o parte jetul de pişat pe care Năstase junior l-a trimis către lege, încălcând viteza permisă legal cu vreo 80 km/h, nu pot să nu remarc alte două aspecte încărcate din plin cu nesimţire. Primul este declaraţia făcută de mucos, respectiv că la baza zborului său prea aproape de pământ stăteau nişte paparazzi care încercau să-i tragă nişte cadre din mers. Păi, nu era mai simplu să oprească undeva pe dreapta şi să-i împuşte pe „nemernici”? În acest mod cu siguranţă nu ar fi deranjat pe nimeni, declara omul că era în legitimă apărare iar tătticul scutea nişte eforturi de intervenţie. Al doilea aspect al cruntei băgări de pulă în lege şi în orice barieră care vine în calea relaxării neuronilor băiatului a fost faptul că a depus contestaţie la Judecătoria Sectorului 1, împotriva procesului verbal întocmit de poliţişti. Poliţişti care, făcând o paranteză, or să şi-o fure mai încolo pentru tupeul de a-l fi sancţionat pe kinder. Ca atare, deşi este mai clar decât lumina verde a semaforului că domnişorul a încălcat prevederile codului rutier, fiind pedepsit regulamentar, băiatul face contestaţie, tată, poate magistraţii vor ajunge la concluzia că sancţiunea primită nu a fost corectă şi nu a respectat procedura. Ceea ce, până la urmă, nu ar fi anormal într-o ţară populată de giboni şi târfe.

   Un caz revoltător şi trist, în condiţiile în care tupeul celor ca acest individ ar rămâne nepedepsit şi chiar ar continua să se reproducă. Fiecare zi întăreşte convingerea că România are o clasă politică putredă iar dorinţa de dispariţie a acesteia devine din ce în ce mai puternică. Frustrant este, însă, că după dispariţia ei vor urma progeniturile care acum sunt la stadiul de păpat banii lu’ tata. Şi atunci să te ţii…

Criză şi idei

Ţrrr!

-Da, da…

-Băh, hai că eşti simpatic!

-Hi, hi, mulţumesc!

-Taci, Boc! Ia zi, tu eşti în criză?

-Da, de cele mai multe ori de timp. Şi uneori sunt în criză de idei.

-Băh, eşti prost! În criză de idei eşti tot timpul!

-Vă rog…

-Băh, tu nu ai idei! Cine îţi dă ţie ideile?

-Păi…

-Io, băh, Boc, io sunt ăla!

-E, nu…

-Cum, nu? Tu nu ai idei! Eşti idiot da’ nu ai idei.

-Ba am!

-Ba nu!

-Ba da!

-Ba nu!

-Boc, te pleznesc!

-Bine, aveţi dreptate…

-Hă, hă, ce-mi place de tine! Deci eu am idei, nu?

-Da, da, aveţi…

-Boc, mai cu forţă! Iar n-ai mâncat?

-Da, aveţi idei!

-Aha! Ai mâncat…Băh, da’ sincer, ai băut şi tu ceva?

-Da, normal. Am băut un freş de portocale şi o apă plată, dacă vă interesează.

-Băh, nu mă interesează. Eu mă refeream să bei ceva serios, băh, nu prostii! De aia nu ai idei, băh, Boc!

-Bine că ai tu…

-Ce zici, Boc?

-Nimic, tuşeam…

-Boc, te joci cu elefănţelu! Hă, hă, hă, ce-am zis-o şi pe asta!

-Da, da…

-Auzi, da’ ideile mele sunt bune?

-Păi…

-Normal că sunt bune! Mai stai să te gândeşti? N-o ştii pe aia cu ideile?

-Nu.

-Prost să fii, noroc să ai, hă, hă, hă, ce-mi place!

-Păi, unde-s ideile?

-Ce idei?

-Păi, aţi spus că e o poantă cu ideile…Şi nu e. E cu prostu’.

-Prost eşti tu, băh, Boc. Asta nu era o poantă. Te întrebam dacă le ştii cu ideile. Dar văd că nu le ştii. Şi nici nu bei. Nu-mi eşti simpatic.

-Eh, cum n-am idei? Cine a făcut programul anti-criză? Credeţi că fără idei nu-l făceam?

-L-a făcut Videanu, băh, cu prostănacii. Tu n-ai făcut nimic.

-Ba da!

-Ba nu!

-Ba da!

-Boc, ai făcut ceva fără să-mi spui?

-Nu, aşa e…Nu l-am făcut eu planul…

-Vezi, băh, Boc…Aşa îmi place de tine. Hai, că dacă eşti cuminte, te scot afară să ne jucăm de-a vaporul.

-Da, da, când, cum?

-Când vreau eu. Să-mi treacă setea asta un pic..Eu o să fiu căpitanul…

-Şi eu pot să fiu marinar? Am costum, să ştitţi. Îl am din clasa a patra!

-Boc, tu o să fii sticla de şampanie, când o să lansez vaporul la apă, hă, hă, hă! Că eşti mic şi bondoc, ca o sticlă!

-Vă rog….

-Hă, hă, hă, şi Udrea o să fie cucoana aia care aruncă cu sticla în vapor! Hă, hă, nu mai pot…Şi apoi eu o să plec cu ea în larg, să mai bem ceva şi tu o să rămâi să te scurgi pe jos, hă, hă, hă!

-Eh, nu…

-Ba da, Boc! Hă, hă, şi o să râdă Geoană de tine, o să-ţi spună că te-ai pişat pe tine, hă, hă!

-Ba nu!

-Ba da, Boc! Hă, hă, auzi, să râdă Geoană de tine! Şi Videanu o să arunce cu pietre în tine! Hă, hă, nu mai pot…

-Eh, atunci nu mă mai joc, na!

-Treaba ta, Boc, tot fără idei rămâi, băh! Hă, hă, nu mai pot, mă duc s-o sun pe Udrea să-i spun, hă, hă!

Clanc!

Domnia sa, Mărimea

   Nu contează cât de mare este vaporul, important e cât de învolburată este marea, mi-a spus cineva odată. Cu alte cuvinte, tradus mot-a-mot, nu mărimea contează. Oare? Practica bate teoria de cele mai multe ori.

   Să presupunem că, Domnia sa, Mărimea, este o domnişoară bine, disperată după faimă, avere, dragoste, admiraţie, recunoaştere, putere sau orice altă entitate energetică, psihică sau materială. Într-o zi, ea şi-a propus să vină pe Pământ, sperând că-şi va împlini dorinţele aici. Şi de atunci, ca o mare vrajă, toată lumea şi-a dorit Mărimea. Ei, pentru că arăta foarte bine iar ele pentru că şi-ar fi dorit să arate aşa. Iar ea, Mărimea, a trecut pe la toţi.

   Empatic, toate dorinţele Mărimii şi-au găsit un loc în ochii fiecăruia. Imaginea sa a căpătat rădăcini puternice iar mai apoi s-a transformat în adevăr. Mărimea era tot ce conta. Paradoxal, deşi producea durere sau dezamăgire uneori, trezea o ambiţie stupidă în piept de fiecare dată, canalizând către dorinţe şi mai mari, mai grandioase. Mărimea, devenită acum una cu locuitorii planetei unde îşi căutase în trecut  visele, ajunsese cumva modelul unei societăţi nicidecum perfecte. Încet, încet, s-a transformat în sclavă.

   Zi de zi, o masă de indivizi cu ochii roşii stă la coadă, aşteptând o audienţă la Domnia sa, Mărimea. Acum, devenită un personaj cu puteri miraculoase, asculta gândurile fiecăruia, încercând să le ofere o mostră din existenţa sa. Fie că-şi realizau cerinţele, fie că nu, indivizii se aşezau din nou la coadă, sperând într-o finalitate mai bună data viitoare. Zi de zi, Mărimea era acolo, punând o pecete peste fruntea oricărui visător. Era cea mai dorită.

   Într-o lume reală, mărimea nu este un personaj. Nu are vise, nu ascultă doleanţe. Într-o lume reală, de cele mai multe ori mărimea pare că ajută. Cu siguranţă, însă, Domnia sa, Mărimea, contează foarte mult. Cel puţin aşa vorbeşte lumea…

Editors, muzică din Regat

   Aseară s-a petrecut la Teatrul de Vară Herăstrău concertul Editors Bucureşti 2009, un eveniment care merita o promovare mai bună şi care a fost bifat de o audienţă de maxim 1500 spectatori, în ciuda biletului oarecum ieftin (numai 85 de lei). Cert este că cei prezenţi fac parte din categoria celor „dedicaţi” fenomenului şi trupei în sine. Editors, o formaţie  apărută de câţiva ani  în rândul trupelor din noul val de indie-rock, formată în Birmingham şi purtând diverse nume până la forma finală, a susţinut o reprezentaţie peste medie, arătând că Marea Britanie este o sursă infinită de stiluri şi muzicieni, presa din Regat punându-le titulatura de a doua trupă din cele mai influente privind stilul indie (după cei de la Arctic Monkeys). De acolo de unde vin ei au demonstrat deja destule cu cele două albume scoase până acum, primind numai critici pozitive şi reuşind să vândă milioane de copii. Având un sound apropiat de U2, pe alocuri, Interpol şi Joy Division, pe alte locuri, au fost definiţi cu un stil dark indie rock deosebit, având din plin susţinere şi din partea vocalului Tom Smith, incomparabil ca voce.

   În ciuda faptului că ostilităţile trebuiau demarate la ora 19.00, aşa cum au anunţat organizatorii pe bilete, programul nu a fost nici pe departe respectat. În deschidere erau aşteptaţi cei de la AB4, prezenţi cu două zile înainte la Festivalul Sziget, în Ungaria. Deschiderea a fost ţinută, până la urmă, de un DJ care asigura, oricum, fundalul sonor de umplutură (excelent, de altfel) şi care a anunţat publicul că, din păcate, cei de la AB4 nu vor putea cânta, zborul acestora de la Budapesta fiind „cancelat”. În fine, gura lumii zvonea că aceştia  fuseseră reţinuţi un pic de poliţia ungară. Fiecare crede ce vrea. Una peste alta, se făcu ora 20.00, se făcu ora 21.00 iar britanicii nu-şi mai făceau apariţia, iritând pe alocuri mulţimea dornică să-i vadă. Mulţime formată, în general, de sexul frumos (la propriu) şi cu o medie de vârstă joasă, aşa cum era de aşteptat. Foarte haios a fost un puştiulică aflat chiar în primul rând şi care a fredonat majoritatea melodiilor din playlist-ul maestrului de sunet de dinaintea concertului, şi care mai apoi, în timpul concertului, a trăit la intensitate maximă muzica celor de la Editors. Ca de altfel toţi cei prezenţi.

   Revenind la spectacolul britanicilor, început în cele din urmă în jurul orei 21.20, liniile de bază îl pot încadra într-unul reuşit, atât prin conţinutul valoric cât şi prin suportul tehnic. Un concert care demonstrează că un sunet dat nu foarte tare dar plin de claritate poate pune în valoare veleităţile celor de pe scenă. Care, în cazul celor de la Editors, nu sunt puţine. Piesele cântate au fost de pe ambele albume scoase deja dar, în premieră, am putut auzi şi piesa Papillon, inclusă pe viitorul album, In this light and on this evening, preconizat a fi lansat în toamna acestui an. Stilul acestora, plin de armonie şi sunete rezonând cu stările interioare ale audienţei, susţinute de timbrul vocal aparte al vocalului Smith au creeat o atmosferă incredibilă şi originală. Jocul de scenă al lui Tom Smith, exagerat poate pe anumite locuri, multivalenţa instrumentală a celorlalţi membri din trupă (Chris Urbanowicz-chitară, synth, Russell Leetch-bass, synth, back vocal, Ed Lay-tobe, percuţie, back vocal), riff-urile ţipătoare, încărcate de emoţie, melancolice pe alocuri, furioase pe alte locuri, sunetele perfect potrivite ieşite din pian şi synth-uri, precum şi nota de original a fiecărei piese sau a stilului în sine Editors au ţinut întreaga mulţime conectată sută la sută la acest concert, singurul regret fiind că reprezentaţia s-a terminat după o oră şi aproape jumătate. Un final de week-end fericit pentru cei prezenţi acolo şi sursă de vise colorate pentru noaptea care a urmat.

   Cum spuneam, cei aproape 1500 de fani prezenţi la Teatrul de Vară Herăstrău s-au bucurat de un concert reuşit, emoţionant şi încărcat de muzică excelentă. Pentru cei care l-au ratat, ar bine data viitoare să fie pe fază. Celorlalţi, le recomandăm să-şi treacă în playlist muzica trupei Editors pentru că merită.

Banii aduc întrebări

Cred că oricare dintre reprezentanţii populaţiei humanoide şi-a pus problema distribuţiei cheltuielilor în cazul în care s-ar trezi brusc în posesia unui morman de bănet, suficient să rezolve destule fantezii născute în momentele de activitate intensă ale imaginaţiei. Din acest punct de vedere nu mă deosebesc faţă de turmă. Ca atare, mi-am pus şi eu întrebarea: ce aş face dacă aş câştiga deodată extrem de mulţi bani?

Încerc să sar peste partea cu zece case, șapte mașini sau cinșpe iahturi pentru că aceste chestiuni nu-mi satisfac scremetele neuronilor. Deşi de multe ori mă gândesc la faptul că lista investiţiilor va fi una scurtă, cu atât mai mult îmi dau seama că aceasta este, de fapt, una lungă. Și plină de mărunțișuri. Oare ce aș face prima dată? Habar nu am…Aş putea să-mi dau demisia, lăsându-le şefilor şi colegilor „simpatici” nişte amintiri „de neuitat”. Răutate? Poate. Ori aş încerca un concediu prin nişte locaţii pe care nici în poze nu îndrăzneam să le privesc. Le-aș asigura tuturor celor dragi un trai mai mult decât decent și am petrece restul de timp împreună. Clișeu? Nu știu…Sau, poate, aș desface o bere și m-aș întreba ce dracu’ fac acum, cu doldora de bănet? S-ar schimba sistemul de valori personal? Oare aș mai fi dispus să ajut oameni pe care doream să-i ajut dacă aș fi devenit bogat? Până la urmă, este greu să faci față unei averi apărute brusc? Mă întreb, în cazul în care mă va lovi, să știu ce să fac. Alții ce ar face?

Eu, când o să am bani mulţi, o să-mi fac o casă mare, cu un teren de fotbal, cu un teren de tenis, cu un teren de baschet şi cu un teren de vânzare.

Vinde dacă mai ai ce!

Ioan Oltean, de la PD-L a declarat că Mircea Geoană ar fi în stare să vândă ţara ca să ajungă preşedinte.

Acum am înţeles de ce opozanţii politici ai acestuia încearcă să fure tot, astfel încât omul să nu mai aibă ce să vândă.

Impozit fără număr, fără număr

Am aflat de curând că statul doreşte să se pună pe impozitat veniturile maneliştilor sau, mă rog, artiştilor care cântă pe la nunţi, botezuri, zile de naştere, înmormântări sau alte ocazii cu antren şi voie bună. Şi care nu cântă oricum, ci călare pe grămezi de bancnote şi înconjuraţi de alţi cetăţeni plătitori de taxe şi care pun umărul la dezvoltarea economiei. Bineînţeles, mulţi dintre ei sunt încasatori de taxe şi sprijină doar economia subterană. Pe lângă aceştia, ar trebui impozitaţi şi domnii sau doamnele cu puternice veleităţi astrologice, buni prieteni cu viitorul ascuns în cărţile de Tarot sau în globurile de sticlă. O măsură, în teorie, de bun simţ şi care ar fi trebuit să fie aplicată de ani buni de zile.

Problema pe care mi-o pun este cum se va întâmpla acest lucru? Adică, cine se va ocupa de colectarea acestor impozite şi în ce mod? Doar să afirmi că acest lucru se va întâmpla dar să nu ştii cum şi în ce fel va fi controlat, înseamnă, de fapt, declaraţii aruncate către alegători şi pumni bătuţi în piept de ochii lumii. Să luăm de exemplu, nunta unui discriminat X cu discriminata Y. Luându-ne după aşa-zisa tradiţie a poporului nomad şi nevinovat, la masa şi dansul de după ceremonia religioasă (sau chiar în timpul acesteia, poate) se consumă destulă hârtie sub formă de bancnote, care zboară înspre artistul sau artiştii care întreţin fondul sonor sub forma unor sunete cu iz oriental şi versuri pline de „duşmani”, „bani”, „din partea”, „să moară”, „să trăieşte”, etc. Fiscul se aşteaptă  ca prestatarii serviciilor de acest fel să vină să declare câştigurile iar apoi să verse birul la stat. Cum? Toţi menestreii implicaţi în fenomen vor avea firme, PFA-uri, societăşi comerciale? La nuntă cum vor face? Or să taie chitanţe fiecărui „donator” de caşcaval şi apoi le vor înregistra în contabilitatea proprie? Nu văd altă posibilitate…

Sunt convins că multă lume se cruceşte urmărind diverse festivităţi de genul celor descrise mai sus, în care grandomania şi prostul gust epatează prin fiecare por al pieilor non-caucaziene (acesta este un exemplu întâmplător, desigur) şi unde diverşi participanţi îndeasă bancnotă după bancnotă în buzunarele, ochii, gurile sau cururile celor care lălăie ceva la un microfon. Bani neimpozitaţi până acum (şi de acum înainte, sunt convins) şi care generează găuri negre într-o economie oricum şubredă. Poate proporţiile acestor pierderi nu sunt atât de mari aşa cum le văd unii dar cu siguranţă ele se găsesc în taxele şi impozitele pe care statul le recuperează de la cetăţenii cu activităţi real folositoare comunităţii.

Din punctul meu de vedere este foarte greu de aplicat o măsură de genul celei amintite mai sus. Şi asta nu pentru că nu există pârghii de control şi de acţiune ci pentru că legăturile între ăştia şi ăia sunt mult mai profunde şi au implicaţii mult mai grave decât vede ţaţa Leana la televizor şi în ziar. Iar în o sută de ani am o presimţire că raportul de forţe se va inversa.