Tablou în degradare

• Aberația de intelect, Editorial •

Dunga timpului intersectează geometria ştirbă a unui cub cu toate colţurile gurii boante. O muşcătură rămasă fără gură se zbate în imediata vecinătate a cubului. Zvâcnirile îi duhnesc a descompunere. Un câine legat de lanţul timpului aşteaptă. E dresat doar să se nască şi să moară. A lătrat o singură dată, iar atunci timpul a luat-o din loc. Când s-a oprit epuizat, limbile ceasului îi atârnau de un cot iar axa îi vibra ca trupul unui fior născut în chinurile erosului.

Deodată, două unghiuri drepte se desprind şi o iau la fugă. Cubul, şchiopătând, o ia după ele. L-au lăsat atât de incomplet încât ar putea sfida perfecţiunea. Un pescar amator, cu un embrion înfipt în cârlig, stă pe marginea unei lacrimi, pescuind. Încă speră să mai prindă viaţă. Reflexia sa e pierdută în nemişcare. E limpede că e moartă.

O masă amorfă de culoarea albului aprins se lasă văzută. La doi paşi de ea umblă o vorbă împopoţonată cu tot felul de subînţelesuri surde care bâiguie cum că masa vâscoasă ce ar fi venit pe lume cu forma deja pierdută, e chiar partea frumoasă a Nevăzutului. Din fericire pentru pensula jilavă, nimeni nu mai are vreme să o creadă. Timpul se scurge mult prea grăbit prin orificiul prezentului.

Un ochi de sticlă se înfruptă cu lumina din culori. După ce a terminat de mestecat şi ultima nuanţă de roşu, se retrage în caverna unui craniu imens. Înăuntru, pe pereţii osoşi ai craniului încă se mai pot distinge urme de gânduri. După cum sunt încrustate, până şi omului i-ar fi uşor să realizeze că acolo a locuit cândva o minte închistată, inundată de tristeţe.

Două acorduri de chitară crestează pânza îngălbenită a zării încă nedesfăcute. În urma lor se ridică oblic conturul unui zâmbet. O pasăre cu ciocul prins în două capse stă cocoţată pe linia orizontului şi le priveşte cu resemnare. E prea multă linişte între culori ca să îi pese…

Discriminarea corectitudinii politice

• Aberația de intelect, Promo •

discriminationNu vă simţiţi discriminaţi când nu puteţi discrimina? Adică de ce să nu îi pot spune unui homosexual, pârţar, poponică, poponar, etc? De ce să nu pot spune unei femei proastă, fustă, pizdă, etc? Sau unui bărbat pulărău, pulică, lache, etc? Nu mă înţelegeţi greşit. Nu folosesc cuvintele astea decât extrem de rar şi de obicei când beau prea mult sau sunt nervos şi continenţa verbală are de suferit. Însă ceea ce îmi pare stupid este faptul că încercăm să oprim discriminarea de orice fel prin instituţionalizarea discriminării şi impunerea ei cu forţa. Nu vi se pare că suntem nişte actori proşti într-o ecranizare stupidă a cărţii 1984 de Orwell? Această restricţie a opţiunilor de verbalizare nu îmi pare benefică nici discriminatorului şi nici discriminatului. În nici un caz în care se impune o anumită conduită, cel care are de suportat acea impunere nu îşi schimbă mentalitatea şi nici optica asupra celuilalt. Politica pumnului în gură pe care o aplică cel care discriminează devine astfel reciprocă iar cel discriminat aplică aceeaşi metodă idioată de raportare la celălalt. Nu cred că aceasta este calea prin care se poate schimba mentalitatea şi, indirect, o societate.

Ceea ce voi comenta mai departe este doar un exemplu care poate fi aplicabil oricărui tip de discriminare. Dacă eu privesc homosexualitatea ca pe ceva dezgustător, nefiresc sau îmi pare o prelungire a jocului cu puţa în nisip din copilărie, aceasta este viziunea mea asupra vieţii şi asupra fenomenelor şi evenimentelor pe care le regăsesc pe parcursul ei. Sunt deschis şi doresc să cunosc şi optica altor oameni asupra acestor evenimente. Din păcate nu am auzit nici un argument sau o idee revelatoare a unui gay care să mă facă să înţeleg fenomenul respectiv. Cel mai des aud că gayii sunt normali pentru că aşa simt ei, pentru că e alegerea lor, că nu trebuie blamaţi, nu e o boală ci este ceva ereditar. Din păcate nu pot să nu observ că acestea nu sunt argumente. Poziţia gayilor din România, este fie una defensivă de afirmare a eredităţii homosexualităţii, fie una agresivă de impunere a unui nou model de vocabular mai puţin discriminatoriu la adresa lor. Din păcate nu se înţelege că indiferent de vocabular, raportarea cetăţeanului la homosexualitate va fi aceeaşi atâta timp fenomenul nu este înţeles. Sensibilizarea populaţiei nu se face prin gay-fest-uri unde apar tot felul de ciudaţi care îşi dau în petec. Dacă cei discriminaţi, în acest caz gayii doresc să fie luaţi în serios trebuie să se comporte ca atare. Deschiderea către dialog trebuie să fie susţinută şi mediatizată astfel încât oamenii să devină conştienţi de problemele pe care le întâmpină această comunitate. De exemplu nu mi se pare normal ca homosexualii să nu poată moşteni bunurile partenerului de viaţă doar pentru că nu este acceptată căsătoria între partenerii de acelaşi sex. Mie personal mi se pare de tot râsul un astfel de eveniment, însă cred că indiferent de opţiunea noastră sexuală trebuie să avem aceleaşi drepturi. În acest caz, cred că cetăţeanul de rând nici nu înţelege că este vorba doar de o căsătorie civilă şi nu de una religioasă.

Un lucru care mă frapează este faptul că opinia mea îşi pierde din valoare la nivel instituţional. Dacă nu sunt pro gay înseamnă că sunt împotrivă. Glumele mele, deşi proaste, constituie opinia mea personală care nu îmi poate fi îngrădită de nimeni. Dacă spoiesc opinia cu un alt fel de vocabular nu fac decât să creez o falsă imagine a societăţii în care trăiesc. Ambele părţi au dreptul să fie respectate. Prin respectarea opiniilor se presupune că acorzi şi dreptul la exprimarea opiniei. Din păcate bunul simţ în raportarea cu celălalt nu poate fi condiţionat prin norme legale. Acestea nu fac decât să restricţioneze conduita celor care deţin deja bunul simţ. Dacă dorim bun simţ în raportarea dintre oameni trebuie să recunoaştem că acesta va fi obţinut numai prin discuţii deschise şi prin înţelegerea fiecărui grup sau comunităţi care se află în situaţii discriminatorii. Dacă discuţia responsabilă lipseşte, efectele unei legislaţii vor fi temporare sau vor lipsi cu desăvârşire. Dacă dorim bun simţ acolo unde nu există trebuie să ne adaptăm mesajul pentru respectivele personaje. Bunul simţ există deja în salon dar cu siguranţă nu există în stradă.

Prejudecata sunt eu

• Aberația de intelect, Editorial •

   Se spune că orice glumă ascunde un adevăr. Referirea aluzivă la acel adevăr naşte râsul celorlalţi care înţeleg sensul glumei. Prejudecata are acelaşi model de acţiune însă referirea este directă, clară şi de cele mai multe ori generală. Cu toate acestea, prejudecata are o bază reală care poate fi interpretată fals sau eronat. Însăşi caracterul generalizator al prejudecăţii asigură în mai mică sau mai mare măsură un aspect eronat al acesteia.

   Nu doresc să vorbesc despre caracterul eronat al prejudecăţii deoarece acesta este dezbătut adesea, mai ales datorită corectitudinii politice cu care suntem bombardaţi zilnic. Ceea ce vreau să pun în evidenţă este resortul care naşte prejudecata. Aceasta, după cum spuneam mai devreme, apare ca o caracteristică definitorie pentru majoritatea indivizilor, fenomenelor, lucrurilor care formează un grup cu aproximativ aceleaşi trăsături. Prejudecata este interpretarea noastră dată comportamentului celorlaţi, dată evenimentelor sau lucrurilor care ne înconjoară. Această interpretare nu poate fi decât subiectivă, însă dacă o prejudecată este des întâlnită în cadrul unei populaţii nu putem spune decât că această prejudecată trebuie să ascundă un adevăr. Cred că este foarte important să înţelegem şi deţinătorii de prejudecăţi şi nu numai pe cei care constituie obiectul prejudecăţilor. Adevărul se află de multe ori undeva la mijloc, dar din păcate de cele mai multe ori nu ascultăm decât pe cei care se simt atacaţi de prejudecăţile celorlalţi. Cu toate acestea, prejudecata nu este altceva decât un sistem de apărare psihologic. Cei care au prejudecăţi se simt şi ei atacaţi. A blama existenţa prejudecăţii nu ajută pe nimeni. Nici pe cei care judecă pe ceilalţi, blamarea întărind prejudecata, şi nici pe cei judecaţi. Poate vă întrebaţi de ce cred că apărarea celor care fac obiectul prejudecăţilor nu îi ajută cu nimic. Psihologic vorbind, orice model comportamental nu este altceva decât o reacţie la stimulii sociali care ne înconjoară. Prin urmare, un comportament este în fapt o reacţie care poate fi acceptată social sau nu. În funcţie de acceptarea acestui comportament de către alte grupuri se poate vorbi despre prejudecată. În funcţie de comportamentul generic al anumitor grupuri (de meserii, etnice, cu preferinţe muzicale sau de origine, etc) celelalte grupuri vor stabili o interpretare cheie care va asigura recunoaşterea acelui grup. Astfel, prejudecata poate constitui un factor pozitiv sau negativ. Cu toate că prejudecata celorlalţi este de cele mai multe ori negativă, această fiind cea mai simplă metodă prin care ne putem evidenţia calităţile,cred că este necesar să ne şi întrebăm dacă cel care ne judecă nu are dreptate. De ce se spune despre ţigani că sunt hoţi şi excroci? De ce se spune despre români că sunt leneşi, duplicitari şi că nu îşi respectă cuvântul? De ce se spune despre blonde că sunt proaste? De ce se spune că politicienii români mint şi îşi apără doar propriile interese? Adevărul este undeva la mijloc. Cu siguranţă ambele extreme au dreptate însă adevărul, dacă vrem să fim corecţi, poate fi deţinut în egală măsură de ambele părţi. Ţiganii au un binecunoscut istoric în furturi, excrocherii, violuri ,etc. Însă cu siguranţă au fost defavorizaţi de situaţia socială precară pe care au avut-o de-a lungul secolelor în România. De asemenea au dovedit că prin educaţie se pot integra în societate ca orice alt cetăţean.

   Este adevărat că am întâlnit blonde foarte proaste dar nu mai multe decât brunete sau roşcate şi cu siguranţă nu mai multe decât bărbaţi. Mai mult, să fim cinstiţi, într-o societate care glorifică ţâţele, cracii, sex-apeal-ul şi muşchii, credeţi că cineva care deţine oricare dintre acestea va mai fi interesat să obţină de la viaţă ceea ce doreşte prin alte metode? Ar mai învăţa blonda porno ceva? Din păcate, doar acest tip de blonde ne acaparează privirea şi nu le mai vedem pe cel urâţele de bibliotecă.

   După cum spuneam, adevărul este deţinut de toţi. Adevărul este împărţit între noi astfel încât doar prin înţelegere putem progresa. De aceea, dacă cineva îţi spune pletos împuţit sau îi vezi pe ţigani ca infractori, dacă vezi un emo trist sau un moş care îşi târâie băşinile, nu uita că toţi se ascund în tine.

Ţigara la televizor

• Aberația de intelect, Promo •

De multe ori mi-am pus întrebarea cum ar trebui construită o reclamă pentru ţigări. Mai clar, care ar trebui să fie mesajul adresat fumătorului de rând astfel încât acesta să-şi schimbe opţiunea mărcii ori să rămână fidel celei pe care deja o apreciază. La o pastă de dinţi e mai clar, se bate şaua pe albire, aromă, rezistenţă, etc dar la ţigări? „Luaţi-le pe astea că-s mai puţin canceroase!” sau „Ţigările noastre vă oferă atâţia ani în plus!”. Mă amuză când văd spoturile pentru pasta de dinţi X şi Y, în care o tanti mai cunoscută între semenii săi poartă o conversaţie cu medicul stomatolog, punând nişte întrebări tâmpe, ca să priceapă tot targetul de clienţi, iar medicul bagă faţa aia de Doctorul Aumădoare şi răspunde crispat că da, pasta aia e cea mai bună soluţie, se transformă într-un sofisticat scut antibacterian şi nici gura nu o să mai pută.

Dar la ţigări, cum o suna o reclamă în genul ăsta? Să vină fumătorul, un personaj celebru, normal, la doctor şi să asculte cuminţel la ce-i spune acesta vis-a-vis de avantajul pe care l-ar avea dacă ar fuma ţigările X.

„-Domnule doctor, este adevărat că dacă sparg pe zi un pachet de X nu fac cancer?

-Da, bineînţeles, pentru că ţigările X nu au fumul încărcat de gudron şi nicotină, aşa cum au ţigările obişnuite iar şansele de a trăi mai mult şi să nu vă pută gura dimineaţa cresc considerabil.

-Vai, senzaţional dar dacă o să horcăi dimineaţa iar meduzele pe care le arunc în chiuvetă îşi schimbă culoarea, ar trebui să-mi fac griji?

-Ooo, nu, pentru că, vedeţi, fumând ţigările X flegma rămâne mereu de un verde-maroniu viu, păstrându-şi în acelaşi timp şi aroma. Schimbările de culoare se datorează altor afecţiuni sau altor acţiuni şi în acest caz trebuie să vă aduceţi aminte ce aţi făcut cu o seară înainte.

-Incredibil, ce bune sunt ţigările X!

-Da, plus că puteţi consuma alcool fără probleme, combinaţia cu acest tutun rafinat va provoca doar gastrită, în niciun caz ulcer. Şi puteţi fuma oricât de mult, nici cancer la plămâni nu veţi face, în cel mai rău caz veţi căpăta o tumoare mică numai după şaptezeci de ani. Aveţi tot timpul să vă bucuraţi de viaţă până atunci!

-M-aţi convins că am făcut alegerea bună. Ţigările X sunt cele mai bune şi le voi recomanda şi copiilor mei. Dar este adevărat că chiar dacă am gura găunoasă, plină de cuiburi de lilieci, fumând aceste ţigări nu o să fac nici cancer bucal iar sexul oral va fi la fel de sigur ca până acum?

-Da, clar. Dar, vai, domnule, faceţi sex oral?

-…ăăă, pardon. Tăiaţi!”.

De aia e mai bine fără ţigări la televizor.

Să munceşti tu, bă!

• Aberația de intelect, Promo •

Coal_Miner_1_large

Suntem ipocriţi când spunem că ne place să muncim. Munca, prin chiar definiţia ei, nu presupune plăcere, entuziasm. Munca este doar un compromis necesar pentru obţinerea altor lucruri pe care ni le dorim. Nu pot crede că cineva pune osul la treabă pentru că iubeşte să facă acel lucru. Cu siguranţă asta ne lasă să credem patronii sau cârnăciorii de la management. Cu toate astea nici unul dintre ei nu se comportă ca atare. Nici unul nu dă CUBA cu tine când vii la servici şi nici unul nu bea o bere la masa de prânz. Nici unul nu acceptă întârzieri că ai băut prea mult aseară şi nici unul iese cu tine la şpriţ ca să faci mişto de el. Şefii mei nu acceptă altă ţinută decât cea office, nu vor să înfiinţeze un spaţiu pentru chill-out şi fac scandal dacă faci mişto de un client idiot. Păi dacă munca este fun, hai să ne comportăm ca şi cum am fi prieteni.
Munca, pe mine personal, nu mă defineşte. Sunt unul dintre ăia care îşi bagă pula. Aici, s-ar putea ca unii prieteni să îmi bată obrazul şi să îmi spună că-s măgar. Există unii care vor eficienţă şi comportament responsabil. Nu cred în aşa ceva. Nu înţeleg de ce m-aş implica într-un job care nu mă reprezintă, de ce aş aproba din cap un idiot sau de ce ar trebui să accept să îmi schimb gândirea în urma indicaţiilor preţioase.

Jobul condiţionat de patron sau companie mi se pare una dintre acele idioate creaţii care facilitează controlul asupra spiritului. Jobul robotizează şi condiţionează. Jobul mă limitează la viziuni impuse de acei câţiva care supervizează. Munca depusă în folosul altcuiva sau a altceva care nu te reprezintă nu are sens şi te condiţionează pavlovian. Activitatea fără semnificaţie personală opacizează spiritul şi sufocă percepţia asupra vieţii. Când poţi să te dedici ţie însuţi, prietenilor, lucrurilor care au sens personal?

Munca înseamnă încartiruire în normalitate.

Însă, principalul motiv pentru care nu agreez munca condiţionată este faptul că astăzi munca aşa cum este ea aplicată nu mai creează valori. Munca este ghidată către eficienţă şi nu către semnificaţii. Trebuie să producem mai mult, mai repede, mai eficient. Nu mai contează valoarea personală, semnificaţia rezultatului muncii noastre. Producem cantităţi şi nu semnificaţii. Mi se pare trist că din ce în ce mai mulţi se orientează către acumularea de valori create de alţii şi nu creează chiar ei valorile care ar fi reprezentative pentru ei. Tot trist este că stilul ăsta de a munci nu poate duce decât la propagarea şi stabilirea lui ca normă în societate. Normalitatea este doar una chiar dacă pute a rahat de la o poştă. Cu timpul ne obişnuim şi va mirosi a trandafiri. Şi ne vom învăţa copiii că “meseria e brăţară de aur”.

Sincer, mi-aş dori să stau la soare pe nisip cu picioarele în mare şi să citesc o carte oarecare. Proşti sunt destui care să muncească.

Mic îndrumar de competiţie

• Aberația de intelect, Promo •

Ieri s-a petrecut în parcarea de la Mall Plaza un eveniment deosebit, dedicat aşa-zişilor pasionaţi de maşini posesoare de herghelii mai mari de cai-putere, de piloţi sau, pur şi simplu, pasionaţi de a căsca gura în soare şi în norul de praf şi noxe. Invitat special a fost Titi Aur, care a dat vreo două-trei ture cu maşina lui de curse în jurul unui stâlp de iluminat din parcarea centrului comercial, s-a pozat cu nişte lăbari de pe margine şi apoi s-a retras până să apuce să-şi facă de râs firma. Alături de îmbietorul eveniment s-a aflat, evident, o companie distribuitoare de autoturisme îndrăgite, în special, de unii pe care nu-i suportăm noi. Noi, ăştia care ne credem mai puţini. În fine, s-a şi filmat, normal, iar tărăşenia s-a încheiat în mai puţin de juma’ de oră, sub privirile triste ale gibonilor de la firma de pază, veniţi precum cerbii la rut să asigure obiectivul, care o fi fost şi ăla.

Două chestiuni mi-au răsărit în minte, după ce am aflat de acţiunea sensibilizatoare de mai sus. Una, de ce au gândit-o în parcarea unui mall, în miezul zilei, cu scârţ de roţi şi miros de cauciuc ars, când toată lumea era la muncă (mai puţin maimuţii de la cafeneaua scumpă şi mâţele ce frecau menat şi cardurile prin maldărele de ţoale din magazine) şi a doua, care a fost, de fapt, scopul acestui tablou de rahat? Reclamă la Titi Aur? Reclamă la anvelope? Reclamă la mall? Reclamă la maşini? Oricare ar fi corectă din variantele de mai sus, certă este o singură chestiune: principalul canal de comunicare a fost tot tv-ul, având în vedere covârşitoarea mulţime de douăzeci de oameni care au asistat la zbenguială. În rest, multe noxe, gălăgie şi nor de praf. Ceea ce nu este neobişnuit pentru Bucureşti.

Încercând să-mi călăuzesc spre ceva constructiv miile de p#le care erau  pregătite pentru dinţii celor cu ideea unei asemenea manifestări, am  reuşit într-un final  să îmi imaginez cum ar fi dacă genul acesta de evenimente ar lua şi alte forme. Aşadar, am ţâşnit următoarele:

1. Concurs de împrăştiat pet-uri în parc (orice parc). Participanţi/organizatori: Asociaţia Spărgătorilor de Seminţe Pantelimon împreună cu Partida Consumatorilor de Tărie afterwork-Aripa bătrână şi Colegiul Tinerilor Retarzi-generaţia 14-18 ani. Sponsori ar putea fi chioşcurile din zonă şi Primăria cu firma de salubritate, prin ignoranţă. Câştigătorii sunt cei care împânzesc într-un timp dat o suprafaţă cât mai mare de spaţiu verde curat,  cu sticle de plastic. În cazul egalităţii, departajarea se va face şi după numărul de straturi de flori călcate şi rupte. Nu există premii, va fi doar pentru distracţie. Scopul concursului: murdărirea este bună.

2. Campanie pentru eliminarea amabilităţilor din trafic. Organizatori: Clubul Automobiliştilor Cu Probleme la Mansardă, Asociaţia Maimuţilor cu Gipane şi Alte Maşini Mişto, Grupul „Muie, bă!”. Pot participa un număr limitat de persoane, pentru calcularea unei eficienţe cât mai corecte. Scopul acestei campanii este, aşa cum se descrie în denumire, eliminarea fraierilor care cedează trecerea, nu claxonează, opresc la zebra pentru pietoni, nu se îmbulzesc disperaţi pe linia de tramvai şi a celor care parchează regulamentar. Participanţii trebuie să facă un traseu prestabilit de organizatori şi să sodomizeze (cu metode la libera alegere) cât mai mulţi cetăţeni aflaţi în trafic (din categoria care trebuie eliminată) astfel încât aceştia să nu mai calce în veci pe străzile din oraş. Departajarea, în caz de egalitate, se va face după numărul celor care a doua zi îţi cumpără bilet de Canada sau Noua Zeelandă.

3. Cum cresc noxele în cartierul meu. Concurs organizat de Asociaţiile de Locatari Posesori de Maşini şi Coae, Asociaţia Ambalatorilor de Motoare din Spatele Blocului, Asociaţia Şoferilor cu Piciorul Lipit de Acceleraţie şi, în sfârşit, Asociaţia Arzătorilor de Gaz Aiurea. Lunar, aceştia vor trebui să adune un număr de membri prestabilit şi să-i înveţe în a nu respecta nicio regulă de bun simţ vis-a-vis de diminuarea cantităţii de noxe din aer. Suplimentar, vor trebui să adune cantităţi de deşeuri menajere printre blocuri astfel încât să se poată obţine arome îmbietoare pentru cei care au neşansa de a trece prin zonă. Departajarea se va face fie prin instantaneele cu cetăţeni care borăsc instant în contact cu zonele infestate dar şi peste câţiva ani, măsurând nivelul scăzut al IQ-ului copiilor născuţi din părinţi îmbibaţi cu noxe. Dacă vor avea coadă sau creastă pe spate, cu atât mai bine.

În acelaşi timp, orice idee de concurs venită pe adresa redacţiei, în spiritul celor de mai sus, va fi premiată. Cu ce premii, după ce regulament, nu ştim încă. Dar vom afla…