Dacă

aprilie 10, 2009 • Idei fertile • ghidushie

   Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă niciun şofer nu ar mai claxona în capitală, în schimb şi-ar zâmbi ironic.
    Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă nu s-ar mai arunca căcaturi pe jos peste tot, ci doar la coşuleţele alea mici şi verzi ce au şi altă întrebuinţare în afară de a anima un stâlp morocănos de beton.
    Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă toată lumea s-ar saluta politicos pe stradă, indiferent dacă este o cunoştinţă sau nu.
    Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă, în loc să cauţi un loc ferit în plină zi pentru a te mictiona palmat, ai căuta un wc ecologic.
    Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă nu ar mai fi cerşetori peste tot, împrăştiind milă ori dispreţ.
Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă în fiecare domeniu, începând la supervisorul de bude şi terminând cu directorul executiv, toată lumea ar munci pe bune.
    Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă ar fi eradicată şpaga, începând prima dată cu propria-ţi persoană.
    Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă fiecare bucureştean ar avea doar 1 maşină.
    Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă în loc de clădiri de afaceri ori blocuri măcinate s-ar construi terenuri de sport.
    Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă am fi optimişti.
    Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă fiecare problemă de mai sus s-ar rezolva.
    Desigur sunt doar întrebări, răspunsul e la voi !

Vis de Oscar(a) II

aprilie 2, 2009 • Idei fertile • Bilă

Urmărit de propriile-mi temeri personificate în gardieni plini de suspiciune şi căzut victimă unei stranii translucidităţi temporale, nimerisem cu totul arbitrar printr-o uşă a minţii în toiul unei inedite partide de pocher pe deocheatelea. Protagonistele, patru la număr, dispuse fiecare pe câte o latură a dreptunghiului ce încadra masa de joc, urmăreau nemişcate cursul jocului, fără a schiţa măcar o grimasă, lăsând senzaţia că sunt participante cu drepturi depline la un ritual obscur. La sfârşitul fiecărei mâini, câştigătoarea, cu ochii strâns închişi, vânturându-şi mâinile necontrolat în încercarea sa de a stabili o punte energetică cu fiecare dintre perdante – interconectare energetică sau însuşi deochiul – se domolea subit, afişând un aer triumfător, imediat ce procesul era complet, lăsând răgaz aşa-ziselor sale victime să îşi revină, în timp ce sorbea cu sete dintr-o ţigară proaspăt aprinsă. Acestea din urmă se repezeau instantaneu la ceştile pline cu oţet, aşezate în stânga fiecăreia. După ce trăgeau adânc în piept aerul îmbâcsit de vaporii de oţet emanaţi în gura ceştilor, începeau să-şi spună şoptit descântece una alteia, ţinându-se de mâini într-un triunghi al alinării. Apoi, începeau un nou joc, repetând iar şi iar aceiaşi paşi, aceleaşi mişcări.
Tot urmărind să descifrez ce se petrecea în sufrageria în care holul îngust, unde îmi găsisem temporar refugiul, se izbea parcă de opacitatea uşii întredeschise, am zărit, în colţul diametral opus al camerei în care cele patru jucătoare – prizoniere ale senectuţii – decartau în voie, agăţat de perete, un televizor. Masa pe care lâncezea de obicei carcasa din material plastic prevăzută cu un ecran plat, servea în acele momente drept spaţiu de joc duduilor în transă cartoforă. Foarte bizar mi s-a părul mecanismul de prindere al acestuia de peretele îngălbenit de fumul vâscos al tutunului. Barza, care normal ar fi trebuit să-şi găsească în linişte locul pe milieul cu boabe de struguri de pe televizor, era fixată cu soclul său îngust pe perete, concurând parcă noţiunea de perpendicularitate emanată docil de colţurile camerei. Ciocul lunguieţ îi era îndreptat în sus, iar penele îi stăteau înfoiate, susţinând la unison un protest tacit iscat de supliciul alimentat de noua sa funcţie extra-decorativă.
Forţa de gravitaţie cu care acţiona măgăoaia electronică asupra berzei din porţelan era anulată de priza acesteia cu peretele, datorată în bună măsură adezivului întrebuinţat. M-am gândit că nu putea fi altceva decât pelicanol acvatic, o combinaţie onirică obţinută dintr-un amestec de salivă de pelican şi spermă de balenă ucigaşă.
La televizor, cadrele se derulau fulminant într-un caleidoscop de nedesluşit al culorilor. După câteva secunde în care am încercat să focalizez, am început să disting puţin câte puţin personajele ce se derulau într-o goană nebună pe ecran. Primele indicii lăsau să se înţeleagă că era vorba despre un film de desen animat. Când imaginea se limpezi cât de cât, l-am putut identifica pe Pluto, câinele slăbănog, care alerga în zigzaguri în jurul unei ciudăţenii cu o înfăţişare nemaivăzută rămasă inertă, ridicând în urma-i un praf înecăcios ce dădea senzaţia că era principala sursă a fumului din cameră. Brusc, ca şi cum o revelaţie îmi inundase tot corpul, am ştiut că ciudăţenia hăituită de Pluto, câinele slăbănog, nu era altceva decât o drupie!!!

Vis de Oscar(a) III –>

Salut!

martie 26, 2009 • Idei fertile • ghidushie

   Salut, eu sunt o persoană obișnuită! Imi poți spune cum vrei, numele meu este irelevant.
   De fapt, eu sunt tu, luat la o scară mai mică sau mai mare, după preferințe. Tu ai fost sau vei fi eu, la un moment dat, depinde doar de tine ce ai făcut ori ce vei face atunci.
   Eu reprezint inteligența frustă, reacția impulsivă, cinismul, nevoia de cunoaștere, dorința de a explora, momentul de relaxare.
   Spune-mi lucrul primordial pentru tine iar eu te voi indruma.
   Ți-ai dorit vreodată să escaladezi “Muntele demonului frigului“? Dar să poți vizita locul unde aveau loc cursele de cai Palio? Știi cumva care radiații sunt cel mai greu de ecranat? Cu ce se ocupă Gruparea 47? Ai vrea să deguști un Barolo?
   Este timpul sa-ți urmezi propriile vise. Cultura ta trebuie sa fie vastă, mai ales acum când viitorul este in mâinile tale.
   Puterea ta, intelectuală, este nelimitată, nu te rezuma doar la 8, 10, 12 ore de “muncă silnică “ într-o terță corporație. Până când mai poți răbda, înjurând printre dinți cu țigara în colțul gurii, să îndopi conturile patronului ?
   Ești unic, ceilalți îți spun că vor egalitate, dar de fapt nu vor să crești.
   Nu incerc să fiu persuasiv, sunt realist, optimist, sper că vei reuși să faci ceea ce îți este scris pe frunte de când te-ai născut: Trăiește-ți viața pentru tine, nu pentru alții.
   Ce mai aștepți?

Sunt o staţie de metrou şi aştept un nume nou

martie 25, 2009 • Idei fertile • Bilă

Pentru a fi în acord cu "realităţile actuale ale Municipiului Bucureşti", Metrorex a anunţat că intenţionează să schimbe numele unor staţii de metrou. Iniţiativa este cu atât mai salutară cu cât Metrorex va organiza o dezbatere publică, fiecare cetăţean al capitalei având posibilitatea să propună alternative în acest sens.

Pentru început, am avea următoarele propuneri prezentate în ordine strict aleatoare:

1. Pipera > Silicon Vali
2. Aviatorilor > Dorobanţiştilor
3. Piaţa Victoriei > Paiaţa Victoriei
4. Universitate > Piaţa Ion Iliescu
5. Tineretului > Tineretului Depravat
6. Timpuri Noi > Prezentului
7. Apărătorii Patriei > Scorpionii Desertului
8. Politehnica > Fabrica de Ingineri Diplomaţi
9. Armata Poporului > Mollarilor
10. Dristor > Şaormarilor
11. Basarab > Podul Înalt
12. Izvor > Casa Neamului Prost
13. Piaţa Muncii > Piaţa Prostimii
14. Policolor > Rezoluţiilor
15. Mihai Bravu > Traian Scârţaru

În cazul în care o altă idee este pe cale de a fi dejectată, vă rugăm apăsaţi butonul “Comenteaza” de mai jos. Nici un abuz NU se va pedepsi. Atenţie, se închid uşile. Urmează staţia următoare cu peronul plin.

Războiul stelelor verzi, varianta scurtă

martie 23, 2009 • Idei fertile • robert

    Senzaţional de spaţial! Sătenii din comuna Band, Mureş, susţin cu tăria unui fuselaj de avion că au văzut pe cerul din spatele casei un obiect luminos, arătând ca un glob, şi care îşi schimba culoarea cu graba unei rachete sol-sol. Ce mai, lumea este convinsă că apariţia a fost un OZN, rătăcit, probabil, prin localitatea lor, în drumul spre discoteca prietenilor klingonieni. Arătania îşi modifica nuanţa din roşu în verde şi apoi în portocaliu, mai ceva ca sătenii adunaţi la biblioteca sătească, pentru lectură în grup, citind în cărţile aduse de acasă, fără coperţi la schimb. Unul din martori, respectiv domnul Teodor Bumbac, spune că a filmat evenimentul cu telefonul mobil, uitându-se din instinct pe partea dreaptă spre cer, probabil urmărind sosirea berzelor pe coşul casei sale, venite şi acestea de pe tărâmuri extraterestre. Şi cu siguranţă nu degustase producţia de vin din toamna trecută, confundând globul jucăuş cu o familie de licurici ieşită la căţeleală.
   Demonstrând că localnicii sunt oarecum înfrăţiţi cu vizitatorii neaşteptaţi, mai ales prin faptul că mintea le umblă printre stele, primarul comunei, artistul Mircea Rusu, a zărit o oportunitate de dezvoltare turistică a localităţii pe care o conduce, în urma acestui eveniment. Dumnealui a propus să fie sărbătorită o dată pe an ziua OZN-urilor, petrecută ca la români, cu mici şi bere. Ar fi bine ca la sărbătoare să fie prezente şi câteva patrule ale poliţiei rutiere spaţiale, în caz că marţienii s-ar urca la cârma navelor după ce vor fi consumat cu poftă câteva halbe cu bere. De asemenea, ar trebui prevenite scandalurile pe care le-ar putea declanşa extratereştrii din satele vecine, veniţi la petrecerea oferită de primar pentru a oferi o partidă de sex orbital mândrelor din Band. Cu siguranţă că aceste scene ar transforma comuna într-un important centru turistic, aşa cum îşi doreşte Mircea Rusu. Mai ales că fumul de la grătarele cu mici ar putea fi văzut până în galaxiile cele mai îndepărtate.
   Chiar dacă scena a fost reală sau nu, sătenii cred într-o lume ce îşi duce nevoile şi neamul dincolo de soarele comunei lor. Drept urmare, vor continua să urmărească cu atenţie cerul, sperând că vor depista alţi vizitatori veniţi din galaxii îndepărtate. Mulţi dintre ei speră, de fapt, că din cer le va pica o pensie mai mare sau măcar o sticlă de pileală gratis, atunci când îi trece cârciumăreasa pe caiet.

Pe alee….

martie 22, 2009 • Idei fertile • sacalu

    E trecut de 11 si déjà picioarele nu ma mai asculta, parca dansez pe gheata fara patine. Printr-un miracol poate ajung la timp. E al dracului de frig si mi-am luat pe mine doar un tricou si o jacheta scurta de toamna. Ninge din ce in ce mai tare si a inceput sa bata un vant puternic de parca ar vrea sa ma opreasca. Respir adanc aerul rece si-l simt in tot corpul ca pe o mie de ace, o sa faci pneumonie sigur, idiotule! N-ar fi mai bine sa faci stanga spre Berzei, barul e tot acolo si un pahar de tarie ar fi binevenita, la fel ca in oricare din zilele astea nenorocite. Johnny plimbaretu’, cel mai bun prieten al meu, intotdeauna te scote din bucluc, mai ales cand nu mai suporti pe nimeni in jurul tau, te face …. mai amabil, mai placut, mai vorbaret sau cum spune Malina, barmanita, “te transformi intr-un dobitoc cand bei!”. Bine ca imi spune asta cand sunt beat, treaz nu as suporta penibilul situatiei. Incerc s-o agat de doi ani si ea ma plezneste peste ochi cu portia ei de realitate…are doi copii, e maritata si nu-i trebuie nici macar o doza din esecul meu personal si professional. A trecut ceva vreme de cand nu mai am job si am ajuns in extrema de rahat a datoriilor, pentru o seara cu Johnny. Pana si telefonul l-am dat pe o sticla si un cartus de tigari…ultima mea legatura cu prietenii, cu ai mei. In fiecare zi gasesc dimineata o hartie agatata de clanta usii cu “pe unde umbli mah?” “ne vedem la club maine la 10?” “suna-ma 074…..Clara”….sora-mea. Am uitat de Clara, a fost ziua ei alaltaieri, 30 de ani…bineinteles ca nu m-am prezentat la chermeza, in fiecare an aceleasi fete, ea in centrul atentiei, eu la ba,r cu obisnuitul “double Johnny on the rocks”.As fi stanjenit-o cu siguranta, daca voiau spectacol mergeau la circ. Oricum a presimtit dezastrul si mi-a strecurat o hartie de 100 euro pe sub usa. Dezastrul s-a produs imediat, am stins o datorie de 50 la Ana, vecina si am mai stins apoi de cateva ori cate 50 de Johnny la bar.
     11:30, la dracu, cat de tarziu e, nu-s nici macar la jumatatea drumului. Imagine apocaliptica in vitrina pizzeriei, ciufulit, cu o barba demna de stramosii vikingilor, o tigara fumegand in coltul gurii, o jacheta ponosita si o mana de dincolo de geam care imi face semn sa plec . Cum dracu’ am ajuns in halul asta? Nici macar nu mai conteaza , simt ca nu o sa ajung la timp si ma enerveaza la culme. Am fost punctual toata viata, n-ar trebui sa se schimbe asta acum, nu,nu, nu acum.
     Imi e foame de crap, n-am mai mancat ceva decent de doua saptamani, mi-aduc aminte de frigiderul de acasa, cel mai important obiect dintre toate….am scris cu markerul pe el “Creatorul de gheata”, singurul lucru care mai functioneaza..de fapt singurul lucru, celorlalte le-am gasit noi proprietari. Am pastrat doar salteaua si jaluzelele sa ma apere de lumina diminetii, nu ma trezesc niciodata inainte de pranz….doar azi, azi e o exceptie, da…si intarzii fir-ar al dracului!
     Rahat! Maria…fix in fata mea cu silueta ei perfecta, vine chiar spre nenorocita asta de pizzerie, o sa ma recunoasca cu siguranta…sau nu. Incerc o eschiva si simt deodata ca ma indepartez de orice lucru din jur, trecerea de pietoni e prea departe, din spate vine o multime de oameni si masinile astea care trec cu o viteza ametitoare si ninge. Nu vreau sa ma vada, nu vreau sa vorbesc cu nimeni, n-as putea sa mint! Trebuie sa dispar si repede! Aud in spate un scartait de roti, frane dezlantuite din toate partile si inconstienta care-mi urla in cap sa fug…si fug.Imi aud numele strigat in urma dar nu ma pot opri decat doua strazi mai incolo, inaintea unui bar in care intru cu toata viteza, aproape daramand un cuplu care tocmai se indrepta spre iesire. Simt ochi atintiti spre mine de parca sunt o tinta miscatoare, parca stiu toti unde ma duc, ce vreau sa fac si…Johnny…deasupra barului. Cu un efort suprem imi dezlipesc privirea de pe eticheta si intreb unde e baia. Vigilenta barmanului ma insoteste pana trec de usa cu pricina si ma lasa singur cu o durere transformata in greata … si dau afara..tot si nimic, parc-as fi gol pe dinauntru, simt ca ma sufoc si incerc sa trag ar in piept printre spasme si convulsii. Sunt in genunchi langa buda asta infecta dorindu-mi sa dau afara tot raul din mine. Imi revin destul de repede, corpul asta nu mai are nimic de dat, fizic sau psihic. Stors de vlaga ma indrept catre iesire impreuna cu gandurile de bine ale barmanului.
     12:00 si cred ca oricum nu mai ajung. Refac in minte un alt traseu de parcurs si ma grabesc spre dreapta. Nu mai ninge chiar asa de tare si ma simt un pic mai linistit. Stiu stradutele astea ca pe propriul buzunar asa ca…merg cu capul in pamant, ridic gulerul jachetei si aprind o tigara din care trag cu sete vreo dou trei fumuri la rand. Mai arunc o privire in spate dar nu e nimeni.
     Aici e..parca recunosc cladirea asta veche din colt. Aleea se desfasoara lung in fata ochilor mei, intunecoasa, ingusta. Numarul 213…si raman pironit in fata, nu ma mai pot misca desi stiu cu siguranta ca e singurul lucru de facut. Trebuie sa recunosc..e prima oara cand am vointa si nu ma mai asculta fizicul. Inchid ochii si incerc din toate puterile sa misc… Se aud pasi in spate, din ce in ce mai aproape, simt cum cineva ma apuca usor de brat si ma trage usor spre intrare. Deschid ochii si o vad cum preia din socul meu, tremur tot si cred ca si ea la fel…Maria. Urc usor scarile si abia mai am timp sa recitesc inscriptia de la intrare: “Asociatia alcoolicilor anonimi”.

Un alt început de sfârşit

martie 22, 2009 • Idei fertile, Jumătatea plină • sacalu

    Orice ai face, orice ai gândi are un început, e un început de sfârșit. Îți dai seama de lucrul ăsta când te naști și începi să plângi, și plângi vreo 2-3 luni de nu te mai oprești. Întotdeauna e cineva lângă tine care încearcă să te facă să te simți confortabil, băgându-ți un sfârc în gură. Vei vedea mai târziu că nu e chiar așa de rău. Pentru moment practica asta este menită să-ți reprime primul sentiment față de lumea în care vei sfârși inevitabil (parcă era mai bine înăuntru!).
      Participi activ la distrugerea mediului în care vei înfrunta finalul. Mănânci în exces astfel încât destabilizezi bugetul celor doi acoliți ce-ți supraveghează mișcările. Spargi orice obiect pe care pui mâna încercând să aduci imaginea “locuinței”, așa cum o numesc cei doi, la stadiul de auster. Defechezi atât de mult încât aerul din casă s-a schimbat. Marchezi prima victorie când el se înverzeste la față, schimbându-ți scutecul…Marchezi printr-un jet de pipi, neașteptat, direcționat către aparatul lui vizual. Frumoasă perioadă…Victorie după victorie!
     Primele cuvinte tot de la el le-ai învățat..”Băga-mi-aș pula”. Nervozitatea lui crescândă și oboseala îl fac să repete obsesiv aceste cuvinte.Neștiind ce înseamnă, ai inceput să le folosești și tu în încercările de a comunica cu al treilea personaj din peisaj,ea…”lapte, băga-mi-aș pula”. S-a conformat imediat și din momentul ăla ai știut cumva că “pula” e la comandă oriunde. Mda…începuturile misoginismului…
     După ce te-au obișnuit și cu exteriorul prin plimbări dese cu căruciorul, după ce răspunsurile la întrebarea “de ce, băga-mi-aș pula?” au încetat să mai vină, după ce ai căzut de nenumărate ori în fața lor încercând să mergi (prima oară te-a luat amețeala, semn că ai rău de înălțime) au hotărât să te dea la creșă, ulterior la grădiniță. N-ai să mai vezi niciodată doi indeciși ca ei, în fiecare zi “băga-mi-aș pula” te duc și te aduc înapoi, încât ai clacat și ai renunțat să-i mai înțelegi.
    Ai crezut că s-au schimbat când te-au luat înapoi pentru vreo câteva luni, te-au indus în eroare cu mic dejun și desene animate la orice oră, cu tone de dulciuri și o gramadă de jucării. Ai sperat că așa o să fie mereu de acum înainte…Asta până când afară a început să plouă și te-au echipat cu “cărți”, “caiete”, “stilou” și “ghiozdan”, te-au îmbrăcat în pătrățele și ți-au făcut vânt pe ușa cștre “ȘCOALĂ”.
      Ai observat, din clipa în care ai ieșit în stradă, că nu ești singurul ostracizat, ca o forță nevăzută atrage ca un magnet spre clădirea aia pătrățoasă, o gramadă de pitici ca tine. Într-o sală mare v-au adunat pe mai mulți și în scurt timp v-au lăsat singuri cu o grasă cu păr roșcat, cu sâni imenși, exact ca mătușă-ta din partea lu’ tactu…O voce pițigăiată care vorbește în țipete scurte ca să se facă înțeleasă.
      Ești clasa I și te obișnuiesti cu ideea. Nu știi ce înseamnă încă dar apari acolo în fiecare zi, făcând bastonașe și liniuțe alături de piticul de lângă tine…Stai un pic, piticul de lângă tine are părul lung, ochi albaștri și poartă o fustiță albastră cu floricele. Te întreabă dacă vrei să mergi după ore la ea să vă jucați impreună. Poc..!!!!!
      Confuzie, derută…Inconștient….Un nor negru e parcat în creierașul tău. Într-un târziu te trezești în țipete și urlete, ale tale…nu. Pe moment nu recunoști unde te afli până când primești un cot în coaste și recunoști lângă tine piticu’ cu ochi albaștri și fusta cu floricele transformat în…”băga-mi-aș pula”…nevastă-mea. Aoleu…ăla micu!!! Sfârșit!

Coreea de Nord provoacă Italia

martie 17, 2009 • Idei fertile, Se întâmplă la ei • robert

    The Guardian ne spune că liderul Coreei de Nord a autorizat deschiderea primei pizzerii din ţara aflată la nord de Coreea de Sud ( ). Un eveniment de-a dreptul senzaţional pentru orezarii cei mai săraci de pe planetă. La cât de miniscul le-a devenit stomacul, după zeci de ani de înfometare, sunt şanse ca primele zece pizza să ajungă la tot poporul. O cană de apă, servită mai apoi, ar pune capac unui festin de-a dreptul internaţional, pentru bieţii locuitori ai Coreei de Nord.
   Deci, iată că primul pas a fost făcut. Va urma, probabil, deschiderea primului pub englezesc şi, implicit, se vor isca primele bătăi între fanii locali Liverpool şi Manchester Utd., va apărea prima şaormărie, având clienţi fideli angajaţii ambasadei române de la Phenian, se va deschide primul MC Donald’s, punând bazele marii îngrăşări nord-coreene şi, din nou probabil, va fi inaugurat primul restaurant chinezesc, căci este imposibil să nu existe picior de chinez pe meleagurile coreene (dacă ar fi muţi, aţi şti cum să-i diferenţiaţi?).
   Mă întreb pe când se va avea în vedere deschiderea primului club Bamboo. Ori avea şi nord-coreenii câţiva băieţi care să dea pe o şampanie jumătate din PIB.