Pas grăbit spre legalitate

• Editorial, Politica e un pornostar •

În ultima vreme, preşedintele României, Traian Băsescu, este un om politic extrem de ocupat. Alegerile prezidenţiale se apropie cu paşi repezi şi împiedicaţi iar contextul electoral actual este cu totul altul comparativ cu cel de acum cinci ani. Pentru câştigarea celui de-al doilea mandat, va fi mult de muncă. Dar între o baie de mulţime, un şpriţ de vară şi o apariţie televizată, preşedintele ţării îşi face vreme să-şi pună semnătura şi pe câte un raport întocmit de o comisie prezidenţială. Aşa se face că ultimul raport pe care şi-a lăsat semnătura, respectiv cel care printre multe altele aducea în discuţie şi legalizarea prostituţiei şi dezincriminarea consumului de droguri, a ridicat mai toată opinia publică cu curul în sus. Ce i-o fi trebuit comisiei să arunce la înaintare chestiuni aşa sensibile tocmai acum, înainte de alegeri, numai nenea Băse şi ai lui ştiu. Restul, facem calcule şi ne dăm cu presupusul.

La auzul că autorităţile au de gând să-i facă celei mai vechi meserii din lume carte de muncă, parcă nu s-au afişat aşa de mulţi contestatari. În afară de reprezentanţii Bisericii care condamnă vehement această iniţiativă şi alţi câţiva pioşi care n-au învăţat că orice alunecare în păcat, inclusiv preacurvia, se tratează cu succes prin rugăciune şi post, să mai fie cercul select ca nevestelor care nu şi-au înşelat niciodată bărbaţii şi cerul oval al bărbaţilor care afirmă că nu şi-ar înşela niciodată femeia.

Eh, dar când s-a auzit de dezincriminarea consumului de droguri, lumea parcă a luat foc. Până s-a încercat a se lămuri ce presupune de fapt această măsură, marea majoritatea a consumatorului de media a înţeles că Băsescu vrea să legalizeze drogurile cu totul, nene. De fapt, la ce altceva să te aştepţi într-o societate în care dependentul de droguri este departe de a fi perceput ca o victimă?…

Concluzionând, asemenea iniţiative sunt mai mult decât salutare. Dar încă o dată… De ce a fost nevoie ca această problemă să fie pusă pe tapet tocmai acum? Să fie oare o măsură de precauţie pe care şi-o ia preşedintele en titre Băsescu, în situaţia în care va pierde alegerile şi va intra în sevraj în lipsa puterii? Sau pentru a putea slobozi o muie regulamentară, în studio, în cazul în care va afla că le-a câştigat iarăşi?

Distrageri de toamnă

• Politica e un pornostar, Promo •

Preşedintele Băsescu, prin gura unei comisiei prezidenţiale, ne propune zilele acestea un nou episod din facerea traiului bun, chipurile, aruncând maselor ideea unei ţări cu „sex comercial” în legalitate şi permisivitatea licită a consumului de droguri. Într-o ţară normală, aceste lucruri ar avea o altă cale de urmat dar într-o Românie unde lumea încă nu ştie să arunce gunoiul la coş, chestiunile amintite mai devreme sunt plusate mult prea mult, chiar dacă scopul lor este unul, să-i spunem, de a repara.

Şi, când tocmai începeau disputele la televiziuni pe această temă, iată că aterizează una şi mai tare: codul bunelor practici. Producătorii români de alimente, aliaţi împotriva marilor lanţuri de magazine, îşi freacă mâinile de bucurie văzând cum taxele percepute de retaileri se vor evapora prin literă de lege iar termenele de plată vor fi egalizate în jos. Comercianţii proprietari de hyper/super/megamarket-uri se milogesc de nea Băse pentru ca acesta să nu promulge legea cu pricina iar liderii asociaţiilor de producători încep să o ardă prin studiourile de ştiri, bătându-se în piept că să vezi tu acum ieftiniri şi trai mai bun pentru consumator. În fine, un subiect care va fi dezbătut mai în detaliu de Revista Cioburi, cât de curând.

Una peste alta, şi primul subiect, şi al doilea, vin într-un moment când campania electorală bate la uşă. Turma trebuie să vadă mişcare în front şi asta i se oferă. Traian cel Mare a început să apese mai tare pedala de acceleraţie, împărţind lumii subiecte de dezbătut, diferite de măgăriile reale. Şi nu este singurul care o face. Capitalul de imagine, ca finalitate a acestor demersuri, va apărea cu siguranţă (gândiţi-vă doar la declaraţiile „patriotice” ale şefului statului, făcute săptămâna trecută, ghici pe cine ţinteau…). Distragerea atenţiei este o metodă practicată de actorii scenei politice româneşti iar la un popor ca al nostru, efectele sunt garantate.  Cazuri de corupţie, anchete, Ridzi, Udrea, Năstase? Aiurea… Da’ noi cu cine votăm?

Nati, candidatul minune

• Politica e un pornostar, Promo •

Unul din candidaţii la postul de antrenor principal al F.C. România Cotroceni, iudeo-românul verde Nati Meir, a hotărât să-l ia s(e)cund al echipei, pe parte culturală, pe Adrian Minune, jalnicul menestrel simpatizat de acea parte a populaţiei care încă nu reuşeşte să ajungă la coşul de gunoi şi care are dieta bazată pe cantităţi însemnate de seminţe de floarea soarelui.

Prima măsură pe care secundul Minune a luat-o a fost conceperea imnului de campanie de calificare, imn aşezat „melodios” pe ritmuri, nu-i aşa, de manea. Opera va fi însoţită şi de un videoclip, normal, în care cei doi vor schimba pase în doi pentru publicul din tribuna poporului. Turneul de calificare va include concerte în vreo zece oraşe din ţară, alături de alţi jucători „valoroşi” fără număr, fără număr.

Iată mai jos câteva rânduri din imnul de campanie:

„Un evreu şi un ţigan,
Nati Meir şi Adrian
Vin astăzi să vă distreze
Că ei vor să candideze.

Refren:
Să scăpăm ţara de hoţi,
Haideţi să ne unim toţi!
Cu votul care mi-l daţi,
Nicicând n-o să regretaţi.

Am cutreierat prin ţară
Şi-am văzut viaţa amară.
Românii n-au bucurii
Şi n-au ce da la copii.

Eu candidez pentru voi
Ca să vă scap de nevoi.
Toţi v-au spus vorbe deşarte,
Noi vrem să trecem la fapte. ”

Aşadar, „un evreu şi un ţigan” vin „să distreze” poporul „că ei vor să candideze”. Nimic fals, de fapt, având în vedere că orice candidat, pentru orice post politic, o face pentru distracţie. Mai ales după ce se termină bâlciul. Şi dacă românii get-beget n-au reuşit să spargă tiparele în vreun fel, de ce n-ar face-o „un evreu şi un ţigan”? Viitorul sună bine, noo?

A doua strofă are un sâmbure de adevăr iar s(e)cundul Minune poate confirma veridicitatea afirmaţiilor. De cutreierat dumnealui chiar a cutreierat şi a văzut viaţa amară din ochii celor din public, mai ales când colegii săi etnici aruncau peste fruntea lui cu teancuri de bani. Normal, „românii n-au bucurii/şi n-au ce da la copii”, asta în condiţiile în care copiii nu le sunt subit, să spunem, împrumutaţi de nu ştiu ce clan de discriminaţi, sărăcuţii de ei…Şi în plus, unii plătesc taxe la stat, alţii nu.

„Eu candidez pentru voi”, spune cu pasiune versul ultimei strofe prezentate aici. Cine, oare sunteţi „voi”? „Toţi v-au spus vorbe deşarte/Noi vrem să trecem la fapte”. Eu sper să nu. Şi apoi, dacă stimabilii ne cântă „să scăpăm ţara de hoţi” s-ar putea să piardă o mare parte din electoratul pe care-l vizează.

Văzând însă „Cu votul care mi-l daţi” am mirosit o alianţă cu Marean, regele lui care şi înalt patron de echipă de capitală. Iată cum, nu domnul Oprescu este asul din mâneca PSD, aşa cum vorbeşte lumea, ci acest Nati Meir, un pasionat al sportului cu poporul român. Sincer, habar nu am despre care parte să spun că am glumit…

Cabinetul lui Vadim

• Politica e un pornostar, Promo •

corneliu-vadim-tudor

Prezent la Ţebea, alături de alţi lideri marcanţi ai scenei politice româneşti ce îşi susţin obişnuita gargară demagogică în faţa mulţimii în prag de alegeri, cel mai cinstit, cel mai neprihănit, deţinător al adevărului absolut dar în acelaşi timp şi cel mai fraudat politician al României, împăratul încornorat, Corneliu Vadim Tudor, a declarat pentru un reporter al uneia din antene că de data aceasta nu are cum să mai piardă cursa pentru preşedinţie. Îşi va revendica funcţia supremă în stat, chiar din primul tur, în condiţiile în care momentan formaţiunea politică din care face parte nici măcar nu a ajuns în Parlament.

Ca alternative pentru şeful executivului, tribunul l-a menţionat atât pe mareşalul Antonescu cât şi pe domnitorul Vlad Ţepeş. Dar cum mareşalul a fost executat de un pluton de soldaţi în halate albe care au descărcat în el toată muniţia de valium iar Vlad Ţepeş încă îşi probează cămaşa de forţă din zale pe o altă secţie, singura alternativă a rămas Gheorghe Funar. Parte bună este că Gheorghe Funar nu este genul de politician care să vadă lucrurile doar în alb şi negru. Partea rea este că fostul primar clujean este genul de politician care vede totul doar în roşu, galben şi albastru.

În continuare, în vederea consolidării cabinetului fantastic P.R.M., la Interne, C.V.T. îl vede potrivit pe omul dintr-o bucată, Marius Marinescu (politicianul care poate înlătura machiajul unui dudui cât ai zice peşte), la Învăţământ îl recomandă pe Gheorghe Buzatu, pentru relaţia cu românii de pretutindeni merge pe mâna lui Ilie Ilaşcu, în timp ce pentru Justiţie tribunul consideră că cel mai potrivit ar fi Lucian Bolcaş. Configuraţia de mai sus a fost stabilită după ce liderul peremist a renunţat la serviciile unor personaje precum Mihail Kogălniceanu, Petre Ispirescu, Moş Ioan Roată sau Alexandru Lăpuşneanu. Pentru desemnarea ministrului de Externe, tribunul încă şovăie între Batman şi Ioan Mihai Pacepa. În rest, noi să fim sănătoşi…

Asul din mânecă şi rahatul din pantaloni

• Politica e un pornostar, Promo •

După cum se ştie şi se pregăteşte deja, la sfârşitul anului, poporul va fi chemat la vot pentru a-şi alege conducătorul. Dacă în urmă cu aproape cinci ani, la ultimele alegeri prezidenţiale, electoratul era în fierbere, arzând de nerăbdare să penalizeze prin vot o dinastie PDS, sub Adrian Năstase, ce ar fi urmat să se instaleze şi mai confortabil sub următorul mandat, anul acesta marea parte a electoratului s-a lămurit cum e cu schimbarea.

Acum cinci ani, se spunea că nimeni nu i-ar fi putut ţine piept lui Traian Băsescu, cu atât mai puţin într-o confruntare directă. Nici un alt lider politic nu întrunea trăsăturile liderului D.A. de atunci: carismatic, ferm, capabil de lacrimi, om de viaţă care le-a încercat pe toate cele lumeşti, Băsescu părea mâna de fier de care România ar fi avut nevoie în acel moment.

Între timp, cum e şi normal după atingerea punctului maxim, popularitatea primului marinar al ţării a început să scadă. După ziarişti răpiţi şi recuperaţi din Irak, ghionturi susţinute cu prim-ministru, aroganţe diplomatice, jocuri de-a demisia, ţigănci împuţite, şi colac peste pupăză, chiar validarea coaliţiei cu exponenţii sistemului ticăloşit mult blamat, putem spune că preşedintele jucător şi-a cam tras de unul singur preşul de sub scaunul prezidenţial.

În urmă cu cinci ani, pe vremea când încă mai urmăream cu real interes activitatea politică aflată la restrişte (cum mulţi ne-a încumetat să credem), mi-am spus, ca simplu fapt divers căria nu i-am putut da curs în euforia marii dar false victorii, că dacă există un politician capabil să îi ţină piept lui Băsescu, acesta nu poate fi decât veche cunoştinţă a preşedintelui din cursa pentru primăria capitalei, Sorin Oprescu. La momentul respectiv, doar aroganţa doctorului mi se părea impasibilă în faţa tirului cu gloanţe oarbe susţinut de robinhudul Băsescu, împotriva aşa-zisului sistem ticăloşit. Căci, după părerea mea, deşi cei doi sunt două personalităţi distincte pe scena politică românească, sunt construiţi parcă din acelaşi aluat.

Timpul a trecut şi iată cum, acum, în prejma alegerilor, actualul primar al capitalei, Sorin Oprescu, declară că ia în calcul foarte serios candidatura sa la Cotroceni şi o spune ca şi cum ar fi fost nevoit să-şi accepte sorocul. După ce a stat (sau mai bine zis a fost ţinut) cuminte în umbra catargelor ignoranţei ale unor lideri desedişti precum Vanghelie, a venit şi rândul doctorului să încalece şi mai bine pe val. Ca prim candidat „independent” din partea PSD ajuns la cârma Primăriei Bucureştiului, noul distrugător de mituri Sorin Oprescu pare exact asul din mânecă de care rechinii pesedişti au nevoie pentru a-l arunca în cursa electorală împotriva încă aparent indecisului Băsescu.

Nu ştiu dacă l-a întrebat cineva pe Mircea Geoană, actualul candidat din partea PDS la preşedenţie, de această posibilă mutare. Eu personal înclin să cred că dacă va exista un candidat din partea PDS la preşedenţie, acesta va fi Sorin Oprescu. Astfel, ce n-a făcut pentru capitală timp de un an, va avea posibilitatea să nu facă pentru întreaga ţară, următorii cinci ani.

Învăţământ ţinut la distanţă

• Politica e un pornostar, Promo •

Suntem o ţară de deştepţi. După ce am înlocuit mârţoaga cu BMW-ul la mâna a doua, pita cu chifla McDonalds, ţuica cu spirtoasele de import şi brăţara de aur a muncii cu lanţul de neam prost, vine o vreme când românul se gândeşte să-şi înrămeze şi deşteptăciunea într-o diplomă universitară.

Scandalul iscat acum mai bine de trei săptămâni în jurul fabricii de diplome Spiru Haret, vine cumva în întâmpinarea acestei evidenţe. Se ştie deja că centrele universitare Spiru Haret au continuat să furnizeze ani în şir absolvenţi pe bandă rulantă, deşi multe dintre ele erau neacreditate. Dacă ar fi să ne luăm după numărul de studenţi care studiază pe “băncile” acestei Universităţi, număr ce trece fără emoţii de 300.000, Spiru Haret ar fi prima universitate particulară din Europa şi a doua din lume. Dacă ar fi să socotim profitul anual al afacerii, la o taxă medie de 500E pe an plătită de fiecare student, putem deduce nu mai puţin de 150.000.000E încasaţi doar din taxe. O sumă rezonabilă câştigată cinstit de pe urma satisfacerii nevoii intelectuale a naţiunii, de către nişte persoane binevoitoare.

Nu intenţionez să-mi zgârii mintea în încrengătura din spatele acestei afaceri sau să clasific nonşalanţa pe care cei din spatele ei încă o afişează în raport cu autorităţile. S-a spus cam tot ce era de spus vizavi de acest subiect.

Ce m-a intrigat pe mine la culme a fost modul în care au reacţionat unii politicieni atunci când s-a încercat tragerea unei linii în încercarea de a extirpa această cangrenă a învăţământului românesc. Şi când spun asta mă refer la reacţiile domnului Mircea Geoană, politician cu aspiraţii la funcţia supremă în stat, şi a colegilor săi de partid, atunci când doamna ministru Ecaterina Andronescu a cerut, cum era şi firesc, ca toate diplomele eliberate de unităţile de învăţământ neacreditate să fie validate în urma unui nou examen. Dacă s-a ajuns până la a se pune problema retragerii sprijinului politic al doamnei ministru pentru că iniţiativa dumneaei, pe lângă rezolvarea unei hibe evidente în sistemul de învăţământ – şi aşa şubred – dar şi, ce-i mai esenţial, încadrarea problemei într-un context legal, ar fi atras după sine şi pierderea unor voturi, putem afirma conformaţi că s-a atins cota maximă de nesimţire politică. Cât de disperat poţi fi ca politician încât să îţi părăseşti până şi conduita demagogică atunci când simţi că nu mai ajungi la ciolan? Până unde poate ajunge ipocrizia?

Concluziile relevă iar şi iar acelaşi lucru de netăgăduit: politica e o curvă infectă.

Domnul cu coasa

• Politica e un pornostar, Promo •

boc_coasaÎn ultima perioadă, ăla mic din fruntea guvernului a devenit foarte activ. Ştie prea bine de la mentorul său politic că pentru a câştiga capital de imagine trebuie în primul rând să te afişezi în public. E nevoie să te expui constant şi în ipostaze cât mai inedite. Iar dacă aceste ipostaze se întâmplă să scoată în evidenţă viaţa de zi cu zi a omului simplu, voalat politic dar care pune ştampila, şansele să-i induci un plus de simpatie sunt destul de mari. Până la câştigarea votului nu mai rămâne decât un mic pas.

Pe acelaşi principiu, vinerea trecută, Emil Boc s-a lepădat de sacoul de prim ministru  şi s-a pus să-şi demonstreze virtuozitatea în proba de coasă, în cadrul unei vizite de lucru efectuate la Feteşti.  Când a înşfăcat coasa, membrii delegaţiei s-au dat imediat la o parte ca şi cum un copil mai neastâmpărat şi fără prea mult discernământ ar fi pus mâna pe un obiect periculos cu care ar fi putut face rău celor din jur. Dar imediat ce micuţul Boc a început să secere iarba sub soarele arzător al Bărăganului mai ceva ca fondurile guvernamentale, a şi reuşit să-i impresioneze pe cei prezenţi cu mişcările sale ferme, dobândite aşa cum însuşi a declarat în douăzeci de ani de experienţă, în ciuda faptului că respectiva coasă avea coada mai înaltă decât coasa lui preferată de la Cluj.  De lipsit, nu au lipsit nici  aşa-zisele schimburi de replici dintre premier şi ziarişti, destul de cumpătate din partea reprezentanţilor media, câtă vreme cel care deţinea controlul pe orizontală era premierul.

Până una alta, nu este nimic rău în faptul că un politician şi în acelaşi timp un intelectual îşi aduce aminte de unde a plecat, nefiindu-i ruşine să-şi recunoască obârşiile. Dar când eşti înconjurat de atâţia ziarişti, nostalgia acelor vremuri nu prea trece camera, iar scena se simte clar că este una fabricată. Mă întreb dacă nu cumva s-au făcut şi repetiţii pentru această reprezentaţie.

Acum că şi-a adjudecat şi titlul de prim cosaş al ţării, frumos ar fi ca membrii guvernului să îi dea cadou primului ministru Boc o lamă de coasă de colecţie, alături de un set de zece gresii de mărimi variate pentru a cosi ciucuraşii covorului roşu de la Cotroceni. O să aibă ceva de treabă…

La piaţa din drum

• Politica e un pornostar, Promo •

EMIL BOC - DAMBOVITA - VIZITAVineri, în drum spre Bucureşti, după vizita de lucru efectuată în judeţul Dâmboviţa, premierul Emil Boc a cerut coloanei oficiale să tragă pe dreapta pentru a face aprovizionarea cu pepeni şi alte produse sezoniere, direct de la ţăranii ce îşi vindeau fructele şi legumele pe marginea şoselei.

Adică el de ce să nu facă piaţa? Numai doamna mereu!? Unde mai socoteşti că ajunge şi târziu acasă, de unde era să mai cumpere de-ale gurii în toiul nopţii? Iarăşi să ia sticsuri şi cipsuri de pe colţ? Şi în plus lui nu îi prea place în piaţă pentru că este prea mare vânzoleală şi nu ajunge să vadă afişajul electronic al cântarului atunci când i se cântăresc produsele.

Aşa că după ce s-a lămurit orientativ cam cât sunt pepenii în perioada asta, i-a cerut şoferului să oprească puţin că vrea şi el. Şoferul a frânat brusc şi a tras de volan dreapta. Până s-a dat prin staţie că ăla micul vrea la pepeni, toţi ceilalţi din delegaţie se uitau nedumeriţi la maşina ieşită brusc din coloană.

Când a coborât din maşină în faţa unor tarabe improvizate, ţăranii s-au arătat uşor dezamăgiţi că nu era domnul Băsescu. Însă domnul prim ministru e obişnuit şi ştie cum să treacă peste asemenea momente. Se îndreaptă către taraba din faţă şi îl întreabă pe ţăranul din spatele ei cu cât dă kilogramul de pepeni, primeşte un răspuns satisfăcător, apoi îl roagă să i-l dea p-ăla d-acolo că e mai mic. Nu vrea dop că zice că are încredere şi nu vrea să se păteze pe pantaloni. Îi mulţumeşte frumos, ia pepenele la subraţ, îşi numără măruntul şi apoi mai cere şi nişte roşii de la vecinul de tarabă. Zice că astea româneşti sunt mult mai sănătoase decât cele turceşti. Alea turceşti nu au nici un gust. Toţi ceilalţi confirmă. Îi întreabă pe ţărani de ce nu îşi desfac marfa în piaţă şi primeşte un răspuns pe mai multe voci: în pieţe e mafie, în pieţe nu merge aşa simplu. Ca să îi încurajeze le spune ceva despre accesarea unor fonduri comunitare, apoi mai cere şi două kilograme de cireşe. Întreabă cu zâmbetul pe buze dacă au viermi. E bine c-a găsit aici de toate. Cine ştie când mai ajunge prin piaţă să cumpere măcar un kilogram de cireşe. Anul trecut nici n-a apucat măcar să guste una de poftă. Apoi a salutat respectuos, şi-a luat cumpărăturile şi s-a urcat înapoi în maşină. Coloana oficială a demarată în trombă. Şi aşa erau în întârziere. Datoria îl cheamă.

Frumos ar fi fost dacă s-ar fi oprit să cumpere de la băbuţele de pe marginea şoselei şi nişte flori soţiei. Nişte gladiole. Sunt frumoase şi nici nu costă mult. Iar mămăiţele nu ţin aşa la preţ. Mai ales dacă l-ar fi văzut aşa domn de la oraş cu tot alaiul după el. S-ar fi gândit că merge la capitală la o nuntă, la o cumetrie şi i-ar fi făcut bucuria să mai scadă din preţ.

Cum cumpără PSD-ul voturile

• Politica e un pornostar, Promo •

   În plină pandemie de gripă porcină, porcul de România se pare că nu are nicio grijă. Așa cum a fost obișnuit, lăturile trebuie să rămână lături pentru conservarea șoriciului dâmbovițean, la grosimea potrivită. Gunoaiele prin care scurmă sunt aceleași de douăzeci de ani și par la fel de gustoase. Dimpotrivă, ar putea fi și mai bune, mai ales că sunt și din Europa, nu doar din curtea proprie. Și atunci, să nu se întrebe dacă există viață după Crăciun?

   Pe 7 iunie sunt alegerile europarlamentare, iar lumea este invitată să voteze pentru a decide, astfel, soarta, viitorul, încălzirea globală. Bullshit. Campaniile din media sau din drumul fiecăruia sunt obositoare și, oricum, mai mult enervează. De aceea, există sub-campaniile, vechi de când lumea. Mita electorală e la bază, așa cum a fost și va mai fi. Anul 2009 și evoluția, în general, nu au legătură cu acest aspect. Din păcate pentru cei care au de gând să mai strângă din gunoaie, există alții care le vor produce. Iar raportul nu este unul corect. 

   Am rămas scârbit vizualizând clipul de mai jos. Cazul, cu siguranță, nu este unul singular. Și nici pe cale de dispariție. Valoarea unui vot este de 50 de lei. Schimbarea pe care o poate avea în esență este, în consecință, una ieftină. În viziunea lor. Voi v-ați vinde? Există un preț pentru așa ceva?

Foto: Silviu Pavel

thumbmediumstage_redim

Tinerii şi ambiţoşii membri PSD sector 1 Bucureşti au început să bată facultăţile şi căminele studenţeşti în căutare de votanţi. Nu contează că aceştia sînt de dreapta, indecişi sau scîrbiţi de politică. Important e, în viziunea pesedistă, să fie dispuşi să-şi vîndă votul pe 50 de lei. Mai mult, pesediştii de la sectorul 1 pe care i-am filmat cu camera ascunsă oferindu-ne bani contra voturi susţin că fac un serviciu societăţii, pentru că încurajează, astfel, prezenţa la vot. Aşa că ziceţi-le „mersi” şi citiţi mai departe.

PSD vă cumpără voturile cu 50 de lei bucata!

E,BA nu!

• Politica e un pornostar, Promo •

Am urmărit de mai multe ori clipul electoral al Elenei Băsescu turnat s-o călăuzească în campania pentru alegerile europarlamentare. Nu ştiu dacă să mă amuz copios sau să mă întristez. Încă sunt în dubiu.

Fundalul sonor şi primele cadre cu marea cea albastră în spatele sacoului mov mă fac să mă gândesc la un început de dramă siropoasă în care protagonistul îşi deapănă amintirile ce vor releva într-un final destine tragice.

Imediat ce domnişoara politician începe să articuleze primele cuvinte, un gând paralel îmi dezgroapă din memorie modul în care erau spuse replicile în piesele de teatru puse în scenă în faţa clasei la orele de română din liceu, atunci când majoritatea jucătorilor de-a teatru alergau pe lângă registrul personajului de interpretat. Exact aceeaşi alunecare în penibil. Diferenţa este că noi o făceam pentru un zece la română; EBA o face pentru o notă de trecere la europarlamentare.

Clipul mi-a mai ridicat şi alte întrebări. Rog pe EBA, pe cei care i-au montat imaginile sau i-au făurit discursul să răspundă.
1.    De ce nu e uşşşor să te cheme Băsescu? Se pronunţă greu de la botox sau eşti confundată cu fiica preşedintelui?
2.    De ce paşii, nestabiliţi de tăticul, către studiile economice şi masteratul în ştiinţele politice sunt făcuţi anemic înapoi?
3.    Dacă nu a făcut-o până nu a atras-o cariera de fotomodel, asta înseamnă că a fost neatinsă până atunci sau o făcuse şi înainte?
4.    Totodată, cine a avut tupeul să o pună pe fata marinarului tocmai pe lista candidaţilor?
5.    Cine este plecăciosul care îi pupă mâna prinţesei?
6.    Cât de independente sunt puterile sale în raport cu PD-L-ul?

Deşi şi-a învăţat bine replicile, singurul rol care i se potriveşte cel mai bine în politică domnişoarei Băsescu este cel de fata lui tata. Dacă păpuşa va prinde loc în Parlamentul European, îi doresc să fie colegă de bancă cu Chucky, iar alegătorilor săi le urez să-şi numere vocalele pe degete.

În final,  iată şi clipul!