Jumătatea plină a politicii româneşti

mai 20, 2009 • Politica e un pornostar, Promo • Bilă

jumplin1 Primul impuls la gândul că va trebui să tratez chiar jumătatea plină a politicii româneşti a fost să „predau” articolul gol, acoperit doar de titlu. Cum altfel aş fi putut defini mai bine „nimicul” dacă nu prin el însuşi. Dezamăgirea te face să trăieşti lucrurile mult mai intens, aproape de extreme. Personal, sunt un cetăţean extrem de dezamăgit politic.

Marea partea a cetăţenilor cu drept de vot, cu un minim discernământ politic, atribuie ideea de politică post-decembristă cu o modalitate rapidă şi sigură de îmbogăţire. O reacţie firească ţinând cont de semnalele primite, pe diverse căi media, în decursul ultimilor douăzeci de ani. Partidele îşi promovează cu surle şi trâmbiţe platformele electorale doar în ajunul alegerilor, pentru ca, odată ajunse la putere, să uite adevăratele motive pentru care oamenii le-au dat voturile. Singura doctrină în baza căreia oamenii politici de astăzi funcţionează, creând o simbioză perfectă între coloraturile politice, fie că sunt ele la guvernare ori în opoziţie, este cea a banului.

Şi totuşi, dincolo de demagogia ieftină şi interesele meschine ale majorităţii covârşitoare a politicienilor, dincolo de tot circul ăsta penibil pe care înalţii demnitari ni-l oferă zi de zi, dincolo de ridicolul şi insipiditatea personajelor de pe scena politică, ce-ar putea exista bun în politica de pe malul Dâmboviţei?

În opinia mea, singurul lucru de bine care se poate spune despre politica românească a anilor 2000 este că, deşi încă mai are enorm de multe hibe, ea funcţionează totuşi în parametrii unei democraţii, cu toate că această democraţie este una infantilă, încă. Iar ăsta nu este deloc meritul politicienilor, ci doar al contextului politic al ultimilor ani care nu a ţinut de voinţa nici unuia dintre ei. După căderea lui Ceauşescu şi apoi după disiparea comunismului cu faţă umană instaurat de tovarăşul Ion Iliescu, orientarea înspre Europa a atras de la sine o relaxare politică, şi implicit o cultivare din ce în ce mai pronunţată a valorilor democratice atât la nivel politic cât şi la nivel social. Dacă mai punem la socoteală şi proaspătul statut de membru al Uniunii Europene, putem vorbi, dacă nu de o eradicare, măcar de o estompare a matrapazlâcuri politice. Nu este o viziune fatalistă ci una cât se poate de realistă. Drama ar fi fost dacă politicul nu ar fi permis nici măcar acum educarea societăţii în spiritul democraţiei, aşa cum s-a întâmplat cu noi imediat după ’90 sau cum se întâmplă acum în Republica Moldova, nu că politicienii încă mai fură cu neruşinare. Sigur, dezavuez total ideea de fraudă, în special cea de la nivel politic, dar gândind în perspectivă îndrăznesc să cred că maturizarea societăţii civile, alături de presiunile Europei, vor duce într-un final la stabilirea unei ordini rezonabile în rândul clasei politice.

Cu totul alta ar fi fost configuraţia politică de astăzi dacă dosarele securităţii s-ar fi făcut publice imediat după condamnarea lui Ceauşescu. De ce nu a fost posibil acest lucru, să ne spună tovarăşul Iliescu. Odată ratată această şansă, singura modalitate de epurare a clasei politice româneşti stă sub semnul trecerii timpului. Încrengătura a devenit mult prea mare pentru a mai îndrăzni a crede că vor începe să cadă capete.

Peste cincisprezece, douăzeci de ani există şanse să putem vorbi despre o clasă politică mai sănătoasă. Abia atunci poate vom putea spune că circul politic este mai neprihănit ca astăzi sau ieri. Dar până-o fi să fie, jumătatea plină a politicii româneşti nu-mi va ajunge nici măcar să-mi ud buzele uscate de la atâtea înjurături..

Hai să protestăm ca fraţii

mai 11, 2009 • Politica e un pornostar, Promo • robert

protest

Băieţii de dincolo de Nădlac ameninţă că o să primim fonduri europene prin cavitatea bucală, în condiţiile în care justiţia din România nu există nici măcar scriptic. Lucru care ar fi trebuit să se întâmple mai demult, având în vedere mocirla din lumea politică neaoşă. Într-un fel m-am bucurat la auzul acestui mesaj, interjecţii ritmice, similare cu limbajul ciocănitorilor, ieşindu-mi pe guriţă.

Nu acelaşi sentiment l-a încercat pe domnul Geoană, preşedinte de Senat şi susţinător de încredere al modificării cursului monetar, şi nu mă refer la cursul de schimb valutar, ci la cursul pe care ar trebui să-l ia în mod normal bănuţii europeni. Declaraţia dedicată maselor, respectiv că nu este normal să fim trataţi în acest hal de colegii europeni şi că se va ocupa în mod exemplar ca instituţia pe care o conduce să asigure bazele unei justiţii corecte, sunt la fel de veridice precum apa de ploaie din butoaiele de sub streaşină. Evident, campania electorală tocmai a pornit la drum şi orice veste proastă echivalează cu modificarea matricii alegătorilor.

Sunt enervat pentru că, spre deosebire de actorii vulcanizaţi ce-şi joacă piesa infectă pe scena politică din România, colegii europeni din Germania, de exemplu, îşi pun oarece întrebări înainte de a arunca banii contribuabilului de rând. Şi mă enervez şi mai tare când îl aud pe domnul Geoană cum se răţoie la Bruxelles şi le cere socoteală pentru tupeul de a ne opri caşcavalul. Păi, cred şi eu, pe timp de criză, ce să pape şi gura lui şi a acoliţilor?

Protestez contra infatuării şi parşivismului din Parlament. Contra măgăriilor şi bătăliilor pe ciolan din Guvern. Îmi doresc un popor integru, exigent şi cu respect faţă de sine. Un popor care să iasă în stradă la orice urmă de bătaie de joc la adresa sa şi nu la lăturile oferite gratis de politicieni. Cumva, trebuie făcut ceva…

Pe Becali îl Paşte închisoarea

aprilie 10, 2009 • Politica e un pornostar, Promo • Bilă

A trecut mai bine de o săptămână de când Războinicul Luminii s-a aliniat în serie cu lumina pală a neoanelor din celulele de detenţie. Pac-pac şi i s-a ars siguranţa. Că a călcat pe cine nu trebuie pe bec sau că a umblat la vreun buton mai sensibil, rămâne de văzut.
Cert este că modul haiducesc în care Becali a dorit să-şi facă dreptate, reacţia întârziată a autorităţilor, dar şi modul în care a fost întocmită motivaţia de a-l menţinere în arest preventiv a judecătorilor, vor capta multă vreme atenţia prostimii, şi nu numai, stând la baza a noi dispute şi născând noi şi noi controverse.
Unii spun că punerea în arest a latifundiarului de Pipera este o manevră de distragere a atenţiei în prejma alegerilor; alţii spun că totul este o înscenare, uneltită de comun acord cu acuzatul Becali, pentru a mai pompa puţin în capitalul de imagine, în ultima vreme puternic dezumflat, a liderului penegist; sunt şi persoane care consideră că arestarea lui Becali este un abuz odios, la fel cum sunt şi persoane care susţin că justiţia a procedat absolut corect prin arestarea sa. Ideea e că, indiferent dacă adevărul şerpuieşte printre supoziţiile de mai sus ori se doseşte în cu totul altă parte, justiţia română ne-a confiscat, pentru cel puţin 29 de zile, bufonul. Este ca şi cum, din atâtea perechi de aşi în ale driblării justiţiei, procurorii au tras tocmai Popa Prostu’.
Dacă pentru justiţia chioară şi anemică, ce supraveghează litera legii pe plaiurile româneşti, toată tărăşenia asta nu este decât o nouă acţiune de tipul „yes, Sir”, pentru personajul principal al acestei povestiri, George Becali, reculul acţiunilor aţintite împotriva sa, deja a început să-l scoată în evidenţă într-o lumină vizibil favorabilă. E limpede că oamenii fraternizează cu “eroii” ajunşi victime ale autorităţilor, pentru că au avut curajul/tupeul de a-şi face singuri dreptate. Iar, cu fiecare zi ce trece şi-l găseşte în postura de victimă, nimbul lui Becali creşte încet, încet în intensitate. Dacă până acum “spinteca” duşmanii cu sabia precum Mihai Viteazu, după acest episod, Becali se va lua de mustăţi şi cu Iancu Jianu.
Insă, odată ce aura sa capătă iarăşi contur, se intensifică şi gradul de naivitate. Nu mai departe de zilele trecute, când deja se afla în arestul poliţiei, Becali a acceptat să candideze la alegerile europarlamentare pe listele PRM-ului. Altruistul Gigi împarte până şi din capitalul său de imagine închegat în jurul acestui eveniment, precum mămăliga în jurul brânzei din bulzul ciobănesc. Păi dacă actuala coaliţie de guvernare dintre PD-L şi PSD s-a constituit în jurul unui singur numitor comun, care este banul (e normal să poţi avea mai multe specii de şoareci pe aceeaşi bucată de caşcaval), o alianţă dintre PRM si PNG este cu totul şi cu totul inedită. Nu de alta, dar e mult mai greu să ai doi mari lideri la o singură tribună.

Nu peste mult timp (c-or fi zile, luni sau ani, om vedea), Gigi va simţi iarăşi mirosul de bălegar al mioarelor sale. Până atunci, îl Paşte închisoarea. Până atunci, Providenţa l-a pus la încercare. Mai e puţin şi Gigi va părăsi triumfător locul care i-a ţinut prizonier trupul, dar nu şi mintea, pe calul său negru, Maybach, aidoma unui mesager biblic adulat de mulţime, cu sabia dreptăţii strălucindă mai ceva ca nocturna din Ghencea.

Adrian Năstase, un politician de-ferit justiţiei

martie 24, 2009 • Editorial, Politica e un pornostar • Bilă

La alegerile de acum aproape patru ani şi jumătate, Adrian Năstase era băgat cu capul la fund de către cel care avea să devină primul marinar al ţării, un politician umblat îndeajuns de mult prin apele lumii ca să ajungă să candideze „curat” în ochii alegătorului. Cheliosul venea tare din spate iar Năstase tresărea doar la gândul că în curând îi va simţi respiraţia.
La mai bine de patru ani de când a fost dat la fund de iureşul marinarului, lui Adrian Năstase încă îi mai atârnă de coadă dosarele care l-au făcut să acceadă în cercul select al marilor corupţi ce se înfruptă nestingheriţi din brânza puturoasă a Mioriţei.
Aşa se face că instanţa supremă a amânat astăzi pentru a doua oară dosarul în care Adrian Năstase este acuzat de corupţie în legătură cu strângerea mascată de fonduri pentru campania electorală prezidenţială din 2004. Motivele invocate, şi de această dată, sunt de natură procedurală.
E lesne de înţeles că acţionarea în justiţie a unor personaje politice cu anvergura lui Adrian Năstase, va fi nearticulată şi extrem de anevoioasă. În plus prezumţia de nevinovăţie este apanajul oricărui sistem juridic dacă nu imaculat, măcar într-o mare parte independent. Nu că aş crede în nevinovăţia liderului pesedist. Nici pe departe. Dar, ca în orice democraţie funcţională, lucrurile ar trebui să decurgă încet şi sigur.
Dată fiind situaţia de mai sus, întrebarea este de câţi ani mai este nevoie pentru ca Năstase să fie găsit vinovat măcar în unul din dosarele intentate împotriva sa? Adică, dacă a fost nevoie de atâţia ani să i se ridice imunitatea parlamentară, câţi ani mai trebuie să aşteptăm până se va găsi un judecător mai înfipt să-i ridice fusta cu totul?

Dan Voiculescu este şi el în criză. Criză de electorat.

martie 20, 2009 • Politica e un pornostar • robert

    Zilele trecute, după ce s-a întins pe canapea somnoros şi ascuţindu-şi ghearele de laterala fotoliului de senator, Dan Voiculescu a căcat o idee în drumul spre lădiţa cu nisip, unde urma să cace altceva. O idee menită, în urma unui vis din noaptea anterioară, probabil, să-l scoată din criza de imagine şi priză la public. Şi cum „priză” este de genul feminin, numai bine de aruncat pe piaţa electorală vrăjeli feministe. Deci, dumnealui a lucrat (sanchi) la un proiect de lege în care se stabileşte numărul de ore lucrate pe zi la numai 6 (şase) pentru purtătoarele, în majoritate, de estrogen, respectiv 30 de ore pe săptămână. Şi apoi trase un pârţ, îndreptându-se către castronul cu Whiskas boabe.
   Pe cât de mult rahat a aruncat în lădiţa cu nisip, pe atât de mult gura nu-i miroase senatorului conservator. Lăsând la o parte lupta pentru egalitate între sexe a pe care au dus-o ani la rândul femelele din specia om, ideea este una incoerentă gândindu-ne la felul cum privesc acest lucru plătitorii de salarii. Păi, inevitabil, remuneraţia primită de doamne şi domnişoare va fi una mai mică, în comparaţie cu cea încasată de masculul speciei, lucru ce ar duce la dezechilibre în cadrul celulei de bază a societăţii. Pe lângă acest aspect, echipele de resurse umane vor evita (să angajeze) pe cât posibil posesoarele de sutien, ceea ce ar fi o descriminare, la bază. Dar dând şi aceste imagini pe fast-forward, ajungem la scena în care lipsesc gospodinele şi bravele crescătoare de puradei. Pauză de publicitate.
   Revenind la filmul prost produs de motan, am aruncat o privire în societatea în care îmi desfăşor activitatea, căutând modelul de mamă care prestează singură-singurică al doilea serviciu după programul de la intreprindere. În mediul urban, acest specimen este pe cale de dispariţie, oricum, şi nu din cauză că timpul muncit la angajator le distruge ultima resursă de putere. Nu. Aşa cum spuneam, societatea modernă oferă multe alte explicaţii şi nu are rost să le expunem aici. Cert este că vânzarea de cratiţe şi oale este din ce în ce mai des susţinută de masculul alpha, uşor transformat într-o versiune beta a bărbatului obişnuit cu spălatul, călcatul şi gătitul. Ceea ce nu este neapărat un lucru rău, dacă ne gândim că deocamdată nu are instalată şi aplicaţia de alăptat.
   Reîntorcându-ne la natură, observăm în zona rurală un alt tip de sex feminin (este un mod de-a spune, doar), cel obişnuit cu munca la liber alături de sexul masculin, în general obişnuit cu alte tipuri de sex, mai ales animal. Lăsând gluma la o parte, în această zonă nevoia de bani este cu atât mai acută iar dorinţa de a munci este cu atât mai mare. Iar copilaşii au crescut în acest mod de secole. Aici statul ar trebui să intervină pe alte căi, respectiv infrastuctura şcolară, mijloace de transport, profesori competenţi, programe de educaţie a timpului liber, lăsând părinţii să-şi vadă timp de opt ore de treaba lor ca buni plătitori de taxe ce sunt.
   Una peste alta, iniţiativa lui Dan Voiculescu mi se pare una foarte proastă şi care nu are nicio legătură cu societatea actuală. Nu neg faptul că îngrijirea unui copil este anevoioasă dar sunt convins şi de faptul că o mamă ar prefera să muncească cele două ore tocmai pentru a oferi şi baza materială. Iar responsabilităţile în cadrul unei familii se împart, dacă privim către pătura tânără a populaţiei, cea care ar trebui încurajată să procreeze. Iar domnii puşi geană pe fondurile băneşti de orice fel, respectiv guvernanţii şi parlamentarii, ar trebui să urmărească mai atent piedicile puse de angajatori în calea fecundării ovului de către spermatozoid. Evident, mai multe detalii în episodul următor.

Sport à la Ţopescu

martie 11, 2009 • Politica e un pornostar • robert

    După ce se văzu senator cu acte în regulă, după ce aşteptă să treacă sărbătorile de iarnă, iarna în sine, să vină primăvara, în fine, după ce s-a dumirit un pic, domnul comentator Cristian Ţopescu s-a hotărât să se apuce de treabă, fiind dator celor din colegiul unde a fost votat. Drept urmare, proaspătul senator a decis că electoratul merită să aibă un Parlament mai sănătos, mai slab, mai vioi şi, în consecinţă, a sugerat colegilor săi că ar fi bine să facă o ţâră de efort pentru a scăpa de kilogramele în plus. Speriaţi că ar putea fi vorba despre kilogramele de aur din declaraţiile de avere, aleşii poporului au încercat să fenteze sfaturile domnului Ţopescu, forţându-l pe acesta să-şi pună inventivitatea la muncă. Pentru a-i obliga, într-un fel, să facă măcar un pic de sport (are şi omul un fix cu sportul, îl înţelegem), Cristinel a solicitat administratorilor Palatului Parlamentului ca lifturile instituţiei să intre în revizie o zi pe săptămână iar astfel senatorii şi deputaţii vor folosi scările şi, deci, vor face mişcare fizică mai multă. Cum să zic, ştiau oamenii de ce l-au votat pe Ţopescu….
   Plecând de la rândurile de mai sus, aş sugera câteva metode mai eficiente pentru a pune parlamentarii la efort: greva şoferilor de la Parlament şi acordarea de abonamente gratuite pe R.A.T.B. şi metrou pentru deplasare, dotarea scaunelor din sălile de şedinţe cu perne cu pioneze, utilarea cantinei din Palatul Parlamentului cu linguri găurite şi furculiţe fără dinţi, popularea clădirii parlamentare cu câini vagabonzi (are balta peşte) sau ungerea pardoselilor cu ulei.
   Mă gândesc la faptul că ideea domnului Ţopescu ar putea să încurce un pic socotelile planului său pentru că revizia ar putea dura mai mult de o zi, doar se ştie modul de lucru neaoş. Şi dacă o mai fi cazul de licitaţie pentru desemnarea firmei câştigătoare a reviziei, caiet de sarcini, contestaţii, aprobare proiect, atunci cu siguranţă s-a chinuit omul degeaba şi cere spor de stres.

Fratele ungur și românul fără oi. Sau "Bă, tu vrei să-mi furi calu'!"

februarie 17, 2009 • Editorial, Politica e un pornostar • motzoc

Preşedintele Traian Băsescu a declarat sâmbătă, la finalul discuţiilor cu autorităţile din judeţele Covasna şi Harghita, că nu este de acord cu autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc şi a făcut un apel către administraţia locală „să păstreze discuţiile în limitele Constituţiei”.
„Mi-ar plăcea ca UDMR să fie un partener loial al unei discuţii despre cele două judeţe şi nu doar un profitor de voturi”, a spus Traian Băsescu. „Am o oarecare istorie în relaţia cu UDMR, cel puţin în ultimii ani, dar eu am fost oricând gata să trec peste acest lucru. Dacă au complexele cooperării şi le place să stea în alianţă, rămâne să opteze în continuare”, a completat şeful statului.
În replică, Gyorgy Frunda a declarat: „De multe lucruri am fost acuzaţi noi, ungurii, de România, în ultimii 19 ani, dar de neloialitate faţă de partenerii de guvernare sau de coaliţia în care eram, niciodată. Am fost întotdeauna parteneri loiali, am participat la eliberarea programului de guvernare şi ne-am păstrat cuvântul dat. Niciodată nu am fost profitori, ci am fost constructori”.
În ceea ce priveşte autonomia Ţinutului Secuiesc, Frunda a ţinut să facă o serie de precizări: „Autonomia locală e autonomia localităţilor, autonomia teritorială e cea ce numim ‘administraţie locală’. Autonomia teritorială nu este pe criterii etnice.”
„Dacă în România vrem să facem o autonomie reală, înseamnă că România trebuie reîmpărţită şi, în loc de 40 de judeţe prea mici şi nefuncţionale, să creăm 12-15 judeţe mari, sau districte. Preşedintele, în modificarea Constituţiei, vorbea de 9-12. Dacă accept acest lucru, trebuie să accept că vom avea o regiune în România în care comunitatea maghiară va fi numeric majoritară”, a completat acesta. (sursa: realitatea.net)

Analiză pe text:

Băselu acuză UDMR că nu este un partener loial şi că se comportă precum un profitor de voturi. Frunda răspunde că ei, ungurii (atenţie! Nu UDMR) au fost acuzaţi de România în ultimii 19 ani de multe lucruri dar nu de aşa ceva.
1. Băselu a acuzat UDMR şi nu ungurii. Faptul că Frunda se identifică cu ungurii nu înseamnă că ungurii se identifică cu UDMR. Acuzaţia lui Băselu este strict una politică şi nu etnică. Deturnarea afirmaţiilor către o temă etnică este o manipulare de doi lei care provoacă sentimentul naţionalist şi aşa inflamat în contextul social actual. Însuşi faptul că Frunda adoptă o astfel de strategie manipulatoare nu face decât să ne îndemne să credem că fie doreşte să agite spiritele interetnice, fie pur şi simplu consideră că este calea ce mai uşoară către mai multe voturi. Oricare ar fi resortul acţiunilor sale, acesta confirmă afirmaţia lui Băselu că UDMR este un profitor.
2. UDMR consideră că este un constructor şi nu un profitor. Am demonstrat mai devreme că UDMR este un profitor. Dar este UDMR un constructor? UDMR a fost alături de guvernările care s-au perindat de-a lungul timpului. A avut oare UDMR vreo iniţiativă notabilă benefică României? A susţinut oare UDMR în vreun fel eforturile României în progresul de după Revoluţie? Din păcate nu pot decât să afirm că UDMR a susţinut doar propriile interese şi pe cele ale etniei maghiare fără un interes deosebit pentru ceea ce înseamnă România. Prin urmare, putem spune că UDMR este un constructor, însă un constructor de stat în stat care nu recunoaşte unitatea României. UDMR este un partid constituit pe criterii etnice, care nu apără ci impune drepturile unei minorităţi fără a susţine politica internă şi externă a statului din care face parte. UDMR este un partid care are relaţii mai strânse cu un stat vecin (Ungaria) decât cu propriul stat. UDMR a demonstrat de nenumărate ori că nu se identifică cu România şi chiar a sabotat în câteva rânduri buna colaborare a statului român cu UE. UDMR – un constructor? Posibil. Dar în nici un caz un constructor al României.
3. Frunda afirmă că autonomia teritorială “nu este pe criterii etnice”. Îţi răspundem neaoş româneşte: Să mori tu! Da’ cum ţi-a venit ideea autonomiei? După criterii istorice, după numărul de sate, după mărimea pădurilor rămase în picioare? După ce naiba ai delimitat Ţinutul Secuiesc? Tot Frunda se contrazice în declaraţii: “trebuie să accept că vom avea o regiune în România în care comunitatea maghiară va fi numeric majoritară”. Păi să înţeleg că de fapt ăsta este criteriul. Hai bă nea Frunda… ce dracu, ne jucăm cu fofârlica?

Nu ştiu despre voi, dar mie mi se face lehamite când începe câte unul care se crede deştept să aburească în stâga şi dreapta, poate-poate îi mai pică şi lui ceva. Mă enervează genul ăsta de oameni care merg pe ideea “noi să încercăm, poate iese ceva…”. Ar fi frumos să existe în politică şi reversul medaliei. Ar fi frumos dacă populaţia ar putea da şi voturi de blam politicenilor. Doar aşa, cât să-i ţină pe tuşă câţiva ani. Oare ar mai face comentarii de căcat?