Inca putin si valul de turisti nationali va ajunge in valurile Marii Negre, tripland populatia de pe litoralul romanesc. Deja, la fiecare sfarsit de saptamana, asfaltul Autostrazii Soarelui este calcat de anvelopele automobilelor in majoritate cu numar de capitala. In sfarsit, o gura de aer incarcat de Celsius pentru cei care vor ramane in lunile fierbinti printre betoane dar un plus de zerouri in conturi pentru proprietarii de hoteluri, pensiuni, bodegi si alte atractii ale tarmului Marii Negre. Ca in fiecare an, deja se fac estimari, calcule, liste de preturi, topuri de oferte, petreceri, studiori estivale. Lucruri noi si totusi nu. Tendinta de comparatie cu vecinii spatosi de la sud se vede in toate buletinele de stiri de sezon. Unii merg mai departe incat sa compare statiunile romanesti cu locatii aflate pe langa suratele Marii Negre, acolo unde cantitatea de bun simt pe metru patrat este aproape de top. Bineinteles, in toate aceste statistici suntem cei mai scumpi (si chiar suntem), avem cele mai putine si slabe servicii (din nou, asa este) si crestem numarul de musterii nemultumiti. An de an, acelasi discurs. Aceleasi pregatiri in pripa, aceleasi oferte dezamagitoare, acelasi respect fata de cei care vin sa-si lase salariile si primele pe acolo . Ce nu inteleg eu este cum, totusi, sunt toate locurile de cazare ocupate, cum se gasesc mereu atatia care sa plateasca multi bani pentru mai nimic, cum naiba nu se da odata cu flit magarilor care trag tepe de fiecare data ? “Nu ne place, vai ce urat, e mai frumos la sud sau oriunde in alta parte, nu se mai poate asa…”, sunt cuvinte regasite pe buzele tuturor celor care sunt chestionati vis-a-vis de oferta romaneasca. Si sunt multi cei care se regasesc avand aceste pareri . Cu toate astea, ce mai cauta dom’le acolo ? E un lucru general valabil pe meleagurile mioritice: ne place sa comentam, sa injuram, sa criticam dar nu pedepsim si nu ne asumam. “Ce magar politistu’ ca ia spaga” spun toti in timp ce dau spaga. “Ce oras murdar” spune lumea aruncand mucul de tigara pe trotuar. Cati dintre cei care critica actiunile celor din jur folosesc scrumiera din masina ? Suntem judecatori si raufacatori in acelasi timp. Hoti si vardisti. Desteptati-va, bah, secolul asta !
Căţei de cartier
Incurcate sunt caile alegatorilor. Totusi, trebuie sa recunoastem, multi dintre dumnealor sunt practici si hotarati. Au calea lor si nimeni nu-i schimba traseul. Ieri mai pe seara am avut ocazia de a purta o discutie pe tema electorala cu un personaj din categoria descrisa pe scurt mai sus. Poate stiti genul, pensionat, a lucrat intr-una din intreprinderile de stat industriale, are cel putin un deget lipsa, isi duce nepotii la scoala si, uneori, mai da cu harletul prin petecul de pamant de langa scara blocului. Omul se intorcea spre casa dupa ce facuse cateva vizite corturilor amplasate prin cartier cu ocazia campaniei electorale. Filosofia sa era una simpla: “Dom’le, daca ei cara cu sacosile, eu de ce sa nu iau macar o punga ?”. N-am stiut despre ce-i vorba, nici nu ma interesa, eram atent la doi catei care alergau printre picioarele trecatorilor inghesuiti pe trotuar din cauza masinilor parcate acolo. “Ia uite, am luat si eu doua, trei becuri, le mai schimb in scara cand se ard celelalte”. Ma gandeam ca administratorul se ocupa oricum de acest lucru, doar eram cotizanti la cheltuieli. In fine, lipsit de importanta acest aspect. Cainii gasisera niste cutii cazute dintr-un cos de gunoi si acum se harjoneau pe langa ele. Poate gasisera vreo farama de mancare. “Ia zi vecine, care-i treaba ?” indraznesc in cele din urma, gandindu-ma la ce are de zis omul, macar asa, sa am ce dicuta la bere mai apoi cu prietenii. “Ce sa fie ? Nu ma inteleg cu nesimtitii astia de la ce partid or fi ei..Tu-le muma-n…Am dus-o pe aia mica la scoala azi si i-am rugat sa-mi opreasca si mie vreo doua pixuri, vreo doua brichete…Adica io nu fumez mult da’ cateva brichete nu strica..Nu c-ar fi scump gazul da’ daca oricum trebuie sa le dea, ce mai conteaza cui le da..Pixurile mi le ia aia mica la scoala”. Cainii incepusera sa se maraie unul pe celalalt. Sigur aveau ceva de impartit. “Ia uite, mai sunt unii in fata..Ai dreacu’ astia nu era azi. Cred ca le-a ramas de impartit si trebuie sa dea tot. Uite-o pe aia cum pleaca cu doua sacose..Mai, nu va mai saturati, tu-va muma-n…Ce-o fi luat acolo ?”. Fara sa-mi dau seama eram prins in problemele sale. Chiar, ce facea doamna aceea cu doua plase de pixuri, brichete, becuri, harti si ce mama naibii mai ii dadusera ? Avea si vecinul meu dreptate..Dati cate putin sa ajunga la toata lumea ! “Hai vecine, ia si tu un bec si mi-l dai mie daca nu-ti trebuie..Ca io le mai schimb prin scara, ti-am zis.” .Cainii ajunsesera cumva in mijlocul intersectiei, nepasatori la masinile ce se indreptau galagioase spre casa. Pareau impacati cu ce gasisera mai devreme in cos. “Auzi, vecine…” intreb eu nelamurit, “..te duci la vot ?”. Profunda intrebare, profund raspuns. “Mai este pana duminica inca doua, trei zile..Vedem ce se mai intampla. Poate ma duc, poate nu.”. “Strasnic om !” imi trecu prin minte. Era clar, omul analizeaza si despica firul in patru. Care are programul cel mai bun, cu ce proiecte ataca fonduri europene, cum vede strategia de dezvoltare..Adica, votul trebuie sa fie unul inteligent. “Ei, tot pe asta l-oi vota. Pai, eu ii cunosc pe ailalti ?” . S-a dus naibii analiza, votul inteligent. Ne cam ducem naibii cu fiecare zi, de fapt. “Pai stati asa, nu vedeti ca nu s-a intamplat mai nimic in ultimii ani, de ce nu schimbam si noi ceva…?”. Mai bine nu intrebam. Imi vedeam eu de drumul meu, ma uitam dupa caini..Chiar, au disparut cainii…Unde s-or fi dus ? “…Noua ne-a dat si de mancare pe la serbarile alea prin parc, am fost si in excursie de vreo doua ori cu primaria..Adica, altii poate n-or face nici atat”. “Da, dom’le dar nu sunt parcari, curatenie, spatii verzi, drumuri asfaltate..Ne sufocam, nu vedeti ?”. Adica, spuneam si eu de cacaturi din astea, spuse de vreo 18 ani.”Aaa, pai duceti-va voi tinerii si luati atitudine..Schimbati voi, ca voi vreti..Noi ne-am cam trait viata.”. Futu-i gura ma-sii, ca nu putea s-o spuna mai bine ! Ma si gandeam la tinerii din cartier. Aia care incep sa devina majoritari. Ma gandeam si la atitudinea lor, vointa lor de a schimba lucrurile in bine. Ma gandem la tinerii aia care tripleaza an de an numarul abandonurilor scolare. Tinerii aia ecologisti si carora le place sa arunce cu pet-ul din masina, la semafor. Aia care abia acum incep sa-si traiasca viata. ..
…Oare ce-or zice cei doi catei ? Pentru ei cum se vede viata ?
Un week-end de gratar
Gata. S-a terminat sezonul de schiat din Austria. Incepe marea vanzoleala de pe malurile grecesti sau bulgaresti. Dar pana atunci, sa o ardem un pic prin tara. Si o ardem doar sambata si duminica, ca in rest se munceste, nu gluma. Televiziunile se intrec in week-end in gasirea de locatii cat mai bune si mai pline de gratangii. Reporterii transmit de langa grilajul fumegand si incarcat cu traditionalii mici, traditionalele pulpe de pui, toate inconjurate de traditionalele si nelipsitele pet-uri de bere. Pajistile se incarca de mese si scaune de plastic, pavilioane, masini cu manele, copii zbierand, gunoaie de week-end. Se rade, se glumeste, fetele tuturor sunt incarcate de o fericire plina de carbune, relaxarea intelectuala domina peisajul. Ce muzee, ce teatru, ce “ocrotiti natura”, gratarul este parte din noi. Este drogul national. Asteptam cu infrigurare primavara numai sa putem consuma un pic de carbune. Chintesenta identitatii de roman se cladeste cu fum si mici.
…Vazusem un reportaj in care era prezentata “Sarbatoarea narciselor”, de langa satul Vad. Aceeasi mare de oameni langa movilitele de fum, aceleasi masini peste flori, aceleasi minti odihnite. Suntem intr-o rezervatie naturala, “Poiana narciselor”, unica in Europa, iar capii de familie aveau bratele pline de narcise ! Mi-as fi dorit sa le cada mainile si sa se transforme in ingrasamant de flori. Mi-as fi dorit un potop biblic.
In rest, totul normal. Terase pline, parada gay, 30 de grade la umbra, praf, campanie electorala. A-propos, iesim la un gratar sambata ?
a.Vid de informare
Zilele astea trebuie sa fi implinit doua saptamani de cand m-am rupt de tot ce inseamna informare media. Mi-am tinut ochii si urechile departe de titlurile ziarelor si ale buletinelor de stiri de la radio si tv. E asa liniste…
Cum e si firesc, lucrurile se intampla prea bine si fara mine sau aportul meu. Politicienii flencanesc la cuvinte goale ce put a demagogie ieftina, cotidianele ne provoaca atentia cu aceleasi noi si vechi subiecte prezentate in ambalaje diferite, fata de la pagina 5 e la fel de despuiata si interesata de o cariera in modeling, vedetele de ceara isi ard cum stiu mai bine timpul de pomana, Realitatea se repeta de dimineata pana noaptea. Pamanul inca se invarte cu sau fara voia cuiva.
E ca si cum mi-as tine respiratia intr-un mediu toxic: in prima faza imi face bine ca nu inhalez aerul nociv, dar intr-un final e inevitabil sa inspir o gura pentru a-mi procura oxigenul indispensabil. Cat as putea sa-mi tin si respiratia?
Reancorati cargoul ideilor in realitate!
Imi multumesc pentru neatentiea acordata. N-am pierdut nimic, decat echilibrul. Inca un metru, va rog…
Cum s-a împotmolit românul la mall
“Ce faci, te plictisesti? Hai sa dam o tura prin Mall. Ne asezam la o masa, comandam o racoritoare si luam si noi pulsu’ la lumea buna.”
Daca vrei sa masori nivelul fitelor din capitala fa o oprire la mall. E un adevarat barometru. Burtosi de fete tinere gata, baieti cu bani de la tata, fete cu ochii-n doua cate doua pentru fiecare compartiment al portofelului doldora de euro. Ici-colo cate un condamnat la subzistenta ratacit, receptand din plin privirile pline de dizgratie ale majoritatii. Cam asta e aluatul care umfla cupola locatiei in figuri.
Bine, bine… dar ce ne facem cand se pun la umflat dupa aceeasi reteta si baietii care s-au plictisit sa scuipe la seminte pe trotuar in fata blocului? Primii enumerati mai sus sunt parte activa din fenomen, sunt ceva intrinsec. Viata la mall fara ei ar fi ca viata la supermarket, ca lantisorul stropit cu aur sau ca haina fara eticheta de firma.
Dar astialaltii? Astia cu buzunarele pline de verzisori de cate un leu? Astia ce s-or strofoca sa ajunga la nasul tuturor mucosilor parveniti sau la pungile cu bani – castigati cu sudoarea muncii altora – ale smecherilor din peisaj? Raspunsul vine brusc: astia au valoare, frate! Astia sunt adevarati! Nu esti din breasla lor, iei subit valoarea “false”.
Unde se imbina snobismul cu prostia te trece… o situatie de cacat. Iar toate personajele intregesc un tablou al grotescului, al lipsei simtului de ridicol.
Am crezut ca cel mai neinspirat mod de a-ti omori timpul este sa faci ture prin oras cu autobuzul 336, cum faceam in studentie dupa ce ne storceam ultimele resursele pe cate-o carte rece la biblioteca din campus. Corect gresit! Parca nici atarnatorii nu mai sunt ce-au fost odata…
Cine nu are bani, sa-si cumpere!
Anul asta m-am hotarat. Vreau sa devin milionar in dolari. Un milionar in dolari cu bani, cu multi bani… Fara grija zilei de maine, dar cu grija zilei de ieri (adica sa ma intreb in fiecare dimineata ce am facut ieri rupt de beat toata ziua). Sunt dispus sa urmez cursuri sa obtin calificarea de milionar in dolari.
Independent de decizia asta a mea, intamplarea a facut sa pun mana pe o hartie care aducea foarte mult cu o bancnota euro. Mi-a sarit in ochi, ce-i drept, pentru ca eu nu obisnuiesc sa las valuta la vedere. Mult mai sigur e sa o depui in banci sub forma de rata lunara.
Dupa ce am numarat zerourile, care erau sase le numar, m-am gandit ca daca s-ar introduce o astfel de bancnota in circuitul monetar din Romania, prima ar fi surprinsa la un chiosc de ziare din mall cand Adi Minune, ramas fara marunt, ar vrea sa-si cumpere ziarul.
Am intors hartia pe cealalta parte si… ce sa vezi?! O intrebare de un milion de euro: “Vei merge tu in cer?”. Poftim!? Ce inseamna asta? Oferta promotionala la Blue Air? Se cauta Jack pentru escaladarea vrejului de fasole? Nu mai inteleg nimic… acum avem si excursii in rai la super-oferta? Dumnezeule, cum dracului vine treaba!?
Apoi urmeaza un test rapid pe care eu personal l-am picat cu brio. Punctajul acumulat ma incadreaza in profilul vinovatului mincinos, hot si hulitor. Prea curvar asa… nu sunt.
O propaganda religioasa pangarita in toate gaurile zerourilor din milionul de euro. Dar trebuie sa recunosc ca ideea cu euroii e bine aleasa. La mine a functionat si mi-a atras atentia. Totusi, oamenii care au nascocit fituica asta la ce Doamne Doamne s-or inchina? E cumva o noua optica in promovarea pioseniei, una vazuta prin ochiul dracului?
Bine ca nu au vrut sa atraga atentia punand textul pe dosul unui aparent calendar cu o femeie despuiata sau, mai simplu, printr-o scena in care Papa isi face ultima rugaciune pe esafod inainte sa fie ghilotinat dupa ce a intretinut relatii intime cu o virgina mulatra lesbiana. Sincer, nu mare mi-ar fi fost mirarea daca textul s-ar fi incheiat cu o concluzie in genul: “Hai bai oameni buni, cum dracu’ sa nu credeti in Dumnezeu?!”.
Statie, va rog!
Am capatat o ura vecina cu nestapanirea de sine fata de soferii de maxi-taxiuri din Bucuresti.
Cred ca opresc aproape oriunde la vazul semnului de “ia-ma nene” sau la auzul cuvantului “statie” ce razbate din spate. Am vazut soferi oprind in intersectie in plin trafic sau pe trecerile de pietoni printre pietoni, in statiile RATB incurcand concurenta sa-si lepede/preia calatorii sau in timp ce erau in coloana tinand pe loc mai bine de jumatate de minut pe cei aflati in spate. Ce pista ma-sii… cateva claxoane in plus nu schimba prea mult nivelul decibelilor din imprejur.
Stiu… la ce haos e in orele de varf in capitala si la ce “meseriasi” participa la trafic, astia sunt mici copii. Dar mie mi-a picat pe maxi-taximetristi pentru ca i-am surprins sistematic in astfel de posturi.
Eu oricum nu apelez la serviciile lor pentru ca nu pot folosi biletul de o luna de care nu fac uz pe RATB si in plus mi-ar mananca si tot maruntul destinat automatului de cafea ( asta nu e chiar o cauza, dar am simtit nevoia sa o spun). Nu mai pun la socoteala ca aici nu poti lua sau negocia o amenda.