“Jegul”, în pericol să se cureţe

• Frustrări din cartier •

Şoc în lumea studenţilor beţivi electronişti şi nu numai – adică nu numai beţivi şi nu numai electronişti. Jegul, sau Expres Olimp cu numele din acte, cârciuma din campusul Leu, este în pericol de a fi închisă.

Aflarea veştii ăsteia m-a lovit direct în moalele capului. Şi sunt convins că nu numai pe mine. Trei ani de zile – intensiv – şi alţi doi – cu jumătaţi de măsură – mi-am investit marea parte a resurselor materiale la Jeg. Mă pot considera unul din acţionarii cu drepturi depline. Dacă aş fi adunat toate paharele goale de plastic rămase de la bere, aş fi ridicat un turn mai înalt decât cele 11 etaje ale căminului de vizavi.

În anii mei de studenţie, Jegul era spaţiul ideal unde mii şi mii de secunde se îngrămădeau să devină victime. Era eşafodul perfect unde puteai să-ţi omori timpul, nedând socoteală nimănui. Jegul era debuşeul viselor ieftine dar indispensabile, al aspiraţiilor imediate, ce vizau clipa urmatoare, vechină acumului de atunci. Acolo am învăţat să trăiesc clipa. Jegul era punctul de plecare şi punctul de oprire al majorităţii acţiunilor desfăşurate într-un campus în care ai fi putut rămâne închis cu săptămânile, fără ca timpul să întrebe de tine. Jegul dădea savoarea victoriilor şi alina, amorţind sau nu în alcool, înfrângerile din disputele cu balaurul numit facultate.

A închide Jegul studenţilor este ca şi cum ai desfiinţa cancelaria profesorilor. Este ca şi cum ai confisca punctul zero. Sau, e ca şi cum vreun mahăr din UPB ar vrea să facă nişte bani frumoşi de pe urma închiderii cârciumii.

Păi unde îşi vor mai copia “electroniştii” de mâine sau de poimâine temele, unde îşi vor mai bea berea de dimineaţă şi cafeaua de seara, unde îşi vor mai contempla înfrângerile şi unde îşi vor mai sărbători victoriile, examen după examen?

Campania “Facultatea de Electronică şi TC” nu poate fi susţinută fără o cârciumă fidelă cum a fost atâta vreme Jegul. Este ca şi cum te-ai arunca la lupta, direct în linia întâi, complet lucid.

Cine nu e de acord cu strămutarea Jegului are şansa să îşi exprime această optiune. Există deja o petiţie în sensul ăsta chiar aici.

Mesajul nocturn al unei pisici de apartament

• Frustrări din cartier •

„Mă aflu în secolul 21, anul 2008, undeva într-o capitală europeană. Nu mă întrebaţi de unde cunosc aceste date. În general, nu am multe de povestit. Mănânc, dorm de rup, mai alerg uneori pentru dezmorţirea oaselor. Humanoizii care îmi ţin companie sunt de treabă, frig nu-mi este, probleme nu am…Care-i treaba, atunci ? Păi, azi noapte, în timp ce visam că tocmai ce prinsesem toate păsările alea care trec enervante prin dreptul geamurilor şi făceam instrucţie cu ele, m-am trezit brusc deranjată de un zgomot ciudat. O tulesc nervoasă din mijlocul patului (mulţumesc pe această cale celor doi colegi de apartament care au ales un material bestial pentru pătură, vă pup !), îmi reglez din mers dispozitivul cu infraroşu, scot la înaintare mustăţile proaspăt reînoite şi mă îndrept către zona emiţătoare de sunete. Pfuai, se auzea de la mine din baie ! Dar, ciudat, de undeva dincolo de perete. Mă concentrez, încerc să focusez punctul cu pricina şi aştept. Mă aşez pe burtă şi încerc să-mi fac un plan de bătaie. Zgomotul continuă sacadat, enervant şi parcă mai tare. Între timp, aud mişcare şi din zona dormitorului. Unul dintre tovarăşi se trezise la rândul său şi mă tot sâsâia..Nu am înţeles care-i şpilu’. Fac o paranteză cu această ocazie pentru a-mi exprima curiozitatea făţă de anumite interjecţii (deci, cunosc şi ceva gramatică, da ?) pe care cei doi humanoizi le folosesc uneori în discuţiile care le poartă cu mine. Mă amuză, pe de o parte, când îi văd cum se chinuie să-mi spună ceva cu toate că nu folosesc limbajul meu. Pe de altă parte, mi se par plictisitori văzându-le feţele alea schimonosite…În fine, tot simpatici îmi rămân… Revenind la şoarecii noştri, deci, ăla mai gras dintre ei mă tot sâsâia. L-am lăsat, nu i-am spus nimic, fiind preocupată cu scanarea zonei din faţa mea. El, ce face ? Vine gălăgios, mi-aprinde lumina, spune ceva pe treaba lui, acolo, ce mai, îmi strică toată pânda ! Băi, boule, pardon, omule, îi zic eu de colo, ce faci, nu vezi că sunt aici concentrată, am stat ca proasta aici degeaba ?…Mă ia în braţe, mă dă la o parte, eu îi explic în continuare ce făceam, tot degeaba. Se pune şi el la pândă, în fine, îmi găsesc şi eu pe lângă el o poziţie şi-mi continui treaba. La un moment dat, pleacă şi apare cu o maşinărie în mână. Un fel de pistol cu un tub, ceva de genul ăsta. Îl las să-şi facă damblaua, mai bag ceva la maţ între timp iar apoi încep să verific ce a făcut prostu’. Zgomotele între timp au dispărut, omul a stins lumina şi s-a dus în culcuşul său. Eu mi-am dat seama despre ce este vorba, hai să-i zic şi lui meseriaş. Termin verificarea (pusese nu ştiu ce soi de cremă pe la tuburile alea din baie, mi s-a lipit şi mie de mustăţi, în fine, un nepriceput) şi hai să-l anunţ despre ce cred eu că se află în spatele sursei de zgomot. Nici n-am făcut bine primul pas că iar începe gălăgia din perete. Pac, mă aşez iar în poziţie de cercetaş, activez dispozitivele de urmărire când colo ce să vezi ? Apare iar humanoidul ! Băi, nene, lasă-mă să-mi fac treaba ! E un şobolan acolo, ce nu înţelegi ?! Te descurci tu cu el ? Păi numai să-l vezi şi fugi ca iepurele de aici…Şi iar încearcă să mă dea la o parte, eu mă ţin tare acum, apelez la gheare (căcat, mi le-au tăiat ăştia iar), zgomotul iar dispare, futu-i gura mă-sii ! Mi-au stricat noaptea, mi-a sărit şi somnul, lăsaţi-mă în pace ! În fine, mi-am făcut un duş, am mai servit ceva şi m-am dus în pat. Şi, na, am stat cu spatele la voi !”

Varianta scurtă: azi-noapte, în anul de graţie 2008, într-o capitală europeană, într-un cartier cu apartamente de cel puţin 100 000 de euro, un vrednic şobolan rodea de zor în peretele unei băi, la etajul 7. Până la urmă, fenomenul este normal. Normal pentru şobolani, să roadă.

Credincios pentru o zi

• Frustrări din cartier •

Statisticile spun că, în România, aproape 90% din popor are încredere în cele bisericesti. Acest lucru se poate observa privind stoicismul cu care mulţimile înfruntă oboseala şi temperaturile de afară, aşteptând să atingă moaştele vreunui sfânt sau vreunei sfinte.Pioşenia devine o stare prioritară şi generală. Ştergerea listei de păcate este determinantă pentru a sacrifica ore întregi la călcatul în picioare. Transa colectivă îşi aşteaptă clientela, promiţând duhovnic iertare. Vom fi mai buni, vom respecta poruncile. Dumnezeu ne iartă, ne ajută.

A doua zi vânzătoarea de cartofi se întoarce la galantar, măsluind kilogramele. Şoferul de taxi revine în cursă, înjurând de toţi sfinţii. Muncitorul se întoarce pe şantier, furând material şi timp de lucru. Politicianul înşeală mai departe. Lista păcătoasă îşi primeşte umplutura, aşteptând următorul sfânt. Atunci vom fi mai buni, vom respecta poruncile. Uneori, nici atunci.

Hai să emigrăm fără să ne supărăm!

• Frustrări din cartier •

Am găsit prin presă un raport care reflectă, într-un fel, potenţialul de dezvoltare al României, precum şi nivelul educaţional, social şi cultural al generaţiilor imediat următoare. Pe scurt, se spune că aproximativ o cincime din elevii români şi înscrişi în învăţământul obligatoriu au abandonat studiile. Probabil, nu se pot împărţi între şcoală, muncă şi familie. Le-au ales, se pare, pe ultimele două, dovadă că celula societăţii ocupă un loc important în preocupările acestora dar şi faptul că nu pot îşi pot concepe existenţa fără a munci. Apoi, se mai spune că aproape jumătate din absolvenţii de liceu nu au diplomă de bacalaureat. Evident, au făcut-o din respect pentru natură. S-au gândit că pentru a produce acele diplome dispar nişte copaci, în consecinţă au preferat să protejeze mediul înconjurător. Am mai aflat că circa un sfert din preşcolari nu merg la grădiniţă. Normal. Fiind îndrumaţi de părinţii lor, care au abandonat şcoala pentru a munci, învaţă, de fapt, adevăratele valori ale societăţii. Muncă, muncă şi iar muncă. Încă o cincime din elevii de clasa a patra nu pot înţelege un text scris, spune aceeaşi statistică. Iată o dovadă că micuţii protestează împotriva distrugerii limbii materne şi nu vor să recunoască textele de tip messenger. Bravo lor !
Citind acest studiu, mi-am dat seama că poporul are viitorul asigurat. Pot, deci, fugi liniştit din ţară.

Una la primărie, alta la bălărie…

• Frustrări din cartier •

Am remarcat în ultima perioadă, pe diferite suporturi media, isprăvile unor primari „vrednici” care, sanchi, se străduie în a schimba pozitiv imaginea localităţilor pe care le păstoresc. Sunt deja celebre fântânile multicolore, telegondolele, cu avize de plată peste norma suportată, moral, de contribuabil. Mai nou, cel puţin în capitală, unii edili au început a pune, cică, mare preţ pe spaţiile verzi decorative. Îmi vin în cap palmierii aşezaţi cu aroganţă şi snobism prin diferite intersecţii iar, mai nou, figurinele din plante, apărute ca nuca în perete prin unele sectoare. Pe lângă faptul că, iarăşi, facturile pentru aceste spoieli pot fi peste măsură, intervine şi totala lipsă de bun-simţ şi bun-gust. Dar nu aceasta este problema. Sunt un adept al conservării naturii precum şi al perpetuării exponenţiale a tot ceea ce înseamnă zonă verde, deci, într-un fel, mă bucură preocupările de acest gen. Mă doare, în schimb, faptul că se pot face cu banii cheltuiţi pe aceste porcării populiste şi linguşitoare unele lucruri cu adevărat serioase, din punct de vedere al conservării şi plantării de arbori. Sunt o groază de copaci lăsaţi să moară, există, de asemenea, foarte multe spaţii potenţial naturale neîngrijite. Dar, din păcate, ele nu ies cu nimic în evidenţă, ca şi amplasament. Intersecţiile sunt altceva. Acolo, băieţii cu tricolorul peste costum pot să-şi exprime la nesfârşit părerea lor despre fraierii care îi votează. Hrana spirituală a acestor mase de electori este dată de machiajul strident şi nepotrivit dar deosebit de scump al zonelor unde îşi freacă traseele zilnice. Ieşiţi din cartierele lor cenuşii, anoste, murdare şi betonate, aceşti bipezi cu mintea obosită şi odihnită în acelaşi timp, posesori de manevrabilitate a ştampilei în cabina de vot, sunt amăgiţi cu trei copaci exotici şi patru straturi de flori, încadrate strategic în peisajul oricum stricat al urbei. Relaxaţi de imaginea înfăţişată, indivizii uită de gropi, gunoi, transport jegos, aer murdar, câini vagabonzi, lipsa locurilor de joacă, a parcurilor, în fine, şterg puţin căte puţin lipsa unei vieţi normale. Iar când au tendinţa de revenire, au grijă aleşii să arunce o altă sesiune de transă urbană. Este revoltător faptul ca ne mirăm şi considerăm înfăptuiri măreţe nişte chestiuni care sunt normale şi sunt, oricum, plătite tot de noi. Mă refer aici la lauda exagerată atribuită unor primari care au mai cosmetizat câte ceva, peste medie, folosindu-se, oricum, tot de banul public. Am început să cred că, fără să inventăm vreo tehnologie, am descoperit în România călătoria în timp. Involuăm odată cu trecerea vremii. Deja îmi închipui urmaşii de neam, peste secole, hrănindu-se în copaci. Problema este că vor trebui să se adapteze pentru că, involuntar, copacii vor fi dispărut până atunci.

Urmăriri de fonduri ca în filmele cu poliţişti

• Frustrări din cartier •

Poliţia Română va achiziţiona 2000 de autospeciale marca Logan cu dotări în valoare de peste 55000E. Ţinând cont – sau mai bine zis conturi – că preţul unui Logan se poate cocoţa maximum până la 11000E, a dota un astfel de vehicul cu tehnică de cinci ori mai scumpă este ca şi cum ţi-ai face apartament de trei camere într-o garsonieră.

Să lăsăm răutăţile şi să vedem cam care ar fi elementele din dotare. Avem aşa: trusă pentru marcare – cu lavă vulcanică, presupun, pentru o mai bună vizibilitate pe timp de iarnă, trusă criminalistică pentru iluminare – cu centrală eoliană inclusă, ladă frigorifică – numai pentru şampanie şi bere scumpă, sistem de avertizare optico-acustică – pentru a ţine de şase între puii de somn , trusă pentru marcarea zonei – cu aromă de urină de urs grizzly, pentru a intimida infractorii, trusă de amprentare – pentru identificarea amprentei dentare, dispozitiv informatic portabil de stocare şi prelucrare a imaginilor din teren – observator astronomic portabil, combinezoanele, mănuşile, vestele reflectorizante şi căşti – aplicate cu vopsea invizibilă pentru o mai bună camuflare în faţa infractorilor, radar aerian şi, desigur, staţie emisie recepţie intergalactică.

Scurt istoric de subteran

• Frustrări din cartier •

  Cine se trezeşte de dimineaţă ajunge departe, cică. Cine se trezeşte de dimineaţă şi merge cu metroul ajunge pachet de nervi, asezonat la greu cu sudoare. De la corporatişti  gelaţi inclusiv pe părul de pe piept, până la omuleţii cu ochi roşii produşi de  curentul din cârciuma de lângă staţie, cu toţii împart acelaşi peron sau vagon. Ca o societate evoluată ce suntem, normal că ţinem pasul şi cu ultimele strigăte ale tehnologiei şi ale bunului confort. Acest lucru se observă încă de la intrările în subteran, unde accesul este limitat la o singură uşă prin care, dacă ai neşansa de a fi proprietar de puţine kilograme, poţi fi azvârlit violent către lumea din care tocmai ai sosit. Deosebit de precis este indicatorul de timp al peronului care îţi poate arăta enervant de clar cât de puţin ţi-a lipsit să apuci ultimul metrou. Nu vei ştii nicodată cât o să aştepţi ca prostul până la sosirea următorului tren. În fond, de ce te-ar interesa ? Dar iată că apare şarpele de oţel. Acum îţi doreşti să nu deţii surplus de kilograme. Îţi doreşti, de fapt, să mergi spre casă unde ai putea să faci o baie, curăţând de pe tine începutul nu tocmai roz al zilei. Cauţi în acelaşi timp răspunsuri la fel de fel de gânduri legate de procreere, taxe, occident. Nici nu-ţi dai seama când ieşi la suprafaţă. Până la urmă ai scăpat de trafic şi claxoane, nu ? Metrorex, măi domnilor, voi când crăpaţi ?

Uriaşul Papă-Lapte

• Frustrări din cartier •

Un bebeluş din localitatea Flămânzi a cântărit la naştere 6,3 kg. Păi cred şi eu… imediat ce a apucat să perceapă primele sunete şi a auzit pomenindu-se succesiv numele localităţii de baştină, micuţa, căci despre o fetiţă era vorba, s-a înspăimântat de ideea că după ce ochii vor vedea lumina zilei, urechile i se vor lungi de foame şi s-a pus pe treabă, storcând-o pe biata mă-sa.

Faptul că un nou-născut gigant a venit pe lume tocmai în localitatea Flămânzi e o simplă întâmplare şi nicidecum un paradox. Ce-ar însemna acum să începem cu toţii să ne minunăm dacă în localităţile Buda sau Vişeu ar dăinui un miros de aer curat, dacă localitatea ieşeană Cioca-Boca ar sta în top cu cele mai multe fecioare pe metru pătrat sau, ca să păstrăm topicul, dacă în localitatea croată Pula ar fi perioade când maternităţile ar înregistra doar naşteri în rândul fetelor?

Specialităţi nocturne în luna lui cuptor

• Frustrări din cartier •

Vara, cu-ale sale călduri diurne ce pândesc a cocoţa mercurul pe gradaţiile termometrelor dincolo de primele 40 de grade, pe plus, ale lui Celsius, şi-a intrat deja în drepturi. Forfota oraşului, care începe înainte ca lumina să inunde orizontul îmbâcsit şi se amplifică la apariţia primelor raze ale unui soare ce nu se mai satură să se încoroneze zilnic, la amiază, se topeşte, stoarsă de vlagă, la adăpostul unei nopţi parcă neputincioase. Blocurile de beton par nişte mici monştri răpuşi, ce caută disperat să-şi refacă forţele, adulmecând fiece briză de aer mai rece, prin ferestrele larg deschise ca nişte imense nări. Doar adânc, în întunericul difuz, perturbat de lumina artificială ce arde în apartamentele celor fără somn sau de lumina gălbuie a iluminatului public, rămâne parcă loc şi vreme de puţină tihnă.

Situaţia devine strigătoare la ceru’ mă-sii, atunci când, cu mult înainte să se îngâne ziua cu noaptea, se îngână maneaua de jale cu glasul răguşit al unui prisoner al iubirii ce o simte pentru o gagica de miloane. Iar dacă piesa, responsabilă pentru cămaşile sfâşiate, mai e redată şi obsesiv de un casetofon de maşină depăşit, ce sughiţă trilurile zgomotase, izbindu-le de betoanele încinse, atunci chiar că te ajung gânduri care ar concura cele mai abominabile scenarii horror. Adică, dacă serviţi căcat, măcar să fie de bună calitate, băi fraţilor! Păi la câti bani vehiculează barosanii prin versurile lu’ cântecele alea, nu puteţi pune şi voi mână de la mână să luaţi pe cîrîială un casetofon mai de doamne-ajută? Păi să nu dau drumul la rock pe voi? Zău aşa…

Dar poate n-ar trebui să mă supăr aşa tare. Vorba aia: “oamenii care munceşte, seara se macheşte”. Avem de-a face doar cu simple manifestări prozaice nocturne, însoţite de scurgeri semnificative ale bunului simţ, ce se preling în torente, întreţinând picătura chinezească a neaoşului cu ochii orizontalizaţi de consumul excesiv de bere stătută la pet sau… o noapte de foc în Bucureşti.

Ţin minte că vara trecută am surprins la non-stop-ul din cartier care închide ceva mai târziu, o frântură dintr-o discuţie pe tema muzicilor, care trata, nu aşa frontal cât prin clătinare, tema manelelor şi a controverselor iscate de fenomenul manelelor în sine. Atunci, unul din participanţii la discuţie – ale cărui orizonturi artistice scârţâiau îmbibate în alcool asemenea lemnului unei corăbii ţinută peste măsură la apă – a concluzionat într-o notă vădită de superioritate şi suficienţa :”Toată muzica e frumoasă, trebuie numa’ să ştii să o asculţi”.

Vă multumesc… dacă doriţi să vă deschideţi sufletele, cheia sol e la domnu’, sub preş.

Avem un popor, cum procedăm ?

• Frustrări din cartier •

Am tot auzit zilele acestea, de la diversi cunoscuti intorsi din Elvetia de la Campionatul European, cum ca s-ar gandi ei sa se mute acolo definitiv. De ce ? Pentru ca este totul frumos, curat, flori in geam, lume relaxata si stupid de amabila, infrastructura, caini cu covrigi in coada si multe alte chestiuni odihnitoare pentru retina si materia cenusie. Acum este clar ca acestea sunt discutii si situatii vechi, dezbatute incepand de la statia de metrou pana la camera de cafea din sediul de multinationala. Ceea ce ma intriga pe mine este faptul ca desi le tot discutam, ne aratam cu degetul, injuram prostia si mediocritatea, cu toate acestea situatia nu devine roz. De ce nu exista in capitala unei tari membra UE, Bucuresti de exemplu, flori la geam, cladiri istorice renovate, drumuri fluide, spatii verzi indestulatoare, lipsa tonelor de praf si noxe si multe altele ? De ce neamtul isi matura singurel trotuarul din fata casei si romanul nu ? Imi aduc aminte cata indignare din partea celor pe care nea Base a vrut pe vremea cand era primar sa-i oblige sa-si spele trotuarul din fata resedintei…Cica nu li se parea normal sa faca ei asta. Eu cred ca este o diferenta mare intre noi si ei. O diferenta pe care nu o vom recupera niciodata si nu din cauza ca nu avem timp ci din cauza ca nu putem. Nu vrem. Nu ne intereseaza. “Las-o bre, ca merge asa !” este un mesaj definitoriu pentru Romania. Este brandul de tara.

  Am ramas un pic uimit citind presa de azi si urmarind criticile aduse nationalei de fotbal a Germaniei, de catre  presa germana si de catre oficialitatile sportive din aceeasi tara, cum ca nu au jucat bine, ca nu merita laurii victoriei desi, sa fim seriosi, s-au calificat in finala competitiei ! Culmea este ca jucatorii au plecat capetele, au recunoscut lipsurile, si-au vazut lungul nasului. Ai nostri inca sunt nemultumiti de faptul ca nimeni nu apreciaza  remizele obtinute  cu vicecampioana si campioana mondiala desi acest lucru ne-a adus doar un rusinos loc 3 in grupe. Cum ar veni, haideti sa apreciem mediocritatile ! Inca o mare diferenta intre ei si noi. Evident, nu cred ca o vom recupera vreodata.

   Eu zic, totusi, ca marea problema este lipsa spiritului de comunitate. Il mai putem gasi, poate, in unele mici localitati din Ardeal (din cate am vazut eu, fie sasesti, fie unguresti, prea putine de sorginte romaneasca). Ne lipseste respectul fata de vecinii de societate. “Fac ce vreau eu ca doar este spatiul meu !”. Corect, daca spatiul tau ar fi unul izolat si nu ar incalca dreptul la confort al celorlalti. Vorba ceea, scrie in Constitutie.  E adevarat, pestele de la cap se impute. Daca cei care construiesc si intretin un sistem nu vor incepe sa educe natia asta cat de curand eu cred ca nu mai avem nicio sansa. Daca tu, ca parinte, nu insufli copilului tau niste valori definitorii pentru o societate moderna cine sa o faca ?

Revin la o intrebare care-mi vine in minte obsesiv (uneori): cati dintre fumatori folosesc scrumiera din masina sau cosul de gunoi de pe strada pentru a-si arunca mucul de tigara ? …De ce, mah, “animalilor” ?