Am primit cadou albumul lor. Nu ştiam cine sunt. L-am ascultat, mi-a plăcut, am dat un mesaj. Am aflat informaţii (cu liniuţă, nu în formă literară 🙂 ):
-trupa Astero a început să „prindă formă” în iarna lui 2008, cu Laura la voce, Claudiu la tobe şi Vlad la una din chitări (erau două pe atunci). Între timp, al doilea chitarist s-a retras, la fel şi basistul, care a fost înlocuit de Jojo, ajungându-se la formula actuală.
-au început mai serios concertele în toamna-iarna lui 2009, având până în momentul de faţă peste 30 de cântări live la activ.
-au câştigat în vara lui 2010 ediţia a doua a concursului RockBattle.
-s-au calificat în finalele concursurilor Stufstock, Rocksin şi GBOB Romania.
-au fost nominalizaţi de revista Metalhead la titlul de Best Alternative Newcomer
pentru 2010 (rezultatele se anunţă în februarie).
–Ajutor, una dintre piesele de pe Voi, noi şi maimuţele (n.r.: acesta este primul album scos de trupă) a fost difuzată pe CityFM.
-se pregătesc pentru filmarea unui videoclip şi în perioda aceasta compun pentru al doilea album.
-lucrează intens şi la propriul site, care va fi lansat în urmatoarea lună.
Restul le puteţi afla de pe pagina lor de myspce, www.myspace.com/trupaastero Noi am pus câteva întrebări şi am primit o tonă de răspunsuri. Mulţumim trupei Astero pentru interviu!
RevistaCioburi: Cum a început totul?
Jojo: Atunci când într-o noapte fierbinte spermatozoidul câştigător a ajuns la mama-ovul şi s-a produs extorsiunea degajamentului sinergetic care peste 9 luni a dus la naşterea mea.
Claudiu: Alţii de ce pot şi noi nu am putea?!?!+Vrem şi noi!!!= ceea ce facem astăzi în plan muzical.
Vlad: A început cum încep toate lucrurile în domeniul ăsta – cu o repetiţie.
Laura: Din prieteni în prieteni, am aflat unii de alţii şi ne-am adunat, mânaţi de pasiuni comune 😛
R.C.: Cine v-a marcat existenţa muzicală?
Jojo: Părinţii mei, atunci când mă obligau şi mă bateau să fac muzică.
Claudiu: Muzica pe care o asculta taică-miu, la casetofon, apoi muzica pe care o asculta frate-miu şi, în final, muzica pe care o ascultam eu.
Vlad: Un tip al cărui nume nu îl ştiu, într-o tabără în care am fost când eram mic-mic de tot, care cânta la chitară; când l-am văzut mi-am spus că e un lucru pe care mi-ar plăcea să îl fac şi eu. Apoi, muzica de la magnetofonul părinţilor şi, mai târziu, de la casetofonul meu.
Laura: Metallica, Pantera, Alice in chains, Guns&roses etc.
R.C.: Cum se traduce „ASTERO”?
Vlad: ASTERO se obţine în felul următor: se ia expresia „Emotional Range Of A Tea Spoon”, se extrag iniţialele cuvintelor din expresie şi se amestecă bine.
R.C.: Sunteţi mai buni decât alţii?
Jojo: La pat?
Claudiu: Fiecare este mai bun decât celălalt. Totul depinde de standardele şi gusturile celui care te ascultă.
Vlad: Suntem mai buni decât unii şi mai slabi decat alţii. Important e că celor care ascultă muzica noastră să le placă îndeajuns de mult încât să spună că „unii” sunt mulţi şi „alţii” sunt puţini.
Laura: Avem coaiele mai mari :)) Nu suntem proprii noştri lăudători şi oricum ţine foarte mult de gusturile muzicale, ştim doar că suntem fiecare foarte buni la ceea ce facem şi atât contează, comparaţiile cu alţi artişti sunt inutile şi neconstructive.
R.C.: Cum apar versurile?
Claudiu: Versurile apar, de obicei, după ce avem o linie melodică a unei melodii (intrumentalul şi scheletul piesei). Versurile, în mare parte, sunt compuse de către Vlad cu completări ulterioare aduse de către Laura. Versurile exprimă, de multe ori, trări şi momente ale lui Vlad în care ne indentificăm şi noi şi prin care trecem sau de care am avut parte. De fapt, credem că fiecare om a trecut, trece sau va trece prin aceste stări. Versurile sunt din realitatea de zi cu zi. Sunt versuri în care auditorul îşi poate alege un final, sunt versuri în care unele cuvinte au mai multe înţelesuri, sunt versuri care transmit altceva decât adevăratul sens pe care îl au cuvintele rostite etc.
Laura: Păi, i se nasc lui Vlad pitici mici şi negri în căpşor… şi la un moment dat dau pe afară că nu prea mai e loc… şi încep să fugă în sus şi în jos pe foaia de hârtie până când îşi găsesc fiecare locul şi exprimarea.
R.C.: Care din cele patru sentimente autentice existente se regăseşte frecvent în muzica voastră?
Vlad: Uau, întrebarea asta e adâncă J Dacă prin „cele patru sentimente autentice” te referi la „furie, frică, tristeţe, bucurie”, atunci aş putea spune că se regăsesc toate, mai puţin furia, în proporţii egale. Dacă te referi la altceva, mă declar învins 🙂
Laura: Hm… nu ştiu care sunt toate cele 4… ştiu că sunt dragostea, ura, frica… al patrulea nu-l mai ştiu… din astea… toate, în funcţie de perioadele mai bune sau mai puţin bune din punct de vedere emoţional ale lui Vlad.
R.C.: A fost primul album, ce aşteptări aveţi acum?
Jojo: Al doilea album!
Claudiu: Să fie difuzat la radio. Să avem cât mai multe cântări cu sala plină şi cu lume care cântă melodiile cu noi. Să avem parte de un turneu de promovare reuşit, în 2011.
Laura: Piese multe şi noi… poate un video mic, acolo, şi meschin… pentru ego-ul nostru să putem striga „Hi mom, I’m on TV!” (sau, de fapt, on youtube), şi la cât mai multe concerte! A, şi să mă fac eu bine cât mai repede, ca să le avem pe toate astea 😛
R.C.: Cine sunt maimuţele?
Jojo: Ăia prosti da’ mulţi…
Claudiu: Oricine ne enervează pe „voi” şi pe „noi”.
Vlad: Maimuţele sunt cine vor ascultătorii să fie. Pot fi cei care îi enervează sau cei care nu sunt în aceeaşi gaşcă cu ei sau care nu ascultă aceeaşi muzică sau… Fiecare e liber (şi invitat) să îşi definească singur maimuţele.
Laura: Acei oameni deranjanţi care nu articulează cuvintele şi folosesc expresii de genul „fă” sau „fată” şi care se iau de tine… Îţi mai împrumută pe termen nelimitat portofelul sau telefonul când eşti în transportul în comun, nu înţeleg limba română când le spui că nu vrei să-ţi spele parbrizul etc. Toţi acei oameni pe care am vrea să-i deportăm pe Insula Şerpilor indiferent de etnia lor, pentru că vin în toate culorile şi naţiile genul ăsta de oameni, şi să-i lăsăm acolo să-şi dezvolte propria comunitate fără să o mai intoxice pe a noastră. În principiu, oamenii care se comportă ca nişte maimuţe sau chiar mai rău, că săracele primate nu au nicio vină că le folosim noi drept etalon pentru exprimarea involuţiei unora.
R.C.: Ce înseamnă un concert bun?
Jojo: Un vin bun înainte şi o ţigară după… cu vocalizele de rigoare între.
Claudiu: Din interior :
– sonorizare bună, să ne putem auzi pe scenă, fără a pleca acasă cu dureri de cap;
– sunetişti cu care ne putem înţelege;
– suport şi susţinere pentru munca depusă din partea publicului;
– pe lângă prieteni, sala să fie plină şi de alţi oameni care ne vor deveni prieteni;
– angrenarea publicului, să participe şi sufleteşte la concert, nu numai fizic (asta depinde foarte mult şi de noi – este un cerc vicios).
– eficentizarea pauzelor dintre melodii;
– să se întindă pe aproximativ o oră şi jumătate, fără a plictisi;
– fetele din backstage J şi sticlele de Havana Club puse la rece lângă o ladiţă cu lime şi un bax de Coca Cola;
– bisuri fără număr, ..umăr, …măr :);
– feedback pozitiv, se acceptă şi cel negativ dacă este unul obiectiv.
Din exterior:
– sonorizare bună, se aplică şi aici;
– să merite banii plătiţi pe intrare, cu alte cuvinte, pe lângă muzică să se poată vedea şi un show;
– spargerea barierei dintre trupă şi public, devenind un tot;
Laura: Atitudine şi energie şi din partea noastră şi din partea celor care ne ascultă, sonorizare bună, prestaţie din punct de vedere muzical corectă din partea noastră şi, dacă se poate să cânte şi poporul cu noi, cu atât mai frumos… A, şi pauze mai scurte între piese.
R.C.: E nasol în underground?
Jojo: Nu ştiu. Nu am mai fost de mult pe acolo.
Claudiu: Underground-ul mi se pare ceva relativ. Din punctul meu de vedere, poţi face parte din underground şi dacă eşti difuzat pe radio sau prin canalele de media. Mie unul, îmi place în underground. Dacă la un moment dat eşti pe „val” şi apoi cazi…nu prea ai unde să cazi şi astfel durerea este suportabilă :). Mai sus de underground, cred că este mai greu să te menţii, la fel cum spun şi bătrânii : „la facultate se intră uşor, mai greu este să rezişti”. Nu ştiu cum este altfel decât în underground, nu am ajuns „sus”. Cum ajung, te ţin la curent şi apoi facem nişte comparaţii să vedem unde este mai nasol.
Vlad: Eu unul nu văd prea mari diferenţe între underground şi mainstream (de fapt, cred că la noi mainstream nu înseamnă decât că trupa a activat îndeajuns de îndelung şi susţinut încât să fi auzit un număr rezonabil de mare de oameni despre ea). Trupele şi dintr-o parte şi din cealaltă cântă în aceleaşi cluburi, merg la aceleasi festivaluri, sunt ignorate în aproape acelaşi fel de casele de discuri, televiziuni etc. Diferenţa e că dacă eşti o trupă din mainstream vin mai mulţi oameni la tine la concert, eventual sunt dispuşi să plătească şi bilet pentru asta, şi din punctul ăsta de vedere e nasol în underground. În acelaşi timp, să fii în underground e motivant, pentru că vrei să dai ce ai mai bun în tine astfel încât să ajungi în mainstream.. nu ştiu dacă odată ajuns acolo eşti la fel de motivat să te menţii. Una peste alta, e şi nasol, şi mişto în underground 🙂
Laura: Nasol nu… e mai bine decât în mainstream dar sunt mulţi oameni care nu ştiu ce este ăla respect şi nu ştiu cum să îşi respecte colegii de breaslă .. şi în domeniul şi-n zona asta a muzicii ar trebui cu atât mai mult să fim capabili să ne ajutăm unii pe alţii şi să ne respectăm… nu doar să călcăm pe capete ca să scoatem nişte bani în plus sau să apară numele nostru cu litere mai mari.
R.C.: Există vreo trupă românească pe care o ascultaţi cu o deosebită plăcere?
Jojo: ASTERO.
Claudiu: Da, şi nu numai una, mai multe : Coma, Lună Amară, H8, OCS, EMIL, Paraziţii, în mare parte trupele care, unora, ne-au marcat tinereţea şi care ne-au făcut să ne apucăm de cântat. Mai sunt şi trupe apărute mai recent, de o vârstă cu noi.
Vlad: Coma, OCS, Paraziţii, Lună Amară, mai toate trupele leat cu noi (ca tre’ să stai mereu cu ochii pe concurenţă 🙂 ) şi Astero, că le tot aud piesele la repetiţii.
Laura: Lună Amară, Coma, White walls, Celelalte cuvinte, Tiarra etc.
R.C.: Vă vedeţi primind pensie?
Jojo: De la guvernul canadian, da!
Claudiu: Dacă o să am o bătrâneţe fără boli şi fără singurătate, cu o casă mare plină de nepoţi şi animale…da, m-aş vedea. Chiar mi-ar plăcea. Dacă nu o să le am pe acestea, mă mai gândesc şi poate fac un bine statului şi tânărului contribuabil şi renunţ la pensie, într-un fel sau altul.
Vlad: Sincer? Nu prea.
Laura: Eu ca arhitect o să ies cu picioarele înainte din meseria asta. Dar oricum, prea bătrână nu vreau să ajung, căci ideea de a avea nevoie de ajutor să mă ridic de la masă sau din pat mă scârbeşte.
R.C.: Ce este România?
Jojo: Un soclu de muşte.
Claudiu: „România este o ţară frumoasă, păcat că este populată”. Ştiu că şi noi facem parte din populaţie dar în sinea mea, încerc pe cât posbil să fac parte din minoritate şi să nu mă amestec cu restul. O mizerie, de care nu putem scăpa şi cred că ne complacem aşa, sau…cum am auzit din gura marelui „guru” Dan Diaconescu : „cei care au avut posibilităţi să plece, au plecat, cei care nu au avut, au rămas şi s-au resemnat” .
Vlad: România este o ţară ca oricare alta, românii în schimb sunt cu totul speciali…
Laura: Habitatul maimuţelor din păcate, mult potenţial exploatat foarte prost, şi ca oameni, şi ca teritoriu.
R.C.: În general, votaţi?
Jojo: Da, filmul preferat pe youporn.
Claudiu: Votăm dar degeaba… De fiecare dată ne minţim pe noi înşină că putem schimba ceva prin vot…
Vlad: Nu prea votez, s-a întâmplat de vreo două-trei ori până acum să mă duc până la secţie să pun ştampila. Nu văd de ce m-aş duce dacă am mereu de ales doar între „cel mai rău” şi „credeai că ăla e cel mai rău?”..
Laura: Uneori da, uneori nu, am votat când am vrut să-mi spun părerea într-un sens, chiar ştiind că nu va ieşi cel votat de mine… Dar până la urmă e vorba de exprimarea propriei păreri şi alegeri, nu de calcule că hai să-l votez pe ăsta că oricum el o să iasă… Dacă ar face toţi aşa poate ar ieşi puţin diferite rezultatele alegerilor.
R.C.: Viaţa chiar bate filmul?
Jojo: Oooo… am eu nişte cunoştinţe de la Chişinău care bat filmul preferat.
Claudiu: Viaţa chiar bate fimul, depinde de cum ţi-o regizezi sau de cum îţi este regizată. De asemenea, depinde ce categorie de filme preferi. Dacă îţi plac filmele de comedie, şi încerci să duci şi tu o viaţă ca în aceste filme s-ar putea să ţi-o iei şi să devii tu cel la care se uită unii ca la un film de comedie.
Vlad: Depinde de film şi depinde de viaţă dar, în mare, cred că dacă viaţa s-ar întâlni pe un teren de fotbal cu filmul, la fiecare reluare s-ar vedea alt câştigător.
Laura: Depinde, ca drame umane da, clar. Ca siropisme şi abureli amoroase – nu.
R.C.: O notă de final, vă rugăm.
Jojo: SOL.
Claudiu: Notă: răspundem de tot ce am scris mai sus :).
Vlad: Veniţi, oamenilor, la concerte!!
Laura: Pentru public: susţineţi artele autohtone! Copii, go to school, frecaţi-vă părinţii la creieri să vă găsească activităţi extraşcolare mai bune decât spartul seminţelor în faţa blocului şi apucaţi-vă de citit şi altceva decât revistele de cancan (mai ales pentru fete).
