O nouă subspecie: oamenii-buldozer

februarie 5, 2010 • Frustrări din cartier, Promo • robert

În cadrul speciei oamenilor-penis (prezentaţi acu’ ceva vreme) există o subspecie apărută mai recent (vorbim de secolul trecut) dar care s-a răspândit repede, precum lichidul seminal printre ţâţele unei domnişoare extaziată de scena fierbinte în care se scaldă. Am putea să le spunem oamenii p#zdă, aşa cum amintea un om de bine la un moment dat, însă nu li se potriveşte. Denumirea lor este în lucru deocamdată.

Dar să facem prezentările de rigoare. Această subspecie se întâlneşte în special în zonele unde transportul în comun este prezent. Par bipezi obişnuiţi la o primă vedere, fără o mare activitate sub oasele cutiei craniene, cu ochii pierduţi în depărtare, aşteptând parcă ceva. Normal, ei aşteaptă mereu autobuzul, tramvaiul, metroul sau orice alt sistem ingineresc care le poate facilita deplasarea pe distanţe mari sau mici. Şi în care trebuie să existe neapărat alţi oameni. Cum îi recunoaştem, totuşi? Simplu. Dacă ne aflăm într-unul din mijloacele amintite mai sus, lipiţi de ferestre, scaune, agăţaţi de bare, mirosind transpiraţia gibonilor de lângă noi (sau mirosindu-ne chiar pe noi), fierbându-ne creierii la 80 de grade ori lipindu-ne nările de frig (în funcţie de anotimp) şi dorind să păşim pământul în staţie, ei bine, atunci apar disperaţii. Practic, totul se reduce la o luptă între cei care vor să iasă la aer (pentru că pur şi simplu au ajuns la destinaţie sau pentru că vomită) şi cei care vor să pătrundă în micro-universul aflat deasupra celor X roţi. Cei care pătrund sunt ei, subspecia demonică. În momentul în care autobuzul, să spunem, s-a oprit în staţie, totul se transformă în mintea lor. Practic, urcatul în autobuz devine ultimul lucru pe care ei vor să-l mai facă în existenţa lor mizeră. Sunt ca la un fel de concurs de urcat-viteză, de strivit picioare, de dat coate în gură sau de împins grămezi de oameni. Privirea lor cea pierdută devine instant una diabolică, focusată pe spaţiul ocupat de cele două uşi ale autobuzului iar creierul lor stafidit transmite singurele semnale clare pe care ar putea să le transmită vreodată grămezii inutile de carne de sub el: „Urcă, calcă, striveşte, urcă, împinge, urcă, urcă, urcă!”.

Am avut de multe ori neşansa de a întâlni această subspecie tulburată iar imaginea pe care o vezi când te afli în faţa lor poate fi lejer folosită în filmele horror cu stârvuri umblătoare sau cu zombie ieşiţi de la naftalină şi plecaţi să rupă capete. Să vezi o masă de indivizi cu ochii mici şi roşii pironiţi pe tine, cu mâinile îndreptate spre spaţiul pe unde tu încerci să evadezi, de parcă ar vrea atunci să-ţi smulgă carnea de pe oase şi cu o forţă de a împinge similară cu cea a elefanţilor, strivindu-te de tot ce se află în spatele tău, nu este chiar plăcut. Sau poate am eu o fobie.

Vor fi din ce în ce mai mulţi. Nu or să dispară niciodată şi, în cele din urmă, vor molipsi şi humanoizii care intră în contact involuntar cu ei. Vor sechestra autobuzele, tramvaiele, vor arunca şoferii pe geam. Nu pot fi învinşi. Sunt ei, oamenii-buldozer.

Analiza Doctorului Pildă #4

februarie 5, 2010 • Aberația de intelect, Promo • ghidushie

Iată-ne deja la a patra ediţie a maestrului în arta amorului subjugat, posesorul libidoului arhetip, stimatul Doctor Pildă. Ca de obicei scrisorile ne-au invadat adresa redacţiei cu diferite izuri de carne coaptă, cu defulări şi dejecţii. Pentru această săptămână am ales un caz deosebit, cu o puternică încărcătură sufletească. Domnişoara Ancuţa Virginica Pătrunjel are nevoie de ajutorul doctorului, aşa că să nu o mai frecăm aiurea căci se scoală e pe parcurs.

” Stimate domnule doctor, am 24 de ani şi locuiesc în căminul facultăţii alături de alte 3 colege. Eu sunt venită mai de la ţară aşa dacă se poate spune, de prin zona Oaşului, un pic mai jos de ea, deci se poate spune că sunt mai cu moţ. Deşi am crescut la sat să ştiţi că sunt deşteaptă, stilată şi o fată care se întreţine. Problema mea a survenit la o petrecere de aici din cămin, unde ştiţi şi dumneavoastră cam ce se petrece. Fiind mai fâşneaţă, mai dezinvoltă de fel atrag privirile băieţilor, în dauna altor fufe care mă bârfesc pe unde apucă. La petrecerea respectivă mi-am cam făcut de cap, m-am ameţit puţin, deşi eu nu prea consum băuturi alcoolice, acum am gustat puţin dintr-o horincă că-mi aducea aşa aminte de locul natal. Şi de acolo ştiţi şi dumneavoastră că de la un pahar de băutură până la un cuc în gură e drumul mai scurt decât de la căcăstoare până în casă. Problema a fost că nu m-am rezumat la unul ci am îngurgitat vreo 4 în total, 3 de la iubiţii colegelor şi unul de la paznicul căminului să nu ne strice petrecerea.

Astea din urmă s-au supărat pe mine din nu ştiu ce motiv d-ăsta infantil, că le-am furat iubiţii, că le-am rănit, mă rog fustrate. De fapt eu cred că ele fiind urâte se răzbună pe mine că sunt frumoasă şi deşteaptă. Au început să bârfească prin facultate lucruri totale neadevărate despre mine. De exemplu că am negi şi furunculi pe fese, deşi nu este aşa, eu le-am mai spus lor că sunt semne din naştere, ereditare, că doar mi-a spus mama că şi tata are, până şi vaca preferată a lui tataie, Joiana, avea. Desigur că din unele mai curge uneori un lichid însă un nene mi-a spus că sunt sfântă deoarece acela este mir. Altă tâmpenie a lor a fost să spună că am păr pe tot spatele când nu este aşa. Am doar două smocuri doar, ieşite pe omoplaţi, dar ăsta e semn de adaptare la mediul înconjurător, cum mi-a spus profesorul de biologie, alături de care mi-am pierdut virginitatea. Chiar îmi plăcea o poziţie când era pe la spatele meu şi mă ţinea de smocuri, mi se părea aşa de sălbatic şi de excitant.

Acum niciun băiat nu se mai uită la mine şi nu mai pot vreau şi eu să, na ştiţi ce vreau să zic, că mă mănâncă şi pe mine că sunt tânără, frumoasă şi deşteaptă. Ce este de făcut domnule doctor? V-am ataşat o poză cu mine dezbrăcată să vedeţi că am dreptate.”

Dragă domnişoară Ancuţa, v-aş fi spus Virginica până acum 12 ani, poza a fost cireaşa de pe tort dacă se poate spune aşa. Am nişte ani în spate şi credeam că le-am văzut pe toate până la această vârstă. Se pare că m-am înşelat. Doamne nu cred că am văzut un nume de familie mai potrivit pentru dumnevoastră la ce livadă cultivaţi pe şira spinării. Sincer cred că ar trebui să le mulţumiţi colegelor de cameră pentru această publicitate gratuită, căci acum timpurile sunt într-o continuă schimbarea, lumea începe să aibă din ce în ce mai multe feţişuri. Într-adevăr sunt nişte nesimţite, nu aveau dreptul să facă aşa ceva doar din cauza unor idile sexuale cu partenerii lor de viaţă, idile infiripate simultan. Sunteţi o femeie liberă şi puteţi alege pe oricine să vă ceruiască mirul de pe faţa posterioară. Toată această pauză este una trecătoare, până atunci propun să participaţi la cât mai multe petreceri cu tematici diverse, unde deghizarea este necesară. Aşa apetitul dumneavoastră va fi satisfăcut.

De asemenea o metodă de a face rost de bani pentru întreţinere este aceea de a vă împrumuta posteriorul pentru documentarele televizate care au ca subiect principal craterele sau vulcanii de pe unele planete.

Acelaşi nou început

februarie 4, 2010 • Promo, Rătăciri lirice • ghidushie

Un nou an început prematur cu gânduri democratice, fără spasme idilice, doar speranţa unei lupte drepte cu o conştiinţă terfelită arbitrar de terţe interacţiuni. Finalul introspecţiei, ambiguă puţin din cauza aerului greu de distilerie, din a treia zi după revelion era pozitivă, autoobservarea nu îţi mai provoca atâţia fiori. Ai lăsat în spate multe, nu le-ai călcat în picioare, ci doar le-ai umbrit puţin sub talpa piciorului de sprijin, precum un chiştoc ascuns subtil. Ai sperat că te vei schimba, că lumea va fi mai bună cu tine, că duşmăniile nu-şi mai au locul între semeni, porţia de viaţă putând fi împărţită cu lejeritate de către toţi. Ai tras linie, rigla nu era ciobită.

Au trecut mai mult de şapte milioane de secunde de când ai luat viaţa în piept cu adevărat, de când i-ai privit pe toţi mai cald, cu ochiul admiraţiei, în dauna condiţiei de român care a suferit mai multe piedici decât participanţii la un campionat de lupte greco-romane. Remarci că gustul de pelin n-a dispărut, ba chiar începe, din nou, să-ţi inunde simţurile. Oare chiar nimic nu se poate schimba p-aici? Oare toţi sunt dictaţi de propriile plăceri, de propria dorinţă de a subjuga persoana alăturată? Altruismul nu-şi are loc în dicţionarul explicativ carpato-danubiano-pontic?

Sperai să te schimbi, vroiai chiar. Eforturile depuse n-au avut niciun rezultat, te complaci acum, îmbrăţişsat suav de zâmbetul fals al celorlalţi. Discuţiile de complezenţă te înmoaie încet deşi le simţi ura în suflet. Începi să uiţi ce ţi-ai propus, vrei să le mai laşi un timp să ardă mocnăit, sperând că la început de an să nu fie stinse de tot. Promiţi că le vei lua de la capăt pe viitor. Trec patru luni şi-ţi place unde te afli: înconjurat de umbre cu chip familiar, orbit de tentaţii, convins că eşti mai bun decât alţii.

Laşi capul duios într-o parte, viaţa ţi se scurge încet … îţi place.

Alien versus homo sapiens

februarie 4, 2010 • Aberația de intelect, Promo • robert

Cercetătorii britanici lovesc din nou! De data aceasta, distinşii oameni de ştiinţă au reuşit să dezlege misterul apariţiei vieţii pe Terra, atât de contestat între laici şi bisericoşi. Astfel, britanicul get-beget Chandra Wickramasinghe afrimă că oamenii sunt, de fapt, de origine extraterestră, bazându-se pe un studiu al său legat de sisteme solare, comete şi microbi care călătoresc interplanetar iar apoi se reproduc în draci. Cu alte cuvinte, oamenii şi viaţa de pe planeta albastră îşi au originile într-o colonie de microorganisme care, sătule de condiţiile precare de viaţă şi de şomajul tot mai ridicat de pe planeta X, aflată într-un colţ al galaxiei Y, au decis că este cazul să emigreze către planete mai calde şi cu posibilităţi de dezvoltare mai mari. Şi uite aşa, şi-au adunat bruma lor de zestre în trolley-ul ponosit rămas de la bunici, au prins cometa de şapte jumate şi au plecat la drum. După ani-lumină, au ajuns pe Terra, unde au găsit râuri cristaline, verdeaţă, iarbă, carne de porc şi mult spaţiu pentru a se lăfăi în voie. Şi, generaţii după generaţii, microbii au crescut într-un an cât alţii în zece şi au ajuns maimuţe şi apoi oameni. Q.e.d.

Ca o recompensă maximă pentru studiul şi rezultatele fascinante ale britanicului Chandra, îl invităm pe acesta pe tărâmurile mioritice pentru a observa în clar originea extraterestră a speciei umane, aici păstrându-se nealterate trăsăturile aliene. Omul va fi fericit să găsească oamenii-stârci din lanul de porumb, cu ochii bulbucaţi şi roşii, humanoizii-târâtori, cu faţa buhăită şi aflaţi într-o simbioză perfectă cu moleculele de alcool sau bipezii-tuciurii, atraşi mai mereu de metale grele şi foarte grele. Atunci să te ţii studii!

Emisiune după cum îţi taie capul. Capul colegului de trupă.

februarie 2, 2010 • Brusturi media, Promo • Bilă

Bănuiesc că mai toată lumea este la curent cu regretabilul incident petrecut duminica trecută la televiziunea publică, în cadrul emisiunii lui Dănuţ S.R.L. Un incident stupid care cu puţin mai multă „îndemânare” din partea cascadorului ar fi putut duce la o execuţie în direct.

Personal nu-i cunosc pe cei doi protagonişti ai demonstraţiei ninja, dar dacă eram în locul lui Bittman aş fi fost mult mai precaut. Aş fi cumpărat tot ananasul de la standul de legume fructe din Carrefour şi i-aş fi pus pe băieţi să-şi etaleze mai întâi abilităţile de luptători cu sabia pe erbaceele în cauză aşezate în locul milieului de pe masa cu geam din sufragerie, aplicând principiul: ai dat un singur rateu, gata frate, s-a terminat cu distracţia, chemăm alţii, că la mine în emisiune nu merge cu autosave, şi-apoi, dacă totul ar fi decurs ca la carte, i-aş fi poftit să-şi facă numărul şi în direct.

Dar se pare că n-a fost aşa. Sau dacă cei doi ninja au reuşit să treacă înainte un test similar, probabil că în timpul emisiunii aveau mâinile puţin îngheţate ori le tremurau mâinile pentru că făcuseră înainte exces de cafea. Ori, cine ştie, s-o fi mers pe ideea că dacă nu se întâmplă nimic, rămâi cu inedita experienţă şi atât. Dacă te decapitează, vei intra în istoria televiziunii ca prima vedetă decapitată în direct. De fapt, dacă aveai ghinionul să fii al doilea sau al treilea la rând, nici măcar atâta lucru nu ţi s-ar fi cuvenit, căci băieţii au dat înainte, lăsând pe toată lumea mască, şi după incident. Al patrulea ar fi fost sărit oricum din schemă pentru că era chiar Bittman şi ar fi rămas emisiunea fără moderator, mai ales că maestrul bucătar Antonio a mai păstrat câteva fructe de ananas şi pentru ediţiile următoare.

Vă daţi seama că momentul de maximă încărcătură n-a fost nicidecum cel premergător primei lovituri şi nici măcar scurta repriză de lovituri în care unul din maeştri şi-a greşit puţin ţinta. Suspansul a atins cote paroxistice imediat după, când s-a constatat că primul la rând a fost atins din greşeală şi nimeni nu-şi punea problema ca demonstraţia să se oprească. Nici nu vreau să mă gândesc ce era în sufletul celorlalţi doi colegi de trupă… De Bittman nici nu mai vorbesc. El a spus stop doar atunci când i-a venit rândul.

Băi nene, şi când îl vedeai p-ăla pletos ce mişcări agile şi ce răcnete de războinic scotea, iar pe celălalt, cel care părea mai experimentat, aşa, cu paltonul ăla de hailandăr şi cu ochelarii ăia fumurii la ochi ca să nu-l incomodeze lumina reflectoarelor, cum era el stăpân pe situaţie şi câtă siguranţă deborda…

Până una alta, bine că s-a terminat cu bine şi nimeni n-a fost rănit mai grav. Şi cu toate că CNA-ul se pare că s-a sesizat deja în acest caz, eu personal sunt foarte nerăbdător să-i văd pe aceiaşi maeştri emeriţi executând şi prima circumcizie efectuată cu sabia ninja, desigur, tot în direct.

De la sărbătoare de import la cearceafuri umede

februarie 2, 2010 • Aberația de intelect, Promo • robert

Încă puţin şi masculii mamiferelor bipede şi consumatoare de planetă se vor buluci să-şi golească plasticele din buzunare pentru a pune mâna sau puţa pe ceva cald şi umed. Desigur, mă refer la sărbătoarea plină de romantism şi importată de cel mai retard popor din zonă, Sfântul Valentin. Sărbătoarea, nu poporul…

Vor fi câteva zile pline de inimioare, ursuleţi, căţeluşi băloşaţi din pluş, prăjiturele, cântece siropoase, mozoleală, futaiuri roz, florărese rânjind a visterie mai plină ca de obicei şi, nu în ultimul rând, super-oferte. O să avem ochii, urechile, nasurile şi găurile curului împuiate cu promoţii, reclame deosebite şi accesorii gen „fă-ţi perechea fericită!”. Fascinant! Păi, fute-o, mă, fute-o! Să-i crape retina sub parietal. Pe ea, adică perechea. Desigur, pentru un individ imun la virusul romanţios, chestiunile legate de drăgăleală şi nevoia de atenţie sufletească sporită (şi, atenţie, doar în această zi a anului!) par nişte mizerii care pot fi rezolvate cu un flacon de Domestos.

Pe lângă lenjerii simandicoase, perniţe, bombonele, băuturi fine (ei bine, da!), excursii în ţinuturi unde hormoneala este la rang de artă sau floricele care mai de care mai colorate, iată că duduile se pot bucura şi de alte minunate cadouri. De exemplu, o păsărică plângea că ar fi inuman şi devastator ca vrăbioiul să-i aducă în dar un aparat de fitness, cu această ocazie minunată. Mesajul bănuit că ar ieşi pe marginile ciocului de vrăbioi ar fi unul clar: ”Te-ai îngrăşat! Pe bune, eşti grasă, nu-mi încapi în ochi… Pune piciorul pe banda asta, lasă că o reglez eu, lasă mă, n-auzi şi bagă mare! La mulţi ani, balenuţa mea…”. Aşa o fi. Da’ băiatul măcar ar fi un sincer. Şi i-ar prinde bine o căţeleală de calitate.

Un alt comentariu acid a fost la adresa unui set drăguţ de bagaje. Păi, nu, nu e vorba că darul îi oferă femeii şansa unei călătorii, că poate pe undeva se ascunde şi vreun bilet în Haiti (pardon, Bora-Bora, mă iertaţi)… Nu, mesajul este printre rânduri şi, din nou, este unul clar: „Ieşi tu pe uşa aia, bagă-ţi în poşete şi valize toate căcaturile astea cu care mi-ai îngropat camera şi închide-o pe dinafară! Nu, te duci doar tu, eu o să-ţi trimit restul de boarfe prin poştă!”. Paranoia naşte răutăţi, evident, şi omoară doza de romantism din domni. Şi atunci, rămân florile, bomboanele şi ursuleţii de pluş. Mai ieftin, mai comod, mai de efect.

Eu, de Sfântul Valentin (?), îmi doresc să fac sex. Glumesc, îmi doresc asta în fiecare zi. Şi ar trebui să cumpăr flori şi bomboane pentru asta?

Săptămâna sub media 25 – 31 ianuarie

februarie 1, 2010 • Brusturi media, Promo • Bilă

psb

Luni, Libertatea ne informează că potrivit redactorilor de la publicaţia Manolith bărbaţii şomeri îşi înşeală nevestele mai des decât cei angajaţi. Adevărul că a-ţi înşela nevasta este chiar ultimul lucru care ţi-ar trece prin cap atunci când eşti angajat la o publicaţie şi ajungi să realizezi asemenea studii.

Libertatea de marţi ne pune la curent cu ultimele noutăţi în materie de şedinţe foto. Aşa aflăm că Andreea Marin a pozat în ultimul număr al revistei Diva în postura reginei Maria. Poate că era şi timpul ca zâna să apară într-o astfel de ipostază, mai ales în condiţiile în care de ani buni, actualul ei soţ, Ştefan Bănică Jr., ne-a obişnuit să pozeze la rândul său în postura regelui rock’n’roll.

Tot marţi, aflăm din mai multe surse printre care şi Mediafax că un dentist din Marea Britanie a inventat formula matematică a zâmbetului perfect. Noutatea şi-a făcut loc printre celelalte ştiri după ce în urmă cu mai bine doi ani şi jumătatea tot Mediafax informa că formula zâmbetului perfect fusese dezvăluită şi de cercetătorii americani. Probabil că peste puţin timp vom afla că adevărata formulă a fost descoperită de fapt de un dentist arab care a absolvit stomatologia la Bucureşti după ce în prealabil repetase de patru ori anul I la o facultate din cadrul UPB, stomatolog care a ajuns la revoluţionara concluzie în urma unor ample cercetări efectuate în cabinetul său particular ultra-modern amplasat la parterul unui bloc din zona Obor.

Miercuri avem de-a face cu o ştire bizară. Cei de la Libertatea înşişi au ajuns la concluzia că unul din studiile prezentate zilnic de nelipsiţii cercetători britanici este bizar. Ce poate fi mai bizar decât atât? O banalitate precum un studiu că sperma are calităţi antidepresive, adică însuşi studiul respectiv? Să fim serioşi…

Dând curs specialiştilor în ezoterism, tot Libertatea, dar cea de joi, ne aduce la cunoştinţă că atacurile energetice marca flacăra violet pot fi preîntâmpinate prin apelarea la o gamă de cristale cu proprietăţi protectoare. Aflăm astfel şi de existenţa unor bucăţi de meteorit cu aceleaşi proprietăţi magico-protectoare care ar favoriza mai multe zodii printre care şi cea a Racului, respectiv zodia a domnului Geoană. De aici şi ideea că liberul PSD ar fi trecut cu bine peste presupusul atac energetic dacă ar fi avut în posesia sa un astfel de fragment de meteorit. Mergând pe acelaşi raţionament, putem extrapola concluzionând că singura situaţie în care domnul Geoană ar fi reuşit să ţină piept unui astfel de atac energetic lansat de oamenii lui Traian Băsescu, ar fi fost posibilă doar dacă acesta ar fi avut atârnată de gât întreaga planetă Neptun.

După ce în urmă cu câteva săptămâni ne era prezentat un studiu efectuat de cercetătorii britanici conform căruia punctul G este doar în imaginaţia femeilor, aceeaşi Libertatea, numărul de vineri, prezintă replica cercetătorilor francezi ce susţin foarte clar că punctul G există. Descoperirea este cu atât mai spectaculoasă cu cât mult râvnita zonă erogenă a fost atinsă cu limba de către unul din voluntarii participanţi la studiu, pe când cuplul încă se afla la momentul sărutului franţuzesc.

Cancanul de sâmbătă ne dezvăluie intenţiile unui regizor italian de filme pentru adulţi ajuns la a treia tinereţe de a începe filmările la primul film porno 3D. Nu se ştie încă ce cinematografe se vor încumeta să difuzeze un asemenea film, dar presupunem că una din măsurile care se vor impune negreşit va fi ca pe toată durata rulării filmului, spectatorilor să li se ceară să bată din palme.

Duminica închis.