Statul vs statul degeaba al bugetarilor

octombrie 5, 2009 • Politica e un pornostar, Promo • Bilă

Mare grevă, mare… Astăzi, 5 octombrie 2009, România bugetară e paralizată. Odată cu ea, amorţeşte şi cealaltă Românie. Astăzi, marea parte a funcţiilor aparatului de stat sunt trecute pe punctul mort. Suntem martorii unei premiere naţionale. Peste 800.000 de bugetari din administraţia publică, învăţământ şi sănătate au demarat astăzi cea mai mare grevă generală din istoria României postdecembriste.

Zău că-i paradoxal. Într-o ţară în care statul degeaba e perceput la rangul de activitate intensă, iar zicala timpul trece, leafa merge e principalul motor care urneşte omul din pat dimineaţa, stai şi te gândeşti cum de nu s-a montat românul până acuma să atingă asemenea recorduri absolute în materie de greve.

Până mai acum, parcă nici grevele nu erau greve. De astăzi însă, situaţia se schimbă. Ori că sindicatele au devenit mai puternice, ori că România începe să fie scuturată de criză iar sacul de la buget a ajuns la fundul gol, ori şi una şi alta, această mişcare de protest a venit cum nu se putea mai prost pentru Guvernul Promoţional Boc, Doi în Unul. Nu acelaşi lucru putem afirma despre clasa politică aflată în opoziţie, intrată într-o acută efervescenţă, acum, în prag de alegeri.

Nici nu vreau să mă gândesc ce soluţii vor găsi politicienii pentru rezolvarea acestei probleme stringente. Şi când spun politicieni nu mă refer la aceia din actualul guvern. Cabinetul Boc nu trebuie decât să tărăgănească totul până după alegeri. După aia, potopul! Mă refer aici la toţi ceilalţi politicieni angrenaţi în cursa electorală şi la soluţiile populiste pe care le vor înainta cu privire la rezolvarea acestei crize. N-ar fi deloc exclus ca Geoană să afirme cu accentul pe rrr că va lua de la bogaţii PSD şi va da înapoi la săracii bugetari, ca Oprescu să se ofere să opereze pe gratis cât mai multe cazuri pentru a lăsa mai mulţi bani în sistemul sanitar, ca Antonescu să declare că, dacă e nevoie, va lua bani şi de la Patriciu sau ca Becali să declare că situaţia de criză poate fi depăşită numai prin post şi rugăciune. Băsescu iese din calcul. Băsescu o să facă ce e mai simplu. O să dea vina pe Boc.

Horoscopul săptămânii 05-11 octombrie 2009

octombrie 5, 2009 • Câte-n lună și stele verzi, Promo • ghidushie

Revenind mai aşteptat de admiratoare decât soarele de către petalele unei muşcate sălbatice după trei zile de ploi intense, Jean Horoscopisdul îşi face intrarea precum ieşirea spre grevă a bugetarilor: cu pantalonii în vine. Avem de toate pentru toţi în această perioadă de octombrie. Ia să căutăm în puţul înţelepciunii să vedem dacă o punem de-o ciorbă, dacă nu măcar să frecăm ingredientele puţin.

Berbec. Mi s-a adus la cunoştinţă cum că berbecii ar fi cele mai urâte primate. Probabil că nu. Nu sunt primate. Oricum măcar vor trăi majoritatea până la 103-104 ani, reuşind să-şi îngroape atât rudele cât şi gândurile necurate împrăştiate prin tot cartierul. În această săptămână veţi avea un corp perfect, mai ales dom’şoarele … vă mai trebuie doar un cap de elefant.

Taur. Taurii se vor Înfrupta din merele perlate ale dragostei. Noroc în tangenţa plăcilor cu bilele, ori vicerversa. Potenţă intelectuală în combinatul puicuţelor emo de vârstă şi sex incert. Dexteritate în fentatul poliţiei în ciuda coruperii de minori. Boii vor aveau şi ei parte miercuri de o zi spectaculoasă când va fi lansat pe torente un pack de pornache cu struţi sodomizaţi. Dorim a nu confunda untura cu superglue dacă nu sunteţi ambidextru.

Gemeni. Ăştia voi deştepţi, frumoşi, beţivi, periculoşi, omniprezenţi, activi veţi fi încuiaţi în locuinţe până vineri când, într-un final veţi scăpa arucându-vă prin termopanul opac în teiul din faţa blocului. Cei cu frică de înălţime vor dezvolta relaţii cu veveriţele şi guguşiucii de pe craca numărul doi. Persoanele de sex feminin, adică gemenele, vor avea parte de tripleţi … pe la spate.

Rac. Se vor dedica serviciului, deşi o parte din ei este şomeră. Vor presta servicii asupra vecinei/vecinului, asupra mustului fermentat, asupra telenovelelor cu aromă de shaorma, asupra câinilor comunitari. Totul va culmina sâmbătă cu drenajul toaletei secundare folosind o carte de rugăciuni, ochelari de sudor şi două palme strânse căuş. Succes.

Leu. Înţeleg femeile supuse zodiilor din care fac parte, dar dă-o în sfincter pentru ce vă trebuie favoriţi şi mustaţă? Nu muşcaţi decât metaforic, nu beţi lapte, doar Activia, nu sunteţi niciun fel de rege ori regină în sălbăticie, deşi vă place să ţineţi lumea sub papuc. Daţi cu repeziciune blana jos că altfel o să fiţi curtate de Circul Globus.

Fecioara. Zodia mea preferată, în privinţa posesoarelor de tanga şi Cacharel. Numele îţi implementeză în cortex impresia de puritate, în ciuda faptului că după ce le cunoşti încep să-ţi resusciteze sinapsele. Veţi avea parte de ce e mai frumos pe lume săptămâna aceasta: un soţ burtos râgâind a bere şi mâncare de câini, cu pedigree.

Balanţă. Ploaia se transformă în averse în viaţa dumneavoastră socială. Nu va merge bine nimic, doar maşina, lăsată cu pană dreapta faţă, condusă de doi purtători de treninguri şi pantofi. O veţi recupera din târg la suprapreţ. Marţi veţi mai avea parte de o surpriză: veţi aluneca pe gresie şi, lipsit/ă de reacţii o să vă mutaţi nasul spre nicovala stângă … oricum era cârn şi naşpa.

Săgetător. Bravo ! O zi de vineri prevede pentru masculi o petrecere. Este sfârşitul burlăciei celui mai bun prieten care vă invită la munte alături de douăzeci de dame de companie. Băutura, filmuleţele, ceilalţi amici nu vor lipsi. Din păcate trebuie să plecaţi joi să aveţi grijă de viitoare soacră, o scroafă de 120 de kg care nu se poate spăla pe spate singură.

Scorpion. Avansaţi în organigrama firmei. Felicitări. Băgaţi o chermeză de trei zile, doar aţi fost numit asistentul şef al supervisorului de wc-uri. Femeile vor avea parte de o săptămână monotonă, umplută de cumpărături zilnice din banii soţului, iubitului, ori amantului. Săracele niciodată nu se vor bucura şi ele, deşi îşi doresc aşa de mult să spele pe jos simultan cu gătitul unei ciorbe acrite cu borş.

Capricorn. Capricornii devin credincioşi, doar s-a relansat Eurobingo bla-bla-bla. Duminica viitoare vor câştiga cu ajutorul unui bilet gratuit 50000 de lei. Păcat că pentru biletul acela gratuit au trebuit să cumpere două milioane de tichete, vânzându-şi apartamentul, trăind acum în Dacia sport a bunicului.

Vărsător. Aveţi grijă cu sănătatea. Datorită activităţilor pe care le întreţineţi şi discuţiilor cu anumite persoane s-ar putea să vă îmbolnăviţi de maxilar fracturat. Poate degenera şi înspre ruptură de rect depinde cât de încordat sunteţi. În rest toate bune şi frumoase, puţin mai inexacte în gândire, vărsătoarele adică.

Peşti. Miercuri beneficiind de reducerea de la Orange vă scoateţi partenera/ul la un film, făcându-vă de căcat în momentul în care cereţi să vă umple punga de popcorn, primită gratis cu ajutorul unui talon din ziar, până la refuz. Seara se va termina cu un duş în doi, folosind bineînţeles, serveţelele umede furate de la KFC.

Ştirile Minesweeper

octombrie 3, 2009 • Frustrări din cartier, Promo • Bilă

Nu ştiu despre voi cum vă gestionaţi ieşirile internautice, dar pe mine unul mă apucă toate spumele atunci când pătrund în universul gazetelor on-line. Şi-am să vă spun şi de ce. Accesezi şi tu ca tot omul măcinat de o curiozitate masochistă un site de ştiri, să afli ce se mai petrece cu ţărişoara asta minunată sau cu la fel de minunaţii oameni ce o alcătuiesc şi nici n-ai ajuns bine în spaţiul ei virtual pentru a fi supus tirului de reclame, vârâte în ochi, dacă se poate şi prin cur, prin tehnici care mai de care mai ingenioase.

S-au dus nene vremurile când reclamele stăteau cuminţi în spaţiul lor din colţul ecranelor şi ieşeau în faţă doar atunci când erau solicitate discret cu o bătaie de mouse pe umăr. Acum, navigarea în cadrul tipurilor ăstora de site-uri de ştiri a devenit un adevărat joc de strategie. Adică s-a ajuns să faci slalom cu mouse-ul printre titluri, atent să nu deranjezi vreo reclamă care să-ţi sară în faţa ochilor şi apoi se ia după tine pe tot ecranul. Şi dacă nu te apucă de mouse şi nu-ţi mai dă drumul până nu ieşi din pagină, atunci, odată deranjate, îşi desfăşoară corpul bidimensional pe tot ecranul, lăsându-te ca tâmpul căutând butonul de Close, care se află exact acolo unde nici nu te-ai fi gândit că este. Sau dai click pe titlul unui articol, nerăbdător să intri în măruntaiele lui, când eşti redirecţionat pentru ţânşpe secunde pe o altă pagină, fiind pus în situaţia de a te holba iritat la nu ştiu ce reclamă, desigur, cu posibilitatea de a te întoarce mult mai repede spre pagina dorită, doar printr-un singur click. Da’ ce facem aici băi nene? Risipă de clickuri? Sau dai play pe un filmuleţ să vezi cum a violat-o pe nenorocită şi la momentul culminant, imaginile derulânde sunt întrerupte de un spot publicitar cu cremuţe pentru fete cuminţi, pentru ca mai apoi acţiunea de-a dreptul şocantă să continue. Dacă mai ai nenorocul să dai şi peste o reclamă audio care-şi stârneşte sunetele exact atunci când savurezi o melodie în căşti, chiar că ajungi să capeţi o adevărată aversiune faţă de produsul astfel băgat pe gât prin ochi şi urechi.

Se zice că reclama e sufletul comerţului. Ei bine, după ce am enumerat toate, le-aş zice eu, bube de mai sus, pot afirma cu mâinile obosite de atâta scărpinat virtual că reclama online este o adevărată urticarie. De ce? Simplu. Pentru că te irită la maximum şi iese exact pe unde nu te aştepţi.

Lansare la apă murdară

octombrie 3, 2009 • Politica e un pornostar, Promo • robert

Ieri s-a petrecut, cu mare fast, cea de-a treia lansare a candidatului PSD(+PC) la postul de președinte, naivul Mircea Geoană. De ce a treia oară, n-am înțeles. Probabil pentru că primele două dăți nu l-a băgat nimeni în seamă iar Antenele aveau deja spațiul de emisie închiriat și niciun car de transmisie liber. Aceleași fețe, aceleași discursuri, aceleași scursuri, un motiv în plus să-mi blestem condiția de român.

Privind scârbit la ceea ce se petrecea acolo (sado-maso, nu?), mi-au răsărit în creier câteva nelămuriri, la care oricum nu sper să aflu răspuns. De exemplu, în minuțioasele imagini și cadre prezentate de cei de la Antena3 (spre deosebire de alte televiziuni care s-au limitat la a extrage doar esența congresului) am văzut numeroase grupuri de copii (sau adolescenți) care aveau peste 18 ani așa cum sunt eu posesor de labii. Ce căutau ei acolo, erau veniți cu părinții? PSD-ul își formează pepinieră, astfel încât să poată avea susținători peste ani și ani? De asemenea, în hangarul de la Roamero Băneasa, unde s-au ținut cuvântările de rigoare, am văzut numeroși oameni, de toate vârstele, veniți să dea cu un aplauz peste discursurile „greilor” din partid. Iarăși, încă o întrebare mi-a răscolit neuronii: oamenii ăia nu aveau de muncă vineri, la ora 11-12, când au început să se adune? Dacă aveau, și-au luat o zi concediu? Sau fac parte din marea masă a șomerilor pe care PSD își bazează voturile?

Oare cum puteau să privească bătrânii săraci lipiți, prezenți și ei în sală, la discursul lui Năstase, de exemplu? De câte ori nu au fost amăgiți cu fel și fel de promisiuni, inclusiv de cei care țineau în acel moment cuvântări, pensionarii de acolo? Sau bruma de bani (ori kilul de zahăr și ulei care le-a fost dat) sunt motive suficiente pentru a face figurație? Trist și îngrijorător, nu?

Peste toate aceste întrebări, mi-a rămas în cap sloganul propus de PSD-iști, pentru susținerea lui Geoană: „Băsescu, pa!”. Nimic de genul „Geoană, cel mai tare”, „Geoană, președintele potrivit”, „Geoană, votați-l!”, nu, nimic în acest mod. Ideea de bază este înlăturarea lui Băselu, indiferent cine o va face. Ceea ce spune că, iarăși, marioneta denumită prostănac este scoasă la înaintare doar de dragul discursului. Atât timp cât nu mai iese Băsescu, nu contează cine va fi președinte. Legăturile se pot (re)face imediat, doar.

G.I. Joe – efecte speciale vs. storyline expirat

octombrie 3, 2009 • Cronici de film şi teatru, Promo • ghidushie

Zilele trecute mi-am clătit ochii repetat cu ajutorul unui film nou, fresh, în ţiplă. Este vorba de G.I. Joe, o peliculă cu o multitudine de efecte speciale, însă cu aceeaşi tristă bătălie între bine şi rău tipic americană, câştigată ca de fiecare dată de către apărătorii naţiunii. Filmul, în regia lui Stephen Sommers, a avut norocul să fie atins de un buget imens.

Acţiunea începe prin anul 1600 când un membru al clanului scoţian McCullen este acuzat că vinde arme atât patriei mame cât şi francezilor, motiv pentru care i se topeşte o mască pe faţă, în timpul procesului el menţionând răzbunător, printre ţipete evident, că numele lui va dăinui peste secole. Revenind în prezent, expertul în arme James McCullen ( interpretat în film de către Christopher Eccleston), proprietar al firmei de armament cu rezonanţă mondială MARS, descoperă nanotehnologia cu ajutorul căreia reuşeşte să încropescă câteva bombe capabile să distrugă oraşe întregi. Toată nebunia asta era finanţată de către NATO, rachetele urmând a poposi în curtea lor, ascunse de eventuali terorişti. Numai că trupele militare care asigurau transportul lor spre un loc sigur au fost atacate de către o grupare înarmată până în dinţi cu fel de fel de puşti, praştii, veveriţe zburătoare de ultimă generaţie. Reuşesc să scape doi militari, printre care se afla şi un mulatru, singurul element cu adevărat nedibuit de mine în tot acest film, deoarece în general în filmele americane mulatrii mor primii.

Aici intervine o echipă ultrasecretă de profesionişti militari, cei mai şmecheri de pe glob, de fapt şi de sub glob, deoarece îşi aveau baza sub deşert. Aceştia sunt obligaţi de către ministrul apărării să apere cu preţul vieţii rachetele. De aici începe adevărata bătaie generală, bombele fiind furate, recuperate, apoi iar furate şi tot aşa.

Recomand filmul persoanelor agresive, celor împătimite de acţiune şi unei categorii mai aparte de bărbaţi care au fetişuri cu puicuţe în mulaj de latex.

Din ciclul “CU TELEVIZORU’…”

septembrie 30, 2009 • Brusturi media, Promo • robert

Am primit pe adresa redacției opinia unui cititor, revoltat de prostiile care apar pe la diverse televiziuni. Omul dorește atât de mult să spună lumii ce-l enervează încât ne-a promis o centură din aceea cu tuburi C4 agățate de ea, dacă nu oferim și altora criticile sale. Poți să nu cedezi în fața unui asemenea gest de dragoste? Nu poți. Așa că, luați și voi:

“Printre activități uzuale aferente aproape oricărui om de pe planeta Pământ, fără a ne băga în geopolitică, atunci când individul scapă seara/noaptea de locul de muncă și ajunge acasă, după activitățile ritualice precum spălatul pe mâini, dușul de sterilizare și masa de seară, începe să-și ocupe cele două sau trei ore care i-au mai rămas până la levitația către pătuț cu diverse emisiuni de entertaiment. Fiind și eu locuitor al acestei planete, nu pot să mă dezic de acest itinerar. În ultimul timp, cu ocazia peregrinărilor înlesnite de telecomandă printre posturile tv oferite cu o generozitate contra cost de către operatorul de cablu la care sunt abonat, am început să descopăr, fie la aceasi oră sau la ore și în zile diferite, mai multe emisiuni cu denumiri diverse dar cu formate identice și, cel mai rău și mai rău, având (prin rotație) aceași invitați.

Vreau să amintesc pe scurt de trei emisiuni, cărora nu le voi da numele ci doar voi căuta să le pomenesc cu câte un apelativ simpatic, zic eu, cu formate care se întrepătrund și care au același tip de început, desfășurare și final.

Rețeta este următoarea : se iau câteva VIP-uri, vedete, persoane publice, etc., oricum, criteriile includerii lor în respectivele categorii amintite anterior sunt destul de îndoielnice și cel mult le putem spune personaje. Să continuăm, respectivele VIP-uri, scuzați, vorbeam de “personaje”, sunt puse într-o continuă și perpetuă competiție, al cărui scop nu ar putea fi altul decât, normal, să fie cel mai bun.

Reușim să vedem personaje obișnuite cu shaorma și cu kebab ajunse în postura de a eșua pregătind cel mai banal fel de mâncare. Dâm peste personaje care apar ștergând praful sau curățind cartofi ori strângând balega de vacă sau mulgând-o, mirate și revoltate de ce trebuie să presteze pentru câțiva bănuți și puțină vizibilitate pe sticlă. Se poartă de parcă ar fi beneficiat de apartenența la nu știu ce mare familie nobiliară, obișnuiți să fie înconjurați și serviți de zeci de servitori. Pentru majoritatea lor, din păcate pentru ei, trezirea va fi crudă, o vor face în dormitorul apartamentului de două camere pe care îl dețin sau, și mai rău, l-au închiriat, aflat la etajul nouă al unui imobil cu zece etaje și a cărui intrare este sufocată de pubele pline ochi cu gunoi.

Cea mai tare mi s-a părut o emisiune prezentă la un anumit kanal, în care am văzut aceleași vedete care au cam apărut cam pe la toate emisiunile de gen, e drept că în episoade diferite. Scena… o casă de pământ și terenul din jur, neîngrijit, nici măcar o tufă de pătrunjel sau o ceapă, câțiva copăcei, o mare nevoie de un gard și un râu prin apropiere care, mai mult decât probabil, juca rol de canalizare și sursă de pește. Gazdele, o familie de țigani din cei mai rudimentari, cu un așa zis bulibașă în rol principal, de mentor plin de înțelepciune. Personaje, un tip C.R.B.L. și solistul de la Parlament, funny (nu știu de ce) și umilitor sau poate nu, lor li s-a părut că e cool să dai de mâncare la cai, să mături bătătura, să speli de căcat pe puradei și să stai drept în fața bulibașei.

Pe cuvântul meu că nu știu ce emisiune aș putea să cer în prime-time, habar nu am, dar parcă nu prea mă interesează să văd așa ceva, mi se pare josnic și pentru cine se uită și pentru cine le realizează, mai puțin pentru bulibașă.

Dar ce nu face omu’ pentru câteva sute de euro… Slavă Domnului că vin alegerile și mai scot și ei un ban, criza asta le-a cam pus capac. Inspirație nu mai au, făcând loc cheliei și burții, căci vocea și mușchii i-au cam lăsat. La naiba! Televiziunile sunt în goană după audiență, la naiba!

Recomand să vă uitați atunci când sunteți în căutare de grețuri, stări de vomă, scârbă, silă…”.

Cititorul nostru și autorul textului de mai sus, domnul Robert Dunăvățu, ne-a rugat să nu-i dezvăluim numele pentru că nu-l interesează faima. Hai, dom’le, fii serios, crezi că pe noi ne interesează?

Cu taxă, fără taxă

septembrie 30, 2009 • Lege fără de lege, Promo • robert

Când e criză este criză, în primul rând, de bani. Scade consumul, scad imobiliarele, scade producția, se dau oameni afară, în consecință statul încasează din ce în ce mai puțin cașcaval. Și ce face instituția supremă în acest caz? Sporește numărul și cuantumul taxelor.

Răsfoind un pic prin analizele revistei Cioburi vis-a-vis de atitudinea statului român față de proiectele de mediu și față de mediu, în general, am găsit acoperit de praf dosarul privind taxarea ambalajelor, în speță problema pungilor de la casele de cumpărături. Așa cum spuneam la un moment dat, guvernul Boc a primit moștenire de la fostul ministru al mediului, Attila Korodi, o modificare a Ordonanței nr. 196/2005 prin care (printre altele) se introducea o ecotaxă de 20 de bani „pentru pungile de tip sacoșă-banană, cu mâner aplicat sau maieu-din materiale care nu sunt biodegradabile”. Făceam noi o analiză atunci și precizam că termenul de biodegradabilitate era definit general, fără a duce precis către ceea ce dăunează mediului și ce nu. Plus că, producătorii români de ambalaje au început de atunci să introducă un aditiv oxodegradabil în componenta de fabricație, fapt ce reduce cu foarte mulți ani descompunerea pungilor de plastic. Iar, conform legii de atunci, deși acest standard nu era recunoscut de Comunitatea Europeană, era, în schimb, acceptat de legea românească. Ca atare, până la noi precizări, pungile cu acest tip de aditiv nu plătesc ecotaxă.

Dar iată că, și în România, criza a dat năvală neinvitată de nimeni, forțând statul să aplice taxe peste taxe pentru a întreține marele aparat ineficient a tot ceea ce înseamnă instituții. Deși, orice bir aplicat de ministerul de mediu ar trebui regăsit în proiecte de mediu. Care, pe hârtie, adică în legislație, sunt cu nemiluita. Așa cum ne spune Ordonanța 196/2005, ne dau lacrimile de emoție privind câtă grijă se manifestă pentru un trai curat al românilor. Enumăr câteva: prevenirea poluării, reducerea nivelurilor de zgomot, utilizarea de tehnologii curate, protecția surselor de apă, conservarea biodiversității, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, reconstrucția ecologică și gospodărirea durabilă a pădurilor, etc. Și iată cum, pe 8 Septembrie 2009, Camera Deputaților aprobă un nou proiect de lege privind Ordonanța Guvernului nr. 25/2008 (cea cu modificările lui Korodi) pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind fondul pentru mediu (unde sunt recunoscute standardele internaționale pentru fabricarea cu aditivi oxodegradabili ai pungilor). Și ce găsim noi la articolul 10, litera q? Că se va aplica „o ecotaxă, în valoare de 0.2 lei/bucată pentru pungile având mânere integrate sau aplicate destinate a fi umplute la punctele de vânzare, oricare ar fi modul de comercializare/distribuire, care nu îndeplinesc cerințele esențiale de biodegrabilitate, reglementate prin Directiva Parlamentului și Consiliului nr. 94/62/CE transpusă prin Hotărârea Guvernului nr. 621/2005 […]”. Cu alte cuvinte, nu mai sunt recunoscute normele internaționale, ci doar cele europene și, deci, pungile care conțini aditivii oxo sunt și ele taxate, deși descompunerea acestora se face în mediu natural, între unul și doi ani. Problema de bază este, însă, nu această taxă (pe care o va suporta clientul final, în cele din urmă) căci dacă se va reduce consumul de pungi, cu atât mai bine, ci faptul că pungile realizate din materiale bio, ca de exemplu cele realizate din extras de amidon de cartofi, nu sunt taxate. Și de ce e rău? Pentru că aceste ambalaje se descompun doar în instalații de compost. România nu are în acest moment nicio instalație de compost! Ca atare, aceste pungi sunt mai dăunătoare decât cele din plastic și se pare că nimeni de la minister nu observă acest lucru.

Mai avem mult timp de recuperat până să ajungem, din punct de vedere al protecției mediului, ca vecinele noastre din U.E. Atât timp cât la noi nu se realizează selectarea deșeurilor, dezvoltarea energiilor regenerative, stoparea defrișărilor, reducerea poluării, adică ceea ce scrie în proiectele de mediu din lege, nu văd rostul oricărei taxe pusă de acest minister. Ceea ce mă duce cu gândul la taxa de viciu pusă de ministrul Nicolaescu, pentru sprijinirea sistemului sanitar. Se vede vreo îmbunătățire prin spitale? Eu nu cred…

Misiune ratată

septembrie 29, 2009 • Promo, Telefonul fără stil • robert

Departe de problemele cu care guvernul României se confruntă, celebrul -007 tocmai îşi dovedeşte (din nou) abilităţile extraordinare, într-o misiune de recuperare a unor documente ultrasecrete, nu-i aşa, pe un teritoriu inamic, greu de pătruns şi de observat. Dar nu pentru agentul Bont. La centrul de comandă al misiunii, echipa de la butoane aşteaptă cu înfrigurare veşti de la erou, verificând şi reverificând toţi parametrii misiunii deosebit de periculoase.

-Răspunde, Cocoşelul!

-Recepţionat, aici Cocoşelul!

-Aţi verificat coordonatele livrării pachetului?

-Recepţionat. Am verificat toate coordonatele. Am lansat pachetul fără probleme!

-Bun aşa, Cocoşel! Reveniţi la bază!

-Recepţionat!

-John, cum stăm cu radarele?

-Bine, bine! Scanează tot. În zece minute ar trebui să primim un mesaj de la Bont.

-Bun. Ce telefon i-ați dat?

-Iphone-ul ăla nou. Că are şi GPS pe el.

-Aha. Deci, n-or să fie probleme.

-Nope. I-am dat şi costumul lui Mircea Radu, să nu-l descopere inamicul.

-Mircea Radu?? Sunteţi nebuni??

-Păi, să creadă lumea că a venit din dragoste, nu de alta…

-Aha…Bună idee. Măcar i-aţi dat şi un cameraman cu el? Să fie mai veridic?

-Da, i-am dat-o pe creaţa aia de la ştirile de sport.

-Care, măh?

-Aia care e cu ăla de la concurenţă…

-Brumă?

-Da…Oricum, după ce i-o trage o împuşcă. Doar ştii, aşa face cu agentele duble.

-Aha. Bine, bine! Cum stăm cu echipamentul?

-Are de toate: uscător de păr pozitronic, ceas D&G cu cristale de kevlar şi ultrasunete, periuţă de dinţi anti-tanc, ochelari de soare cu vedere pe noapte. Din ăia de se ţin pe cap…

-Hm…Asta-i tot?

-Păi, are costumul lui Mircea Radu, dotat cu scobitori de oţel la buzunarul interior, pieptăne cu cameră video încorporată, aparat de ras Gilette cu şapte rânduri de lame şi imjpulsuri electrice de 1000 de volţi, deodorant cu spumă poliuretanică extra…Şi iphone-ul ăla nou.

-Păi, nicio armă, nimic?

-Ce-ai dom’le, eşti nebun? Arme??

-Păi, dacă păţeşte ceva?

-Nu păţeşte nimic, doar e agentul Bont. E pregătit să nu păţească nimic, ca să zic aşa.

-Bine, bine. Cum stăm cu recepţia?

-Aşteptăm, aşteptăm…În cinci minute trebuie să ne contacteze.

-Ok, aţi verificat totul?

-Da.

-Ce pericole potenţiale aţi identificat?

-Oho, sunt câteva. Numai bune pentru Bont. Păi, până să ajungă la punctul X, să recupereze… ştiţi, ce trebuie să recupereze…are de trecut de patru filtre cu potenţial pericol.

-Expune!

-Primul este reprezentat de zona tampon populată cu crescătorii de cai de sufragerie, amatori de fier vechi şi tehnologie…Aici cred că poate să scape după ce o vinde pe aia mică.

-Păi, şi cu babardeala?

-Ee, da’ până acolo ce a făcut?

-Da, da’ nu trebuia s-o, ştii tu…S-o cureţe…?

-Da dar a identificat şi varianta asta, cu vândutul.

-Bun. Al doilea filtru?

-Al doilea filtru este mai greu de pătruns deoarece conţine o atmosferă încărcată chimic iar cei care deţin recipientele cu substanţele respective sunt destul de mulţi. Mai ales că umblă în grupuri mai mari şi nu raţionează.

-Aha…Păi, ăştia cine mai sunt?

-Nu ştie nimeni, dar se pare că respiră ceva din nişte pungi argintii şi dacă pun mâna pe cineva îl infestează.

-Ce opţiuni are Bont?

-Ceasul cu cristale…Dacă ştie să-l mânuiască pe ăla, trece şi de ăştia.

-Al treilea filtru?

-Paznicul.

-Cine?

-Paznicul. Care cere legitimaţia. N-ai legitimaţie, eşti mâncat.

-Nasol…Cum stăm cu legitimaţia?

-Aici intervine costumul lui Mircea Radu. Şi pieptenele. Ăla îl poate lăsa în buzunarul omului, ştiţi…

-Am înţeles. Ultimul filtru?

-Ultimul filtru este camera cu documentele.

-Mda, şi aici ce opţiuni are?

-Păi, nu ştiu.

-Cum nu ştiţi?

-Aici aşteptăm să ne sun, să-i dăm indicaţii… Da’ încă nu ne-am gândit cum facem.

-Băi, sunteţi nebuni? Când trebuie să sune?

-Păi, ar cam trebui…

-Şi de ce nu sună??

-Hm…Staţi aşa! John, ai ajuns ieri la poştă, să plăteşti telefonul?

-Ăăă, nu…

-Cum, nu , mii de tunete şi fulgere!

-Pfuai, am uitat, să-mi bag…

-Băi, şi ăla cum sună? Au închis ăştia de la Orange telefonul ieri!

-Pfuai…

-Dobitocilor! Cocoşel, răspunde!…Cocoşel, răspunde!

-Da, şefu’, trăiţi…Sunt aicea, e bine al dracu’…

-Reîntoarce şi recuperează pachetul! Anulăm misiunea!

-Şefu’, mă scuzaţi, da’ nu am cum…

-Băi, eşti nebun??

-Păi, m-am oprit şi eu cu don’şoara Brumă, aici, la o terasă lângă şi am magnetizat ceva, mă scuzaţi…

-Ce mă??? Adică ăla e singur acolo?

-Păi, eu de un’ să ştiu, şefu…? Ce, io m-am dus cu el?

-Pfuai, nişte incompetenţi! M-am săturat de mizeriile voastre! Sunteţi o ruşine! O ruşine!

-Şefu, să ştii că mă strâmb la tine, ha! Te imit!

-Hai, lăsaţi râsul şi treceţi la treabă!

-Ha, ha, ha, da, şefu’, am înţeles. Îl recuperăm noi cumva pe Bont şi apoi ieşim la o bere, să ne relaxăm.

Din motive obiective, misiunea a fost anulată. Agentul Bont nu a reuşit să sustragă documentele cu grila de toamnă de la inamic dar a putut, până la urmă, să se întoarcă la bază. Cu tot cu don’şoara Brumă. Pe care, ştiţi…

Idei de final

septembrie 29, 2009 • Promo, Rătăciri lirice • robert

Departe de ochii unui oraş învăluit de straie gri, m-am aşezat în faţa focului de tabără, urmărind crengile de brad uscat cum ard spre cer. Mii şi mii de scântei, izvorâte din cetina plină de poveşti, dansează cu astrele unei nopţi de toamnă, luminându-mi sacadat fruntea. Amintiri din cele mai colorate scoteau în aerul tare întrebări ascunse până atunci sub buze, emoţii şi vise uitate sub praful unui colţ de suflet rătăcit. Nu-i aşa că nimic nu poate dura la nesfârşit?

Urmat de vuietul său, râul de pe fundalul monogului nocturn îşi pavează nestingherit calea, către mare, purtând istorisiri ale unui peisaj aflat veşnic la aceeaşi înălţime. Şi totuşi, nu… Fiecare anotimp îşi ia partea lui, fie din pădure, fie din stâncă, fie din păşune. Totul se schimbă, chiar şi râul se ascunde din când în când în măruntaiele muntelui, modelând mereu alte şi alte imagini. Iubeşti o vară, apoi o altă vară, apoi o altă vară. Uneori, rămâi atât de încrustat în zâmbetul unui peisaj încât ţi-l doreşti mereu. În aceeaşi formă, cu acelaşi parfum de verde, cu aceleaşi personaje din interiorul său şi purtând veşnic aceleaşi straie. Îl visezi în faţa unui foc de tabără, punând întrebări nocturne… Dorinţa rămâne vie la nesfârşit?

În faţa mea, mii şi mii de scântei urmează drumul spre înalt, chemate de sclipirea Căii Lactee. Observ că fiecare întrebare răsărită odată cu apusul, se contopeşte într-un răspuns, rece ca noaptea, cu firele de cenuşă lăsate pe ţărână de copiii focului. Spectacolul nocturn apropiat ochilor mei trezeşte din somn zâna albului pur şi-mi oferă acest moment, acum. Dimineaţă nu va mai fi la fel. Nici zâna, nici focul, nici dansul de scântei, nici Calea Lactee. Fiecare moment îşi are finalul său…