Dir en grey sau de ce îmi place Japonia

• Promo, Vedeta săptămânii •

  dir-en-grey Legenda spune că Japonia a fost creată de zei, care au înfipt o sabie în ocean. La scoaterea sabiei, au curs patru picături care au devenit cele patru mari insule ale țării de azi. Japonezii o denumesc, textual, țara de la originea soarelui iar istoria acesteia se adâncește la o distanță de două milenii și jumătate în urmă. Începând de la poporul ainu și până la monarhia de azi, evoluția japonezilor în timp este bogată în evenimente, povești, influențe, triumf.

   Stilul de viață japonez, tradițiile și modul de abordare a existenței îi face pe aceștia unici și incomparabili. Substratul civilizației nipone îmbină florile de cireș cu imaginea samurailor, politețea cu ura ascunsă și manifestată țipător. Un popor care nu poate fi încadrat în nicio tipologie modernă, lucru ce se răsfrânge asupra a tot ce ține de originea japoneză.

   Dir en grey, un nume care nu poate fi asociat cu nimic concret. Nu este o floare, o carte sau un munte. Dir en grey reprezintă, întocmai ca națiunea din care face parte, îmbinări de sunete, imagini, gânduri și legende. Înseamnă Dir en grey. Fatalitate, tristețe si ură revărsată peste modern, idei care se aud din gândurile lor, ingenios așezate pe portativ. Unici ca stil, orgolioși în prezență. Formați în 1997, mare parte din trupa La:Sadie’s, cei cinci membri ai trupei au pornit pe un drum lung, cu orizonturi largi. În 1998 erau deja în top zece Oricon cu Jealous și I’ll, produse independent iar în prima jumătate a lui 1999 apare deja primul album, Gauze, cu un rock având oarece influențe pop. De la început, vocalistul Kyo se remarcă prin inflexiunile vocii sale, perfect adaptate genului cântat de trupă. Membrii trupei sunt: Kyo-vocal, Kaoru-chitară, Die-chitară, Toshiya-chitară bass, Shinya-tobe.

    În 2000, după o amânare cauzată de spitalizarea lui Kyo, formația lansează albumul al doilea, Macabre. Cu un sound un pic modificat spre progresiv, dar având pe fundal același specific Dir en grey, acesta prinde la public, fiind promovat în turneu până în 2001. A treia realizare a trupei apare în 2002, Kisou, urmând turnee în China, Coreea de Sud, Taiwan. Sunetul albumului rămâne același, fiind continuat și pe Vulgar, apărut în 2003 ca al patrulea album. Turneele de promovare au continuat până în 2004 dar numai în Asia. Ieșirea în lume încă nu se produsese.

   Anul 2005 reprezintă în istoria trupei prima apariție în Europa. Concertele de la Paris și Berlin au avut loc cu casa de bilete închisă deși promovarea a fost una mediocră. În același an apare și a șasea realizare, Withering to death, album ce de această dată este promovat și în afara Asiei. Inevitabil, SUA este următoarea locație pentru concerte, unde au câteva reprezentații, reîntorcându-se mai apoi în Europa. Urmează alte evenimente la care Dir en grey iau parte alături de Korn, Megadeth, Slayer sau Children of Bodom. Acest al șaselea album reprezintă, alături de promovarea în afara continentului natal, un sound un pic modificat, cu puternice influențe nu metal și metalcore, identic, de altfel, cu cel de pe următoarea realizare din 2007, si anume The Marrow of a Bone. Acum are loc primul lor turneu de promovare pe continentul nord-american, alături de Deftones. Următoarea perioadă îi prinde în concerte în Europa, Japonia iar America de Nord, atât în turnee singulare cât și la festivaluri de gen. Sunt deja consacrați, lumea începând să-i caracterizeze după un stil propriu, ieșit din tiparele cunoscute până atunci. Deși majoritatea cântecelor sunt în japoneză, acest lucru nu i-a împiedicat să-și trimită mesajul către cei care îi ascultă.

   La finalul lui 2008 iese pe piață al șaptelea album, Uroboros, ca o fuziune a tot ceea ce însemnase până atunci Dir en grey. Influențele sunt complexe, începând de la progresivul anterior, metalcore și sunete tradiționale japoneze. Vocalul Kyo demonstrează a mia oară că este singurul potrivit pentru instrumentația din spatele său. Urmează turnee progrmate pentru 2009, marile scene din lume nelipsind din programul trupei.

   Din păcate, România nu aderă încă la curentul rock, în feluritele sale forme, așa cum se întâmplă în restul Europei deși, încet, încet, câteva festivaluri de profil se permanentizează și la noi. Există o mică ascensiune și o activitate destul de intensă la nivel underground. Dir en grey, în mod fericit, are susținători în România, dorința acestora fiind de a-și vedea trupa favorită într-un concert pe plaiurile mioritice. Și cum informația circulă, o lăsăm și noi să circule. Mai jos puteți subscrie la o petiție online, trimisă pe adresa redacției, în cazul în care susțineți cauza fanilor trupei japoneze:

 

http://www.ipetitions.com/petition/direngreyromania/index.html

 

   Iar ca finalul să nu fie lipsit de culoare și, în primul rând de sunete, vă oferim câteva mostre Dir en grey.

 





Cum cumpără PSD-ul voturile

• Politica e un pornostar, Promo •

   În plină pandemie de gripă porcină, porcul de România se pare că nu are nicio grijă. Așa cum a fost obișnuit, lăturile trebuie să rămână lături pentru conservarea șoriciului dâmbovițean, la grosimea potrivită. Gunoaiele prin care scurmă sunt aceleași de douăzeci de ani și par la fel de gustoase. Dimpotrivă, ar putea fi și mai bune, mai ales că sunt și din Europa, nu doar din curtea proprie. Și atunci, să nu se întrebe dacă există viață după Crăciun?

   Pe 7 iunie sunt alegerile europarlamentare, iar lumea este invitată să voteze pentru a decide, astfel, soarta, viitorul, încălzirea globală. Bullshit. Campaniile din media sau din drumul fiecăruia sunt obositoare și, oricum, mai mult enervează. De aceea, există sub-campaniile, vechi de când lumea. Mita electorală e la bază, așa cum a fost și va mai fi. Anul 2009 și evoluția, în general, nu au legătură cu acest aspect. Din păcate pentru cei care au de gând să mai strângă din gunoaie, există alții care le vor produce. Iar raportul nu este unul corect. 

   Am rămas scârbit vizualizând clipul de mai jos. Cazul, cu siguranță, nu este unul singular. Și nici pe cale de dispariție. Valoarea unui vot este de 50 de lei. Schimbarea pe care o poate avea în esență este, în consecință, una ieftină. În viziunea lor. Voi v-ați vinde? Există un preț pentru așa ceva?

Foto: Silviu Pavel

thumbmediumstage_redim

Tinerii şi ambiţoşii membri PSD sector 1 Bucureşti au început să bată facultăţile şi căminele studenţeşti în căutare de votanţi. Nu contează că aceştia sînt de dreapta, indecişi sau scîrbiţi de politică. Important e, în viziunea pesedistă, să fie dispuşi să-şi vîndă votul pe 50 de lei. Mai mult, pesediştii de la sectorul 1 pe care i-am filmat cu camera ascunsă oferindu-ne bani contra voturi susţin că fac un serviciu societăţii, pentru că încurajează, astfel, prezenţa la vot. Aşa că ziceţi-le „mersi” şi citiţi mai departe.

PSD vă cumpără voturile cu 50 de lei bucata!

Tineri politicieni cu stofă murdară

• Martor şi tartor, Promo •

   Am primit pe adresa redacţiei un mesaj din partea unei cititoare cu drept de vot şi nehotărâtă în acest an cui să-i dea dreptul de a o reprezenta. Am putea spune că, într-adevăr, alegerea este una destul de grea, dacă nu chiar imposibilă.  Stând astfel şi gândindu-ne la alegeri, am observat că mesajul ne poate oferi cheiţa către rezolvarea problemei. Ia să vedem!

   Îl cunoaşteţi pe domnul Cornea Gheorghe Claudiu? Nu? Nici noi. Dar vă putem oferi nişte detalii. Într-una din zilele trecute, undeva pe la ora când se visează strategiile de dezvoltare ale economiei, deci pe la ora două dimineaţa, un grup de cetăţeni români, tineri, plătitori de taxe, se întorceau către casele lor, luate cu credit de la bancă şi aflate în cartierele curate, civilizate şi liniştite ale oraşului, aşa cum sunt aproape toate cartierele din ţară. Că doar aleşii poporului se îngrijesc de aceste aspecte. Dar să nu fim ironici. Aşadar, grupul de mai sus, coborând dinspre Poarta Schei din Braşov, îşi luă avânt către trecerea de pietoni apărută în cale pentru a-şi muta paşii pe cealaltă parte a carosabilului. Gândurile şi râsetele le fură întrerupte, întocmai ca în filmele cu gangsteri şi poliţişti, de scârţâitul roţilor unui Renault negru care era cât pe ce să li se suie în spatele lor de cărăuşi de rate la bancă şi impozite la stat. Prima reacţie a fost similară cu cele întâlnite uneori şi pe stadioanele de fotbal (înjurături, degete mijlocii, şerveţele aruncate pe parbriz). Eee, acum devine interesant. Din maşină, într-o întreagă scenă de suspans, că să vezi ce matahală o ieşi, că hai să mergem, iese un personaj similar celor asociate cu brandul Hi5, îmbrăcat rozaliu, strălucitor şi cu urmă de pipiţă pe scaunul din dreapta. Şi dă-i replici!

   Reacţia domnului posesor de cai putere a fost, probabil din obişnuinţa căpătată în momentele când sunt opriţi de poliţie în trafic cei ca dumnealui, să pună mâna pe telefon. Cum dom’le, da’ cine sunt tinerii ăştia neobrăzaţi care îndrăznesc să-i tocească plăcuţele de frână pe trecerea de pietoni, ia hai să apelăm poliţia! Lucru cu care grupul posesor de inimă în gât a fost de acord, chiar s-a oferit să susţină un dublaj al apelului. Diferenţa a fost faptul că ei chiar au chemat băieţii cu caschete, în timp ce şoferul a apelat o altfel de poliţie, şi anume personală, aflată în două BMW-uri negre. Între timp, bogatul său bagaj de înjurături se revărsa peste întregul peisaj. Şi pentru a fi sigur că momentul acesta le va rămâne veşnic în amintire, domnişorul paietat a scos arsenalul greu, respectiv cartea sa de vizită (!) pentru a le arăta el supuşilor cine este stăpânul şi că nu vor scăpa nemustraţi. La şirul de întrebări cum că „stai aşa, dar legea nu este aceeaşi pentru toţi? Nu toţi trebuie să respectăm regulile de circulaţie la fel? Încălcarea lor nu atrage aceiaşi pedeapsă pentru toţi?” au apărut brusc nişte interferenţe între căile de comunicare interioare ale băieţaşului. Privind către don’şoara care asista pasivă la scenă, din maşină, a mai stors câteva mizerii vocale după care a demarat în trombă. Şi cum poliţia recomandă să nu conduci nervos, dumnealui a vrut să dovedească faptul că miliţienii au şi ei dreptate câteodată: doi motociclişti au fost la un milimetru de a fi şterşi de maşină şi de pe faţa pământului de către individ.

   Dar pentru a nu oferi un final lipsit de personajele amuzante, apar şi poliţiştii până la urmă. ’Nă seara! Trebuie date declaraţii dar chiar şi aşa nu prea e nimic de făcut, că aşa sunt ăştia, că pot contesta şi alte ideologii moderne…Scărpinatul e de bază!

   Dar hai să ne cunoaştem mai bine, îi propunem domnului Cornea. Am remarcat faptul ce este consilier judeţean, deci membru al Consiliului Judeţean Braşov în Comisia pentru activităţi Ştiinţifice, Învăţământ, Cultură şi Culte, un nume la fel de pompos precum apariţia în sine. În acelaşi timp deţine şi o funcţie de consilier local în Zărneşti. Şi cum viitorul ţării este de aur, mai ocupă şi funcţia de Prim vice-preşedinte al organizaţiei de tineret PD-L din Braşov. Ultimele sale  declaraţii de avere şi de interese sunt din ianuarie 2008 (sursa fiind site-ul Consilului Judeşean Braşov), unde sunt trecute ca proprietăţi un cont de 35 000 lei la bancă, 1600 mp în Zărneşti precum şi participaţia de 50% la SC CFC Creative SRL. Firmă care, cercetând Ministerul Finanţelor, nu a avut niciun fel de activitate de la înfiinţarea sa (mai 2007) şi până în prezent. Pentru 2009 nu este declarat nimic, dă-o dreacu’ de lege. Aaa, să nu uităm, candidatura sa din 2008 a fost girată de primarul Braşovului, George Scripcaru.

   Întorcându-ne de unde am plecat, se pare că nu am găsit rezolvarea problemei. Greu, dom’le, cu votul ăsta. Noi propunem, în continuare, să trecem la curăţenie. Să adunăm toate gunoaiele şi să le dăm foc. Acesta, deocamdată, este cel mai bun răspuns.

 

Am avut o tentativă de a-l suna pe domnul consilier şi de a-i da ocazia să ne povestească varianta dumnealui. Dar pentru că cititorii noştri sunt mai credibili decât orice politician român, am luat-o de bună pe cea de mai sus. Oricum, sperăm că articolul va fi citit şi de domnul Cornea Gheorghe (ne vom îngriji noi de asta, doar are adresa de e-mail pe cartea de vizită), invitându-l chiar la un drept la replică online şi public. A-propos de adresa dumnealui de e-mail, cititorii-votanţi îi pot trimite oricând mesaje de încurajare.

carte-de-vizita-1

O'Hara, două hare

• Cârciuma din drum, Promo •

   ohara

   Momentele petrecute după final de muncă sunt, în general, cele mai aşteptate. Dacă sunt consumate împreună cu prietenii, într-o locaţie relaxantă pentru creier şi ficat, cu atât mai bine. Drept urmare, să vedem ce se întâmplă dacă facem un tur prin cârciumile din drum.

   În ultima perioadă, dacă aţi fost mânaţi de sete pe acolo, centrul istoric din Bucureşti a intrat pe un făgaş apropiat de cel normal. Nu chiar apropiat dar, oricum, sunt nişte schimbări în bine faţă de anul trecut. Se mai renovează din clădiri, din străduţe, în ritm tipic mioritic pentru că sunt legate direct de autorităţi. Dar asta este o altă poveste. Aşa cum spuneam, au apărut din ce în ce mai multe baruri şi terase. O bilă neagră, pentru modul haotic în care sunt dispuse. Astăzi, însă, ne vom concentra asupra uneia dintre ele.

   Pub-ul O’Hara se află pe strada Franceză numărul 13. Destul de mic (în jur de nouă mese) dar încăpător întotdeauna pentru clientela sa. Autodefinit irish-pub, în afară de reclamele la Guiness înşirate pe pereţi, într-un fel de poveste a celebrei beri negre, restul este un amalgam de medieval (ţinând cont de armura şi săbiile încrucişate prezente) şi rustic european. Tavanul înalt, în formă de arcadă, din cărămidă, conferă o aparentă senzaţie de spaţiu aerisit. Vara chiar se întâmplă aşa, pentru că intrarea formată din două uşi mari, de geam, stă deschisă larg. În sezonul mai friguros, fumul îţi pătrunde până la chiloţi, ventilaţia fiind rar pornită. Din raţiuni de economie de curent, probabil, alături de românescul mod de a „chinui” clienţii.

   Una peste alta, este un loc plăcut, unde te poţi obişnui repede. Terasa montată vara este cochetă, muzica ne aduce aminte de U2, The Cure, R.E.M. sau Simple Minds şi, pentru cine are chef, se poate juca Darts. Sunt şi două televizoare, ce rulează sport. Barmanii, un nene şi  o tanti, sunt amabili şi te lasă să-ţi savurezi berea în linişte, chiar dacă închiderea este în jur de ora 12 noaptea iar tu nu dai semne că-ţi pasă de asta. Preţurile sunt acceptabile (6 lei halba de Tuborg). Budele sunt separate (beţivi şi beţive) deşi, după o perioadă mai lungă de slalom printre halbe, nu mai contează în care din ele îţi marchezi teritoriul.

   Pentru a vă face o părere personală, mergeţi până acolo. Până la urmă, gusturile nu se discută. Noroc!

E,BA nu!

• Politica e un pornostar, Promo •

Am urmărit de mai multe ori clipul electoral al Elenei Băsescu turnat s-o călăuzească în campania pentru alegerile europarlamentare. Nu ştiu dacă să mă amuz copios sau să mă întristez. Încă sunt în dubiu.

Fundalul sonor şi primele cadre cu marea cea albastră în spatele sacoului mov mă fac să mă gândesc la un început de dramă siropoasă în care protagonistul îşi deapănă amintirile ce vor releva într-un final destine tragice.

Imediat ce domnişoara politician începe să articuleze primele cuvinte, un gând paralel îmi dezgroapă din memorie modul în care erau spuse replicile în piesele de teatru puse în scenă în faţa clasei la orele de română din liceu, atunci când majoritatea jucătorilor de-a teatru alergau pe lângă registrul personajului de interpretat. Exact aceeaşi alunecare în penibil. Diferenţa este că noi o făceam pentru un zece la română; EBA o face pentru o notă de trecere la europarlamentare.

Clipul mi-a mai ridicat şi alte întrebări. Rog pe EBA, pe cei care i-au montat imaginile sau i-au făurit discursul să răspundă.
1.    De ce nu e uşşşor să te cheme Băsescu? Se pronunţă greu de la botox sau eşti confundată cu fiica preşedintelui?
2.    De ce paşii, nestabiliţi de tăticul, către studiile economice şi masteratul în ştiinţele politice sunt făcuţi anemic înapoi?
3.    Dacă nu a făcut-o până nu a atras-o cariera de fotomodel, asta înseamnă că a fost neatinsă până atunci sau o făcuse şi înainte?
4.    Totodată, cine a avut tupeul să o pună pe fata marinarului tocmai pe lista candidaţilor?
5.    Cine este plecăciosul care îi pupă mâna prinţesei?
6.    Cât de independente sunt puterile sale în raport cu PD-L-ul?

Deşi şi-a învăţat bine replicile, singurul rol care i se potriveşte cel mai bine în politică domnişoarei Băsescu este cel de fata lui tata. Dacă păpuşa va prinde loc în Parlamentul European, îi doresc să fie colegă de bancă cu Chucky, iar alegătorilor săi le urez să-şi numere vocalele pe degete.

În final,  iată şi clipul!

Prima casă, primă crasă.

• Frustrări din cartier, Promo •

 

  casa Programul „Prima casă” a ținut capul de afiș al discuțiilor guvernamentale din ultima perioadă. Problema nu a fost dezbătută în profunzime, direcția de prezentare fiind mai degrabă dacă măsura este una electorală sau nu. În ziarele de profil economic, apar câteva cifre dar fără concluzii eficiente.  Tam-tam de moment, praf în ochi, viața continuă.

   Nu ne propunem să tragem niciun fel de linie vis-a-vis de chestiunea de mai sus. Sunt câteva întrebări la care am dori să obținem un răspuns:

-de ce fondul garantat de stat este de 60 000 euro? Nu cumva astfel se stabilește un preț minim pentru locuințe?

-de ce se ia din fondul pentru IMM-uri?

-care sunt criteriile reale prin care au fost alese băncile participante la program?

-în ce fel va fi relansat sectorul de construcții, din moment ce există destule apartamente noi nevândute iar sub 100 000 euro se găsesc doar apartamente în blocuri vechi?

-cine sunt rechinii imobiliari care vor câștiga din acest program? (având în vedere și faptul că TVA-ul pentru apartamentele sub 380 000 lei este de 5%)

-cum se va evita specula? (care cu siguranță va exista)

-cine va avea drept de lichidare, în cazul neplății ratelor?

-cine va putea, de fapt, să-și cumpere locuință, din moment ce băncile nu vor schimba în niciun fel condițiile de creditare?

-de ce de 1 miliard de euro propuși în prima fază pentru acest program, de ce acești bani nu se investesc în infrastructură, putându-se crea locuri de muncă astfel?

 

   Nu știm dacă răspunsurile vor veni și vor fi corecte. Din păcate, guvernul actual, întreaga clasă politică de altfel, nu mișcă niciun deget pentru a lua niște măsuri reale pentru îmbunătățirea situației economice. Punând la socoteală și prezența unui an electoral, ne putem aștepta la pastile nepotrivite în continuare. Și în loc să căutăm un doctor mai bun, lăsăm evenimentele să treacă degeaba, sub efectul unui „oricum nu avem ce face” și „las’ c-om trece și peste asta”.

Viitorul îţi sună bine?

• Idei fertile, Promo •

19 August 2012. Da, suntem in viitor. Azi a fost tăiat şi ultimul copac din cartier. Îngreuna construcţia sediului principal al unei terţe bănci. Verdele îl vedem doar la televizor acum sau, din când în când, într-o foiţă, pregătit să ne mai îndulcească 10 minute din viaţă precum gemul de trandafiri al bunicii.

Datoria statului către FMI tocmai s-a triplat, singurii de suferit fiind noi. Apa caldă n-am mai văzut-o la faţă de la Paşte. Taxele cresc treptat, aproximativ 40% din români au gazele sistate. Inflaţia a ajuns la 123%, cererea în toate domeniile se aproprie ameţitor de cifra nulă.

Adaptabilitatea în acest moment reprezintă Omega-ul României. Un amic, geniu in IT, absolvent a două facultăţi, s-a reprofilat. Şi-a tras propria reţea de prostituţie. Îi merge bine, îmi face discounturi constant, poate şi datorită faptului că îl ajut să scape de taxe către stat.

Copiii din jurul blocului nu mai sunt interesaţi de sport ori de jocuri de când a fost legalizată marijuana. Părinţii nu mai au timp să le ofere o educaţie din moment ce muncesc în ture pentru o porţie de cartofi fierţi.

Am ajuns pe locul 179 în lume din punctul de vedere a condiţiei de trai. Şi suntem încă în cadere…

Costică, prietenul meu , un ţigan cinstit, a obosit să fie arestat si chestionat zilnic de poliţişti doar datorită faptului că provine dintr-o etnie. Ieri s-a sinucis.

Toată lumea este deprimată, viitorul nu sună bine nici dacă se aude din nişte corzi de chitară.

Unde am greşit, de ce am ajuns aşa? Politicienii spun că nu este vina noastră ci a tuturor ţărilor care ne-au văzut economia înfloritoare şi care, speriindu-se  de puterea şi de unitatea românilor, au început să ne pună beţe în roate.

Aici se încheie scrisoarea mea pentru tine, ai grijă ce alegeri faci copilul meu căci doar tu mai poţi schimba ceva. Vremea noastră a trecut, n-am fost atenţi la acţiunile noastre, am lăsat pe alţii să decidă pentru noi şi uite unde am ajuns.

Trebuie să ştii că viitorul e o necunoscută totală dar că îl poţi modela într-o anumită direcţie, sper că va fi cea bună.

Nu rămâne nepăsător. Ia atitudine din timp şi convinge-i şi pe alţii că meritaţi ceva mai bun.

Atunci

• Promo, Rătăciri lirice •

atunciSunt obosit. Am obosit să mă implic în lucruri fără sens, în job, în false priorităţi. Am început să uit vântul peste obraji, valurile dintre degetele de la picioare şi alcoolul care se lasă încet în picioarele bătute de soare. Acum sunt înconjurat de neoane, de calculatoare care respiră greu şi de aer condiţionat. Am uitat cum se aude viaţa discretă a celor din jur, cum orăcăie fără sens copiii şi cum nu ştii cât este ceasul. Acum totul este în contratimp, totul este pe fugă ca să nu pierdem ceva. Atunci aveam timp de slow-food, de muzică, de citit, de albume de artă, de bere, de ţigara de după. Acum nu am timp de mine, timpul meu este de vânzare, eu sunt de vânzare şi nu mai sunt eu. Atunci totul se derula încet, viaţa merita să fie rumegată, prietenii să fie ascultaţi şi lumea pulsa în ritmul meu. Acum totul se mişcă prea repede, viaţa fuge pe lângă noi, lumea pulsează într-un ritm dement. Atunci găseam oamenii cu scântei în priviri, cu patimi, cu dorinţe. Astăzi văd oameni goi, oameni care vor acum, aici şi repede. Atunci vedeam culorile, frumosul, lucrurile deveneau incet. Acum oamenii sunt opaci, fără conţinut, cu interese mărunte şi mereu grăbiţi.

Îmi este dor de linişte, de nisip în păr şi de foc în întuneric. Îmi amintesc de acorduri de chitară, de râsete acoperite de valuri, de caldura focului în obraji şi dinţii frigului în spate. Mi-e dor de rom în cafeaua de dimineaţă, de spălat pe dinţi cu apă de mare, de stat în soare în curu´ gol. Îmi mai amintesc şi de amorţeala plăcută şi înceată de la alcoolul zilnic. Nepăsarea ne caracteriza, timpul se scurgea pe lângă noi fără a afecta prezentul sau viitorul. Totul in jur era simplu şi noi puteam zbura cu gândurile în cele patru orizonturi. Acum totul pare complex iar noi ne concentrăm pe nimicurile care ne dictează vieţile. Mi-e dor de tăcerile dintre prieteni, când liniştea nu era jenantă şi nu simţeai nevoia să spui ceva. Liniştea vorbea pentru noi. Mi-e dor de senzaţia de gol în stomac pe care o simţeam când o ţineam pentru întâia oară de mână. Îmi amintesc de părul sculat pe mână de la o melodie oarecare dar pe care o simţeam până în gât. Mi-e dor de trezire la ora 12 fără telefoane în urechi şi fără presiunea timpului sub călcâie. Mi-e dor de discuţiile idioate despre noi, despre alţii, despre Scrisoarea a III-a, despre filosofii, religii, matematici, fizică şi alte nimicuri care ne umpleau viaţa cu sens şi bucurie.

Cu cât dorim mai mult, cu atât avem mai puţin. Şi nici măcar pe noi înşine nu ne mai deţinem.

Fără violență, PISTOL CU CAPSE este o soluție!

• Interviu, Promo •

pistol-cu-capse1 Corespondentul nostru special pe teme de război ne-a trimis de pe frontul underground ultimele vești referitoare la bătălia dintre curentul subteran muzical românesc și armata comercială a impresarilor. Informațiile au fost trimise cu greutate din zona de conflict, trimisul redacției fiind implicat la un moment dat într-un schimb de focuri direct cu una din trupele de gherilă combatante. Mircha, corespondentul nostru, a trimis o rafală de întrebări către gruparea PISTOL CU CAPSE, speriat de ambuscada în care a fost prins. Reacția a fost una pe măsură:


 

RevistaCioburi: Nu-i mai bun un pistol adevărat?

Dan: În unele cazuri da, în cazul nostru sperăm că nu.

Vlad: Nu, NICIODATĂ!!!

Adi: Ce vrei să spui, că nu suntem adevărați? Așa puteai să ne întrebi din prima de ce suntem așa praf… A nu, că praf era la altă formație…în ochi.

 

R.C.: Cine sunteți voi?

D: Patru tineri cu aspirații înalte.

V: Suntem niște băieți de București, respectiv Titan, Berceni, Dristor și…Baia Mare și mai suntem și o mare formație…

A: Un mic grup de entuziaști care au luat-o pe un drum greșit și fără nicio ieșire.

 

R.C.: De ce ne răniți urechile?

D: E simplu. Pentru că vă expuneți zgomotelor făcute de noi.

V: De ce îmi rănești tu ochii cu întrebări d-astea? Rănim urechile într-un mod plăcut, cum s’zic…tre’ să terminăm cu răutăcismele astea care nu aduc nimic și să o luăm de la capăt ca suntem ființe umane cu lacrimi și tre’ să dăm totu’, nu?

A: Ca să vă doară, să plângeți, să vă umpleți de sânge și să fiți « tru ».

 

R.C.: Aveți mai mult de o mie de fani?

D: Avem o mie de fani doar pe messenger.

V: Mă faci să râd…BINEÎNȚELES…că nuuuuu!

A: Nu cred dar avem mai mulți fani decât cântece și asta e ceea ce contează…Pe lângă următorul meci.

 

R.C.: Vă « împușcați » înainte de concerte?

D: Eu personal nu.

V: Vai, vai, vai, cum să zic, destul de rar…

A: Da dar nu așteptăm întotdeauna concertelele. Ne mai împușcăm și în timpul liber.

 

R.C.: Ce roacher s-a reîncarnat în fiecare?

D: Hmmm…În cazul meu nu știu, cam toți pe care îi admir sunt în viață deci ar fi imposibil.

V: Hmmm, eu tot îl aștept pe Bon Jovi…să se reîncarneze.

A: Nu știu cine s-a reîncarnat în mine dar nu cred că era mare om, oricum…Și bassist cu atât mai puțin.

 

R.C.: Credeți în Chuck Norris?

D: Am să cred atunci când va ști să cânte la chitară.

V: Cred în Chucky așa cum cred că va juca Dinamo vreodată în “șampion lig”, așa cum zice Giovanni!

A: Nu. Cred doar în ăia care au mâncat bataie de la el. Aia înseamnă curaj!

 

R.C: La ce intrumente v-ar fi plăcut să experimentați dacă ar fi să renuntați la cele prezente?

D: Clape sau tobe.

V: Mi-ar plăcea să știu să cânt la chitară și la voce…

A: La mistrie. Așa mi-aș da și eu glet nou în toată casa.

 

R.C.: M-ați pune la zid dacă vă zic o poantă cu voi și EMIL?

D: Nu. Te-ar pune steliștii. 🙂

V: Te-aș pune să dansezi legat la ochi, cu spatele la ZID.

A: N-are sens să te chinui…Te punem la zid oricum. Pistoale avem, chiar dacă nu suntem EMIL.

 

R.C.: V-a alergat Poliția?

D: Nu încă.

V: Pe mine unul, da.

A: Nu are de ce să mă alerge. Sunt prea lent, oricum, și mi-e lene să fug. Mă predau, dacă e.

 

R.C.: Vlad nu are încă Mercedesu’, după organizarea meciurilor de fotbal și sala de repetiții?

D: Vlad are ARO-ul în parcare, care așteaptă să fie condus.

V: Încă nu, mai trebuie să plătească CRIZE sala două luni și aia e…

A: Nu, Mercedesu’ e problemă. Trebuia să dea o raită prin Pitești când încă mai mergea combinația cu carnetele date pe nașpa.

 

R.C.: Ați trage în politicieni?

D: Nu în toți.

V: Am trage da’ cu CAPSE.

A: Nu aș trage. Cre’ că cel mai bine ar fi să-i închizi într-un buncăr, fără mâncare, fără nimic. Pe urmă faci broadcast pe net de acolo și-i privești cum ajung să se mănânce unul pe altul…Ăsta ar fi un show adevărat!

 

R.C.: Ce țară ați prefera să ne invadeze?

D: Moldova, altfel nu avem șanse să ne unim cu ei.

V: Țară, țară vrem ostași! Nu știu, probabil Armenia sau ăia deja ne-au invadat cu frații Karamian Halagian Vozganian Dartanian.

A: Nu știu…Unii care să-l urască pe Armani și pe copilu’ minune.

 

R.C.: De ce nu vă lăsați?

D: Încă nu am dat tot ce avem de dat.

V: De ce nu te-mpuști ? Cu un pistol cu capse, bineînțeles.

A: De muzică.

 

R.C.: Dați o rafală pentru cititori…

D: Cruncckkkkkkkkkkkk, smackkkkkkkkkkkkkkkk, jap jap.

V: Dau rafale după rafale pentru cine nu mă cunoaște. Doare, pentru cine mă cunoaște și știe ce-mi poate pielea. Să aștepte urmatoru’ album cu capse sau s-o ia de mână pe Cruela.

A: Îți dau ție o rafală dacă mai pui întrebări d-astea. Pe cititori doar i-aș sfătui: învățați să citiți printre rânduri, renunțați la ideea că există adevăr absolut sau muzică absolută. Faceți distincție drastică doar între ce se cântă pe chitări, bass, tobe și restul. A, și fiți optimiști și pozitivi. Noi așa suntem și uite ce bine ne merge. Dăm interviuri unui „crizat”.

 

Într-un final, identitatea combatanților a fost descoperită. Aceștia sunt : Vlad-voce, chitară, Adi-bass, Dan-chitară, Andrei-tobe. Mircha a mai aflat că aceștia activează din 2003, în București, și utilizează ca armă pincipală punk-rock-ul. Prima lor intervenție serioasă pe scena underground a fost pe 15 noiembrie 2008, odată cu lansarea albumului de debut, « Pistol cu capse ». Au bifat în palmares destule concerte și apariții la festivaluri de profil astfel încât să fie considerați un aliat de temut în lupta contra curentului de suprafață. Analizând și noi situația la rece, ne-am decis să le susținem cauza. Ca atare, luați de-aici :


Liber la şpagă

• Martor şi tartor, Promo •

Surprins de răceală precum un pescar din deltă aflat la cercul polar, mi-am luat inima în dinţi precum siliconatele de Dorobanţi şi mi-am propus să ies totuşi din casă, traiectoria mea fiind dreaptă si avea un singur capăt: farmacia.

Precizez că nu eram în stare să mă târăsc până în bucătărie, d-apoi să ajung la policlinică să-mi iau reţetă. Aşa că mai bine ţinteam 20 de paşi până la drogherie.

Greu de zis, dar şi mai greu de ajuns având in vedere că aveam ochii pungă. M-a îndrumat un puşti până acolo. M-a îndrumat prost, am intrat în brutărie. Înjurături în gând căci aveam corzile vocale lezate. Am bunghit într-un final farmacia. M-am aşezat la rând în spatele unui bătrânel care mi-a desfundat nările mai bine decât infuzia cu mentă.

„- Săru-mâna aş dori şi eu o cutie de Rovamycine, dar d-aia de 3 MUI vă rog, nu de 1,5.(aşa scrie pe cutie)

– Prescripţia vă rog.

– Îmi pare rău nu am, nu vedeţi cum sunt, de abia am ajuns la farmacie. Vă rog mai am acasă 1 tabletă. Am mai luat de aici.

– Fără reţetă nu se dă.

– Doamnă până ajung la policlinică să-mi iau o amărâtă de reţetă fac pneumonie de 2 ori. Vă rog. Nu le combin cu alcool sau nu le pizez ca apoi să le prizez ce naiba, nu vedeţi in ce hal sunt.

– Nu se poate.

– Bine atunci. Îmi puteţi da alt antibiotic ?

– Nu, doar medicamente pe bază de paracetamol.”

În acel moment îmi venea să-i contaminez cu ajutorul celor doi obrăjiori plini de substanţe terorizate de Olynth. M-am calmat totuşi, i-am mulţumit politicos pentru ajutorul acordat şi am dat să plec în momentul în care am auzit o voce cerând Tussin Forte.

Ei acum trăind într-un cartier mai dubios ca cele din Belize ştiu că dacă ronţăi vreo 10-15 pastile de Tussin devii o persoană supranaturală: ajungi să comunici cu pereţii, joci poker cu oile bunicului , vezi meciul cu 3 săptămâni înainte de difuzare. De aceea îţi trebuie reţetă ca nu cumva să le confunzi cu mentosanele.

La această farmacie nu aveai nevoie de reţetă dacă luai 7 cutii şi dacă îţi scăpa din greşeală încă 50 RON în plus.

Mama ei de răceală, în ce stadiu am ajuns să nu-mi dau seama cum se plăteşte corect în România.