Un prieten mi-a povestit la un moment dat despre o cârciumă interesantă, pe undeva pe Ferdinand. Îmi spunea ceva despre relicve comuniste, barmani pletoşi, muzică bună şi mâncare pe măsură. Apoi, mi-a mai spus că a ajuns acasă la patru dimineaţa, rupt în fund de băutură. Păi, în acest caz, cum să-l cred? Drept urmare, mi-am luat inima în dinţi, portofelul în buzunar şi am purces spre locaţia cu pricina. Pentru studiu, evident.
Aşadar, mergând pe bulevardul Ferdinand, între Foişorul de Foc şi intersecţia cu Mihai Bravu, am nimerit la numărul 73 restaurantul La Scînteia. Situat într-o casă cu etaj şi demisol, pare în regulă de afară, mai ales că imobilul este renovat. Odată pătruns pe tărâmul localului cu nume comunist, prima mă loveşte terasa. Neaglomerată, aşa cum se întâmplă de obicei pe la noi, maxim cinci sau şase mese şi frumos aranjată. Un copac imens străjuieşte curtea, deci atmosfera este liniştitoare. Intru în interiorul casei, transformat într-un restaurant, aşa cum spuneam mai devreme. La demisol este o cameră cu patru mese, simplu decorată şi numai bună de rezervat cu prietenii pentru onomastici sau jocuri de societate. Sau, pur şi simplu, pentru a bea în linişte, mai ales că vis-a-vis este şi buda, nefiind astfel obligaţi să parcurgeţi distanţe apreciabile.
La următorul nivel ne lovim de bar şi de alte două încăperi. Una este mai tot timpul rezervată barmanilor, rudelor şi prietenilor acestora. Sunt trei mese dar găsim agăţat pe perete şi un televizor LCD. Decorul nu sare cu nimic în ochi şi nu prea se leagă de numele locaţiei. Cealaltă încăpere are urme comuniste, respectiv poze cu Ceauşescu, Stalin, frânturi din documentele vremii şi cărţi propagandiste aşezate frumos pe poliţe. Stând la o bere cu un prieten de-al meu în respectiva cameră şi belind ochii pe decorurile din jurul nostru, am avut o revelaţie ascultând muzica locului, în speţă System of a Down, Sepultura, Type o’Negative, Iron Maiden: cum se pupă, oare, cele două mesaje din încăpere? Cum s-au înţeles rockerii cu sistemul comunist?
La ultimul etaj, încă o cameră pentru delectare, decorată mai spre Elisabeta Rizea şi camarazii săi de luptă. De asemenea, găsim şi o terasă la acest nivel cu doar patru mese şi destul de prietenoasă. Pe timpul verii berea rece şi coroana copacului de deasupra pot face un pic de masaj mental, ajutându-ne să uităm de cele cincizeci de grade Celsius ale aerului. Oricum, cârciuma este dotată cu aer condiţionat, deci putem să ne ferim de fotonii sorinelului şi în interior. Bucătăria este pentru cei care nu sunt extrem de pretenţioşi iar preţurile sunt mai jos decât cele din centru. Există în meniu si oferte de genul „parizer pe ziar”, pentru cei care sunt legaţi temporal de perioada cu pricina. Eu am mâncat şi în căminul studenţesc aşa ceva (sau mai nasol) şi nu eram pe vremea adepţilor lui Lenin. Mă rog… Lunea bucătăreasa este liberă, ne-a explicat o domnişoară cu piept generos şi ipostază de rockeriţă, care serveşte pe terasă. Este de remarcat şi un nene trecut de patruzeci de ani, cu păr lung şi alb, barbă pe măsură şi tricou cu Maiden, care mai tot timpul (mai ales spre final de program) se plimbă împuşcat în aripioare. La un moment dat, o vom face şi noi.
Hai, lăsaţi calculatoarele închise şi treceţi la bere. La o vreme caldă, merge o bere rece. Caldă, rece, adjective.
Orice mămică îşi doreşte ca plodul său să iasă cel mai deştept şi cel mai frumos. Banii, dacă nu îi poate procura ea, şi-i face el singur, că doar e băiat deştept. Atunci când îl ştie pe taică-său, situaţia e clară. Că ăla micul va fi isteţ ca el şi frumos ca ea sau că va fi urât ca el şi tont ca ea, lumea se aşteaptă. Dar ce se întâmplă atunci când femeia este nevoită să apeleze la banca de spermă pentru a deveni mămică? De unde ştie ea ca ăla micul nu moşteneşte vreun hidos cu coşuri, vreun crăcănat sau, mai grav, vreun repetent?
Un american neafectat de criză a plătit 300.000 de dolari pentru un loc de parcare. Situat într-o zonă exclusivistă a Bostonului unde cică locurile de parcare sunt foarte greu de obţinut, cei câţiva metri pătraţi ar fi fost scoşi la licitaţie având preţul de pornire de doar 250.000 de dolari. Ce n-ar face călăreţul modern american să-şi odihnească caii putere ai bolidului său devorator de petrol în cele mai bune condiţii…
Zi de zi, săptămână de săptămână, lucruri se întâmplă. Lumea românească furnizează neobosită noi şi noi subiecte îmbrăcând aceleaşi vechi tipare. Ciclul se repetă, regăsind aceiaşi ochi nesătui, aceleaşi urechi avide să afle şi mai mult, aceeaşi foame de senzaţional.