“Jegul”, în pericol să se cureţe

• Frustrări din cartier •

Şoc în lumea studenţilor beţivi electronişti şi nu numai – adică nu numai beţivi şi nu numai electronişti. Jegul, sau Expres Olimp cu numele din acte, cârciuma din campusul Leu, este în pericol de a fi închisă.

Aflarea veştii ăsteia m-a lovit direct în moalele capului. Şi sunt convins că nu numai pe mine. Trei ani de zile – intensiv – şi alţi doi – cu jumătaţi de măsură – mi-am investit marea parte a resurselor materiale la Jeg. Mă pot considera unul din acţionarii cu drepturi depline. Dacă aş fi adunat toate paharele goale de plastic rămase de la bere, aş fi ridicat un turn mai înalt decât cele 11 etaje ale căminului de vizavi.

În anii mei de studenţie, Jegul era spaţiul ideal unde mii şi mii de secunde se îngrămădeau să devină victime. Era eşafodul perfect unde puteai să-ţi omori timpul, nedând socoteală nimănui. Jegul era debuşeul viselor ieftine dar indispensabile, al aspiraţiilor imediate, ce vizau clipa urmatoare, vechină acumului de atunci. Acolo am învăţat să trăiesc clipa. Jegul era punctul de plecare şi punctul de oprire al majorităţii acţiunilor desfăşurate într-un campus în care ai fi putut rămâne închis cu săptămânile, fără ca timpul să întrebe de tine. Jegul dădea savoarea victoriilor şi alina, amorţind sau nu în alcool, înfrângerile din disputele cu balaurul numit facultate.

A închide Jegul studenţilor este ca şi cum ai desfiinţa cancelaria profesorilor. Este ca şi cum ai confisca punctul zero. Sau, e ca şi cum vreun mahăr din UPB ar vrea să facă nişte bani frumoşi de pe urma închiderii cârciumii.

Păi unde îşi vor mai copia “electroniştii” de mâine sau de poimâine temele, unde îşi vor mai bea berea de dimineaţă şi cafeaua de seara, unde îşi vor mai contempla înfrângerile şi unde îşi vor mai sărbători victoriile, examen după examen?

Campania “Facultatea de Electronică şi TC” nu poate fi susţinută fără o cârciumă fidelă cum a fost atâta vreme Jegul. Este ca şi cum te-ai arunca la lupta, direct în linia întâi, complet lucid.

Cine nu e de acord cu strămutarea Jegului are şansa să îşi exprime această optiune. Există deja o petiţie în sensul ăsta chiar aici.

TV Subteran

• Jumătatea plină, Martor şi tartor •

Mica majoritate a monitoarelor agăţate de tavanul staţiilor de metrou au început astăzi să emită imagini. N-am apucat să urmăresc mai pe îndelete înşiruirile de cadre pentru că, în decursul incursiunii mele subterane, acolo unde a fost nevoie să-mi pierd timpul, am căutat în van un monitor în funcţiune, iar acolo unde ecranele monitoarelor se scăldau în culori, eu înotam prin valurile mulţimii de călători ca să mă îmbarc în metroul gata de plecare, în goana mea către fabrică, pentru a ponta la o oră cât mai rezonabilă.

Am în schimb o serie de nedumeriri care îmi lâncezesc în minte de când LCD-urile s-au dezbrăcat de polistiren pentru a atârna aşteptând un semnal. De exemplu, la ce aglomeraţie e la metrou, unde mai au de gând cei de la Metrorex să mai pună şi fotoliile? Şi cum pot face şi eu rost de o telecomandă ca să schimb la ştiri sau ca să vad scorurile la meciuri? E cumva inclusă în abonament? Şi sonorul? Unde e sonorul? De ce nu se aude nimic? De fapt, nimicul poate să se audă?

Metrorex vă urează vizionare tăcută! Or să se înghesuie mulţi după asta.

Specialităţi nocturne în luna lui cuptor

• Frustrări din cartier •

Vara, cu-ale sale călduri diurne ce pândesc a cocoţa mercurul pe gradaţiile termometrelor dincolo de primele 40 de grade, pe plus, ale lui Celsius, şi-a intrat deja în drepturi. Forfota oraşului, care începe înainte ca lumina să inunde orizontul îmbâcsit şi se amplifică la apariţia primelor raze ale unui soare ce nu se mai satură să se încoroneze zilnic, la amiază, se topeşte, stoarsă de vlagă, la adăpostul unei nopţi parcă neputincioase. Blocurile de beton par nişte mici monştri răpuşi, ce caută disperat să-şi refacă forţele, adulmecând fiece briză de aer mai rece, prin ferestrele larg deschise ca nişte imense nări. Doar adânc, în întunericul difuz, perturbat de lumina artificială ce arde în apartamentele celor fără somn sau de lumina gălbuie a iluminatului public, rămâne parcă loc şi vreme de puţină tihnă.

Situaţia devine strigătoare la ceru’ mă-sii, atunci când, cu mult înainte să se îngâne ziua cu noaptea, se îngână maneaua de jale cu glasul răguşit al unui prisoner al iubirii ce o simte pentru o gagica de miloane. Iar dacă piesa, responsabilă pentru cămaşile sfâşiate, mai e redată şi obsesiv de un casetofon de maşină depăşit, ce sughiţă trilurile zgomotase, izbindu-le de betoanele încinse, atunci chiar că te ajung gânduri care ar concura cele mai abominabile scenarii horror. Adică, dacă serviţi căcat, măcar să fie de bună calitate, băi fraţilor! Păi la câti bani vehiculează barosanii prin versurile lu’ cântecele alea, nu puteţi pune şi voi mână de la mână să luaţi pe cîrîială un casetofon mai de doamne-ajută? Păi să nu dau drumul la rock pe voi? Zău aşa…

Dar poate n-ar trebui să mă supăr aşa tare. Vorba aia: “oamenii care munceşte, seara se macheşte”. Avem de-a face doar cu simple manifestări prozaice nocturne, însoţite de scurgeri semnificative ale bunului simţ, ce se preling în torente, întreţinând picătura chinezească a neaoşului cu ochii orizontalizaţi de consumul excesiv de bere stătută la pet sau… o noapte de foc în Bucureşti.

Ţin minte că vara trecută am surprins la non-stop-ul din cartier care închide ceva mai târziu, o frântură dintr-o discuţie pe tema muzicilor, care trata, nu aşa frontal cât prin clătinare, tema manelelor şi a controverselor iscate de fenomenul manelelor în sine. Atunci, unul din participanţii la discuţie – ale cărui orizonturi artistice scârţâiau îmbibate în alcool asemenea lemnului unei corăbii ţinută peste măsură la apă – a concluzionat într-o notă vădită de superioritate şi suficienţa :”Toată muzica e frumoasă, trebuie numa’ să ştii să o asculţi”.

Vă multumesc… dacă doriţi să vă deschideţi sufletele, cheia sol e la domnu’, sub preş.

Cine-ar fi putut sa il Oprescu?

• Politica e un pornostar •

Capitala si-a desemnat duminica noul primar in persoana dom’ doctorului Sorin Oprescu. Cica democratia a triumfat inca o data, si uite asa ne-am pomenit si cu primul primar aparent independent.

Nu e rolul meu sa ma apuc acum sa descos care este gradul real de reprezentativitate al doctorului, care a fost doza de incredere injectata electoratului sau cum au perceput bucurestenii, activi sau inactivi civic, prima infrangere a dreptei dupa ‘89, in capitala. Nu ma intereseaza daca Oprescu se va intoarce, cu acte, intr-un viitor nedeterminat la familia PSD, la fel cum nu ma intereseaza daca Oprescu va fi lansat la urmatoarele alegeri prezidentiale impotriva crucisatorului Basescu. Si nici noul dus rece al primului marinar al tarii, care a cam intrat la apa, nu ma scapa de disconfortul unei veri rasfranta in betoane.

Rabdarea mea cu clasa politica s-a consumat de ceva vreme.

Si totusi, primul lucru bun petrecut imediat ce Blaga a fost anuntat perdant in fata lui Oprescu, a fost ca Ion Cristoiu a renuntat la geaca de blugi si a aparut la a cui sinteza? A zilei, purtand costum si papion. Banui ca domn’ Cristoiu a pierdut pariul cum ca candidatul, sssscuzatzi cacofonia, PD-L va castiga primaria. Ce mai jubila studioul ala… nţ, nţ, nţ… Bag de seama ca la televiziunile lui Voiculescu, dupa ce oamenii pariaza gresit, isi atarna cate ceva de gat. Si cand am conchis asta, a atarnat in afirmatie si cravata cu vacute care fac sex (parca vacute erau si parca sex faceau) a lui Badea, prezentata publicului larg, tot dupa un pariu pierdut. Inca mai astept rezultatul domnului Felix in pariul cu moralitatea.

Revenind, ma gandesc ca numirea domnului Oprescu ca primar general al capitalei o sa atraga de la sine o dispozitie a consiliului local conform careia controlorii RATB sa poarte halate medicale – astfel vor fi mai usor de recunoscut – sau ca asistentele de la Universitar sa aiba reducere la toate cinematografele si la toate saloanele de infrumusetare din Bucuresti. Ar mai putea comanda ca toate gunoaiele din zonele limitrofe ale capitalei sa fie tratate cu formol pentru a se conserva mai bine vara sau fiecarui bulevard principal sa i se alipeasca cate o noua banda, banda ce va actiona in sfera imobiliara vanand fiece metru patrat construibil.

Solutii ar fi. Sa vedem cum va reusi domnul doctor sa le coaguleze in proaspatul sau mandat la primarie.

Statie, va rog!

• Frustrări din cartier •

Am capatat o ura vecina cu nestapanirea de sine fata de soferii de maxi-taxiuri din Bucuresti.

Cred ca opresc aproape oriunde la vazul semnului de “ia-ma nene” sau la auzul cuvantului “statie” ce razbate din spate. Am vazut soferi oprind in intersectie in plin trafic sau pe trecerile de pietoni printre pietoni, in statiile RATB incurcand concurenta sa-si lepede/preia calatorii sau in timp ce erau in coloana tinand pe loc mai bine de jumatate de minut pe cei aflati in spate. Ce pista ma-sii… cateva claxoane in plus nu schimba prea mult nivelul decibelilor din imprejur.

Stiu… la ce haos e in orele de varf in capitala si la ce “meseriasi” participa la trafic, astia sunt mici copii. Dar mie mi-a picat pe maxi-taximetristi pentru ca i-am surprins sistematic in astfel de posturi.

Eu oricum nu apelez la serviciile lor pentru ca nu pot folosi biletul de o luna de care nu fac uz pe RATB si in plus mi-ar mananca si tot maruntul destinat automatului de cafea ( asta nu e chiar o cauza, dar am simtit nevoia sa o spun). Nu mai pun la socoteala ca aici nu poti lua sau negocia o amenda.