Războiul stelelor verzi (I)

• Idei fertile •

S.F. senzaţional ! Un paianjen a fost pierdut în spaţiu de către echipajul navetei Endeavour. Mă rog, domnii cosmonauţi spun că e pe undeva prin navă, construindu-şi pânza de rigoare şi că îl vor găsi în cele din urmă. Iar apoi vor putea să ducă la capăt experimentul pentru care arahnidele au fost plimbate până acolo…

 

…Suntem în anul 2080, imediat după alegerile prezidenţiale din S.U.A., cu primul preşedinte de origine afgană din istoria acestei ţări, promiţând pace între popoare şi iarbă la liber. Programele N.A.S.A. au fost anulate de ani buni, majoritatea finanţelor fiind direcţionate către ajutorarea minorităţii albe precum şi către programele de producere a energiei nepoluante.

În România, fiul regelui Cioabă tocmai ce a câştigat şi el al doilea mandat de preşedinte al Rromâniei (între timp, numele ţării s-a modificat, conform ultimului program de guvernare promis de PNG-CD, în anii 2028, de altfel ultimul lor guvern înainte de dizolvare). Minoritatea română a reuşit, după ani buni de tatonare, să înfiinţeze primul partid care să le reprezinte drepturile, alegându-l preşedinte pe Ion Ion Ion Ion Ţiriac, nepotul defunctului om de afaceri român Ţiriac Singularul. Aceştia au semnat protocoale de colaborare cu entităţile similare din Bulgaria şi Ungaria.

Partea de vest a Europei a fost vândută de oamenii de afaceri ucrainieni şi ruşi către afaceriştii din Dubai şi Emiratele Arabe Unite, pe acest teritoriu urmând să fie construite cele mai înalte clădiri din lume, cele mai mari cazinouri şi cele mai luxoase hoteluri. Acestea vor deveni, mai apoi, locurile preferate de distracţie pentru afaceriştii ucrainieni şi ruşi.

China tocmai ce a terminat construcţia celui de-al doilea baraj de pe Yangtze, acesta devenind acum cel mai mare din lume şi va putea asigura alimentarea cu energie a jumătăţii nordice a ţării. Totodată, China a reuşit popularea primei colonii umane de pe Lună, acolo urmând să fie mutate câteva fabrici de textile şi de jucării, costurile de producţie fiind mai ieftine. Reţeaua lor de sateliţi este cea mai eficientă din lume iar vizitele cu echipaj uman pe Marte au ajuns deja la cifra opt.

America de Sud şi-a proclamat independenţa, după ani buni de ocupaţie a trupelor nord-americane şi, sprijinită de Asociaţia Turiştilor Japonezi, a început replantarea junglei amazoniene. Fauna va fi refăcută după ce s-a reuşit reproducerea speciilor dispărute, de către androizii japonezi, în laboratoarele de clonat din Tokyo.

În Australia, serialul „ Fiicele lui McLeod” tocmai termină al 19-lea sezon. În rest, nimic schimbat. Chiar, nimic schimbat acolo…

…Primul semn că ceva este în neregulă a fost sesizat de către astronauţii chinezi. O parte din sateliţii meteo au dispărut subit (lucru observat mai greu din cauză că numărul acestora era oricum prea mare). Primele acuzaţii s-au îndreptat către astronauţii rromâni, aceştia fiind cunoscuţi pentru campaniile de colectare a deşeurilor metalice din spaţiu (în general, din spaţiul altora…). După cercetările ulterioare, s-a dovedit că nu era aşa. Aceştia colectaseră doar o parte din panourile solare ale staţiei spaţiale numărul şapte, folosindu-se de două navete „împrumutate” de la ruşi, urmând „să le punem la palat, la domn’ preşădinte, să să lumineze şî el”, după declaraţiile făcute în faţa anchetatorilor. În fine, unul căte unul sateliţii dispăreau, în urma lor rămânând o substanţă ciudată, care îngreuna accesul navetelor de recunoaştere chinezeşti. Autorităţile au decis să desecretizeze incidentele şi să ceară ajutor internaţional. Primii solicitaţi au fost nord-americanii, având în vedere experienţa lor din trecut pentru studiul fenomenelor din Univers. Aceştia nu au putut fi, însă, convinşi în vreun fel că situaţia poate fi una gravă. Dimpotrivă, sfatul lor a fost de propovăduire a păcii în lume, de ocrotire a animalelor de casă şi de sprijinirea culturilor de opium. Chinezii nu au putut înţelege de ce atâta râs pe capul lor:

„-SUA, SUA, se întâmplă ceva ciudat !”.

„-Good shit, man..! Haide, băi, ce poate să se întâmple..? Nu vezi ce frumos e cerul, natura, oamenii..? Haide, iubiţi-vă !..A-propos, vă preparăm ceva pentru fericire ?”.

Dezamăgită, delegaţia chineză a plecat către vecinul său din est, Japonia, bazându-se pe seriozitatea dar şi pe nivelul tehnologic foarte avansat al acestui popor. Ca o paranteză, 30% din populaţia japoneză era formată de androizi, planul pe zece ani al regelui prevăzând creşterea acestui procent la 60%. În fine, echipele de cercetători mixte, ajutate şi de echipele de cercetători colaboratori la Libertatea (devenit, între timp, ziar mondial) au descoperit că dispariţia sateliţilor nu era singura problemă. În anumite locuri de pe Terra, apăruseră nişte formaţiuni ciudate de relief iar toată zona din jurul lor era extrem de toxică. Clima locală se modificase în mod inexplicabil şi sondele trimise spre explorare nu au reuşit să trimită nicio informaţie şi nici nu mai putea fi recuperate. Alertă maximă, deci. Lumea începuse să afle de aceste evenimente iar tot mai multe ţări au început să colaboreze la acest proiect de cercetare. Până la urmă, era vorba de viitorul planetei. Arabii au renunţat la investiţiile din Europa de vest pentru o perioadă, hotărându-se să ajute Comisia Mixtă de Apărare a Planetei, înfiinţată urgent şi având sediul la Beijing. Ruşii au refuzat colaborarea, datorită lobby-ului făcut pe lângă guvern de comunitatea oamenilor de afaceri, supăraţi că au fost sistate lucrările la parcurile de distracţie din Europa. Ca măsură de protest, Rusia a oprit furnizarea de gaze către China. Americanii au intervenit, oferind iarbă pentru reconciliere şi pace între popoare. Chinezii au redirecţionat energia barajului 2 de pe Yangtze către Centrul de Cercetare Spaţială, lăsând nordul ţării în beznă. Călugării budhişti au iniţiat programul de transcendere către absolut astfel încât populaţia din zonă să-şi reducă funcţiile la starea vegetativă, rezistând crizei. Organizaţiile pro-Tibet din S.U.A. au decis să solidarizeze cu aceşia şi au dublat producţia de opium astfel încât să transceandă şi ei.

Între timp, alte evenimente ciudate au început să se producă. Gheţarii se micşorau într-un ritm alert dar apa produsă nu se regăsea nicăieri. Sondele trimise acolo nu au reuşit transmiterea vreunei informaţii. Temperatura planetei crescuse brusc cu 5 grade, producând pagube însemnate. Formele de relief misterioase căpătaseră o formă şi mai ciudată, descoperindu-se în zona lor aceeaşi substanţă găsită în spaţiu, de unde dispăruseră sateliţii chinezi. Nori din ce în ce mai închişi la culoare se adunau deasupra acestor zone, îngreunând şi mai mult eforturile oamenilor de ştiinţă de găsi un răspuns la aceste fenomene. China a decis închiderea fabricilor de pe Lună, lăsând în şomaj populaţia de acolo. Asociaţia Turiştilor Japonezi a intensificat împădurirea zonei amazoniene, sperând în crearea unui loc ferit de rele. Nord americanii s-au oferit să-i sprijine, furnizându-le seminţe de marijuana. Între timp, au dublat producţia de opium. Preşedintele Rromâniei a făcut apel la ministerul Adevăratei Magii Albe să găsească explicaţii pentru cele întâmplate. Australienii au continuat serialul cu Fiicele lui McLeod. Ruşii protestează în continuare, ameninţând cu invazia Emiratelor Arabe Unite. Sateliţii dispar iar lumea se apropie de distrugere…

(VA URMA)

 

Răfuială politică între benzi

• Politica e un pornostar •

Zilele trecute autocarul de campanie al PSD, în care se afla şi Mircea Geoană, a fost atacat cu o armă cu aer comprimat. Incidentul s-a produs în zona oraşului Otopeni în timp ce echipa de campanie – PSD Bucureşti se întorcea din deplasarea avută în judetul Prahova. Sursa: Mediafax.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit, singurul şifonat fiind cel care îşi însuşea întru totul noţiunea de transparenţă, anume parbrizul autocarului.

Anchetatorii nu au gasit niciun indiciu referitor la cine ar putea fi artizanii acestui atac mârşav. Nu se cunoaşte încă dacă este vorba despre un act de răzbunare al unor foşti colegi de grădiniţă ai liderului pesedist sau dacă a fost un atac la mascotă pus la cale de o grupare politică rivală.

Indiferent de desfăşurarea anchetei, ce s-a întâmplat duminica trecută este un semnal evident că Mircea Geoană şi implicit PSD-ul sunt în mare primejdie.

Domnule Iliescu, sunaţi dumneavoastră un prieten?

S-a răsturnat carul pe foaia de vot

• Politica e un pornostar •

Am făcut o scurtă trecere în revistă a listelor propuse de majoritatea partidelor politice pentru alegerile parlamentare din acest an. În general apar aceeaşi actori depăşiţi ai scenei politice însă, la capitolul noutăţi, imaginaţia începe să o ia razna. Diverse personaje, care din punctul meu de vedere nu au nicio legătura cu drumurile destul de încurcate ale destinului unui popor darămite cu gestionarea acestora, îşi fac apariţia hazliu. Încerc să-mi închipui cum se pot transforma în viitor plictisitoarele şedinţe din plenul actual, ţinând cont de potenţiala formaţie de start a următorului mandat parlamentar. Domnul Cristian Ţopescu va deveni, probabil, purtătorul de cuvânt al aleşilor, transmiţând în direct la viitoarea televiziune a Parlamentului, gândită încă de acum de actualul preşedinte al Camerei Deputaţilor. Programul va începe cu o scurtă introducere matinală a agendei zilnice, susţinută de Floriiiin Călinescu, aşa cum ştia dumnealui pe vremuri. Va fi asistat de fostul său coleg de bancuri Pro, Tudorel Filiman. Ordinea de zi va căpăta, astfel, o tentă umoristică iar aleşii vor purcede cu spor la votat legi. Fiecare pachet legislativ va putea fi prezentat într-o manieră artistică, pe versuri de Mihai Pocorschi şi Victor Socaciu. Cititori sau interpreţi vor fi pe rând, în funcţie de stilul textului, următorii: Dida Drăgan, pentru programe de tineret, Mihai Constantinescu, care va susţine protecţia animalelor, Furdui Iancu, militând pentru programe de dezvoltare a zonei rurale şi Luminiţa Anghel, pentru strategii de promovare a României peste hotare. Prima parte a zilei va fi încheiată de Dumitru Prunariu care va prezenta în detaliu programul spaţial al şefului său de partid, menit să scoată ţara din mediocritate şi să o ducă, probabil, cu satelitul. Prietenii ştiu unde. După masa de prânz, atenţia aleşilor va fi menţinută extrem de trează, chiar la limita superioară a rezistenţei cerebrale, de către Oana Zăvoranu. Dumneaei va încheia tot într-o manieră artistică lista proiectelor de pe ordinea de zi. Aşa cum spuneam, interpretarea sa va convinge până şi pe cel mai înverşunat „contra” să voteze „pentru”. Pentru ce-o vrea dânsa şi soarele ei. Concluziile zilei vor fi aduse în lumina scenei de către cei doi maeştri, Ion Dichiseanu şi Mircea Diaconu, astfel încât toată lumea să înţeleagă în amănunt discuţiile purtate în ziua ce tocmai s-a încheiat. Evident, într-un decor pus la punct de Oana Mizil. Iar în final, înainte ca domnul Cătălin Zmărăndescu să înceapă evacuarea în linişte şi pace a sălii, se vor trece în revistă planurile pentru a doua zi, minuţios gândite de Anghel Iordănescu şi Laurenţiu Reghecampf. Apoi, pentru o bună tonifiere şi relaxare a creierelor după o zi de muncă, Doina Melinte şi Helmuth Duckadam vor prezenta în pas alergător reuşitele practice ale strategiilor votate până acum. Gata, dom’ Zmărăndescu, stingeţi dumneavoastră lumina ?…Nu, de la întrerupător, dom’le, nu cu rozeta…

…Mulţumim domnului Ţopescu, am preluat legătura… Lăsând gluma proastă la o parte, menţionez că toţi cei enumeraţi mai sus se află pe listele propuse pentru parlamentarele din noiembrie 2008 de anumite partide politice. Alături de dumnealor mai sunt şi alţii, bineînţeles, politicieni cu ştate mai vechi, tineri sau bătrâni, pe dinafară sau băgaţi în problemă. Personal, mă alătur celor care sunt îngrijoraţi în continuare vis-a-vis de viitorul acestei ţări. Celor care, cu fiecare zi afundată în riduri, se gândesc din ce în ce mai serios dacă are rost să-şi lase urmaşi. Vom privi neputincioşi un sistem care se va hrăni, oră de oră, cu frunţile noastre posomorâte. Sau, depinde de caz, din ce în ce mai odihnite. Domnule Caragiale, eu cu cine votez ? Şi, mai ales, de ce votez ?

 

Credincios pentru o zi

• Frustrări din cartier •

Statisticile spun că, în România, aproape 90% din popor are încredere în cele bisericesti. Acest lucru se poate observa privind stoicismul cu care mulţimile înfruntă oboseala şi temperaturile de afară, aşteptând să atingă moaştele vreunui sfânt sau vreunei sfinte.Pioşenia devine o stare prioritară şi generală. Ştergerea listei de păcate este determinantă pentru a sacrifica ore întregi la călcatul în picioare. Transa colectivă îşi aşteaptă clientela, promiţând duhovnic iertare. Vom fi mai buni, vom respecta poruncile. Dumnezeu ne iartă, ne ajută.

A doua zi vânzătoarea de cartofi se întoarce la galantar, măsluind kilogramele. Şoferul de taxi revine în cursă, înjurând de toţi sfinţii. Muncitorul se întoarce pe şantier, furând material şi timp de lucru. Politicianul înşeală mai departe. Lista păcătoasă îşi primeşte umplutura, aşteptând următorul sfânt. Atunci vom fi mai buni, vom respecta poruncile. Uneori, nici atunci.

Starship suckers

• Politica e un pornostar •

Într-un top al gogoşilor electorale Mircea Geoană ar ocupa nestingherit primele poziţii. Mai nou, acest personaj al scenei politice din România, unde rulează de ani buni piese din ce în ce mai proaste, a declarat că a avut discuţii cu oficialii N.A.S.A. pentru o eventuală trimitere în spaţiu a unui astronaut român, probabil pentru a-i readuce PSD-istului creierii pe planetă.

Ar fi interesant de găsit nişa de alegători căruia acest mesaj i se adresează mai ales că, în general, mulţi dintre compatrioţii politicianului sunt oricum cu capul în nori. Mă rog, nu cred că acum oamenii de ştiinţă români, ăia care mai sunt şi care studiază fenomenul cu pricina, se vor buluci să-şi manifeste intenţia de vot în favoarea celor susţinuţi de Mircică (sau poate chiar în favoarea lui), la fel cum nu cred că discuţia cu N.A.S.A. a avut loc.

Oricum, în acest sens, sugerez cercetătorilor autohtoni să-şi canalizeze neuronii şi bugetele fabuloase pentru a acorda sprijin tuturor proiectelor de acest gen astfel încât candidaţii la diversele funcţii politice şi administrative să aibă ce promite, şi pe parte tehnologică, în campanile lor căci pe parte economică le-a dat-o altcineva.

Astfel, România ar putea fi prima ţară care să deţină tehnologia teleportării (excelentă în concedii, excursii), călătoria în timp (multiuz), camere holografice (mai ales pentru pensionari), nave interstelare (?) şi multe altele. Bine, ar mai câteva dar aici nu suntem noi descoperitorii: autostrăzi, curăţenie, parcuri, şcoli, etc. Probabil din acest motiv nu ne batem capul cu ele, este important să venim cu ceva nou…Era să întreb iar dar ştiu răspunsul: nu, nu le este ruşine.

Hai să emigrăm fără să ne supărăm!

• Frustrări din cartier •

Am găsit prin presă un raport care reflectă, într-un fel, potenţialul de dezvoltare al României, precum şi nivelul educaţional, social şi cultural al generaţiilor imediat următoare. Pe scurt, se spune că aproximativ o cincime din elevii români şi înscrişi în învăţământul obligatoriu au abandonat studiile. Probabil, nu se pot împărţi între şcoală, muncă şi familie. Le-au ales, se pare, pe ultimele două, dovadă că celula societăţii ocupă un loc important în preocupările acestora dar şi faptul că nu pot îşi pot concepe existenţa fără a munci. Apoi, se mai spune că aproape jumătate din absolvenţii de liceu nu au diplomă de bacalaureat. Evident, au făcut-o din respect pentru natură. S-au gândit că pentru a produce acele diplome dispar nişte copaci, în consecinţă au preferat să protejeze mediul înconjurător. Am mai aflat că circa un sfert din preşcolari nu merg la grădiniţă. Normal. Fiind îndrumaţi de părinţii lor, care au abandonat şcoala pentru a munci, învaţă, de fapt, adevăratele valori ale societăţii. Muncă, muncă şi iar muncă. Încă o cincime din elevii de clasa a patra nu pot înţelege un text scris, spune aceeaşi statistică. Iată o dovadă că micuţii protestează împotriva distrugerii limbii materne şi nu vor să recunoască textele de tip messenger. Bravo lor !
Citind acest studiu, mi-am dat seama că poporul are viitorul asigurat. Pot, deci, fugi liniştit din ţară.

Una la primărie, alta la bălărie…

• Frustrări din cartier •

Am remarcat în ultima perioadă, pe diferite suporturi media, isprăvile unor primari „vrednici” care, sanchi, se străduie în a schimba pozitiv imaginea localităţilor pe care le păstoresc. Sunt deja celebre fântânile multicolore, telegondolele, cu avize de plată peste norma suportată, moral, de contribuabil. Mai nou, cel puţin în capitală, unii edili au început a pune, cică, mare preţ pe spaţiile verzi decorative. Îmi vin în cap palmierii aşezaţi cu aroganţă şi snobism prin diferite intersecţii iar, mai nou, figurinele din plante, apărute ca nuca în perete prin unele sectoare. Pe lângă faptul că, iarăşi, facturile pentru aceste spoieli pot fi peste măsură, intervine şi totala lipsă de bun-simţ şi bun-gust. Dar nu aceasta este problema. Sunt un adept al conservării naturii precum şi al perpetuării exponenţiale a tot ceea ce înseamnă zonă verde, deci, într-un fel, mă bucură preocupările de acest gen. Mă doare, în schimb, faptul că se pot face cu banii cheltuiţi pe aceste porcării populiste şi linguşitoare unele lucruri cu adevărat serioase, din punct de vedere al conservării şi plantării de arbori. Sunt o groază de copaci lăsaţi să moară, există, de asemenea, foarte multe spaţii potenţial naturale neîngrijite. Dar, din păcate, ele nu ies cu nimic în evidenţă, ca şi amplasament. Intersecţiile sunt altceva. Acolo, băieţii cu tricolorul peste costum pot să-şi exprime la nesfârşit părerea lor despre fraierii care îi votează. Hrana spirituală a acestor mase de electori este dată de machiajul strident şi nepotrivit dar deosebit de scump al zonelor unde îşi freacă traseele zilnice. Ieşiţi din cartierele lor cenuşii, anoste, murdare şi betonate, aceşti bipezi cu mintea obosită şi odihnită în acelaşi timp, posesori de manevrabilitate a ştampilei în cabina de vot, sunt amăgiţi cu trei copaci exotici şi patru straturi de flori, încadrate strategic în peisajul oricum stricat al urbei. Relaxaţi de imaginea înfăţişată, indivizii uită de gropi, gunoi, transport jegos, aer murdar, câini vagabonzi, lipsa locurilor de joacă, a parcurilor, în fine, şterg puţin căte puţin lipsa unei vieţi normale. Iar când au tendinţa de revenire, au grijă aleşii să arunce o altă sesiune de transă urbană. Este revoltător faptul ca ne mirăm şi considerăm înfăptuiri măreţe nişte chestiuni care sunt normale şi sunt, oricum, plătite tot de noi. Mă refer aici la lauda exagerată atribuită unor primari care au mai cosmetizat câte ceva, peste medie, folosindu-se, oricum, tot de banul public. Am început să cred că, fără să inventăm vreo tehnologie, am descoperit în România călătoria în timp. Involuăm odată cu trecerea vremii. Deja îmi închipui urmaşii de neam, peste secole, hrănindu-se în copaci. Problema este că vor trebui să se adapteze pentru că, involuntar, copacii vor fi dispărut până atunci.

Fotbalul mare şi capetele mici

• Educaţie fizică •

Imediat după încheierea partidei de ieri seară de la Cluj, în care – mă încăpăţânez s-o dau :D – Chelsea a câştigat un punct, selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României îşi expunea telefonic impresiile vizavi de meci.

Vă daţi seama că dincolo de explicaţiile raţionale Piţurcă a pătruns adevărata cauză care a dus la semieşecul londonezilor în confruntarea cu CFR-ul: o echipă mare echipată în galben nu are cum să triumfe la Cluj.

Hai România! La Constanţa… acolo culoarea galben are iz de victorie. Scuipa-ţi-aş în sân, Piţurcă!

Scurt istoric de subteran

• Frustrări din cartier •

  Cine se trezeşte de dimineaţă ajunge departe, cică. Cine se trezeşte de dimineaţă şi merge cu metroul ajunge pachet de nervi, asezonat la greu cu sudoare. De la corporatişti  gelaţi inclusiv pe părul de pe piept, până la omuleţii cu ochi roşii produşi de  curentul din cârciuma de lângă staţie, cu toţii împart acelaşi peron sau vagon. Ca o societate evoluată ce suntem, normal că ţinem pasul şi cu ultimele strigăte ale tehnologiei şi ale bunului confort. Acest lucru se observă încă de la intrările în subteran, unde accesul este limitat la o singură uşă prin care, dacă ai neşansa de a fi proprietar de puţine kilograme, poţi fi azvârlit violent către lumea din care tocmai ai sosit. Deosebit de precis este indicatorul de timp al peronului care îţi poate arăta enervant de clar cât de puţin ţi-a lipsit să apuci ultimul metrou. Nu vei ştii nicodată cât o să aştepţi ca prostul până la sosirea următorului tren. În fond, de ce te-ar interesa ? Dar iată că apare şarpele de oţel. Acum îţi doreşti să nu deţii surplus de kilograme. Îţi doreşti, de fapt, să mergi spre casă unde ai putea să faci o baie, curăţând de pe tine începutul nu tocmai roz al zilei. Cauţi în acelaşi timp răspunsuri la fel de fel de gânduri legate de procreere, taxe, occident. Nici nu-ţi dai seama când ieşi la suprafaţă. Până la urmă ai scăpat de trafic şi claxoane, nu ? Metrorex, măi domnilor, voi când crăpaţi ?

Războiul de o sută de pixeli

• Brusturi media •

   Se spune că televiziunea este o armă. Câţiva neuroni au murit aseară, luaţi prin surprindere de rafalele încrucişate trimise de pixelii ecranului tv. Rudele acestora au păstrat în memorie ultimele scene de viaţă ale nevinovaţilor ucişi fără milă. Cadrul era al unei emisiuni tv, de pe un post aflat în bătaia continuă şi, uneori, obosită a telecomenzii. Aşezaţi după sticlă, nişte humanoizi purtau o serie de discuţiii în contradictoriu, asezonate cu expresii ce făceau trimitere la originele procreerii. Motivul de harţă era, se pare, dreptul de stăpânire al vizuinei unde cele patru organisme consumau oxigenul degeaba. Cel de-al doilea sistem de semnalizare pe care îl posedau şi care, în cele din urmă, îi deosebea radical de puţinele jivine aflate printre acareturile din curtea vizuinei, era de cele mai multe ori acoperit de semnale sonore stridente:

„-Făă, să-mi bag <biiip> dacă păstrezi copilul ăla ! Eşti proastă..?

 -Ce <biip> mea vrei, fă ?? De ce te bagi ? E treaba mea cu ce-l cresc !

 -Aoleuu, să-mi <biip> una, ce proastă eşti..Nici nu ştii ce înseamnă asta, <biiiip> în gură ! Aici nu stai, fă ! Să te duci unde vrei, <biiip> ! Te dau afară, <biip> morţii mă-tii !

 -Mă duc, băga-mi-aş <biip> ! Eu îl fac, n-auzi ?? Mă descurc, fă, şi fără tine, mânca-mi-ai <biip> ! ”

Prima rafală de gloanţe venise. A urmat alta, mai puternică, trimisă alături de comentariul realizatorului : „Ideea de a păstra copilul îi surâse Mihaelei. Bucuria îi era umbrită, însă, de lipsa suportului moral al mamei sale dar şi a perspectivei de a fi nevoită să părăsească locuinţa copilăriei.”. Panica se creease deja. Sângele neuronilor căzuţi prime victime ale atacului surpinzător venit via satelit invadă caldarâmul materiei cenuşii. Urmă un nou asalt violent:

„-Ieşiţi afară, <biiip> în gură să vă <biip> ! Asta e casa mea, băă !

 -Stai, fă, ai înnebunit ?..Poate îţi <biip> una, m-auzi ? Tu să pleci, hoaşcă !

 -Bă, putoare, leneşule, te omor, băă !! Ieşi, bă, afară ! Ia-ţi şi curva cu tine şi plecai, bă!

 -Pe cine faci tu curvă, băga-mi-aş <biip> ?? <Biip> mă-tii, ia d-aici pumni, <biip> mă-tii ! Tu să pleci, că te omor, făă !

 -E casa mea, n-auzi ? Plecaţi dracu’ că vă omor, <biiip> în gură de putori !

 -Tu să pleci, babo, <biiiip> ! ”

Haosul era total, sângele se împrăştia în valuri. Finalul a fost crunt: „Deşi venise hotărâtă să-i roage pe cei doi tineri să părăsească casa bătrânească, situaţia i se dovedi potrivnică bunicii. Tinerii nu vroiau cu niciun chip să ia în calcul această variantă deşi bătrâna nu părea, la rândul ei, că ar ceda în vreun fel.” .

…Acum, totul este o amintire. Cei rămaşi în viaţă îşi plâng morţii, sperând la un viitor mai bun. Din păcate, acesta nu se întrevede în următoarea sută de ani.