Românii, trendul şi maimuţele

• Idei fertile, Jumătatea plină, Promo •
bikininews-beamonkeycontest9091
În România de astăzi, dacă nu asculţi manele, dacă nu îţi plac micii, berea la PET în exces, mizeria din faţa blocului, budele pline cu căcat şi miros de clor înseamnă că nu te integrezi. Dacă nu suporţi glumele de 2 lei de pe stradă, flegmele sonore, bădăranii care pipăie femeile în tramvai şi cei care se pişă pe garduri în văzul tuturor înseamnă că eşti cu nasul pe sus, că vrei prea multe de la cei de lângă tine.
Da, suntem puţini cei care ne revoltăm, care reacţionăm la ce se întâmplă în jur. Comunismul, după cum spunea Bilă în editorialul său, a lăsat urme adânci în mentalitatea românului, afectând curajul, bunul simţ şi dorinţa de mai bine. Suntem puţini cei care dorim să trăim decent, care dorim curăţenie, politeţe, siguranţă pe stradă. Tot puţini suntem cei care ne dorim mai mult şi care nu suntem fascinaţi de false valori.

Deşi poate părea fără speranţă o luptă inegală între “cei mulţi” şi “cei puţini” cred că putem privi lucrurile şi din altă perspectivă fără a risca să ne minţim. Cred că purtătoarele de cercei papagal şi burtoşii de neam prost, deşi mulţi pot fi uşor influenţaţi. Masele, în general, cu cât sunt mai omogene cu atât sunt mai uşor de manipulat. Comportamentul consumerist al concetăţenilor noştri este uşor manipulabil. Ca dovadă a acestui fapt avem tipologiile de consumator de mall, de hypermarket, de bere – mici – manele, de maşini bengoase, etc. Suntem o naţie căreia îi place să se dea mare, avem în sânge “show-off-ul”, briz-briz-urile sunt mai importante decât tencuiala casei care stă să cadă peste noi. Mâncăm pe pâine trendurile. Suntem cunoscători de brand-uri de milioane deşi mâncăm jumări pe pâine. Stăm în chirie într-o garsonieră din Berceni şi avem la scară Merţ nu ştiu de care. Ce îi face pe oameni să renunţe la confortul de zi cu zi în favoarea unei maşini cu 200 de cai putere? Ce îi face pe oameni să renunţe la confort pentru un telefon ultimul răcnet care oricum se va devaloriza în următoarele 6-12 luni?

Cred că oamenii, maimuţe sau nu, vor să fie altfel decât ceilalţi. Cred că oamenii vor să fie recunoscuţi, apreciaţi, vor să devină modele. Din păcate, marea majoritate nu sunt decât nişte maimuţe care imită ceea ce văd sau aud la ceilalţi, nefiind în stare să creeze, să inoveze sau să îmbunăteţească ceea ce primesc de la cei din jur. De aceea, în micul creier pe care îl deţin aceştia, diferenţa dintre ei şi ceilalţi poate fi făcută doar de cantitate. Eu am case mai multe şi mai mari, am mai multe femei şi mai frumoase, eu beau mai mult şi băuturi mai scumpe, merg în vacanţe mai lungi, mai scumpe, mai departe de ţară, am maşină mai mare, mai scumpă, recent apărută. Valoarea obiectelor nu mai este dată de utilitatea lor, de valoarea pe care o pot produce. În schimb valoarea este dată de cantitate, de renume şi mai ales de raritatea obiectului în aria în care trăieşte respectiva maimuţă.

Ei bine, repetând, suntem “puţini”. Suntem o raritate. Aceasta este partea plină a paharului realităţii româneşti. Avem un uriaş potenţial pentru a deveni un trend. Şi de ce nu? Cu siguranţă nu putem învăţa maimuţele principiile unei convieţuiri civilizate. De ce n-am folosi chiar acest comportament primitiv de imitare şi de acumulare a tot ceea ce este rar, nou, ieşit din comun. Trebuie să recunoaştem: sunt ieşite din comun bunul simţ, altruismul, politeţea, discreţia. De ce nu am face din acestea un brand. Haideţi să ne branduim. Haideţi să ne creem o imagine elitistă. Să fim noul trend românesc. Să rupem gura târgului, zic.

Vor dori să fie ca noi, se vor călca în picioare să ne privească, ne vor aplauda când vom pleca dimineaţa la muncă şi ne vor lăsa să stăm pe scaun în metrou. Imaginaţi-vă numai, vor opri manele de pe mobil pe stradă când vor trece pe lângă noi şi îşi vor întoarce ochii în jos, privindu-şi ruşinaţi şlapii.

Haideţi, măcar pentru ultima imagine, şi tot ar merita…

Zoofilul de serviciu

• Spuse pe fugă •

   O turmă de aproximativ 250 000 de gazele mongoleze a fost văzută de biologi, în stepa asiatică din Mongolia. Oamenii de știință au fost uimiți de fenomen, spunând că este unul foarte rar.

   Pe această cale, îi invităm să vină în România, în perioada aprilie-octombrie din fiecare an, pentru a observa mult mai multe căprioare, gazele și iepe autohtone.

Hai să protestăm ca fraţii

• Politica e un pornostar, Promo •

  

   protest 

   Băieţii de dincolo de Nădlac ameninţă că o să primim fonduri europene prin cavitatea bucală, în condiţiile în care justiţia din România nu există nici măcar scriptic. Lucru care ar fi trebuit să se întâmple mai demult, având în vedere mocirla din lumea politică neaoşă. Într-un fel m-am bucurat la auzul acestui mesaj, interjecţii ritmice, similare cu limbajul ciocănitorilor, ieşindu-mi pe guriţă.

   Nu acelaşi sentiment l-a încercat pe domnul Geoană, preşedinte de Senat şi susţinător de încredere al modificării cursului monetar, şi nu mă refer la cursul de schimb valutar, ci la cursul pe care ar trebui să-l ia în mod normal bănuţii europeni. Declaraţia dedicată maselor, respectiv că nu este normal să fim trataţi în acest hal de colegii europeni şi că se va ocupa în mod exemplar ca instituţia pe care o conduce să asigure bazele unei justiţii corecte, sunt la fel de veridice precum apa de ploaie din butoaiele de sub streaşină. Evident, campania electorală tocmai a pornit la drum şi orice veste proastă echivalează cu modificarea matricii alegătorilor.

   Sunt enervat pentru că, spre deosebire de actorii vulcanizaţi ce-şi joacă piesa infectă pe scena politică din România, colegii europeni din Germania, de exemplu, îşi pun oarece întrebări înainte de a arunca banii contribuabilului de rând. Şi mă enervez şi mai tare când îl aud pe domnul Geoană cum se răţoie la Bruxelles şi le cere socoteală pentru tupeul de a ne opri caşcavalul. Păi, cred şi eu, pe timp de criză, ce să pape şi gura lui şi a acoliţilor?

   Protestez contra infatuării şi parşivismului din Parlament. Contra măgăriilor şi bătăliilor pe ciolan din Guvern. Îmi doresc un popor integru, exigent şi cu respect faţă de sine. Un popor care să iasă în stradă la orice urmă de bătaie de joc la adresa sa şi nu la lăturile oferite gratis de politicieni. Cumva, trebuie făcut ceva…

Capul în gura de oxigen

• Editorial, Frustrări din cartier •


De-a lungul istoriei românul a luat atitudine doar sub imperiul foamei. Lupta în virtutea unor convingeri sau a unor idei a fost aproape nulă, în condiţiile în care din cele mai vechi timpuri urmaşul lu’ dacu’ şi a lu’ romanu’ a căutat să-şi scape pielea şi odată cu pielea şi mult prea disputata identitate naţională. Histrionismul şi toleranţa la frustrare sunt elemente imanente ale mentalului colectiv al neamului nostru strămoşesc. Negarea acestor elemente înseamnă negarea propriului trecut. Ori asumarea trecutului deschide viitorul.

Prezentul este animat în mare măsură de oameni cărora manualul de istorie le-a inculcat ani la rândul numai false valori. Cancerul societăţii, comunismul, a dispus de timp suficient pentru a-şi vârî gheara şi în cele mai dosnice unghere ale mentalităţii individului, stârpind sistematic aproape orice tentativă a ieşirii din turmă. Ce este trist este că tsunami-ul epocii comuniste îşi va revărsa valurile adânc în viitor. Înainte de a lua o atitudine e nevoie sa ai o atitudine. Socialmente vorbind, în România anilor 2009 încă se mai lucrează la asta.

Fantoma poporului asuprit, veşnic biruitor se ridică uşor lăsând în urmă un mare vid, umplut în lipsa unor repere clare, cu ură, resemnare sau cu nostalgia vremurilor nu demult trecute. După revoluţie, fiecare a înţeles ce a vrut din acea libertate mult râvnită de unii. Criza ideologică a societăţii actuale româneşti a fost şi este alimentată de lipsa acută a valorilor autentice. Şi tot continuăm să ne raportăm la alte civilizaţii, voalându-ne cu ştiinţă ori ba propria identitate. Nu suntem altceva decât produsul propriilor noastre fapte.

E limpede că e nevoie de timp; e nevoie de timp pentru ca lucrurile să intre pe un făgaş al normalităţii. Dar ce este normalitatea în fond şi la urma urmei? Unde greşeşte un bătrânel inadaptat la prezent când tânguie după Ceauşescu sau un puşti ignorant, bombardat cu nonvalorile momentului? Cel mai important lucru care se poate face momentan pentru România este consolidarea unui sistem solid de repere.

Cine crede într-o rezolvare peste noapte a unor probleme care caracterizează în esenţă o naţiune, va deveni o victimă sigură a deziluziei. Dacă realitatea românească te scârbeşte ai libertatea absolută de a pleca afară. Odată rămas între Carpaţi, conştient de kitschul românesc, ai două soluţii: ori să funcţionezi pe o coordonată paralelă, cât mai indiferent la ce se întâmplă în jurul tău, ori să priveşti lucrurile cât mai detaşat, sub lupa ironiei.

Cred în schimbarea mentalităţii unui individ dar nu cred în schimbarea mentalităţii unei naţiuni. Nu în decursul unei generaţii.

Una din problemele de fond, indusă la rându-i de cauzele enumerate mai sus, este că, în general, românul nu are simţul ridicolului. Într-un mediu intoxicat cu false valori, asumarea propriului ridicol este un prim semn al însănătoşirii sociale dar şi spirituale.

Lumea românească de astăzi a ajuns la un grad de diversitate aproape de limită. Grotescul şi ridicolul, ignoranţa şi prostia, snobismul şi infatuarea, îşi împiedică paşii într-un vals al absurdului ce lasă senzaţia că nu se va mai termina niciodată. Pe acelaşi ring de dans, valsând mărunt şi sigur după o cu totul altă muzică, îşi poartă paşii spre câştigarea marii finale, adevăratele valori. În atitudinea acestora din urmă se regăseşte şi Atitudinea Cioburi.

Gura prostănacului adevăr grăieşte

• Spuse pe fugă •

   Mircea Geoană a declarat că este profund nedrept pentru România ca împrumutul de cinci miliarde de la CE să fie condiţionat de o reală reformă în justiţie şi de luptă împotriva corupţiei.

   Şi noi credem la fel. Împrumutul ar mai trebui condiţionat şi de construcţia infrastucturii, îmbunătăţirea educaţiei, reducerea poluării, creşterea suprafeţelor verzi, ş.a.m.d.

Cum se omoară neuronii de 1 Mai

• Frustrări din cartier, Promo •

   mici-la-gratar

  

   Pentru că 1 Mai bate la poartă, rugăm atmosfera să tragă puternic aer în piept, pentru o zi, astfel încât să nu inhaleze fumul grătarelor din România, “the land of choice”. De asemenea, rugăm orice front atmosferic să evite Parcul Izvor din Bucureşti, pentru a nu fi agresat de valorile joase ale inteligenţei participanţilor la grătarele lui Marean.

“Hello, I’m Marean, who the fuck is DM?”.

   Cică primarul cu pricina s-a gândit să organizeze concurs de frumuseţe. Frumuseţe la cantitatea de mici vânduţi. Vor veni o serie de fete, exemplare de excepţie se pare, care vor servi mititeii mulţimii de primate adunată în parc. Şi dom’ Marean a decretat că Miss 1 Mai va fi domnişoara cu cel mai bun număr. Număr de mici comercializaţi, normal. „Hello, hello…My name is Marean and I want to tell you that today is our national party. So, fuck on your concert, ok? We have mititei, bere, the people vote with us, with us, ok?”.

   Se pare că 1 Mai fără mici şi grătare nu se poate. Pentru specia locală de cimpanzei, descoperirea acestui fapt a fost ca trecerea de la labă direct la sexul oral. Viaţa seacă de până atuni nici nu a existat. Marean organizează concurs, după cum ziceam. Ce de replici direct de pe ultima treaptă a civilizaţiei or să apară…”Pandele, ia uite-o, bă, p-asta ce bună e. Fă, ce faci dacă-ţi iau doi mici? Te fuţi? Hă, hă, hă. Pandele, ia uite-o, bă!”. „Ia, bagă micu-n gură! Hă, hă, hă! Haidi, bă, dă-le dreacu dă târfe…”.

„So, as I told you, our voters are more…let’s say more party then yours. So, my name is Marean. Cut the  bullshit if you don’t want to be present in the local council, ok?…Cine e ăştia, ăştia, bre…?”.

   Mâine o să facem multe poze. O să ascultăm mulţimea şi o să pândim glumele de şantier. Mâine, în Parcul Izvor, o să ne enervăm. Staţi aproape.

Ţară de păcat!

• Editorial, Frustrări din cartier •

O mie de gânduri în doar trei cuvinte: o ţară de păcat. Aş putea numi astfel acest prim text care se vrea editorial. Ce subiect mai bun am la dispoziţie decât ţara şi locuitorii ei? Bine, nu vreau să exagerez şi nu mă refer la toată populaţia, există un procent, mic spre infim, care se zbate dar nu poate sa facă diferenţa între prostie şi realitate, între a fi comod şi a fi întreprinzător, între a fura şi a munci. Lista poate continua dar imi este teamă că va fi prea lunga si enervantă, la un moment dat, pentru acel mic procent de care aminteam mai sus.

Întrebarea pe care mi-o pun şi pe marginea căreia aş vrea sa dezvolt un pic este urmatoarea: trebuie să mai aştept 25 de ani pană se schimbă iar macazul? Ştiţi cu toţii la ce mă refer, am pierdut 20 de ani degeaba. De ce dracu’ trebuie să-ţi ajunga cuţitul la os ca sa începi să strigi ca nu e bine şi că vrei altceva. Oare plafonarea, comoditatea şi indiferenţa sunt gene caracteristice neamului nostru? Din patru în patru ani ne înghesuim în ultima zi de vot, seara între 19 şi 20, între doua halbe de bere sau în drum spre casă, de la piaţa să punem o amărâtă de ştampilă pe numele unuia sau altuia.

E an electoral! Vă propun ceva, haideţi să nu-i mai votam pe ăia care or sa înceapă să planteze flori în intersecţii, pe aia care pun strat de gazon peste ăla vechi, pe cei care se îmbracă 2 luni în tricouri inscripţionate cu „XYZ pentru tine”, pe cei pe care i-ai văzut în fiecare zi la televizor, pe cei cărora limba română le este străina, pe cei care administrează o firmă sau alta, pe cei care conduc altceva decât Logan, pe cei care cel puţin o dată au fost chemaţi în fata justiţiei. Sunt câteva criterii pe care se poate baza o alegere corectă. O să vedeţi atunci o ţară fără preşedinte, fără deputaţii şi fără parlamentarii de azi. Să nu alegem pe nimeni al cărui nume a fost asociat cu al acestora din urmă. La dracu’, după toate astea trebuie să se vadă ceva sau cineva care să ne reprezinte şi să înţeleaga că lupta pe care o duce un om într-un post de conducere nu e o lupta contra noastră, a pupulaţiei, e o lupta cu tine însuti pentru a-ţi depăşi limitele, este pînă la urmă un act creativ ce poate fi încununat de succes şi asta ar trebui să se răsfrângă, în mod pozitiv, asupra moralului tău, cetăţean al acestei ţări.

E foarte aproape de utopic ce vă propun, e foarte greu chiar şi de imaginat…atât de mult ne-am lasat călcaţi în picioare.

Acesta e un prim articol din seria „Spuneţi nu aleşilor voştri!”. Să fie asta campania noastră, să începem noi primii şi să încercăm să câştigăm….poate nu o să avem succes dar hai dracului să încercăm!

lantul-slabiciunilor

Vom continua şi vom trăi cu speranţa că într-o bună zi o să dispăreţi din peisaj….de tot!

Sunteţi nişte nesimţiţi!