Yelllow lansează o nouă piesă

Ieri, trupa Yelllow (Bogdan Diaconeasa – bass looping,  Didi Dudaievici – vocals şi Andi Petreanu – samples and fx) a lansat cea de-a doua piesă intitulată Future.

Câteva detalii din culisele acesteia le puteţi afla chiar de la membrii trupei:

„Piesa a plecat de la un sample cu care Andi a venit la sala şi peste care ne-am jucat cu bass-ul, respectiv vocea. Nu am finalizat piesa, intenţionat, pentru că ştiam că ajungem cu ea în studio unde o să intre şi într-o fază de producţie. Astfel, în timpul înregistrărilor, piesa a suferit mici modificări, modificări în bine pe care ni le doream, le urmăream. Partea de producţie a fost realizată în studio la Sonichouse cu ajutorul lui Viky, căruia vrem să-i mulţumim cu ocazia asta.

Viitorul este în minţile noastre… este foarte adevărat!

Puteţi afla mai multe despre proiectul Yelllow accesând pagina lor de myspace (http://www.myspace.com/yelllows).

Eveniment muzical

   Trupa Persona (interviu Revista Cioburi aici), originară din Timişoara, va lansa albumul de debut intitulat Suburbia Afterlife pe 28 Mai la Timişoara, la River Deck şi pe 12 Iunie la Bucureşti, la Clubul Ţăranului Român.

   Primul album al trupei Persona, Suburbia Afterlife, este înregistrat şi mixat în Timişoara la DS Studio şi masterizat în Germania la Melting Point, de către Sven Bonse, sound tehnicianul celor de la Reamonn. Albumul apare la labelul german EMG (European Music Group) şi a fost lansat ca download digital în 30 Aprilie 2010. Lansarea oficiala va fi pe 28 Mai la River Deck în Timişoara, începând cu ora 21.00 şi pe 12 Iunie la Bucureşti, la Clubul Ţăranului Român, începând cu ora 22.00.

   Primul single de pe album, Head on the door, intră în Aprilie în heavy rotation la Radio Guerrilla şi în prima săptămână de difuzare ajunge în Topshow direct pe locul 4, în a doua săptămână reuşind să urce pe primul loc, unde rămâne câteva săptămâni.

 

   Biletele pentru concerte se pot procura de la intrarea în cele două cluburi.

 web-Timisoara

 

—————————————–

TIMPURI NOI , 3 CÂNTÃRI

 

Vin TIMPURI NOI cu un nou concept şi cu CHEF mare ! Formaţia şi-a propus să lanseze la apă acest nou concept prin 3 CÂNTĂRI în Bucureşti:

 

►Prima cântare: CHEF în CLUB TWICE, VINERI, 21 MAI, ora 22:00.

Biletele se pot procura de la intrare şi costă 10 lei şi 25 lei cu un CD 2010, ediţie limitată, inclus.

 

►A doua: CÂNTAREA LUI LUCA. Invitat este ARTANU ADRIAN PLEŞCA, în CLUBUL ŢĂRANULUI ROMÂN, VINERI, 28 MAI, ora 21:00.

 

►A treia: CÂNTARE DE ÎMPRUMUT. Invitat este chitaristul BALAURUL de la Trooper, în FIRE CLUB, SÂMBĂTĂ, 5 IUNIE, ora 21:00.

 

 

Timpuri Noi, o formaţie interzisă de comunism datorită stilului, datorită limbajului, dar, mai ales, datorită conţinutului subversiv al textelor, deşi nivelul artistic şi repertoriul ar fi putut-o impune printre formaţiile pe atunci în mare vogă.

 Anul 1990 aduce o trecere bruscă de la o stare de beznă informaţională la una de deschidere aproape fără bariere. În acest nou context, Timpuri Noi încetează dintr-o dată de a mai fi o formaţie anacronică.  Iată contextul în care Timpuri Noi a devenit cea mai populară formaţie din România, rămânând peste ani una dintre cele mai apreciate.

Actuala componenţă a formaţiei este: Dan Iliescu (voce, ghitară), Alexe (voce), Florin Tuliga (programming), Vlad Sateanu (bas), Andrei Bărbulescu (tobe).

Cafeneaua Critică la Club Control, miercuri 19 mai 2010

cafenea-medium-webMircea Cărtărescu – poet şi/sau prozator?

Următoarea întâlnire a proiectului de dezbateri culturale Cafeneaua Critică îl va avea ca invitat pe poetul şi prozatorul Mircea Cărtărescu. Tema întâlnirii: Mircea Cărtărescu – poet şi/sau prozator? Pretext: apariţia simultană a două noi volume ale sale: Frumoasele străine (proză) şi Nimic (poeme), ambele la Editura Humanitas.
Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.
Evenimentul se petrece miercuri, 19 mai 2010, orele 18.30-21.00.
Club Control se află în Bucureşti, Str. Academiei nr. 19.

Luna mai în Club Control

   Joi 6 Mai, de la ora 22:00 în Club CONTROL, pentru prima oara după zece ani de la primul album Yvat şi după alte 28 de apariţii la case de discuri din U.K., Germania, Belgia şi Israel, va avea loc o lansare de album comună Londra-Bucureşti.

Yvat aduce scena de muzică electronică engleză în Control Club, pe data de 6 Mai, ora 22:00, printr-un concert live special. Evenimentul este replica românească a lansării oficiale în U.K. a ultimului album YvatUNFOLDED, produs de boltfish records.

Intrarea este liberă.

 yvat

 

 

Tuborg Green Nights & Clubul CONTROL va asteapta in luna mai la  ACOUSTIC SESSIONS
 

7 mai LUNA AMARĂ
www.luna-amara.ro
http://www.myspace.com/lunamara

 

TGN_LunaAmara
 
14 mai GRIMUS
www.grimus.ro
http://www.myspace.com/grimusworld

 

TGN_GrimusA4
 
27 mai COMA
www.coma.ro
http://www.myspace.com/coma.ro

 

COMA light @ control-A5
 
Concertele încep de la ora 22:00. Biletele se găsesc în Club CONTROL, la intrare şi costă 20lei pe seară. Intră pe facebook.com/TUBORGSOUND şi poti câştiga o invitaţie. Pentru orice bilet sau invitaţie, TUBORG îţi face cinste cu o bere.

 

 

 

Miercuri 19 mai 2010, trupa Oliver concertează în Clubul CONTROL.

 

   După lansarea albumului Poetry Pop, în Mai 2008, Oliver a devenit o voce şi un punct de întâlnire. În mediul virtual şi în cele peste 50 de concerte din  Bucureşti, Timişoara, Arad, Cluj, Craiova, Vama Veche, Roşia Montană, Ploieşti, Sf. Gheorghe, fanii formaţiei, din ce în ce mai numeroşi, au demonstrat loialitate şi o neobişnuită dedicare pentru muzica Oliver.  Pentru pregatirea acestui nou album, trupa Oliver a căutat mereu să fie aproape de fani. Astfel, în 2009 Oliver a lansat „Repetiţii cu public”, invitând publicul la ei acasă, în sala de repetiţii. „Ultima repetiţie cu public” din Club Suburbia a fost prima prezenţă live a pieselor de pe noul album.

   Turneul ce se lansează în luna mai va conţine concerte în Timişoara (13 mai, Manufactura), Deva (14 mai, John’s Pub), Cluj (15 mai, Irish & Music Pub), Constanţa (21 mai, Pulse), Bucureşti (19 mai, Club Control şi 10 iunie în Green Hours). 

 

Oliver

 

Lansare album BRAZDA LUI NOVAC pe 21 mai 2010, în Club Control

 

  În ultimii 13 ani, BRAZDA LUI NOVAC a devenit un nume sonor al scenei electronice underground din România. Îmbinând tonalităţile raw ale instrumentelor cu ritmurile armonioase de software, sunetul distinctiv BRAZDA LUI NOVAC se concretizează într-un melanj de synth melodios şi industrialul anilor ’90, având uşoare amprente shoegaze. În concerte, jocul audio-video este realizat alături de visuals-urile create de Vali Chincisan.

   După numeroase concerte de succes în oraşe din România dar şi în Londra, Roma sau Maastricht, BRAZDA LUI NOVAC a lansat primul său album conţinând 14 piese printre care şi o colaborare cu Silent Strike.

Cu prilejul lansării materialului discografic, pe 21 Mai, în Club Control, BRAZDA LUI NOVAC va susţine un concert alături de Artan (Timpuri Noi), Silent Strike, Yvat, Dezdemona (Jazzadezz). Startul îl dă Nic Cocârlea (No Man’s Land/Lipstick Traces) printr-un  DJ-set cu muzică asortată concertului.

Intrarea costă 20 lei.

 

 

 

Clubul Control se află pe Strada Academiei nr. 19 (în Pasajul Victoria).

O nouă serie de evenimente în Club Control

   Joi, 1 Aprilie, la ora 19.00 Control Club şi IBU Publishing vă invită la lansarea cărţilor Noul Val francez şi Filmul Japonez. Participă criticii de film: Cristina Corciovescu,  Magda Mihăilescu şi Andrei Creţulescu.

 

After: Kitsch Party

DJ set : The Amsterdams

Dress code: Kitsch

Intrare: 10 lei şi 5 lei pentru studenţii de la UNArte.

 

1aprilie_afis50x70 

Vineri, 2 Aprilie, ora 21.00: Friday Dance Science by Cliza.

 

Sâmbată, 3 Aprilie, ora 21.00: Revival of the Fittest – Alternative/Indie Hits by Nek

Intrarea este liberă.

 

Duminică, 4 Aprilie, ora 17.00: Control Movie Sunday.

Intrarea este liberă.

 

Luni, 5 Aprilie: Indie Alt. Shuffle. 

Intrarea este liberă 

 

Marţi, 6 Aprilie, ora 18.00: OTAKU CHAMPLOO – proiecţii de anime, jocuri şi muzică J-pop & J-Rock. 

Intrarea este liberă. 

 

 

Miercuri, 7 Aprilie, ora 18.30-21.00: Cafeneaua critică.

Teme feministe: naşterea, regândirea idilei

 

Puncte de pornire: volumul Naşterea. Istorii trăite, coordonat de Mihaela Miroiu şi Otilia Dragomir (Editura Polirom, 2010)** şi expoziţia de artă contemporană româno-austriacă Idila/Idyll deschisă la Galeria bucureşteană Atelier 030202 (11 martie-11 aprilie 2010), curatoare: Olivia Niţiş***.

Invitaţi: Mihaela Miroiu şi autoarele volumului Naşterea. Istorii trăite, Olivia Niţiş şi artistele prezente în expoziţia Idila/Idyll.

Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

Intrarea este liberă.

 

Urmează seria de concerte, cu suedezii de la CONVENANT, pe data de 8 aprilie, avându-i în deschidere pe cei de la Brazda lui Novac. Intrarea la concert este 30 de lei.

 

În perioada 13-16 Aprilie, Clubul Control organizează ALT.CTRL Fest 2010, mini-festival prin care aduce în atenţia publicului bucureştean trupe importante şi figuri legendare  din diverse zone ale muzicii alternative.

Fest_afis50x70

13 Aprilie  – Ken Vandermark & Paal Nilssen Love

“Musical Man Of The Year” (Chicago Tribune) şi “Best Musician of the Year” (Cadence), cel mai tânăr beneficiar al “bursei de geniu” a fundaţiei MacArthur, Ken Vandermark este un saxofonist de o forţă devastatoare şi unul din liderii incontestabili ai avangardei muzicale din Chicago, o adevărată instituţie a free-jazz-ului, ce s-a impus de-a lungul  anilor prin continua “forţare” a posibilităţilor de exprimare ale muzicii improvizatorice, prin numeroasele discuri în care tradiţia este prelucrată la forja unui (post)modernism incandescent, prin neobosita căutare de formule şi de limbaje muzicale noi, prin diversitatea stilistică a numeroaselor  sale colaborări. Alături de el, bateristul norvegian Paal Nilssen-Love, considerat unul dintre cei mai emblematici percuţionisti ai scenei muzicii improvizate europene, deşi  nu are decât 35 de ani, membru de bază al grupurilor THE THING (condus de MATS GUSTAFSSON) şi SCORCH TRIO (leader RAOUL BJORKENHEIM).

www.kenvandermark.com

www.paalnilssen-love.com

Biletele pentru 13 Aprilie costă 25 lei şi sunt disponibile la club.

14 Aprilie  – Blurt:

Grup format în 1979 în jurul personalităţii multivalente şi charismatice a muzicianului, poetului şi papuşarului Ted Milton, Blurt resuşeşte o combinaţie explozivă de jazz, punk, funk şi new-wave, experimentală şi dansabilă în acelaşi timp. De la primul album, apărut în 1980 la Factory Records trupa a scos nu mai puţin de 28 de albume. Concertul de anul trecut din Club Control a entuziasmat audienţa şi a generat cronici mai mult decât favorabile pe site-urile de profil.

www.tedmilton.net

http://www.myspace.com/tedmiltonblurt

Biletele pentru 14 Aprilie costă 30 lei şi sunt disponibile la club.

Blurt

 

15 Aprilie – The Legendary Pink Dots şi Shelby Cinca:

 

Una dintre cele mai influente trupe ale muzicii underground a ultimelor decenii, The Legendary Pink Dots se întoarce la Club Control pe 15 Aprilie, în cadrul turneului de aniversare a 30 de ani de activitate.

Înfiinţată în 1980, în Anglia, de către Edward Ka-spel şi Phil „The Silverman” Knight, trupa se stabileşte în Olanda la mijlocul anilor ’80. Sound-ul grupului a fost descris de-a lungul timpului ca un amalgam de rock psihedelic, industrial, synth-pop şi avant-garde. Deşi sunt foarte greu de categorisit, cei de la Legendary Pink Dots au fost adesea comparaţi cu Pink Floyd sau Can. În cei aproape 30 de ani de carieră, trupa a scos peste 40 de albume. Pe deasupra, componenţii ei au mai scos peste 40 de albume solo, au format diferite proiecte paralele (The Tear Garden fiind cel mai cunoscut exemplu) şi au colaborat cu alte trupe-cult, precum Current ’93 sau Nurse with Wound.

Născut la Bucureşti şi stabilit în Washington D.C.,  Shelby Cinca este membru fondator al trupelor de post-punk şi steampunk Frodus şi The Cassettes. Shelby Cinca a mai făcut parte din trupe precum Frantic Mantis şi Decahedron (împreună cu Joe Lally de la Fugazi, pe care îl veţi putea vedea în ultima zi a festivalului) iar în 2008 a lansat şi un proiect de muzică electronică, Triobelisk, cu care scos două E.P.-uri. În varianta solo, Shelby Cinca va deschide  concertul Legendary Pink Dots din a doua zi a festivalului.

 

http://legendarypinkdots.org/

http://www.myspace.com/thelegendarypinkdots

http://www.myspace.com/shelbycinca

Biletele pentru 15 Aprilie costă 30 lei şi sunt disponibile la club.

pink50x70

 

16 Aprilie – Joe Lally ( of Fugazi) şi The Mono Jacks:

Joe Lally este cunoscut în special ca basist şi membru fondator  al influentei trupe punk Fugazi din Washington D.C. După ce Fugazi şi-a încetat activitatea în 2003, Joe Lally a început să cânte solo şi să colaboreze cu alţi artişti şi prieteni în diverse proiecte muzicale, cel mai notabil fiind Ataxia, unde a cântat împreună cu John Frusciante şi  Josh Klinghoffer de la Red Hot Chili Peppers şi cu care a scos două albume. Până acum, Joe Lally a lansat două albume, There to Here în 2006 şi Nothing is underrated în 2007, lucrând în prezent la cel de-al treilea album, care va apărea anul acesta. Joe Lally va cânta la Club Control în formula de trio, împreună cu Elisa Abela şi Emanuele Tomasi.

The Mono Jacks s-au format acum un an la iniţiativa lui Doru Trascau, liderul cunoscutei trupe de muzică alternativă AB4. Abordarea lor muzicală descinde din curentul indie-rock consacrat în Statele Unite de trupa Interpol. Liniile de chitară topesc tensiunea compoziţiilor, transmiţând o căldură ce evocă ceva din sound-ul trupei Snow Patrol.  După mai bine de un an de muncă în sala de repetiţii şi concerte în cluburile bucureştene, The Mono Jacks au intrat în studio pentru înregistrarea primului E.P., care va ieşi pe piaţă în lunile următoare cu piese noi, pe care le veţi putea auzi şi  în concertul din Club Control.

http://www.joelally.com/

http://www.myspace.com/josephlally

http://www.myspace.com/themonojacks

Biletele pentru 16 Aprilie costă 20 lei şi sunt disponibile la club.

Clubul Control se află pe Strada Academiei nr. 19 (în Pasajul Victoriei) şi este cel mai mare club de muzică alternative/indie din Bucureşti.

JOE-LALY_16aprilie

 

Pe data de 23 Aprilie îi veţi putea urmări în Club Control pe cei de la The Amsterdams şi Les Elephants Bizarres.

amsterdams_eleph23aprilie

Lansare de carte în Club Control

   Joi 1 Aprilie, de la ora 19.00, Club Control şi IBU Publishing vă invită la lansarea cărţilor Noul Val francez şi Flimul Japonez.

   Participă criticii de film: Cristina Corciovescu,  Magda Mihăilescu şi Andrei Creţulescu.

 

After: Kitsch Party

DJ set : The Amsterdams

Dress code: Kitsch

 

Intrare: 10 lei şi 5 lei pentru studenţii de la UNArte.

1aprilie_afis50x70

  

Până atunci, veniţi la dans vinerea şi sâmbata aceasta:

posterA3_vineri

 

posterA3_sambata

 

Pe 29 Martie, din nou teatru:

 

29martie_teatru_A3

Seara CHE in Club Control!

   Joi, 4 Februarie, de la ora 19.00, în Control Club din Bucureşti, vor avea loc următoarele evenimente:

-lansare de carte (Jurnalul revoluţiei cubaneze şi Jurnalul bolivian – Editura Polirom, 2009).

-vizionare de film: Che, realizat în 2008 de Steven Soderbergh, cu Benicio del Toro în rolul principal – ecranizare distinsă cu premiul Festivalului de la Cannes şi premiul Goya, pentru cea mai bună interpretare şi cea mai bună producţie (distribuit în România de Independenţa Film).

-„Dance the Propaganda” cu CLIZA

 

Vor participa: scriitorul şi jurnalistul Costi Rogozanu, criticul de film Anca Grădinariu, Ana Chiriţoiu şi Gruia Dragomir de la revista Noua literatura, traducătorii Jurnalului pe motocicletă, şi Diana Salim, traducătoarea cărţilor Jurnalul revoluţiei cubaneze şi a Jurnalului bolivian.

 

Dr. Ernesto Rafael Guevara de la Serna (1928-1967), mai cunoscut sub porecla sa de Che Guevara sau el Che, este una dintre cele mai populare figuri ale anilor ’60-’70, adevărat mit cultural şi politic, revendicat de generaţii succesive de rebeli cu şi fără cauză. Pentru contribuţia sa la instaurarea regimului comunist în Cuba, Castro i-a acordat lui Che Guevara gradul de Il Comandante, cel mai înalt din cadrul trupelor de gherilă, şi i-a conferit, la 29 de ani, Steaua Jose Marti, pe care Guevara o va pune pe bereta sa neagră. Aceasta imagine a revoluţionarului cu beretă şi stea va devein celebră în lumea întreagă, datorită fotografului cubanez Alberto Korda. Ultimul dintre Jurnalele lui Che conţine însemnările găsite în rucsacul său, în ziua în care a fost capturat de trupele contrarevoluţionare, la 8 Octombrie 1967, în Bolivia. O zi mai târziu a fost executat.

 

afis  guevara mic

DUTEVINO, versiunea muzicală

GROUP-portraitLucrurile simple pot fi geniale. Este un clişeu folosit de mulţi, înţeles de puţini. Natura, prin complexitatea ei, este clădită din fire de nisip, picături de apă, adieri de vânt. Elemente lipsite de importanţă dar făcând parte dintr-un ansamblu divin, în care ne regăsim cu toţii, fie că vedem haos, fie că adunăm lucruri mărunte. Iar muzica poate fi un alt univers cu aceleaşi caracteristici.

În 2001 apare trupa DUTEVINO, ca o reacţie la simplitatea agitaţiei din jur. Patru băieţi, uniţi de gândul de a cânta şi de a expune imagini pe portativ, au început un drum presărat până azi cu experimente, schimbări, încercări. Având în faţă proiecţia dorinţei de a deveni muzical ei înşişi, s-au folosit de simplitatea unor acorduri pentru a făuri un model unic, încărcat de experienţa anilor trecuţi peste fiecare.

Anul 2005 le oferă formula finală de lucru, cu Anca Belciu la voce, dar şi prima cântare în afara ţării, în Slovenia. A urmat Italia, au urmat şi festivaluri de profil din ţară, experimente care se vor dovedi utile la stabilirea prototipului unui compus de excepţie. Adunaţi cu meticulozitate, patru ani de compoziţie au dus, în cele din urmă, la apariţia modelului amintit mai devreme.  Albumul de debut, 0.1 Prototype, sună aparte şi înmagazinează culori, emoţii, şoapte, părţi egoiste sau generoase din mintea fiecărui membru al trupei. Este un album pretenţios, elegant şi se adresează ascultătorilor cu gusturi peste medie.

DUTEVINO oferă publicului ascultător o îmbinare de jazz cu pop, cu ceva influenţe funk dar păstrând o linie melodică suavă, caldă şi cristalină, îmbinată perfect cu vocea solistei. Piesele pot fi ascultate direct pe site-ul trupei, www.dutevino.ro, iar albumul de debut nu ar trebui să lipsească din colecţia oricărui amator de muzică bună.

DUTEVINO înseamnă Anca Belciu-voce, Bogdan Diaconeasa-bass, Mihai Marcu-chitară, Radu Neagu-tobe. Cei patru artişti ne-au primit la o discuţie, chiar în locul unde se întâmplă muzica :

RevistaCioburi: De unde a pornit proiectul vostru şi în ce stadiu se află acum? De unde până unde DUTEVINO?

Mihai: Formaţia a început să existe în anul 2000-2001 iar numele de DUTEVINO l-a dat Bogdan.

R.C.: Cum aţi caracteriza voi stilul pe care l-aţi adoptat, atât muzical cât şi din punct de vedere al mesajului?

Mihai: A durat un an şi jumătate până am găsit cum să formulăm stilul. Într-un final am ajuns la concluzia că noi cântăm jazzy-pop deşi există unele guri avizate care ne spun că din punct de vedere al conceptului noi cântăm un acustic-electro, deşi noi nu folosim procesoare, pedăluţe la bass şi la chitară, în mod deosebit. Ca şi mesaj…e foarte greu să formulăm tot timpul un răspuns la întrebarea asta. Mesajul ar fi o viaţă de om. E şi furie, e şi bucuria de a trăi.

Bogdan: E un fel de nebunie în muzică, cred. E o chestie colorată.

Anca: Este o nebunie organizată.

R.C.: Dincolo de stilul menţionat mai devreme, muzica voastră ar putea fi definită şi ca muzică de teatru. V-aţi gândit să daţi curs unui proiect de acest gen?

Mihai: Cu cea mai mare plăcere. Noi, oricum, am compus şi muzică pentru piese de teatru.

Anca: Am făcut acest lucru dar separat. Împreună, ca trupă DUTEVINO, nu am compus muzică de teatru.

R.C.: De ce titlul albumului se numeşte 0.1 Prototype? Se referă în mod special la faptul că după atâţia ani de experimente muzicale aţi ajuns la un model, un prototip, cu prima sa versiune?

Mihai: În esenţă asta ar fi motivaţia dar nu noi am ales numele albumului. L-a ales omul care a făcut coperta, cel care a realizat întreg conceptul.

Anca: E cineva din afară, practic, dar care ne ştia muzica şi a înţeles-o. Persoana se numeşte Radu Boeru.

R.C.: Există sau nu trupe care v-au influenţat în mod deosebit, atât din punct de vedere muzical dar şi conceptual sau, iarăşi, prin prisma mesajului?

Bogdan: Da, cred că fiecare este influenţat de către o trupă sau de către un artist dar am încercat de la bun început să evităm clişee de genul „hai să cântăm heavy-metal-ul ăla ca al lui Iron Maiden” sau orice alte chestii de acest gen. Noi am încercat să fim deosebiţi şi sper că am reuşit.

Mihai: Pe mine m-a influenţat absolut toată muzica pe care am ascultat-o. Nu cred că există vreo piesă care să nu fi lăsat vreo urmă în ceea ce am compus.

R.C.: Există trupe de jazz sau chiar şi alt stil din peisajul românesc care v-au impresionat în mod deosebit?

Bogdan: Păi, cred că Blazzaj ar fi prima dintre ele.

Mihai: Ca şi trupă preferată din România i-aş aminti pe Psycho Symphony.

Anca: Eu am un deosebit respect pentru Aura Urziceanu, deşi nu mai îmi place la fel de mult ce face acum la bătrâneţe, însă este de apreciat faptul că poate să mai cânte la vârsta pe care o are. Pe mine m-a influenţat foarte mult în anii adolescenţei şi pot spune că şi-a pus destul de mult amprenta asupra mea.

R.C.: Revenind iar la stilul vostru, cum vedeţi aderenţa acestui gen de muzică la ascultătorul român?

Bogdan: Cred că o să mai treacă un an însă eu cred ca va fi o explozie pe partea asta.

Radu: Unii îi spun stilului goa, deci s-ar putea să fim deja la modă.

Anca: Eu cred că este un stil un pic sofisticat sau încărcat pentru trend-ul actual.

R.C.: Vis-a-vis de concerte, spuneaţi la un moment dat că sunt mai rare concertele voastre prin cluburi. Care este cauza?

Mihai: Eu cred că, pur şi simplu, aşa s-a întâmplat. Nu suntem fiţoşi, nu suntem exclusivişti dar, pe de altă parte, este adevărat şi faptul că e de preferat să cânţi în condiţii decente. Imaginaţi-vă cum ar fi să-i pui în faţă unui mare grafician hârtie igienică, să se exprime. Cam asta se întâmplă în majoritatea localurilor de la noi.

R.C.: Cum vă descurcaţi financiar, muzica este o pasiune care vă şi hrăneşte?

Mihai: Este o vrăjeală să spui că în România nu se trăieşte din muzică. În fapt, trăieşti din ce vrei tu, câtă vreme o faci bine şi câtă vreme îţi găseşti corespondenţi. Muzica este cea mai proastă „afacere” pentru că într-o primă fază ea înghite tot, timp, bani, peri albi. Dar, într-un final, depinde de abilităţile fiecăruia dacă va ajunge să trăiască din asta.

R.C.: Cât de mare este diferenţa între industria muzicală din România, presupunând că există, şi cea din vest?

Bogdan: Industria muzicală în România există. Dar te întreb eu ceva: care este diferenţa între Logan şi Volvo? Cam despre asta e vorba…Unde ne loveşte pe noi cel mai tare este nivelul la care se află casele de discuri.

Mihai: Diferenţa este colosală. Noi, de exemplu, din punct de vedere comercial, cântăm un produs care în România nu se vinde. Întrebarea eu aş pune-o în felul următor: se doreşte ca în România să se vândă acest tip de muzică sau nu? Răspunsul este simplu: nu se doreşte. Ideea de bază este că fără bani, nu poţi construi o civilizaţie. Muzica este o civilizaţie şi-ţi dai seama, la un moment dat, că fără buget rămâi într-un singur loc.

Anca: Un alt aspect ar fi şi faptul că în România muzica underground, în general, nu este promovată. Am observat, însă, o dezmorţire la casele de discuri, în sensul că nu mai sunt acceptaţi oameni fără talent dar cu o imagine vandabilă. Eu cred că, în timp, lucrurile se vor schimba în bine şi la noi.

R.C.: Care este ultimul produs muzical de calitate care vă vine în minte, în afară de albumul vostru?

Mihai: Eu cu Radu, având şi studioul de înregistrări, avem contact cu diverse produse muzicale româneşti. Un act muzical care sună bine este, de exemplu, ultimul album Rain District. Aş menţiona Paraziţii, chiar 3sud-est care au câteva piese bune, la Moga sunt chestii mişto. Ştefan Bănică, iarăşi, care face show-uri excepţionale, cu multă muncă şi bugete fantastice.

R.C.: Spuneţi-ne, vă rugăm, trei motive care ar convinge un necunoscător DUTEVINO să asculte albumul vostru.

Mihai: E sincer, e foarte bun şi mă reprezintă pe mine. Eu sunt acolo şi cred că e cel mai bun lucru pe care l-am făcut.

Bogdan: Cred că e colorat, cred că poţi să te regăseşti în el şi cred că are meticulozitatea pe care am dus-o noi, poate, chiar la extrem.

Anca: În primul rând, se pot găsi acolo nişte sentimente foarte interesante. Apoi, albumul are foarte multă diversitate şi trei, albumul are multă sensibilitate şi multă nebunie.

Radu: Eu vreau să zic un singur motiv şi anume că albumul nu este făcut în jurul unei piese, a două sau a trei piese. Fiecare dintre acestea putea fi scoasă cu altele nouă.

R.C.: Întrebare în afara discuţiei de până acum: astăzi este 1 Decembrie, vă încearcă vreun sentiment de patriotism?

Mihai: Eu trebuia să devin avocat, la un moment dat, iar acest lucru înseamnă că am băgat destulă istorie a poporului român pe gât. Ce pot să spun că avem o calitate „mare”: repetăm greşelile. Şi mai cred că dacă nu venea un străin să ne conducă, primul rege în speţă, ne rupeam în două. Mie nu îmi este ruşine că sunt român iar cu muzica pe care o facem , am remarcat că în afara graniţelor putem fi buni ambasadori.

R.C.: Un mesaj de final…

Bogdan: Păi, nu uitaţi că vineri, 4 Decembrie, în club Control din Bucureşti, începând cu ora 21.30 va avea loc lansarea albumului 0.1 Prototype al trupei DUTEVINO, vom avea CD-uri gratuite, cadouri. Vă aşteptăm şi vă mulţumim!

Le mulţumim şi noi pentru excelenta discuţie pe care am purtat-o. Mai jos găsiți  înregistrarea integrală a interviului, unde veţi putea auzi multe alte lucruri interesante din partea celor de la DUTEVINO.

[flashvideo file=”http://revistacioburi.ro/wp-content/uploads/2009/12/interviuRevistaCioburiDUTEVINO.flv” /]

posterdtvnweb

Lansare album Byron

Pe 23 Octombrie, începând cu orele 22.00,  formaţia Byron îşi aşteaptă fanii pentru lansarea noului album, A Kind of Alchemy, în cadrul unui show live de excepţie. În deschiderea concertului Byron vor cânta Cvartetul A Quattro, Persona și Marius Florea Vizante. Pe lângă concertul de lansare, turneul de promovare a albumului (Noiembrie-Decembrie 2009) va cuprinde 10 oraşe: Piteşti, Sibiu, Cluj, Constanţa, Iaşi, Târgu Mureş, Braşov, Timişoara, Craiova.

Componența trupei Byron, pentru cei care nu o cunosc, este următoarea: Dan Byron-voce, chitară acustică, flaut, 6fingers-clape, voce, chitară acustică, Vlady Sateanu-bas, Costin Oprea-chitară electrică, Cristi Mateşan-tobe.

Dan Byron spune că albumul A Kind of Alchemy este alcătuit din răspunsuri la întrebarile unui interviu imaginar, de-a lungul unei nopţi ploioase, reporter fiind însuşi ascultătorul. Subiectele abordate sunt creaţia, mass-media, ispita facilului, alienarea societăţii moderne, etc.

6fingers: „Albumul aş zice că e în general despre creaţie/condiţia artistului, deşi nu e unul conceptual, doar tematic e oarecum uniform; industria muzicala nu apare explicit decât într-o piesă, cel mult ca un impediment, o sirenă. N-aş vrea să se înţeleagă că e încă un album manifest de tip noi înotăm contra curentului şi ce iconoclaşti suntem noi şi nu avem nevoie de industria muzicală. E un clişeu des întâlnit la trupe care nu scot niciodată capul din underground. Faptul că o faci nu înseamnă că trebuie să şi faci paradă. Dimpotrivă, aş zice că e un album mai comercial/prietenos decât primul, care riscă să ne aducă fani pe care nu i-am fi câştigat cu primul album.”.

Titlul A Kind of Alchemy se leagă direct de una din piesele de pe album, The Alchemist, în care personajul principal, alchimistul (compozitorul), transformă oamenii în cântece.

Piesele de pe noul album sunt:

1. The Night

2. Zeitgeist

3. Diggin’ a Hole

4. War

5. A Little Bit Deranged

6. I Don’t Want to Entertain You

7. A Poem without an End

8. King of Clowns

9. The Song that Never Was

10. Sirens

11. Vitruvian Man

12. The Alchemist

13. Blinded by Sunshine

14. A Peaceful Mind

Înregistrarile s-au realizat în studioul Real Sound&Vision, producţia, sunetul, mixajul şi masterizarea fiind asigurate de Victor Panfilov. Albumul va fi distribuit în reţeaua librăriilor Cărtureşti din toată ţara şi pe www.charitygift.ro, magazinul online în cadrul căruia toate produsele conţin o donaţie către o cauză socială.

byron

Lansare la apă murdară

Ieri s-a petrecut, cu mare fast, cea de-a treia lansare a candidatului PSD(+PC) la postul de președinte, naivul Mircea Geoană. De ce a treia oară, n-am înțeles. Probabil pentru că primele două dăți nu l-a băgat nimeni în seamă iar Antenele aveau deja spațiul de emisie închiriat și niciun car de transmisie liber. Aceleași fețe, aceleași discursuri, aceleași scursuri, un motiv în plus să-mi blestem condiția de român.

Privind scârbit la ceea ce se petrecea acolo (sado-maso, nu?), mi-au răsărit în creier câteva nelămuriri, la care oricum nu sper să aflu răspuns. De exemplu, în minuțioasele imagini și cadre prezentate de cei de la Antena3 (spre deosebire de alte televiziuni care s-au limitat la a extrage doar esența congresului) am văzut numeroase grupuri de copii (sau adolescenți) care aveau peste 18 ani așa cum sunt eu posesor de labii. Ce căutau ei acolo, erau veniți cu părinții? PSD-ul își formează pepinieră, astfel încât să poată avea susținători peste ani și ani? De asemenea, în hangarul de la Roamero Băneasa, unde s-au ținut cuvântările de rigoare, am văzut numeroși oameni, de toate vârstele, veniți să dea cu un aplauz peste discursurile „greilor” din partid. Iarăși, încă o întrebare mi-a răscolit neuronii: oamenii ăia nu aveau de muncă vineri, la ora 11-12, când au început să se adune? Dacă aveau, și-au luat o zi concediu? Sau fac parte din marea masă a șomerilor pe care PSD își bazează voturile?

Oare cum puteau să privească bătrânii săraci lipiți, prezenți și ei în sală, la discursul lui Năstase, de exemplu? De câte ori nu au fost amăgiți cu fel și fel de promisiuni, inclusiv de cei care țineau în acel moment cuvântări, pensionarii de acolo? Sau bruma de bani (ori kilul de zahăr și ulei care le-a fost dat) sunt motive suficiente pentru a face figurație? Trist și îngrijorător, nu?

Peste toate aceste întrebări, mi-a rămas în cap sloganul propus de PSD-iști, pentru susținerea lui Geoană: „Băsescu, pa!”. Nimic de genul „Geoană, cel mai tare”, „Geoană, președintele potrivit”, „Geoană, votați-l!”, nu, nimic în acest mod. Ideea de bază este înlăturarea lui Băselu, indiferent cine o va face. Ceea ce spune că, iarăși, marioneta denumită prostănac este scoasă la înaintare doar de dragul discursului. Atât timp cât nu mai iese Băsescu, nu contează cine va fi președinte. Legăturile se pot (re)face imediat, doar.