Evoluția de ghenă

O mare parte a macacilor de bloc a evoluat pe scara evoluției sociale, descoperind ghena comună. Astfel, creierul acestora, în mare parte nefolosit (și aici mă refer la partea care se folosește), a adăugat în baza de date acea încăpere micuță de lângă apartament unde se aruncă deșeurile menajere. Mă rog, termeni care încă nu au sens în mintea lor. Și spun evoluție pentru că primatele amintite mai sus au renunțat la orizontul oferit de ferestre pentru a scăpa de mizeriile lor, folosind astfel trista invenție comunistă de pe scara blocului.

Evoluția făcându-se extrem de lent, macacilor de bloc le va mai lua două sau trei generații până vor învăța să-și strângă gunoiul în pungi, legate la gură, pentru a nu înfunda nările vecinilor din jungla de cartier cu aromele lăsate de murdăria lor. Deocamdată, ei vin direct cu găleata (sau orice alt recipient care păstrează sedimente căcăcioase  pe pereți) și varsă gunoiul pe tubulatură (există o rasă a acestora care îl lasă direct lângă ghenă). Iată cum, astfel, sedimentele din găleată se mută pe pereții ghenei, oferind locatarilor diverse parfumuri numai bune de stârnit voma. Orice recomandare făcută pentru folosirea pungilor este, de cele mai multe ori, pierdere de vreme și neuroni.

Îmi dau seama că, în acest mod, pasul către sortarea deșeurilor este unul echivalent cu trecerea de la epoca de piatră la primul zbor pe Lună. Și, cu toate că macacii de bloc au vina lor, o mare responsabilitate revine, ca de obicei, autorităților. Se tot spune, de când cu integrarea în U.E., că ghenele de scară vor fi închise, că vor fi aduse tomberoane pentru a sorta gunoiul, că populația va fi îndrumată în acest sens, etc. Vorbe multe, de fapt, și fapte ioc. În fond, într-o țară de căcat, până și aruncarea gunoiului este o activitate de căcat.

Comments

Lasă un răspuns