-Ce faci? Unde te duci?

-Nu ştiu, inainte.

-De ce ?

-Mă duc să caut.

-Ce ?

-Nu ştiu, ce-mi lipseşte.

-Dar ce-ţi lipseşte ?

-Voi ştii când voi găsi. Acum mă duc doar să caut.

-Păi trebuie sa ştii ce vrei când pleci pe un drum.

-De ce ? Ştiu că lipseşte ceva şi vreau să găsesc acel ceva.

-Dar e greu, nu ştii ce cauţi.

-Ba da, voi căuta orice ar putea să umple golul, care ar putea linişti focul.

-Dar astfel căutarea nu se va sfarşi niciodată şi vei fi singură pe drum tot timpul.

-Voi incerca să găsesc pe cineva pe drum, cineva căruia ii vor lipsi lucruri şi care va dori să caute.

-Tuturor ne lipseşte câte ceva, dar nu o luăm la fugă mereu. Rămânem cu ce avem deja, e mai sigur aşa.

-Si nu eşti curioasă de ce ai putea găsi dacă ai pleca să cauţi?

-Ba da, dar prefer siguranţa. Oricum nu vorbim de mine aici, de tine era vorba.

-Mă rog. Ce să iţi mai zic ?

-Nu pot crede că nu ştii ce cauţi…

-Păi de unde să ştiu dacă imi lipseşte ?

-Şi când te vei opri?

-Nu ştiu. Când voi crede că am găsit destul.

-Când pleci ?

-Nu ştiu, incă mă chinui să scap de siguranţa lucrurilor déjà găsite.

-Dar de ce acelea nu iţi sunt de ajuns ?

-Cum să fie de ajuns? Ai vazut ce e în lume, de câte lucruri, locuri, imagini, sentimente te poţi bucura?

-De acord, dar ai văzut totul la o singură persoană ?

-Nu.

-Deci nu le poţi avea pe toate…

-Dar nu pot nici spera.. ?

-Nu ştiu. Nu. Te vei dezamăgi şi iţi va fi rău, vei rămăne singură.

-Poate, dar eu tot trebuie să plec. Poate voi găsi pe cineva pierdut pe acelaşi drum. Sigur voi găsi.

-Treaba ta, te vei întoarce de fiecare dată la acelaşi gol şi vei pleca iar, nu te vei opri niciodată.

-Probabil. Nu vreau să mai vorbesc cu tine. Trebuie să plec.

-Vom mai vorbi.

-Ba nu.

                                                                                                                                                                                                                          Diana.