Suntem urmaşii strămoşilor, strămoşilor noştri. Tăbliţa ştearsă pe care o poartă la naştere fiecare dintre cei ce au văzut lumina zilei între Carpaţi este gravată cu minuţiozitate cu tot felul de idei preconcepute, de când plodul a mijit ochii şi a început să gângurească primele cuvinte şi până la adânci bătrâneţi.
Prejudecata se naşte şi se lasă cultivată doar în medii ticsite de ignoranţă şi mediocritate, acolo unde gândirea este binară (unde ori e albă, ori e neagră), unde nu este loc pentru nuanţe de gri. Însăşi etimologia cuvântului prejudecată anunţă, imediat după ce a fost rostit/citit, o limitare, o viziune obtuză, un refuz de a căuta dincolo de sensul indus de ideea prejudecăţii în sine.
Există şi astăzi, în secolul XXI, oameni care încă se supun mecanismelor conservatorismului arhaic, ce dăinuia peste minţile „prostimii” cu secole în urmă. S-au schimbat doar timpurile, prejudecăţile nu au făcut decât să se adapteze la ele. Se pot distinge foarte limpede şi astăzi situaţii în care mentalul colectiv a rămas atins de ideile inoculate de autorităţile vremii, în speţă cea bisericească, tocmai pentru a perpetua gândirea de turmă şi pentru a submina ideea de individualitate. Orice mod altfel de a fi este privit cu maximă reticenţă de către cei mulţi şi atrage după sine stigmatizarea necondiţionată a celui ce nu s-a supus regulilor. Este remarcabil şi în acelaşi timp strigător la cer cum o comunitate se poate descotorosi de un individ doar din cauza faptului că respectivul a călcat greşit, că a încălcat canoanele pe care majoritatea le respectă cu sfinţenie luându-le drept o moştenire spirituală de necombătut.
Un exemplu clasic este cel al femeii şi a condiţiei sale în societate. Deşi egalitatea între sexe a fost de zeci de ani buni declarată, femeia continuă să fie percepută, de majoritatea bărbaţilor, ca o persoană lipsită de personalitate, ca o prelungirea a bărbatului său. Orice derapaj o târăşte în dizgraţie, aducându-i oprobriul semenilor săi. E de ajuns să fie puţin mai răsărită la minte, pentru a fi imediat catalogată drept curvă sau nebună. Apoi, după ce încasează „cuvenitele” dosuri de palmă ale omului său şi are parte de tot tacâmul de bârfe ale suratelor sale, mânate de invidia că o reprezentantă a sexului s-a încumetat să încalce cele nescrise, este trecută pe linie moartă şi arătată cu degetul toată viaţa ei. După cum se zice în popor, femeia e menită să îndure.
Sigur, exemplul de mai sus edifică doar una din multele idei preconcepute care împresoară mentalul colectiv autohton. Ar mai fi şi prejudecăţile rasiale sau cele răsfrânte asupra minorităţilor sexuale. Sunt oameni care urăsc evreii fără să fi avut vreodată contact cu un evreu sau fără să cunoască vreo fărâmă din istoria lor, la fel cum sunt şi oameni care condamnă homosexualitatea, răstălmăcind o normalitate pesemne cuprinsă în rândurile cărţii de căpătâi a creştinismului, care înainte de toate ar trebui să fie percepută ca o religie a toleranţei şi a iubirii aproapelui.
Cauzele care au stat la naşterea acestor prejudecăţi au la bază mai mulţi factori; de la mecanismele psihologice ce ţin de individ sau de mase, până la contextele socio-politice ale vremurilor; de la cultură( bagajul etnografic), până la gradul de informare al individului. Ceea ce este mai dureros e că oamenii continuă să-şi perpetueze ideile preconcepute şi astăzi, într-o societate mult mai deschisă, cel puţin la nivel teoretic, refuzând acceptarea alternativelor, din cauza temerii că odată acceptate, întregul sistem de valori le-ar fi puternic zdruncinat.
Blamăm societăţile capitaliste, căutându-le nod în papură, omiţând un lucru esenţial, anume că ei continuă să formeze individualităţi, în timp ce la noi oamenii se încăpăţânează să rămână cantonaţi în aceleaşi dogme anacronice, întreţinând mentalitatea de turmă şi refuzând deschiderea către tot ce aduce a nou.
Şi cât de uşor pare totul… E nevoie doar să înţelegem că lucrurile pot fi şi altfel decât par a fi.