Unde dai şi unde crapă

A vrut şi Cătălin Tolontan să tragă o concluzie pe blog, vis-a-vis de ce năstruşnice întâmplări se mai petrec pe stadioanele din România, şi iar nu l-au înţeles unii şi alţii, formatori de opinie la o adică. Omul a povestit cum la meciul CFR Clujului cu Poli Timişoara, din etapa trecută, o cameră de 125 000 de euro a carului deţinut de Ticu Alexe a picat de pe acoperişul tribunei făcându-se praf. „Bine că nu a căzut cameramanul”, subliniază Tolo cu o ironie tristă.

Ideea textului este că liga lu’ nenea miliţianu’ Mitică nu prevede clar nişte norme clare privind amplasarea camerelor şi securizarea amplasamentelor acestora. Când vine UEFA, regulile sunt altele, şi se aplică instant. La noi, funcţionează româneşte. Şi în primul rând LPF ar trebui să fie responsabilă cu stabilirea de reguli, pe care cluburile ar trebui să le aplice imediat şi necondiţionat. Iar televiziunile ar trebui să pună piciorul în prag dar nu o fac. Ca la mica înţelegere, evident. Iar accidente grave se pot întâmpla.

Şi o dădu Tolo pe blog, şi apăru şi tabloidul realitatea.net pe fir, care a preluat informaţia. Fără nicio legătură cu postul de blogul lui Cătălin Tolontan, pe care-l şi citează. Dar sună bine când bizonul citeşte în titlu cum că TVR a spulberat o cameră TV de 125 000 de euro (căzută de pe un bloc !?). Din banul public. Gestionat de ăştia. Deşi Tolontan nu scrie nicăieri de televiziunea publică. Deşi TVR nu mai transmite meciuri din Liga I de câţiva ani. Ei să fie sănătoşi.

Şi acum, fie vorba între noi, nici Tolo nu a dat-o chiar bine. În primul rând, camera aia costă nouă, cu tot cu trepied şi obiectivul care a fost la meci maxim 60 000 euro. Apoi, camera nu a păţit nimic. S-a agăţat de cablu când s-a prăbuşit şi a căzut pe trepied. Care s-a stricat, normal. Ca atare, dauna e de vreo 3000-4000 de euro. Informaţiile sunt confirmate de domnul Mihai Zevedei, angajat al companiei lui Ticu Alexe, proprietarul carului tv care a transmis meciul menţionat la început.

România, o piaţă cu aceeaşi piesă

   Tot timpul m-am întrebat care sunt rapoartele cu lumea din exterior a celor care mai tot timpul îşi petrec existenţa prin pieţe. Piaţa ştie mai toată lumea ce este. Locul acela de unde cumpărăm de-ale gurii, unde ne târguim cu vânzătoarea de pătrunjel, unde miroase a legume şi gunoi, unde se află o mare parte din segmentul otv-ist sau al ştirilor de la ora cinci. Piaţa reprezintă o lume în interiorul altei lumi, cu valorile sale, cu regulile sale şi cu eroii mai mult sau mai puţin murdari ai săi.

   Lăsând la o parte cele vândute acolo, imaginea „pieţarului” o asociez mereu cu cel aflat de cealaltă parte a tarabei, pe tărâmul său de saci, lădiţe şi hârtii pătate de mâncare. Zi de zi, cel puţin cât este sezonul în toi, vânzătorii din piaţă sunt acolo, la locul lor, făcând acelaşi lucru. Aceleaşi discuţii, aceleaşi invidii, aceleaşi îndeletniciri. Teoretic, nu pot aspira la mai mult, la un alt nivel. Taraba este tot ce au, mai departe nu pot ajunge. Pentru că nu există mai departe. Lumea lor este mică, limitată, fără orizonturi aşa cum, poate, şi le imaginează cei diferiţi de ei. Îşi pot compara morcovii, cartofii, pepenii, ţelina. Pot compara poziţia tarabei. Atât. Ei se retrag în spatele produselor, sperând că şi azi vor avea bani pentru acasă. Şi când pleacă de acolo, nu vor aduce nimic, bun sau rău, din exterior.

   Piaţa poate fi o ţară. O ţară unde regulile sunt făcute de oameni, în felul lor, respectate doar dacă li se pare normal. Acolo unde indivizii stau ascunşi în spatele a ceea ce-şi vând, chiar dacă acesta este sufletul. Zi de zi, fără a aspira la o ieşire din transa colectivă, târguindu-se pentru orice şi încercând să-şi submineze vecinul de parcelă. Bârfind fiecare ştire pătată cu sânge sau sclipici şi aruncând cu zâmbete retarde în oricine este din afară. O ţară fără orizonturi legate de progres.

   România este o piaţă. Iar pieţarii ei vor atârna tot timpul în spatele tarabei proprii, mulţumiţi de lumea lor dar, paradoxal, privindu-i cu invidie pe cei care vin şi cumpără. Iar când se închide poarta, aşteaptă ziua de mâine, ştiind că vor face la fel.

Reguli matrimoniale

Doi proaspat casatoriti puneau la punct regulile ce trebuie respectate.
Sotul:
– Iubita mea, eu trebuie sa ies in fiecare seara cu baietii la o bere, trebuie sa ma duc sa vad meciurile, tot cu baietii; bineinteles la o terasa…. si mai am pretentia sa ma duc sa joc biliard cel putin doua seri pe saptamana…
Sotia:
– Iubitule, eu am o singura regula: in fiecare seara la ora 9 eu trebuie sa ma f*u*t. Fie ca esti acasa, fie ca nu.