Evoluția de ghenă

• Frustrări din cartier, Promo •

O mare parte a macacilor de bloc a evoluat pe scara evoluției sociale, descoperind ghena comună. Astfel, creierul acestora, în mare parte nefolosit (și aici mă refer la partea care se folosește), a adăugat în baza de date acea încăpere micuță de lângă apartament unde se aruncă deșeurile menajere. Mă rog, termeni care încă nu au sens în mintea lor. Și spun evoluție pentru că primatele amintite mai sus au renunțat la orizontul oferit de ferestre pentru a scăpa de mizeriile lor, folosind astfel trista invenție comunistă de pe scara blocului.

Evoluția făcându-se extrem de lent, macacilor de bloc le va mai lua două sau trei generații până vor învăța să-și strângă gunoiul în pungi, legate la gură, pentru a nu înfunda nările vecinilor din jungla de cartier cu aromele lăsate de murdăria lor. Deocamdată, ei vin direct cu găleata (sau orice alt recipient care păstrează sedimente căcăcioase  pe pereți) și varsă gunoiul pe tubulatură (există o rasă a acestora care îl lasă direct lângă ghenă). Iată cum, astfel, sedimentele din găleată se mută pe pereții ghenei, oferind locatarilor diverse parfumuri numai bune de stârnit voma. Orice recomandare făcută pentru folosirea pungilor este, de cele mai multe ori, pierdere de vreme și neuroni.

Îmi dau seama că, în acest mod, pasul către sortarea deșeurilor este unul echivalent cu trecerea de la epoca de piatră la primul zbor pe Lună. Și, cu toate că macacii de bloc au vina lor, o mare responsabilitate revine, ca de obicei, autorităților. Se tot spune, de când cu integrarea în U.E., că ghenele de scară vor fi închise, că vor fi aduse tomberoane pentru a sorta gunoiul, că populația va fi îndrumată în acest sens, etc. Vorbe multe, de fapt, și fapte ioc. În fond, într-o țară de căcat, până și aruncarea gunoiului este o activitate de căcat.

Hai România

• Spuse pe fugă •

Un studiu al Forumului Economic Mondial, realizat pe baza performanțelor a 133 de țări, plasează România pe locul 129 din punct de vedere al calității drumurilor, a cheltuirii banului public și a transparenței deciziilor.

Sunt convins că politicienii se vor strădui să aducă România pe primul loc în acest clasament, pentru a înlătura dubiile. Locul întâi de la coadă, normal.

Vești de la Grimus

• Ce se mai aude •

Al doilea single de pe albumul Panikon al formației Grimus, In A Glimpse, a fost lansat în cursul aceastei săptămâni. Noul single beneficiază de un mixaj diferit față de cel de pe album, fiind realizat de producătorul britanic Adam Whittaker. Cel mai recent proiect al acestuia îl reprezintă ultimul album Doves, Kingdom of Rust, care s-a aflat în fruntea topurilor britanice ale acestei veri. Adam Whittaker a mai lucrat cu Peter Gabriel, Amy Winehouse, Mark Ronson, Starsailor, The Rakes, Kate Nash, Lily Allen, Pure Reason Revolution, Tears for Fears, The Damned, Julian Cope, Saw Doctors, etc. Noul single Grimus, cu un mixaj semnat de Adam Whittaker, se aude începând cu această săptămână la Radio Guerrilla. El va putea fi ascultat de luni, 14 Septembrie și pe paginile oficiale de Myspace și Facebook ale trupei.

Videoclipul piesei In A Glimpse, în regia lui Tudor Giurgiu, se află în faza finală de editare și va fi lansat cu ocazia concertului Grimus din 3 Octombrie din Irish & Music Pub, Cluj Napoca.

District 9, SF-ul laturii umane

• Cronici de film şi teatru, Promo •

Zilele trecute am avut deosebita plăcere de a mă delecta cu un film magistral. Cu mâna pe inimă vă spun că este probabil cel mai bun science-fiction văzut de către un devorator de acest gen. Cu un buget limitat, un regizor necunoscut, actori în plină dezvoltare, District 9 a reuşit imediat să spargă box-office-ul global. Neill Blomkamp, regizorul şi scriitorul în acelaşi timp, a avut puterea să nu mute acţiunea în S.U.A., alegând Africa de Sud.

O nouă abordare în domeniul cinematografiei o reprezintă filmul-documentar, presărat cu interviuri şi păreri ale unor oameni de rând ori specialişti. În felul acesta îţi lasă impresia că totul este adevărat. La început am aflat cum o navă extraterestră pluteşte deasupra oraşului Johannesburg fără a ameninţa în vreun fel rasa umană.  După trei luni scurse fără contact între navă şi oameni, armata decide să pătrundă cu forţa în aceasta. Operaţiune reuşită. Înăuntru găsesc un număr mare de extratereştri speriaţi şi bolnavi, lipsiţi de un conducător, care aparent a dispărut. Guvernul hotărăşte instalarea lor într-o tabără la periferia oraşului. Cu timpul suprapopularea şi interacţiunile dintre cei numiţi de către oameni ” prawns” şi o grupare de nigerieni a dus la formarea unei mahalale.

Acţiunea filmului se petrece după douăzeci de ani de la interacţiunea oamenilor cu extratereştri, mai exact în anul 2010. Scăpându-le situaţia de sub control, violurile şi omuciderile atât în mahala cât şi în oraş fiind la ordinea zilei, guvernul a încredinţat supravegherea şi mutarea tuturor creaturilor unei companii private: MNU (Multi- National United). Aceştia sub pretextul mutării extratereştrilor într-o tabără mai organizată încercau să fure tehnologia armelor de distrugere în masă. Este numit un director care trebuia să obţină semnăturile pro-mutare din partea fiecărei persoane care nu făcea parte din rasa umană. De aici încolo filmul explodează într-o multitudine de faze şocante. Finalul este de asemenea neaşteptat.

Un film excelent recomandat în orice zi, la orice oră.

Simularea nu bate situaţia reală

• Martor şi tartor, Promo •

   Am asistat ieri, martor involuntar, la simularea unui incendiu într-o clădire de birouri, aparţinând turcilor proprietari de mall-uri în Bucureşti. Un exerciţiu necesar, probabil, dar văzut altfel prin ochii potenţialelor victime.

   Alarma a început să urle strident în jurul orei zece, când o mare parte din corporatiştii care înotau după pereţii de sticlă ai clădirii era în plin proces de comutare pe modul transă birocratică. Evident, primele reacţii au fost scoase din bogata desagă a limbajului josnic-stradal, la adresa zgomotului aruncat de sistemele de avertizare. Nimeni, însă, nu a catadicsit să facă ceea ce era normal, respectiv să o ia uşurel spre ieşirile de incendiu. Lipsa instructajului, probabil…

   A urmat o a doua repriză de urlete din difuzoare şi, parcă, a apărut brusc un curent de părăsire a clădirii căci, cine ştie, „poate chiar arde ceva”. Rupţi de tabele, e-mailuri şi telefoane, pitzi şi mitzi corporatişti au avut câteva momente de rătăcire, confruntaţi cu situaţia în sine. Nefiind înştiinţaţi în vreun fel şi neprimind nici un mesaj electronic cum că trebuie să facă aia şi aia, băieţii şi fetele office au rămas cu privirile în gol, enervaţi de gălăgie, aşteptând un semn…

   O fi venit, n-o fi venit semnul, nu mai contează. Important este că lumea a trecut la următorul nivel intelectual şi a luat-o uşor, uşor, pe scara de incendiu. Şi spun uşor nu pentru că aşa vroia mulţimea să se deplaseze, ci pentru că acestea erau posibilităţile. Îmbulzeala a dat naştere unor gâtuiri ale şirului undeva, pe scări, diminuând viteza de deplasare către zero. Iar asta se întâmpla în condiţiile unei simulări, fără fum, foc şi panică. Mă întreb care ar fi fost evenimentele în cazul în care imaginarul se transforma în real…

    În fine, ajunşi afară, am putut observa „impresionanta” desfăşurare de forţe pompiereşti, cu cele trei autospeciale sosite acolo şi schemele de stingere a incendiului virtual. S-a ridicat o scară către acoperiş, impresia fiind de urmărire a unei scene rulată cu încetinitorul, s-a aruncat un jet sau două peste o fumigenă plantată pe acoperiş, scara a revenit la sol şi gata. Încă o oră scursă din viaţa unora.

   Nu contest faptul că verificarea sistemelor de stingere a incendiilor este necesară şi că simulările de acest gen trebuie făcute regulat. Dar, aşa cum s-au petrecut lucrurile la exerciţiul la care am asistat ieri, îmi sporeşte doza de îngrijorare dacă mă gândesc la o situaţie reală. Instructajele făcute la locul muncă ar trebui bifate obligatoriu iar existenţa unor ieşiri de siguranţă largi şi care ar evita blocaje grave nu au cum să lipsească din schema oricărei clădiri de acest gen. Ca să nu mai spun că maşinile de pompieri s-au chinuit destul de mult să intre în parcarea de la bază, din cauza unei bariere mulate după comoditatea top-managementului (sunt curios dacă urmează o modificare a accesului). Simulare, simulare, da’ să ştim şi noi…

Gazeta Competiţiilor de gramatică

• Brusturi media, Promo •

Bună ziua,

 Vă prezentă-m ediţea de azi a Gazetei Sporturilor, cel mai citit şi titrat ziar de sport al tuturor timpurilor, totdeauna la curent cu ştirile care este la zi, de la mari conducători de cluburi până l-a vieţile de noapte ale folbaliştilor şi prietenelor lor.

   Iată că în urma meciului de folbal dintre România şi cocoşul galic (căci după cerbul de aur, a urmat cocoşul de aur), domnia sa, Marian Iancu, nu crede că criticile pe care conducători de cluburi din România l-eau adus lui Răzvan Lucecu î-i vor afecta pe jucătorii şi pe antrenor. Şi nu au fost afectat în vre-un fel ci în nici-un fel.  Dimpotrivă, selecţionerul va canaliza toate aceste energi negative către elevi săi pentru meciul cu vienezii de la Austria, spunându-le să nu bage de seamă toate măgări care apar în presă, mai puţin în Gazeta Sporturilor, cel mai corect şi la obiect ziar de sport (şi nu numai!), cu cei mai buni jurnaliştii! Răzvan îi linişteşte pe jucătorii, ei sunt varză oricum, nu aşa cum zice lumea şi trebuie să dea totul pe teren, să mănânce tot ce e de mâncat pe toate părţile de teren, să se dăruiască aşa cum o fac şi în timpul liber, să-şi dorească, nu-i aşa, mai mult victoria decât austrieni şi să facă fericiţi toţi suporteri.

   Nu urmează o ştire cu Gigi Becali pentru că noi nu suntem ca concurenţa noastră care toată ziua dă ştiri neinteresante despre patronul din Ghencea. În schimb vă informăm că domnul Copos este bine sănptos şi că Rapid este viaţa lui.

Vă dorim o zi bună şi vă aşteptăm ti de zi s-ă ne citiţi ştirile cele mai interesante de pe piaţă şi nu numai! de la cel mai tare ziar de sport din România care face toată concurenţa decât să existe şi atât!

gsp

Multe cuvinte pentru nimic

• Promo, Telefonul fără stil •

Ţrrrrr!

-Da!

-Alo, să trăieşti, băh!

-Să trăieş…Să trăieşti tu! Cine e?

-Băsescu, băh, ţigane! Nu-l recunoşti pe preşedintele ţării, băh, colorat împuţit?!

-Vă rog..vă rog să vă controlaţi! Nu suntem la uşa cortului ca să ne înjurăm ca caii pe sacul de ovăz!

-Ba tu eşti la cort, băh, hă, hă, hă!

-Deci, în consecinţă, de ce m-aţi sunat?

-Că aşa am vrut eu, băh, smoală!

-Deci, eu nu sunt smoa…smoală! Şi dacă nu vă convine culoarea care am fost înzestrat de la natură, să…

-Hai, gata, băh! Nu mă interesează culoarea ta, poate cea politică dar nici aia. Oricum, tot repetent rămâi, hă, hă, hă!

-Deci, vă rog, începeţi să mă ener..enervaţi cu aceste inepţii incomensurabile lipsite de catharsis intelectual şi pline de o fadă introspecţie…

-Băh, ţi-e rău? Ce-i cu tine? Ai învăţat să citeşti, hă, hă, hă!

-Deci, în consecinţă, vă rog să-mi spuneţi care este scopul mârşav care îl aud în acest telefon!

-Băh, scopul este să-ţi vezi de treaba ta!

-Deci, eu îmi văd de treba mea, aşa cum îşi vede şi piti..piticul de Boc de-a lui!

-Băh, nu te lua de Boc că arunc cu el în tine! Boc îşi vede de treaba mea iar tu să-ţi vezi de a ta!

-Deci…

-Mai termină cu deci, deci, deci! Alte cuvinte nu mai ştii?

-Ba da, mai ştiu dar le folosec când vreau pentru că fac parte din vocabula…vocabularul meu şi nu este al altuia!

-Hă…??

-Deci, aşadar, vă comunic că dacă nu aveţi ceva să-mi spuneţi mă duc să îmi fac treba pe care cetăţenii acestui sector m-au ales, nu ca un preşedinte pe care cetăţenii onorabili ai acestei ţări se plâng că nu face nimic, că se bagă în treburile politice pe care domnul Geoană ar fi bucuros să le drămuiască…

-Ho, băh, că mă tâmpeşti! Băh, da’ ce sămânţă de vorbă ai! Ai rămas fără floarea soarelui, hă, hă, hă!

-Deci, vă rog să vă vedeţi cu doamna Udrea de treabă şi să lăsaţi un om harnic să-şi vadă de probleme care oamenii năpăstuiţi din sector l-au votat să le rezolve, nu ca un preşedinte tiran care nu face nimic pe care…

-Băh, lemn de abanos! Ce ţi-a făcut Elena, băh? Te legi de o biată doamnă, care se zbate pentru ţara asta, mânca-i-aş…pardon, mânca-ţi-aş sectorul!

-Deci, este treaba mea să mă preocupe problemele obş..obş..obşteşti ale ţării care este abandonată de preşedintele său care cetăţenii cu capul pe umăr îl regretă şi doresc schimbarea cu domnul Geoană, un om care ţara îi va mulţumi pentru ceea ce va face ca preşedinte şi care…

-Ho, băh, că nu te pot urmări! Mi se schimbă iar poziţia ochilor când te ascult! Cum te suportă ăia, băh?

-Deci, aşadar, pe mine, cel mai harnic şi cinstit primar care sectorul şi ţara asta nu regretă că i-au încredinţat frâiele destinelor pe care cetăţenii gospodari ai sectorului le folosesc în sufragerie la mutarea ăăă…mobilei… Vă rog, deci care este scopul acestui telefon?

-Pfuai, m-ai obosit..Mi-e sete…

-Şi pe deasupra, un preşedinte care se urcă la volan după ce bea, ce exemplu care ţara asta îl vede la televizor de la un preşedinte tiran care bea şi care se urcă la maşină, la volan…Se urcă la volan, în maşină, pardon…

-Auzi, băh, curcubeu bicolor, antimaterie politică, tu ia-o pe Androneasca ta şi las-o pe Elena mea, că o să fac eu o şedinţă cu părinţii şi nu o să te mai lase la şotron, da?

-Deci, cu ameninţări şi discuţii în contradictoriu, venite pe eşicherul acestei convorbiri telefonice care eu o reneg de la prima frază, aşa cum cetăţenii gospodari şi săraci ai ţării îl reneagă pe preşedintele tiran şi care bea la volan când se urcă în maşina de conducere a poporului care este reprezentat cu succes în sectorul cinci de cel mai harnic şi gospodar primar care l-au votat şi îl vor votează în curând toată ţara pentru că este…

-Hooo, băh, că mi-ai urcat sângele în cap! Mă faci să ameţesc şi nici n-am servit nimic, înţelegi?

-Deci, în consecinţă…

-Să vezi ce consecinţe îţi arăt eu. Termină cu prostiile!

-Domnule preşe…preşedinte, vroiam să spun că totul a fost un pamflet!

-Hai sictir!

Clanc!

România, o piaţă cu aceeaşi piesă

• Editorial, Frustrări din cartier •

   Tot timpul m-am întrebat care sunt rapoartele cu lumea din exterior a celor care mai tot timpul îşi petrec existenţa prin pieţe. Piaţa ştie mai toată lumea ce este. Locul acela de unde cumpărăm de-ale gurii, unde ne târguim cu vânzătoarea de pătrunjel, unde miroase a legume şi gunoi, unde se află o mare parte din segmentul otv-ist sau al ştirilor de la ora cinci. Piaţa reprezintă o lume în interiorul altei lumi, cu valorile sale, cu regulile sale şi cu eroii mai mult sau mai puţin murdari ai săi.

   Lăsând la o parte cele vândute acolo, imaginea „pieţarului” o asociez mereu cu cel aflat de cealaltă parte a tarabei, pe tărâmul său de saci, lădiţe şi hârtii pătate de mâncare. Zi de zi, cel puţin cât este sezonul în toi, vânzătorii din piaţă sunt acolo, la locul lor, făcând acelaşi lucru. Aceleaşi discuţii, aceleaşi invidii, aceleaşi îndeletniciri. Teoretic, nu pot aspira la mai mult, la un alt nivel. Taraba este tot ce au, mai departe nu pot ajunge. Pentru că nu există mai departe. Lumea lor este mică, limitată, fără orizonturi aşa cum, poate, şi le imaginează cei diferiţi de ei. Îşi pot compara morcovii, cartofii, pepenii, ţelina. Pot compara poziţia tarabei. Atât. Ei se retrag în spatele produselor, sperând că şi azi vor avea bani pentru acasă. Şi când pleacă de acolo, nu vor aduce nimic, bun sau rău, din exterior.

   Piaţa poate fi o ţară. O ţară unde regulile sunt făcute de oameni, în felul lor, respectate doar dacă li se pare normal. Acolo unde indivizii stau ascunşi în spatele a ceea ce-şi vând, chiar dacă acesta este sufletul. Zi de zi, fără a aspira la o ieşire din transa colectivă, târguindu-se pentru orice şi încercând să-şi submineze vecinul de parcelă. Bârfind fiecare ştire pătată cu sânge sau sclipici şi aruncând cu zâmbete retarde în oricine este din afară. O ţară fără orizonturi legate de progres.

   România este o piaţă. Iar pieţarii ei vor atârna tot timpul în spatele tarabei proprii, mulţumiţi de lumea lor dar, paradoxal, privindu-i cu invidie pe cei care vin şi cumpără. Iar când se închide poarta, aşteaptă ziua de mâine, ştiind că vor face la fel.

Piaţa românească….jale şi durere!

• Editorial, Frustrări din cartier •

            Am locuit până nu demult în zona pieţei Ialomiţei din Drumul Taberei.  Zi de zi, dimineaţă de dimineaţă, am trecut printre cei care de la ora 5 dimineaţa aşeaza marfa şi se pregătesc  pentru puhoiul de cetăţeni care le va goli tarabele. Sunt foarte sigur că aşa arată cam toate pieţele din Bucureşti şi nu numai, din toată ţara: ţărani, „discriminaţi” şi alţii puşi pe căpătuială de sezon, tarabe nespălate, zoaie scurse pe caldarâm, încât ţi se lipesc pantofii, şi nelipsitu-l “nu vă dau ceva?”. Excepţiile nu confirmă regula în cazul de faţă, cele câteva pieţe modernizate de către edili nu sunt altceva decât acţiuni de a câştiga voturile oamenilor .

   Nu se poate trece cu vederea faptul că starea deplorabilă  în care se află majoritatea acestor locaţii nu constituie o prioritate pentru autorităţi. Nu vreau să mă fac înţeles greşit, nu sunt pro-pieţe de cartier dar, măcar în momentul în care mă decid să merg într-un asfel de loc, nu aş vrea să plec de acasă cu inimă îndoită, cu greaţă sau cu teama hoţilor de buzunare. Prioritatea a dispărut în momentul apariţiei supermarketurilor, hypermarketurilor şi a altor lanţuri de magatine axate pe “food” ce au sufocat interiorul oraşelor mari. Da, fac referire la Bucureşti pentru că ar trebui sa fie un exemplu, NU?

            În fiecare zi capitala absoarbe zeci de mii de oameni şi îi aglomerează în pieţe. Sunt atâţia şi atâţia care vin să-şi vândă produsele producţie proprie aici. Ideea cum că e singura lor sursă de venit şi că nu au din ce altceva să trăiască, decât din comerţul ilegal cu fructe, legume, lapte sau dracu’ mai ştie ce, mi se pare incorectă. Cum poate individul ăla să-mi garanteze că nu se va strica laptele până seara sau că găina lui s-a ouat de dimineaţă înainte să se urce el cu ouăle în rata de Urlaţi – Bucureşti?… În momentul în care sănatatea mea este în joc, prefer să am pe cine să reclam sau să dau în judecată doar citind eticheta de pe produsul cumpărat.

            Sunt, într-adevăr, reglementări legislative în sensul garantării calităţii şi respectării normelor impuse pentru diferite tipuri de produse dar cine cunoaşte un lucrător la Garda Financiară, Poliţia Economică sau Administraţia Pieţelor, ştie la fel de bine ca mine că dacă ar fi s-o dăm pe lege, 90% din tot ce-nseamnă piaţă…ar dispărea. Ori, în momentul acesta, putem spune fie că ne batem joc de noi mergând la piaţă, fie că îşi bat joc de noi prin neaplicarea legilor în vigoare.

   Tolerarea unei activităţi comerciale la negru nu face decât rău economiei noastre şi în ideea că am avea un fel de agricultură ecologică în curţile sau pe terenurile oamenilor, aceasta toleranţă nu se justifică. A trece cu vederea această activitate, prin neimplicare din partea aparatului administrativ al statului, este cu atât mai gravă când se bat cu pumnul în piept că implicarea lor socială e masivă. Ne îmbătăm cu apă rece!