Horoscopul săptămânii 07-13 septembrie

Studiind intens mişcările planetelor retrograd cu ajutorul celor mai sofisticate aparate de măsurat karma,ciobarii,  experţi în astrologie, consacraţi din pruncie în tainele viitorului, au reuşit să vadă mai departe decât oricare altă persoană de pe acest pământ efectele săptămânii următoare asupra fiecărei zodii în parte,  ultimele trei fiind puţin în ceaţă, băutura răpunându-i la un moment dat pe câmpul de luptă.

Berbec. Ploaia de luni vă va aminti de o fostă prietenă din timpul liceului. Nu, nu era vorba de rabie staţi liniştit, acesta va deveni oaspete de joi, când în grabă şi cu ochii în şase: doi spre soţie, doi spre erecţie şi doi spre băutură, vă veţi înfige jigodia în porcuşorul de guineea al fiicei dumneavoastră. Pentru luni ne referim la pneumonie. Nu vă faceţi griji, până duminică scapaţi de ea. Regrete eterne familiei îndurerate.

Taur. Săptămâna aceasta sunteţi în formă. Jonglaţi cu problemele ivite în cale. Vă călcaţi duşmanii în picioare ca pe branţuri. Toate bune şi frumoase. Este şi ziua dumneavoastră de nume. Felicitări. Păcat că nu vă creşte şi cealaltă mână. Colegii vă aplaudă ironic din depărtare când vă desfaceţi cu dinţii cadoul. Nu vă spunem ce aţi primit, totul va fi o surpriză. Vă sugerăm totuşi să nu trageţi prea tare de panglică, s-ar putea să iasă cuiul.

Gemeni. Vă căutaţi toată săptămâna un loc de  muncă. N-o să găsiţi că o să o cautaţi doar în baruri şi prin centrele de masaj exotic. Vineri surprindeţi un boschetar ce se micţiona cu poftă pe parbrizul maşinii. Cu spume-n barbă vă repeziţi asupra lui şi, animalic, îi smulgeţi un sfârc şi îi sfâşiaţi cu dinţii artera femurală. Moare. Vă predaţi imediat ce terminaţi de molfăit sfârcul. Maşina nici măcar nu era a dumneavoastră.

Rac. Marţi, o diaree neaşteptată vă strică întâlnirea în particular cu şeful companiei. Nu obţineţi mărirea pe care o doreaţi dumneavoastră, însă primiţi din partea colegilor patru baxuri de hârtie igienică cu triplu strat. Vă cuprinde depresia când aflaţi că nu veţi avea apă acasă  toată săptămâna din cauza unei ţevi sparte. Diareea nu vă dă pace. Vă sfătuim să apelaţi la un cep de butoi sau, dacă acesta vă irită, la o grefă de piele de pe sâni că oricum sunt oribili.

Leu. Sunteţi fericit deoarece în plină criză şi fără a avea vreun pic de cunoştinţe aţi reuşit să obţineţi o slujbă mult mai bine plătită. Aveaţi o imagine de apărat, iar cea de portar de punct de colectare nu vă punea într-o lumină prea plăcută. Sâmbătă, încercând din răsputeri să vă asezaţi pe o canapea, veţi jura că în viaţa dumneavoastră nu veţi mai fi asistentul lui Dârţă.

Fecioara. Vă comutaţi la religia calvinistă, veţi face cu soţia treisprezece copii în patru luni ( noi ce să vă facem dacă nu purtaţi ochelari, v-am spus că latră), veţi refuza ajutorul medicilor când veţi fi muşcat, încercând să vă apăraţi partenera de viaţă,  de către opt comunitari în călduri. În aproximativ trei ore veţi muri, urmând a fi îngropat de către soţie în grădina blocului, lângă nişte oase rămase de la cină.

Balanţă. Calmul vă va lumina întreaga săptămână. De vină este diazepamul. Luni veţi lua crezând că e aspirină, marţi veţi mai ronţăi câteva deoarece v-a plăcut  gustul, miercuri patru pastiluţe de poftă, joi deja un jaf la farmacia de pe colţ. De vineri încolo nu mai sunteţi de găsit. Duminică părinţii vor primi o felicitare în care apăreţi zâmbind alături de Marilyn şi Elvis.

Scorpion. Luni devine certă posibilitatea de a lucra într-o corporaţie din Los Angeles, pe un post familiar dumneavoastră. Veţi avea parte de nenumărate beneficii. O să puteţi lua familia cu dumneavoastră, angajatorul cumpărându-vă un bungalow cochet pe malul oceanului. Nu veţi mai duce lipsă de absolut nimic de acum încolo. Duminică aveţi avionul. Sâmbătă, pentru a intra în spiritul american, fiul dumneavoastră de opt ani vă împuşcă mortal.

Săgetător. Toată săptămâna veţi suferi în dragoste. Adică vă va durea. Nu mai încercaţi să abuzaţi sexual vazele cu flori! Femeile din această vor primi în marţi, joi şi sâmbătă câte o geantă. Serios. Luni, miercuri şi vineri vor trebui să muncească în a-şi convinge iubiţii/clienţii să le cumpere minunatele accesorii derivate din sacoşe.

Capricorn. Orice aţi încerca să faceţi în această săptămână nu vă va ieşi.  Motivul este unul cât se poate de obiectiv: toată lumea vă urăşte pentru că sunteţi născuţi/e în aceeaşi lună cu Eminescu. Veţi avea parte numai de beţe-n roate şi coate-n feţe. Vă sfătuim să nu ieşiţi această săptămână din casă. Fetele singure care au frică de întuneric pot apela la membrii redacţiei pentru a le aduce lumina pe chipuri.

Vărsător. Băutura va fi cel mai bun prieten al dumneavoastră până sâmbătă. Începând cu tequilla şi terminând cu şampania românească, veţi petrece cinci zile extraordinare presărate cu nişte mici pierderi de memorie şi caşcaval. De sâmbătă încolo veţi avea un nou prieten: aparatul de făcut clismă.

Peşti. Ne pare rău să vă informăm dar în momentul în care dumneavoastră citiţi horoscopul apartamentul dumneavoastră este spart. Ce păcat că vinerea trecută aţi scos toate economiile  din bancă. Nu se poate! Erau şi cheile de la maşina cumpărată în leasing acasă? E bine măcar că nu era iubita  acasă … sau era? E atunci e bine pentru ea.

Parcul Izvor, între mutilare și sursă de bani

Nici n-a plecat bine Madonna și parcul Izvor a avut parte, în aceste zile, de o altă mutilare. Festivalul berii organizat de Tuborg a contribuit din plin cu o șarjă sănătoasă de tălpi și gunoaie, desăvârșind eficient distrugerea ierbii, a unor copaci și a puținelor urme de verdeață sănătoasă din parcul patronat de primăria lui Marean. Primărie care se face vinovată de acordarea autorizației pentru desfășurarea acestui eveniment dar, până la urmă, Marean și gașca lui sunt obișnuiți cu iarba bătucită, gunoaie și miros de urină. Plus miros de șpagă.

Nu am nimic cu evenimentul în sine și cu cei veniți pe acolo. Mă oftică, în schimb, faptul că acest gen de festivaluri se organizează într-un parc, în condițiile în care existau alte spații propice. Parcul Izvor este unul relativ nou, cu arbori tineri dar puțini, așezat apropae de centrul capitalei. Un centru plin de noxe, praf și poluare. Acum, după un concert Madonna și un festival al berii, zona arată deplorabil și va trebui muncit mult până să redevină  un spațiu curat, numai bun pentru relaxare. Și așteptăm, a-propos de asta, ca primarul Oprescu să planteze cei o sută de copaci promiși în schimbul distrugerii părculețului unde va fi ridicat un monument al holocaustului…

Cum bine, însă, îmi spunea o prietenă, cineva are nevoie de bani (că tot e criză și an electoral) iar refacerea spațiilor verzi a devenit o afacere la modă. Sunt curios ce sumă  va intra în joc la repararea zonei.

ONGFest București 2009

În perioada 11 și 13 Septembrie, în București, se va desfășura ONGFest, „cel mai mare eveniment al societații civile românești, un promotor al comportamentului filantropic și voluntar, precum și al participării publice, care își propune să contribuie la sporirea numărului de cetățeni implicați activ în comunitate, la dezvoltarea spiritului asociativ și la creșterea implicării asociațiilor și fundațiilor din România în societate.

ONGFest este conceput ca un oraș subdimensionat, cu propriile lui evenimente, de la teatru stradal, expoziții, spectacole și până la concerte ale artiștilor în vogă. Toate acestea vor cotribui la crearea unei atmosfere de expoziție în aer liber care va fi prielnică organizării de dezbateri și seminarii în teatrele și cafenelele din zonă.”

Evenimentul se va desfășura, așadar, în centrul vechi al Bucureștiului, pe străzile Franceză, Stavropoleus și Smârdan.

Și pentru că este un eveniment cultural, în esență, va exista și muzică. Printre cei care vor concerta, menționăm următoarele trupe:

Evo, pe 11 Septembrie, de la 20.20;

Interzis, pe 11 Septembrie, de la ora 21.00;

Zgârie Nori, pe 12 Septembrie, de la ora 16.30 (oferit de Asociația Culturală Amphion);

-trupa Noise Phobia, pe 12 Septembrie, de la ora 17.45;

Vunk, pe 12 Septembrie, de la ora 20.30;

Les Elephants Bizarres, pe 13 Septembrie, de la ora 20.30.

Programul complet al evenimentului îl puteți consulta direct pe site-ul oficial, ongfest.ro .

Mutu, un briliant de amanet

   De ceva vreme se vorbeşte despre Mutu şi despre situaţia în care se află. Ca orice microbist, îmi permit o opinie vis-a-vis de acest fapt.

   La fel cum ocaziile se răzbună, în fotbal, se pare că şi greşelile se întorc împotriva jucatorilor, mai devreme sau mai tâziu. Vorbind despre jucători profesionişti, consider că viaţa extrasportivă nu ar trebui să influenţeze negativ activitatea acestora si nici imaginea sportului pe care-l reprezintă. Cunoaştem cu toţii cazul Mutu, caz deloc singular dar care, împreuna cu recenta decizie, defavorabilă românului, a făcut înconjurul lumii şi a stârnit reacţii peste tot. Toată lumea fotbalului îl compătimeşte şi îi este aproape în aceste clipe. “O decizie injustă”, “o sumă prea mare…”, “şi-a luat déjà revanşa pentru greşelile făcute”…sunt cîteva dintre replicile pe care le poţi auzi în orice discuţie lansată pe subiectul acesta.

   Personal, nu cred că efortul de reabilitare şi jocurile bune făcute de Adrian Mutu, în Italia sau cu echipa naţionala a României, compensează cumva pata neagră de pe imaginea clubului Chelsea. Un club mare care se construieşte cu mult efort, pas cu pas, joc de joc şi care se întareşte cu fiecare achiziţie făcută. Mutu a fost una dintre aceste achiziţii şi a dat chix, a păcălit. La momentul respectiv, scandalul a luat proporţii şi a atras atenţia publicului, şi nu numai, asupra unei situaţii ce putea fi lesne reîntâlnită şi la alţi jucători.

   Este foarte posibil ca Mutu să fi “răscolit căcatul”. Gândesc mai mult că i-a plăcut, că s-a complăcut în anturaj dar a rămas ultimul ca la “Pitita”, jocul copilăriei ce-şi găseste la final un fraier care-I scapă pe ceilalţi de pedeapsă. De ce? Pentru că s-a lăsat descoperit.

   Cred în “după faptă şi răsplată” şi mai cred că aşa cum va plăti Mutu cele 17 milioane de euro aşa vor plăti şi fraţii Becali, cu toata averea lor şi mai mult, toate rahaturile  şi înşelăciunile făcute fotbalului românesc şi străin precum şi publicului pe care-l sfideaza în mod constant.

   Alăturarea celor două nume, Mutu şi Becali, nu face altceva decât sa-mi reconfirme încrederea că decizia luată impotriva jucătorului este una JUSTĂ.

   Nu mai plânge briliantule, ţi-ai facut-o cu mâna ta!

Simboluri muzicale cu văduvaBOB

   Am zărit chipul unei lacrimi de întuneric în oglinda lăsată pentru suflet pe fundul oceanului de gânduri. Diafan, dunele formate de fantasmele ascunse în spatele ramei zâmbeau sadic un cântec viclean, dulce precum gustul rănilor crestate pe mâinile destinului primit la întâia rază de lumină. Un grup de meduze, străine de venin, mă purtau pe brațele lor false către luciul tremurând, șoptindu-mi negru și alb, fără nuanțe păcătoase, privind ascuns către lacrima mea de întuneric, reflectată din ce în ce mai clar în oglindă…Deasupra, firele suave ale zeului Soare spuneau noapte bună fiecărui por al pielii invadate de mici servitori grotești ai oceanului de gânduri, trăgând deasupra teatrului închipuit o pânză opacă, lipsită de esență. Eu cu lacrima mea ne-am strâns în brațe, refuzând cântecul oglinzii devenită un portret macabru al timpului pierdut de nepăsare, căutând un refugiu în fiecare colțișor al inimii îngreunate de portretele faptelor, actorilor, ploilor, rugăciunilor. Somnul deveni, pe rând, coral, prunc, oaste, sunet…

Un zâmbet apăru dinspre abis,

O mână cade peste pleoape,

Culori se tânguie din paradis

Visând un cântec peste noapte…

 

   În 2005, fantasmele ancorate în negru au dat luminii pe văduvaBOB. Demoni transpuși muzical, idei pictate în monoculori și imagine de altfel au conturat un început de drum în trei. Multă vreme, Peter, Costin și John au dat publicului o altă nuanță de sunete, nuanță care le-a oferit locul lor în ochii celor care i-au urmărit îndeaproape. Porniți în explorarea „sufletului, psihicului și a morții”, văduvaBOB reprezintă, cel puțin până acum, o altfel de trupă, componentă a peisajului muzical românesc.

   Prima lor apariție s-a consumat la Timișoara Underground Festival, repetată după un an și urmată, bineînțeles, de concerte în București. B’estival 2007 i-a făcut mai cunoscuți ascultătorului român de gen, motivându-i, probabil, și mai tare spre calea de comunicare pe care o aleseseră. Albumul The Secret Mouth of the Cyanide Erotique, lansat tot în 2007, a expus publicului acel Psycho Sexual Dirge Punk, astfel definit de vocalul Peter Stoica, care lipsea din peisajul underground de până atunci. Mulți i-au comparat cu Placebo, analizând la suprafață oferta lor muzicală dar, mai ales, datorită stilului vestimentar și estetic îmbrățișat pe scenă. Fiecare cu părerea sa, pâna la urmă. Important este crezul trupei, în fond, detașat de spusele „analiștilor” și înrădăcinat în adâncurile metafizicii proprii.

   Combinând interesant analize ale psihicului, sexualității, să-i spunem decadente, tabuuri și frustrări, versurile văduvaBOB, transpuse complementar pe elemente de punk, grunge, un pic de goth sau alternativ, oferă ascultătorului o armonie ciudat de plăcută, îndemnându-mă să-i urmăresc și în viitor. Au planuri, cum este și firesc, mai ales că 2009 îi găsește într-o nouă componență.

VăduvaBOB se regăsește acum în următoarea formulă:

Peter-vocal, chitară,

Costin-bass,

Dim-chitară,

Edi-tobe.

 

   Revista Cioburi a pus câteva întrebări lui Peter, vocalul trupei, acesta oferindu-ne părerea sa vis-a-vis de chestiunile abordate mai jos:

 

 

RevistaCioburi: văduvaBOB înseamnă mai mult decât muzică?

Peter: văduvaBOB s-a născut pe tărâmuri onirice. Fiind întrebat frecvent „de unde vine văduvaBOB?”, am răspuns mereu că simbolistica numelui și a conceptului este una mult prea intimă, o metaforă pentru fantasmele subconștientului, mitul androginului în opoziție cu mitul dedublării, narcisul care ura oglinzile… Pentru mai multe detalii, muzica vorbește de la sine.

 

R.C.: Care a fost impulsul care a generat ideea de formaţie?

Peter: Introvertit fiind, am avut nevoie de o metodă pentru a comunica cu ceilalți. Impulsul a fost unul extrem de puternic, conștient fiind că există posibilitatea de a dezvălui mult prea multe despre mine, a fost și este singura formă de catharsis. O infinită introspecție a sufletului, psihicului și a morții de până acum…

 

R.C.: Primele acorduri au avut la bază un scop sau un vis?

Peter: Țin minte primele acorduri și cât de mândru am fost când am compus primele melodii. Pentru prima oară, tot spleen-ul avea un sens. Au fost schițele de bază ale unui desen complicat care se continuă și se va continua.

 

R.C.: Stilul abordat a fost ales de la început ori s-a conturat pe parcurs?

Peter: Nu am plecat cu un „stil” muzical impus. Am cântat doar ce am simțit. Evident, cum este și natural, procesul de creație evoluează iar cu fiecare melodie am încercat să nu mă repet, nici muzical, nici la nivel liric. Perfecționist fiind, și foarte greu de mulțumit, evoluez odată cu muzica pe care o compun.

 

R.C.: Raportul vers/muzică este unul egal?

Peter: În mare parte, da. Simbioza trebuie să fie perfectă altfel melodia sau
„copilul” nu va fi mulțumit și nu va vrea să-i fie ascultată povestea. Sunt momente când versurile sunt mult mai importante, muzica fiind scara pe care se înalță conturul, pentru a da intensitatea poeziei.

 

R.C.: Nu înţeleg similitudinea cu Placebo…Voi?

Peter: Hmm… La început eu am rămas foarte surprins de această „asociere”, de multe ori răutăcioasă. Din lipsă de cunoaștere, mulți neștiind că Brian nu a fost și nu va fi singura persoană de gen masculin  care se machiază, se îmbracă în negru și își face unghiile, asemanarea era una „la sigur”, evident, neargumentată muzical ci doar superficială, la nivel de „look”. Dar, na, Placebo îmi plăceau mult înainte de ultimele albume dar nu sunt nici pe departe chintesența muzical/estetică văduvaBOB.

 

R.C.: Influenţele externe sunt definitorii pentru trupă?

Peter: Influențele sunt strict interne. Ce este în văduvaBOB, rămâne în văduvaBOB.

 

R.C.: De câtă vreme rezistaţi în underground?

Peter: Ne-am format prin 2005. Cu basistul meu, Costin, am fost încă de la început, tobarii s-au tot perindat. Din 2008 ni s-a alăturat al doilea chitarist, Dim iar din iulie avem cel mai bun tobar de până acum, Edi. Cred că este cea mai puternică formulă de până acum. Mă bucură faptul ca am lângă mine cei mai buni instrumentiști.

 

R.C.: Ultimul concert este mereu cel mai bun?

Peter: Nu neapărat. Aici, într-adevăr, există factori externi care pot influența desfășurarea unui concert. Detalii profane care țin de sonorizare, toposul concertului, oamenii care vin, care nu sunt întotdeauna receptivi. Am avut concerte foarte reușite și altele mai puțin reușite. Noi am cântat mereu cu aceeași intensitate.

 

R.C.: Cât de dificil este să ai statut de indie, în sensul original al cuvântului?

Peter: Nu văd lucrurile astea ca fiind dificile sau ușoare. Este un proces foarte natural. La noi mulți nu cunosc etimologia termenului de muzică „indie” în sinonimie cu termenul de „underground”, o trupă care nu are casă de discuri cu un „major label”. Dar nu în asta constă calitatea unei opere de artă. Nu statutul de „indie” sau de „mainstream” este esențial. Independent de acești termeni, muzica este profundă sau superficială. Este fie doar „de ascultat” sau de „to die for”.

 

R.C.: Vor exista multe albume văduvaBOB?

Peter: Ca albume finite, ambalate și distribuite, sperăm. Vrem să scoatem al doilea album care probabil va fi scos la aceeași casă de discuri „independentă”, unde l-am scos și pe primul, sau va fi 100% DIY. văduvaBOB oricum nu o să dispară cât timp va exista venin să fie împărtășit și cât timp vor exista cei care vor să primească veninul.

 

R.C.: Apariţia scenică face parte din spectacol sau este o componentă spirituală?

Peter: Pentru mine muzica, și arta în general, trebuie să fie un tot unitar. Muzică, versuri, estetică. Nu sunt de acord cu „aparițiile scenice”. Este pur și simplu o prelungire a muzicii. Fie o ai, fie nu.

 

R.C.: Cei care vă ascultă este obligatoriu să vă şi înţeleagă?

Peter: Nu mă aștept  la înțelegere. Mă aștept să fie simțită la un nivel cât mai adânc. La o empatie metafizică, să-i spunem.

 

R.C.: Muzica înseamnă, cu adevărat, artă?

Peter: Da. Cu cât este mai profundă, arta vindecă iar în același timp otrăvește. Muzica este balsamul și vitriolul.

 

R.C.: Decadenţa apare din frustrare?

Peter: Depinde de gradul de decadență. Decadentul fără „background” îmi este egal cu zero. Pentru mine, decadenții au fost niște vizionari. Nu le-a fost teamă să pătrundă în fântânile fără fund ale psihicului și să împărtășească și cu alții. Și da, există și oarecare frustrare, să-i zicem, mai degrabă o tristețe care provine din neînțelegerea din partea celorlalți.

 

R.C.: Orizontul poate exista fără paşii lăsaţi în urmă?

Peter: Zeii prezentului nu pot exista fără demonii din trecut. Fără continua analizare a ceea ce a fost, nu poți evolua.

 

R.C.: Ce este frumosul?

Peter: Pentru mine, frumusețea a avut întotdeauna miros de Thanatos. Frumusețea mă face să plâng în hohote, cere să fie devorată cu toate simțurile pentru inaccesibilitatea și pentru efemeritatea ei. Nu există „frumos” fără demonic. Frumosul nu umple, secătuiește.

 

R.C.: Daţi-ne un exemplu palpabil de ură…

Peter: Ura, ca și dragostea, nu este palpabilă. Când devine palpabilă, devine gratuită, prozaică. Ura este o parte componentă din văduvaBOB, din frumos. Urăsc ceea ce nu am avut niciodată, ceea ce am avut și am pierdut și ceea ce nu voi avea niciodată.

 

R.C.: Dacă aţi lua-o de la început, ar fi ceva ce nu aţi repeta?

Peter: Da. Ar fi câteva lucruri.

 

R.C.: Vă place România?

Peter: Este  o țară frumoasă. Păcat că este populată.

 

R.C.: Mulţumim pentru discuţie. Un sfat pentru progres?

Peter: Progresul se poate doar prin cultură. Iluminarea se ascunde în întunecimea sufletului.

Mulțumim pentru interesul acordat. Și vă așteptăm la următorul concert, care va fi prin octombrie, în noua formulă. Behold! văduvaBOB is back!

 

   Mulțumim și noi lui Peter Stoica pentru discuție, urându-i un drum plin de lumină în evoluția muzicală și nu numai. Intrați și pe http://www.myspace.com/vaduvabobofficial , pentru a asculta câteva idei muzicale ale trupei văduvaBOB.

Teoria evoluţiei lui Fizz

Fizz a decis acum o vreme ca e cazul să-şi rebrenduiască latura muzicală şi, astfel, a revenit pe scenă sub numele de Bob Taylor.

Lumea spune că, faţă de ce cânta înainte, această nouă abordare este un pas înainte. Noi îi dorim ca pasul următor să fie coborârea din copac.

Planeta soră şi prietenă

Soţia noului premier japonez spune că a fost răpită de extratereştrii şi dusă pe Venus cu un OZN.

La cât de avansaţi sunt japonezii, nu ne-ar mira să aflăm că, de fapt, doamna pregătea vizita de lucru a premierului pe planeta respectivă, la omologul venusian, pentru un schimb de tehnologie.